BusinessMagazin

Tag: segregare

  • David Steward

    Născut în Clinton, Missouri, SUA în anul 1969, David Steward şi-a obţinut licenţa în ştiinţe la Universitatea Central Missouri State din Warrensburg în 1973. „Îmi amintesc şi acum segregarea – şcoli separate, faptul că stăteam la un balcon diferit la cinematograf, faptul că mi s-a interzis să merg la piscina publică”, spunea Steward într-un interviu, referindu-se la perioada copilăriei sale. După absolvire, Steward a muncit ca profesor suplinitor şi a fost şi unul dintre şefii grupului Băieţilor Cercetaşi din America.
    În 1974, a fost angajat la Wagner Electric, dar a fost concediat în anul următor. Doi ani mai târziu, în 1976, antreprenorul a acceptat un post de marketing şi vânzări în cadrul Missouri Pacific Railroad Company, fiind primul afro-american într-o astfel de poziţie. David Steward a rămas în cadrul companiei până în anul 1979, când s-a alăturat celor de la Federal Express ca senior account executive.
    În 1984, antreprenorul a fondat compania Transportation Business Specialists (TBS) care avea ca obiect de activitate auditarea şi revizuirea facturilor de marfă şi a suprataxelor pentru industria feroviară. Mai târziu, David Steward a creat Transport Administrative Services (TAS), care a fost angajată de Union Pacific Railroads în 1987 ca să auditeze timp de trei ani facturi de marfă, ajungând să gestioneze informaţii în valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari.
    În 1990 David Steward a pus bazele World Wide Technology (WWT), care este specilizată pe tehnologia cloud, centre de date, virtualizare, securitate şi tehnologii de reţea, împreună cu coluţii de voce şi video. WWT furnizează soluţii tehnologice avansate de la 3.000 de producători către companii şi instituţii publice. 
    La începutul anilor 90, activitatea lui David Steward se împărţea între WWT, TAS şi TBS. În anul 1993 a devenit clar faptul că atenţia lui Steward era prea răspândită în mai multe direcţii, iar WWT ajunsese să acumuleze o datorie foarte mare. David Steward a fost nevoit să închidă celelalte afaceri pentru a schimba situaţia în care se afla compania. Astfel, datoria WWT a fost achitată în anul 1995.
    Premisele de funcţionare a tehnologiilor WWT sunt destul de simple: având toate inventarele şi informaţiile conectate şi gesionate electronic prin intermediul internetului în timp real, activitatea businessului poate ajunge mult mai ieftină, rapidă şi eficientă, cu mai puţini angajaţi. Tehnologia permite companiilor şi organizaţiilor cliente să îşi gestioneze informaţiile prin intermediul calculatoarelor, software-ului şi internetului.
    World Wide Technology s-a dezvoltat astfel în trei industrii diferite. World Wide Technology este partea comercială, Telcobuy.com administrează industria telecomunicaţiilor, iar Fedbuy.com se ocupă de sectorul guvernamental. În rândul clienţilor importanţi se numără companii precum Eastman Kodak, Ford, Bell Atlantic, Boeing, Southwestern Bell, Mercantile Bank, GTE şi Genelco. În plus, World Wide Technology a lucrat în parteneriat cu IBM, Oracle, Lucent Technologies şi alte companii de tehnologie. Oricât de mult a crescut şi a evoluat compania, Steward nu a renunţat niciodată la angajamentul său de a oferi servicii clienţilor. Pentru Steward, aceasta a fost şi este cea mai importantă parte a companiei World Wide Technology. Una dintre strategiile companiei s-a axat pe construirea de produse în interiorul acesteia pe care să le pună la dispoziţia clienţilor: Preşedintele şi directorul de funcţionare James Kavenaugh a declarat pentru Black Enterprise: „A fost o strategie conştientă de a construi produse pe platforma noastră cu intenţia de a le face suficient de robuste pentru a le vinde pe piaţa comercială”. 
    Steward nu dorea nici ca propriii săi angajaţi să uite de importanţa serviciului pentru clienţi. În partea de jos a fiecărui fluturaş salarial se află fraza: „Această plată a fost posibilă datorită unui client satisfăcut”.
    Steward nu a lăsat însă mai prejos angajamentul faţă de colegii săi.
    Compania a rămas în proprietate privată, încurajând angajaţii să-şi asume iniţiativa şi riscurile. Steward a spus în publicaţia St. Louis Small Business Monthly: „Cea mai mare obligaţie a mea este să îi servesc pe oamenii acestei organizaţii şi să îi servesc bine. Le ofer cele mai bune pachete de beneficii, indiferent că este vorba de îngrijiri medicale sau stomatologice. Îi susţin cu instrumentele de care au nevoie pentru a fi cei mai buni care pot fi. Şi vreau să le ofer nu un loc de muncă, ci o carieră ca să poată creşte şi să nu aibă limite”.
    World Wide Technology a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de peste 11 miliarde de dolari şi are aproximativ 6.000 de angajaţi.

