Tag: Senso Ambiente

  • Lixandru, Senso Ambiente: ”În 2012 se vor debloca proiectele şi banii publici”

    Cea mai mare pondere a vânzărilor din acest an, pe segmentul obiectelor sanitare, a fost realizată de produsele pentru locuinţele rezidenţiale, incluzând proiectele de reamenajare. Doar 40% din vânzări au fost dedicate noilor dezvoltări imobiliare sau proiecte publice.

    Capitala a reprezentat pentru industria de obiecte sanitare de marcă aproximativ 50% din vânzările pe întreg anul 2011 ca valoare şi aproximativ 40% ca volum.

    Clienţii au urmărit cu mult mai multă atenţie “Consumatorul este mai atent, preferă să aştepte până prinde o ofertă sau o reducere pentru că ştie că în această perioadă există o presiune ridicată asupra producătorilor, ceea ce înseamnă că automat va primi discounturi mai mari fata de alţi ani”, spune Lixandru. Clienţii Senso Ambiente sunt persoane cu un venit net de peste 600-700 euro/lună.

    Referindu-se la tendinţele din anul 2011, Virgil Lixandru explică: “consumatorul ce dispune de un buget mediu preferă obiecte sanitare de marcă la preţuri accesibile. Totodată putem spune că în acest an consumatorul a devenit mult mai atent la servicile post vânzare cum ar fi serviciile de montaj şi instalare, precum şi cele de garanţie incluse în pachetele ofertelor noastre”, încheie oficialul Senso Ambiente.
    Despre 2012, Virgil Lixandru spune că “nu va fi foarte diferit în ce priveşte preferinţele şi obiceiurile de consum . Însă va aduce o creştere de aproximativ 5-10% pe segmentul de produse sanitare premium din categoria de preţuri medii şi joase. Acest lucru se va întâmpla mai ales datorită proiectelor din sectorul public.”

    Importator şi distribuitor cu peste şapte ani de experienţă pe piaţa obiectelor sanitare de marcă, Senso Ambiente este prezentă în peste 30 de oraşe printr-o reţea de 80 de distribuitori.

  • De ce au crescut vanzarile Senso Ambiente cu 50% in primele trei luni ale anului

    “Am marit spatiul de expunere si am crescut numarul de articole
    disponibile; am adus in prim-plan produsele de lux, iar vanzarile
    ne-au crescut cu 50%”, declara Virgil Lixandru, director marketing
    si vanzari Senso Ambiente.
    Tot in directia cresterii vanzarilor, Senso Ambiente a atras game
    noi de produse in portofoliul companiei prin semnarea de noi
    contracte de distributie si prin aducerea ultimei generatii de
    produse sanitare prezentate la ISH Frankfurt. Produse precum
    cabinele de dus de la Huppe si cele de la Hansgrohe se regasesc de
    acum printre cele 125 de produse comercializate in showroom-urile
    din toata tara, masura ce contribuie la mentinerea cresterii
    vanzarilor.

    De asemenea, diversificarea portofoliului de produse Senso
    Ambiente a fost gandita pentru a acoperi cerintele pentru bai de
    marca – de la un cost minim la cele de zeci de mii de euro. In
    momentul de fata, produsele disponibile pot acoperi atat mobilarea
    completa a unei bai cu produse de marca in limita a 450 de euro
    (lavoar, vas de toaleta, cada, dus, inclusiv bateriile), dar si o
    baie cu design special, cu produse ce pot ajunge pana la valoarea
    de 18.000 – 20.000 de euro.

    In ceea ce priveste piata de profil – piata de produse sanitare
    premium – Virgil Lixandru concluzioneaza ca aceasta a cunoscut un
    trend asemanator cu acela al anului trecut, mai exact o crestere de
    aproximativ 5% in prima parte a lui 2011, ceea ce situeaza volumul
    de vanzari la un nivel comparabil cu acela din anul 2004, si anume
    la o cifra de aproximativ 30 – 35 de milioane euro. Directorul
    Senso Ambiente concluzioneaza: “In pofida faptului ca suntem
    departe de nivelul volumelor din 2007 sau 2008, se poate prevedea,
    in urmatoarele luni, o mentinere a actualului trend, adica o
    crestere usoara a nivelului global al pietei.”

