Tag: semnale

  • Christine Lagarde: UE are un termen foarte scurt să dea semnale puternice

    “Într-un termen foarte scurt, poate mai puţin de trei luni, este necesar ca europenii, în special cei din cadrul zonei euro, să dea semnale puternice privind voinţa lor colectivă de a-şi consolida uniunea monetară”, a declarat Lagarde pentru cotidianul francez Libération. “Ceea ce este necesar este o hotărâre colectivă de a avansa către o etapă puternică a construcţiei zonei euro”, a subliniat ea. În opinia şefei Fondului Monetar Internaţional (FMI), este necesar să se “depăşească uniunea monetară, pentru a fi puse în comun politici bugetare, însoţite totodată de instrumente de supervizare a sectorului financiar în sens larg şi de mecanisme de soluţionare a crizelor bancare”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Turcia se împrumută mai scump în dolari, semn rău pentru România şi alte state din regiune

    “Prima ridicată subiniază că emisiunile din Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa nu sunt uşoare, iar investitorii cer în mod clar prime mai mari”, a afirmat într-o notă de cercetare economistul UniCredit Erik Nielsen, citat de Bloomberg. Unele ţări vor fi nevoite să-şi “revizuiască aşteptările în privinţa randamentelor”, a spus el.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • In viitor, soferii ar putea frana exclusiv prin puterea gandului (VIDEO)

    Semnalele electrice trimise de creier pentru a semnaliza
    intentia de franare au fost detectate de oamenii de stiinta cu 130
    de milisecunde inainte ca soferii sa apese pedala de franare, au
    descoperit cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Berlin.
    Daca frana ar fi fost aplicata in momentul cand gandul a fost
    detectat, distanta de franare ar fi fost redusa cu 4 metri.

    Studiul publicat in Journal of Natural Engineering a fost efectuat
    pe o serie de voluntari care au fost asezati in fata a trei
    monitoare, intr-un simulator de conducere numit “The Open Source
    Racing Car Simulator”.

    Mai mult pe
    www.descopera.ro
    .