  • Un academician cere schimbarea imnului: ”Induce ideea de segregare între cel care îl cântă şi audienţă, care trebuie să se ”deştepte”

    Adrian Toader a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că linia melodică a actualului imn naţional ”Deşteaptă-te române!” se află într-o gamă minoră ce inspiră tristeţe, iar textul este demodat, nu face cinste, ”ba chiar insultă, denigrează neamul românesc, iar mai nou nu respectă directivele CE”.

    ”M-am adresat, joi, prin scrisori, Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, Guvernului şi Preşedinţiei României, solicitând formarea unor comisii de specialitate atât pentru adoptarea unui nou imn de stat, cât şi pentru adăugarea unei steme adecvate pe drapelul naţional, precum şi pentru stabilirea altor date de sărbătorire a Zilei Naţionale a României şi a Zilei Marinei. Am propus iniţierea procesului de schimbare a imnului de stat al României cu unul care nu se demodează odată cu schimbarea regimurilor politice, cu trecerea vremii. Mai multe voci ale unor personalităţi reprezentative culturii româneşti, precum scriitorul Andrei Pleşu, compozitorii Horia Moculescu, Marius Ţeicu, academicianul Cristian Petru Bălan sau criticul literar Dan Toma Dulciu, au exprimat necesitatea schimbării imnului naţional al României, pentru simplul fapt că linia melodică se află într-o gamă minoră ce inspiră tristeţe, iar textul nu ne face cinste, ba chiar insultă, denigrează neamul românesc, iar mai nou respectă directivele CE”, a spus Toader.

    Potrivit acestuia, melodia actualului imn ”Deşteaptă-te române!”, un cântec patriotic, a avut valoarea sa în 1848, ”dar acum, o dată cu emanciparea românilor, acest cântec a devenit nu numai demodat, dar chiar jignitor, pe alocuri, pentru multe persoane”.

    ”Consider că actualul imn nu ne reprezintă ca neam, ca popor, ca naţiune, cu atât mai mult având în vedere faptul că România este ţară membră a Uniunii Europene. Cu ocazia protestelor din ultimii ani, populaţia a demonstrat faptul că e trează, capabilă, aptă să-şi aleagă şi să-şi determine viitorul ca naţiune. Românii cer respect, demnitate, autodeterminare, asigurarea unui viitor sustenabil pentru România”, a menţionat academicianul clujean.

    Adrian Toader a explicat că, în opinia sa, încă din titlu şi din prima strofă se observă, prin îndemnul ”Deşteaptă-te”, trimiterea la ideea că poporul român are nevoie de deşteptare, că ar fi inapt, incapabil, adâncit în ”somnul cel de moarte”, deci mort sau aproape mort.

    ”Cu primul cuvânt, dar nu numai, în prima strofă se produce segregarea populaţiei, aceasta fiind împărţită în două mari grupări, cei treji, cei care intonează imnul la un moment dat, pe de-o parte, şi cei adormiţi, respectiv audienţa, de cealaltă parte. Anume, nu se spune – să ne deşteptăm români -, incluzând aici şi vorbitorul, ci – <Deşteaptă-te> -, adică <tu să te deştepţi, că eu sunt treaz din moment ce am realizat că tu dormi>. Iată o primă sugestie de segregare destul de direct şi agresivă care induce separatismul, de genul tu aşa, eu altfel, a arătat acesta.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Povestea impresionantă a doctorului care a salvat un milion de soldaţi de la moarte

    Germania nazistă era implicată, la acea vreme, într-o campanie de bombardamente asupra Marii Britanii, care se prelungise dincolo de estimările iniţiale. Soldaţii britanici aveau nevoie disperată de transfuzii de sânge, dar cu infrastructura distrusă, ei au fost nevoiţi să caute în altă parte.

