Tag: sejururi

  • Cum să fidelizezi un angajat după pandemie. Un studiu recent arată că 89% dintre angajaţii cu vârste între 18 şi 34 de ani şi 70% dintre angajaţii între 35 şi 54 de ani ar alege un pachet cu beneficii extrasalariale mai atractiv decât o majorare de salariu

    Pickatrip.ro este prima platformă românească exclusiv B2B (dedicată firmelor şi companiilor contractate) de sejururi şi vacanţe la tarife considerabil reduse, chiar şi cu 30-40% mai mici decât în sistemele de rezervări ale hotelierilor şi agenţiilor de turism. Cum îşi propune compania să ajungă de la o investiţie iniţială de 10.000 de euro la o cifră de afaceri de un milion de euro?

    Pickatrip.ro a luat naştere în primăvara lui 2021 ca o platformă de oferte turistice bazată pe subscripţii digitale, creată în ideea de a fi unul dintre pilonii de susţinere a revenirii sectorului turistic, încercând în acelaşi timp să satisfacă nevoia oamenilor de a călători în locaţii sigure şi să scoată în evidenţă structurile de cazare în perioadele mai puţin solicitate. Recent, compania şi-a schimbat semnificativ modelul de business şi a decis să se dedice exclusiv angajaţilor şi colaboratorilor din firmele locale şi companiile naţionale contractate, migrând din segmentul B2C către B2B. „Consider că ne-am dat seama la timp că zona B2C este deja extrem de aglomerată şi că am fi avut nevoie de bugete uriaşe de marketing ca să putem penetra cu adevărat această piaţă. Am fi concurat direct cu giganţi precum Booking şi Airbnb, dar şi cu iniţiative lăudabile româneşti precum Romanian Romance, Localm sau Travlocals”, spune Alexandru Filip, fondatorul Pickatrip.ro. Cu alte cuvinte, compania s-a reinventat cu scopul de a completa pachetul de beneficii extrasalariale oferit angajaţilor, pe care îşi propune să îi încurajeze tot mai mult să călătorească. În consecinţă, platforma profită de oportunitatea de a intra cu un produs de larg interes pe o piaţă tânără, cu un potenţial semnificativ de creştere. La polul opus, una dintre principalele provocări constă în abilitatea start-up-ului de a-şi face loc într-un climat economic, social şi politic nu tocmai favorabil, marcat de situaţia pandemică şi ritmul accelerat al inflaţiei.

    Totuşi, compania a încheiat câteva parteneriate active cu businessuri româneşti precum agenţia de performance Mavericks, agenţia de social media Kooperativa, publicaţia online Autocritica.ro, brandul de mâncare Unison Today şi lanţul de magazine Berezka, reuşind să primească în mod organic cinci solicitări de oferte, dintre care una de la o instituţie bancară.  „Făcând momentan abstracţie de posibilitatea accesării unei finanţări şi jucând pe un scenariu între pesimist şi realist, cred că până la finalul anului viitor putem ajunge la 40-50 de firme şi companii contractate, 1.800-2.000 de conturi create şi încasări de 60.000-70.000 de euro.” În aceeaşi notă, aplicând un factor de multiplicare lunară de 11%, Alexandru Filip estimează că în trei ani ar putea atinge o cifră de afaceri de un milion de euro. Pentru a atinge targetul, platforma le pune la dispoziţie două opţiuni business-urilor contractate. Prima variantă implică trimiterea unei liste cu numele şi adresele de e-mail ale angajaţilor şi, ulterior, generarea manuală a unui cont individual. Prin a doua opţiune, platforma creează un cont şi oferă acces către o pagină privată, unde angajaţii care îşi doresc un astfel de cont şi-l creează de unii singuri introducându-şi datele, adresa de e-mail şi parola. Totodată, angajatorul are posibilitatea de a credita trimestrial, semestrial sau anual conturile angajaţilor. „Am lansat Pickatrip.ro după o investiţie minimală, de până-n 10.000 euro. Pot mărturisi că am economisit timp şi bani fiindcă platforma a fost creată în cea mai mare parte de către mine şi partenerul meu (…) Ne dorim să ducem start-up-ul nostru către un round investment, iar în a două jumătate a anului viitor să abordăm deja un pre-seedround”, adaugă Alexandru Filip. O posibilă finanţare iniţială şi o rundă ulterioară de investiţii ar permite dezvoltarea accelerată a start-up-ului, care – într-un scenariu optimist – ar putea scala pe alte pieţe în al treilea şi al patrulea an, evoluţia putând veni după un an dezastruos pentru industria turismului.


    O cercetare realizată recent de o companie internaţională de HR arată că 89% dintre angajaţii cu vârste între 18 şi 34 de ani şi 70% dintre angajaţii între 35 şi 54 de ani ar alege un pachet cu beneficii extrasalariale mai atractiv decât o majorare de salariu.