    Importator si distribuitor cu peste sase ani de activitate pe
    piata obiectelor sanitare de marca, cu 11% cota de piata pe acest
    segment, compania Senso Ambiente este prezenta in peste 20 de orase
    printr-o retea de 60 de distribuitori. Senso Ambiente este
    importator direct al companiilor Ideal Standard, Novellini,
    Hansgrohe, Duravit, Glass Idromassaggio, Cleopatra, APAVISA si
    Huppe. Compania Senso Ambiente face parte din ITS Group include
    IT&S (companie specializata pe piata de IT&C), ITS Events
    Management (organizare targuri si expozitii), precum si Centrul de
    afaceri Aqvila Rucar.

  • Romanii aleg produsele sanitare dupa design si mai putin dupa tehnologii

    “Cu toate ca Bucurestiul reprezinta 40 % din vanzarile de
    produse sanitare ale companiei, am fost placut surprinsi de faptul
    ca, odata cu introducerea noului brand – Ideal Standard – vanzarile
    in Timisoara, Constanta, Craiova, Cluj precum si Oradea, au crescut
    in medie cu 25% comparativ cu vanzarile din anul anterior”, explica
    directorul de marketing si vanzari al companiei, Virgil
    Lixandru

    Referindu-se la factorii care au influentat cresterea
    vanzarilor, compania Senso Ambiente a identificat urmatoarele
    tendinte de consum: “In Romania, decizia de achizitionare a unui
    produs pentru baie este bazata in continuare mai mult pe design, pe
    concept si mai putin pe tehnologiile cu care acesta este dotat.” ,
    explica directorul de marketing. “Cumparatorii mai vor sa adauge
    mobilier din ce in ce mai divers camerei de baie, asa incat aceasta
    sa isi piarda caracteristica de spatiu functional si sa se
    transforme intr-un spatiu principal al locuintei – spatiul de
    relaxare”, continua Virgil Lixandru.

    O alta tendinta, “considerata inca excentrica la noi” este de a
    face din baie un open – space format din spatiul baii si dormitor,
    de a desfiinta, deci, peretele despartitor. Oficialul considera ca
    rata de schimbare a unei bai in sectorul premium este o data la 5
    ani, ritm datorat si schimbarii tendintelor in industria
    echipamentelor sanitare.

  • De ce vine in Romania cel mai important producator european de echipamente sanitare

    Punand la dispozitia clientilor o gama de peste 20.000 de
    produse, Compania Senso Ambiente intentioneaza sa introduca aceste
    noi marci in toate orasele mari, resedinte de judet si nu numai,
    numarand un total 85 de orase cu peste 50,000 de locuitori, dintre
    care 82 sunt municipii.

    Senso Ambiente, distribuitor al Ideal Standard a avut in anul
    2008 o cifra de afaceri de 2,5 de milioane de euro. Senso Ambiente
    are 11% cota din piata de produse sanitare de marca din Romania.
    Senso Ambiente este, de asemenea, importator direct al companiilor
    Hansgrohe, Duravit, Glass Idromassaggio, Cleopatra, APAVISA si
    Huppe.

    Referindu-se la acest nou contract cu Ideal Standard, Virgil
    Lixandru, Director de Marketing si Vanzari Senso Ambiente, declara:
    “Obiectivele noastre pentru anul 2010 sunt dublarea cotei de piața,
    ajungand la 22% din piata de produse sanitare de marca si, de
    asemenea, cresterea numarului de distribuitori existenti in rețea
    la 200 de companii. Am ales Ideal Standard pentru calitatea
    deosebita a produselor, pentru numeroasele inovatii, atat
    tehnologice, cat si de design, dar si datorita faptului ca se
    adreseaza unor segmente variate de consumatori”.

    Printre clientii importanti ai Senso Ambiente se numara hoteluri
    precum: Novotel, Rin Grand Hotel, Hotel Continental, dar si cladiri
    de birouri (CONNECT), ansambluri rezidentiale (Orhideea
    Garden).