    Cei care au răspuns apelului au fost cei de la Crucea Roşie americană; dar fiind despărţiţi de 6.000 de kilometri, cele două părţi s-au confruntat cu o nouă problemă: trimiterea sângelui pe continentul european fără a-l altera.

    Pentru a rezolva problema, Crucea Roşie a apelat la Charles Drew, un expert în domeniu. El a fost însărcinat cu găsirea unei soluţii pentru a demara cea mai mare operaţiune de donare a sângelui, denumită “sânge pentru Anglia”.

    Drew a reuşit să separe sângele de plasmă, transportându-l apoi peste ocean; vieţile a mii de soldaţi britanici au fost astfel salvate.

    Crucea Roşie a mai apelat o dată la Charles Drew atunci când Statele Unite au intrat în război. El a folosit aceleaşi metode, îmbunătăţindu-le, şi a dezvoltat primul centru mobil pentru donare de sânge. În mod ironic, Drew nu a putut dona sânge chiar el datorită originilor sale afro-americane.

  • Povestea impresionantă a doctorului care a salvat un milion de soldaţi de la moarte

    Germania nazistă era implicată, la acea vreme, într-o campanie de bombardamente asupra Marii Britanii, care se prelungise dincolo de estimările iniţiale. Soldaţii britanici aveau nevoie disperată de transfuzii de sânge, dar cu infrastructura distrusă, ei au fost nevoiţi să caute în altă parte.

    Cei care au răspuns apelului au fost cei de la Crucea Roşie americană; dar fiind despărţiţi de 6.000 de kilometri, cele două părţi s-au confruntat cu o nouă problemă: trimiterea sângelui pe continentul european fără a-l altera.

    Pentru a rezolva problema, Crucea Roşie a apelat la Charles Drew, un expert în domeniu. El a fost însărcinat cu găsirea unei soluţii pentru a demara cea mai mare operaţiune de donare a sângelui, denumită “sânge pentru Anglia”.

    Drew a reuşit să separe sângele de plasmă, transportându-l apoi peste ocean; vieţile a mii de soldaţi britanici au fost astfel salvate.

    Crucea Roşie a mai apelat o dată la Charles Drew atunci când Statele Unite au intrat în război. El a folosit aceleaşi metode, îmbunătăţindu-le, şi a dezvoltat primul centru mobil pentru donare de sânge. În mod ironic, Drew nu a putut dona sânge chiar el datorită originilor sale afro-americane.

  • Povestea impresionantă a doctorului care a salvat un milion de soldaţi de la moarte

    Germania nazistă era implicată, la acea vreme, într-o campanie de bombardamente asupra Marii Britanii, care se prelungise dincolo de estimările iniţiale. Soldaţii britanici aveau nevoie disperată de transfuzii de sânge, dar cu infrastructura distrusă, ei au fost nevoiţi să caute în altă parte.

    Cei care au răspuns apelului au fost cei de la Crucea Roşie americană; dar fiind despărţiţi de 6.000 de kilometri, cele două părţi s-au confruntat cu o nouă problemă: trimiterea sângelui pe continentul european fără a-l altera.

    Pentru a rezolva problema, Crucea Roşie a apelat la Charles Drew, un expert în domeniu. El a fost însărcinat cu găsirea unei soluţii pentru a demara cea mai mare operaţiune de donare a sângelui, denumită “sânge pentru Anglia”.

    Drew a reuşit să separe sângele de plasmă, transportându-l apoi peste ocean; vieţile a mii de soldaţi britanici au fost astfel salvate.

    Crucea Roşie a mai apelat o dată la Charles Drew atunci când Statele Unite au intrat în război. El a folosit aceleaşi metode, îmbunătăţindu-le, şi a dezvoltat primul centru mobil pentru donare de sânge. În mod ironic, Drew nu a putut dona sânge chiar el datorită originilor sale afro-americane.