     


    Dacă în 2019 România înregistra în mod oficial 19 milioane de turişti, în 2020 am avut doar 6 milioane, iar piaţa locală de turism a suferit un declin de circa 80%, de la două miliarde de euro la 400 de milioane de euro. Totodată, din cele 8.500 de unităţi de cazare omologate, 500 s-au închis în ultimii doi ani, la care se adaugă peste 10.000 de restaurante în toată ţara. „Totuşi, dacă în acest an am început să vedem luminiţa de la capătul tunelului, anul viitor cred că vom ieşi din tunel. Dar până ca piaţa mondială să ajungă la performanţele din 2018 şi 2019, consider că mai e cale lungă”, continuă antreprenorul, citând o serie de studii conform cărora abia în 2024 vom depăşi indicatorii cheie de performanţă din 2019. În acest sens, conceptul de turism de business nu se va mai întoarce probabil niciodată la forma de dinaintea pandemiei, putând fi unul dintre segmentele care vor avea cea mai înceată revenire. „Cel puţin în cazul companiilor mari, factorii de decizie cred că au realizat că pot gestiona lucrurile şi de la distanţă, prin videoconferinţe. Eu aş miza mai ales pe turismul de leisure şi aş încuraja antreprenorii să investească în dezvoltarea unor produse calitative.” După ce telemunca şi-a găsit un loc în vocabularul oamenilor după mai bine de un an şi jumătate de la începutul pandemiei, şansele arată că dorinţa de a călători se va manifesta destul de intens atunci când vom scăpa definitiv de restricţii şi criza sanitară. O cercetare realizată recent de o companie internaţională de HR arată că 89% dintre angajaţii cu vârste între 18 şi 34 de ani şi 70% dintre angajaţii între 35 şi 54 de ani ar alege un pachet cu beneficii extra-salariale mai atractiv decât o majorare de salariu, susţine Alexandru Filip. Astfel, pe prima poziţie în topul preferinţelor se află serviciile medicale, urmate de serviciile turistice, cu 37%, şi bonusurile de performanţă, cu 35%. „Asta poate că ar trebui să dea de gândit antreprenorilor şi managerilor de HR, că şi pe o piaţă a forţei de muncă precum România, când încă suntem printre liderii mondiali la rata emigrării, un salariu decent şi nişte tichete de masă s-ar putea să fie prea puţin pentru a angaja o persoană nouă sau pentru a fideliza un angajat. Mai ales acum, consider că ar trebui intensificate eforturile de retenţie a personalului din mediul privat şi a resursei calitative de muncă”, a declarat fondatorul Pickatrip.ro pentru BM.

     

  • Veşti bune pentru cei care nu au planuri de vacanţă. Preţul pachetelor turistice city-break în marile oraşe europene scad cu până la 40% în iulie-august. Vezi unde poţi călători vara aceasta la preţ redus

    „Preţurile pentru city break-uri scad cu până la 40% în lunile iulie şi august, pe fondul diminuării turismului de business şi celui de conferinţe, dar şi a concediilor care golesc marile oraşe. Cele mai mari reduceri le fac hotelurile de cinci stele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mircea Vladu, director general al agenţiei de turism Holiday Office.

    Acesta dă câteva exemple de preţuri ale pachetelor turistice pentru două persoane, trei nopţi de cazare, în cameră dublă, inclusiv biletele de avion: Praga (hotel de patru stele) 500 de euro în iulie-august, faţă de 650 de euro în iunie sau septembrie; Viena (hotel de cinci stele) 595 de euro comparativ cu 780 de euro în aceleaşi intervale; Roma (hotel patru stele) 525 de euro faţă de 880 de euro; Paris 630 de euro comparativ cu 880 de euro şi Londra (hotel de patru stele) 520 de euro faţă de 750 de euro.

    Iar Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI Travel Center/Eurolines a precizat, pentru MEDIAFAX, că românii preferă să viziteze pe timp de vară oraşele Amsterdam, Lisabona, Paris, Barcelona şi Londra, excursie pentru care alocă minimum 250 de euro/persoană.

    Marinof spune că, în luna august, un city break la Berlin (cazare în hotel de trei stele, fără masă, dar cu bilet de avion inclus) costă 99 euro/persoană, iar la Bologna (cazare cu mic dejun la hotel de patru stele şi bilet de avion) 159 euro/persoană.

     

  • Vânzările online ale agenţiilor de turism au crescut în primele cinci luni cu peste 30%

    “În contextul în care evoluţiile în offline sunt extrem de mici sau chiar negative, mediul online oferă toate ingredientele pentru ca agenţiile de turism să îşi crească vânzările: soluţii integrate cu sistemele lor interne de rezervări, posibilităţi multiple de parteneriate şi promoţii, canale de comunicare mai eficiente şi, mai ales, rapiditate în procesul de vânzare şi încasare. În consecinţă, vedem creşteri constante de la un trimestru la altul, atât în volumul pieţei, cât şi în numărul jucătorilor care îşi dezvoltă canalul online”, a declarat într-un comunicat Cristi Herghelegiu, country manager PayU în România.

    Mai multe pe mediafax.ro