Si cu toate acestea, am pierdut sansa unei reforme serioase a
sistemului bancar. Intrebarea pare sa fie acum daca o sa avem o
noua lege bancara, mult imblanzita in raport cu proiectele de
reforma, sau n-o sa avem niciuna. Si imi pare rau s-o spun, dar a
doua optiune incepe sa mi se para mai de dorit.
Problema, nu prea surprinzator, e in Senat si in mare parte, desi
nu in totalitate, in tabara republicana. Camera Reprezentantilor a
adoptat deja un proiect de lege serios, mai mult sau mai putin in
linia propunerilor venite de la administratia Obama, iar Senatul ar
putea face probabil la fel daca ar fi functionat pe principiul
deciziei majoritatii. Dar nu functioneaza asa, si cand combini
opozitia republicana fata de orice reforme serioase cu ezitarile
unor democrati, perspectivele nu-s deloc luminoase.
Cum am ajuns aici? Si ar trebui ca pionierii reformei sa accepte
compromisurile, numai sa se adopte o forma oarecare a legii?
Multi opozanti ai versiunii de reforma a sistemului bancar adoptata
de Camera isi prezinta pozitia drept una de principiu. Republicanii
din Camera, prezentandu-si propunerea alternativa, au sustinut ca
vor pune capat exceselor bancare introducand “disciplina pietei” –
de fapt, promitand sa nu mai salveze bancile in viitor.
Dar asta e o himera. Pe de o parte, guvernele ajung intotdeauna sa
salveze institutiile financiare aflate in criza. Si, mai mult, sa
te bazezi pe magia pietei ca sa pastrezi bancile sanatoase a fost
intotdeauna cale sigura spre dezastru. Pana si Adam Smith stia
asta: o fi fost el parintele economiei pietei libere, dar tot el a
spus ca reglementarea activitatii bancilor era necesara ca lista de
masuri in caz de incendiu la cladirile din orase. El a cerut o
interdictie pentru imprumuturile cu risc si dobanda ridicate,
versiunea de secol 18 a creditelor ipotecare “subprime”. Iar lectia
a fost confirmata din nou si din nou, de la panica din 1873 si pana
la cazul Islandei de astazi.
Eu cred ca pana si republicanii inteleg, in sinea lor, nevoia de
reforma reala. Dar strategia lor de a se opune la orice propune
administratia Obama si sumele generoase atrase de la industria
financiara – in decembrie, liderii republicani de frunte s-au unit
cu lobbyistii bancilor ca sa-si coordoneze campaniile impotriva
reformei – au facut ca orice alte consideratii sa fie lasate
balta.
Cu toate acestea, unii republicani ar putea fi teoretic convinsi sa
aprobe o versiune mult diluata a reformei – in special una care
elimina un principiu cheie al propunerilor administratiei Obama,
crearea unei agentii independente si puternice de protectie a
consumatorilor. Ar trebui ca democratii sa accepte o reforma atat
de palida?
Eu zic ca nu.
Sunt momente cand si o reforma profund imperfecta este mai buna
decat nimic; asa e in cazul reformei sistemului asigurarilor
medicale. Dar reforma financiara e diferita. O lege imperfecta a
sistemului asigurarilor medicale poate fi revizuita in lumina
experientei, si daca democratii vor reusi sa treaca planul actual,
va exista o presiune constanta pentru a-l imbunatati. O reforma
financiara imperfecta insa nu va putea fi testata decat la
urmatoarea mare criza. Tot ce va face va fi sa creeze un fals
sentiment de siguranta si un paravan pentru politicienii care se
opun oricarei actiuni serioase – si apoi va esua.
E mai bine, prin urmare, sa se ia pozitie si sa fie pusi in lumina
reflectoarelor inamicii reformelor. Si in orice caz trebuie sa
punem in evidenta disputa cu privire la propunerea infiintarii unei
Agentii de Protectie Financiara a Consumatorilor.
Nu e niciun dubiu, consumatorii au nevoie de mai multa protectie.
Raposatul Edward Gramlich, un oficial al Rezervei Federale care a
incercat degeaba sa-l convinga pe Alan Greenspan sa ia atitudine
impotriva imprumuturilor riscante, a rezumat foarte bine situatia
in 2007. “De ce tocmai cele mai riscante produse de creditare sunt
vandute celor mai putin sofisticati dintre debitori? Intrebarea isi
contine raspunsul – cei mai putin sofisticati debitori sunt
probabil pacaliti sa ia aceste produse.”
E important ca aceasta protectie sa fie oferita de o agentie
independenta? Trebuie sa fie, caci altfel n-ar milita atata
lobbyistii impotriva crearii acestei agentii.
Si nici nu e asa de greu sa vezi de ce. Unii au spus ca protejarea
consumatorilor poate fi si ar trebui facuta ori de Rezerva
Federala, ori – ca intr-o propunere de compromis care acum pare
improbabil – de o institutie in cadrul Departamentului Trezoreriei.
Dar tineti minte, nu cu mult timp in urma presedinte al Rezervei
Federale era Greenspan, iar John Snow era ministru de finante. Si
cu asta am spus totul. Singura modalitate prin care consumatorii
vor fi protejati sub viitoarele administratii antireglementare – si
credeti-ma, data fiind puterea lobbyului financiar, or sa tot fie
astfel de administratii – este sa existe o agentie a carei singura
ratiune de a exista este sa amendeze abuzurile bancare. Pe scurt,
deci, e timpul sa tragem linia. Nicio reforma, dar in conditiile
unei campanii care sa-i numeasca si sa-i demaste pe cei
responsabili, e mai mult decat o reforma cosmetizata, care doar
acopera lipsa de actiune.