  • Somnul raţiunii naşte monştri

    Inainte de orice, puţină istorie neştiută. Să spunem că la un moment dat apare, de niciunde, ideea unei crize nemaipomenite. Savanţi, apoi politicieni, scriitori sau personalităţi publice o îmbrăţişează imediat, relatările media abundă, ajunge în manualele şcolilor şi în universităţi. Nu este vorba de vreo teorie a crizelor economice, nici de încăl-zirea globală, nici măcar de contraterorism; ce povestesc s-a întâmplat cu multe zeci de ani în urmă.

    Teoria în cauză a fost susţinută de preşedinţii americani Woodrow Wilson şi Theodore Roosevelt, dar şi de premierul britanic Winston Churchill, de scriitorul HG Wells, de George Bernard Shaw, dramaturgul, de economistul John Maynard Keynes sau de laureatul premiului Nobel Linus Pauling. Au fost construite institute de cercetare, universităţile occidentale s-au implicat, au fost emise legi speciale legate de această criză, iar prestigioase asociaţii medicale s-au pronunţat asupra sa. Totul a durat câteva zeci bune de ani.

    Trebuie să fie o chestie a naibii de importantă, veţi spune, de ce nu am auzit aşa ceva?
    Pentru că nu se vorbeşte. Este vorba despre eugenie, teoria creată de un savant pe nume Galton care credea că fondul genetic uman se deteriorează, iar rasa umană va degenera din cauză că persoanele superioare nu se înmulţeau la fel de repede cum o făceau cei de rang inferior – emigranţi, evrei, degeneraţii, cei cu mintea slabă. Lumea vorbea de „un val de imbecili în continuă creştere„ care polua partea bună a umanităţii sau de „un balast de deşeuri umane„ – scriitoarea Margaret Sanger, de „roiuri needucate de cetăţeni inferiori„ – HG Wells. 29 de state americane au emis legi care permiteau sterilizarea, iar California s-a situat pe un loc fruntaş în această activitate.

    Pe urmă au mai apărut nişte inşi, de cealaltă parte a oceanului, care au preluat ideile şi le-au dus la un nou nivel. Inşii în cauză se numeau Hitler, Goebbels sau Himmler şi au început prin gazarea persoanelor internate în spitalele psihiatrice. Ulterior, în război, au apărut sistemul de lagăre de exterminare, cunoscute, nu insist.

    După şase ani de război toată lumea s-a lepădat de eugenie, văzând grozăviile care s-au comis. Biografii au pasat discret perioada, istoricii au acoperit-o, scriitorii şi dramaturgii au schimbat macazul, iar politicienii nici usturoi n-au mâncat.

    Dar milioane de oameni au murit şi alte milioane nu şi-au câştigat dreptul de a exista. Pentru că au fost socotiţi de rang inferior. În actuala criză economică am văzut apărând, din nou, acest tip de discurs – grecii cei leneşi, românii cei hoţi, proştii de pe internet, mai nou ciprioţii cei oricum or fi ei, dedaţi ruşilor sau incorecţi, şi mi se pare un mare pericol. Noua politică totalitară europeană, ascunsă sub o mască de democraţie calpă, cultivă o egalitate raportată la mărimea bugetului şi a contribuţiilor, la gradul de sprinteneală a hormonilor şi la, eufemistic vorbind, amplitudinea răcnetelor scoase.

    Taxarea economisirii (n-or fi în băncile acelea cipriote numai banii mafiei ruseşti şi, chiar dacă ar fi aşa, sunt alte instituţii şi alte legi care se ocupă de acest tip de ilegalităţi), alianţe împotriva naturii, exhibări de putere inadmisibile, separări pe tipuri de cetăţeni europeni – cei muncitori şi cei leneşi, cei vrednici şi cei nevrednici, din nord şi din sud, impuneri absurde şi replici imbecile.

    Cea mai bună ilustraţie pentru acest text mi s-a părut a fi Goya, cu o gravură – „Somnul raţiunii naşte monştri„. Goya, bătrânul genial, surd şi nebun, care a intuit mai bine decât cei întregi la minte, cu ochi şi cu urechi. Un soi de degenerat.