Tag: secretar general

  • Liderul român care spune tranşant ce crede despre mult trâmbiţatul work-life balance: „Echilibrul între viaţa personală şi profesională nu există. Aceasta este realitatea.”

    „Echilibrul între viaţa personală şi profesională nu există. Aceasta este realitatea, aşa că nu este nici mit, nici obiectiv. Este o alegere, cu toate consecinţele ei. Important este să găsim calea să ne asumăm consecinţele şi să ne împăcăm cu ele”, a spus Flavia Popa Secretar General, BRD Groupe Société Générale, într-un material publicat în ediţia din acest an a anuarului Business MAGAZIN dedicat celor mai puternice femei din business.

    Din rândul realizărilor recente, Flavia Popa menţionează Programul de Voluntariat Ziua V – un proiect al tuturor celor 2.500 de angajaţi ai băncii. „Punctul de întâlnire” este platforma de voluntariat în care sunt înscrise azi peste 50 de acţiuni de voluntariat în toata ţara, şi care are azi peste 10.000 de persoane – beneficiari direcţi, mai ales persoane aflate în dificultate. În continuare, spune că planul său principal pentru anul în curs vizează echilibrul, energia şi vitalitatea sa, a familiei sale şi a oamenilor din comunitatea sa. „Ca fiecare dintre noi, am pus în intenţii şi pe hârtie multe planuri, atât personale, cât şi profesionale. Important este ca ele să se armonizeze cu ceea ce ne stă în puteri să facem în vremurile în care trăim”, spune Flavia Popa. Pe plan profesional, vrea să continue dezvoltarea platformelor de cultură, educaţie şi tehnologie Scena9 şi Şcoala9, cât şi Mindcraft Stories, platforma dedicată dezvoltării prin tehnologie a tinerei generaţii.
    Cât priveşte segregarea calităţilor între femei şi bărbaţi, Flavia Popa consideră că acest lucru nu este benefic şi explică: „Cu toţii suntem oameni care se adapteaza mai mult sau mai putin circumstanţelor şi îşi dezvoltă calităţi, comportamente, idei şi mod de a fi sau de a se raporta la viaţă. Exista însă ceva care cred că merită subliniat: intuiţia şi echilibrul femeii. Mi se pare că, indiferent de situaţie, de poziţie, de mediu, este nevoie ca femeia să îşi îngrijească, amplifice şi folosească intuiţia. Îmi place să folosesc un sfat pe care l-am primit, la rândul meu, cândva, de la o femeie înţeleaptă: femeia trebuie să se ducă în inimă. Acolo va găsi toate răspunsurile, liniştea, puterea, entuziasmul, vitalitatea, empatia, deschiderea şi creativitatea. Alături de minte, toate aceste «ingrediente» ne vor da nouă, femeilor, privilegiul să avem grijă de noi şi ai noştri şi să reuşim să fim mame, fiice, surori, iubite, prietene, lideri, colege şi cetăţeni. Oameni lângă oameni”.

  • Secretarul General al ONU: Eşecurile în abordarea schimbărilor climatice vor genera un dezastru economic

    António Guterres, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a tras un semnal de alarmă joi, îndemnând ţările şi companiile să abordeze mai serios schimbările climatice, fiind de părere că un eşec va genera un adevărat „dezastru economic”, potrivit Fortune.

    Guterres a vorbit la summit-ul pentru climă de la Madrid despre cum lipsa măsurilor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ar putea avea un efect dezastruos dacă marile industrii vor continua să ignore oportunităţile pe care le oferă modelul unei „economii verzi”.

    „De mult prea mult timp, o serie de interese au propagat falsa poveste conform căreia creşterea economică şi soluţionarea schimbărilor climatice sunt incompatibile. Este un nonsens.”, declarat Secretarul General.

    „De fapt, lipsa soluţiilor în ceea ce priveşte încălzirea globală este o reţetă sigură pentru un dezastru economic”, a adăugat Guterres, citând un studiu recent din care reiese faptul că o economie cu emisii reduse de carbon ar putea crea 65 de milioane de locuri de muncă noi pe plan global şi va stimula creşterea economică cu aproximativ 26.000 de miliarde de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Senatul a adoptat tacit proiectul ce aprobă OUG prin care secretarii Guvernului pot fi ordonatori de credite

    Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ.

    Potrivit textului Ordonanţei, asigurarea stabilităţii funcţionării ministerului, pe perioada vacanţei funcţiei de ministru sau în situaţia imposibilităţii exercitării de către acesta a funcţiei, se propune ca atribuţia ministrului de ordonator principal de credite să fie exercitată de către secretarul general al ministerului, înalt funcţionar public care are rolul de a asigura continuitatea activităţii ls nivelul unui minister. De asemenea secretarul general preia şi funcţia de reprezentant legal al ministrului a cărui funcţie este vacantată, sau căruia îi este imposibil să-şi exercite funcţia.

    „Vacanţa funcţiei de ministru la nivelul ministerelor menţionate afectează îndeplinirea atribuţiilor generale ale miniştrilor prevăzute de lege, fapt care determină blocaje atât în activitatea strategică a acestora, precum şi la nivelul organelor de specialitate din subordinea acestora, cu impact negativ asupra cetăţenilor şi mediului de afaceri. Cu privire la blocajele activităţii curente, menţionăm, cu titlul de exemplu, imposibilitatea asigurării plăţii şi drepturilor salariale ale personalului angajat la nivelul acestor ministere în concordanţă cu prevederile legale, privind data plăţii salariilor în instituţiile publice, ori nerespectarea obligaţiilor financiare prevăzute în contracte cu agenţi comerciali”, se arată în proiectul de lege.

    În acest sens, se impune crearea cadrului juridic necesar pentru asigurarea stabilităţii funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului, precum şi cu celelalte autorităţi şi organe ale administraţiei publice pe perioada vacanţei funcţiei de ministru sau în situaţia în care acesta se află în imposibilitatea absolută a exercitării mandatului.

    Potrivit Comisiei de administraţie publică, Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare completarea art 61 alin (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că atribuţia de ordonator principal de credite a ministrului să fie exercitată de către secretarul general al ministerului, pentru asigurarea stabilităţii funcţioării ministerului, pe perioada vacanţei funcţiei de ministru sau în situaţia imposibilităţii exercitării de către acesta a funcţei.

    Actul normativ a fost adoptat în septembrie de Guvern în contextul în care aproape 4.200 de angajaţi din Ministerul Mediului şi agenţiile care ţin de această instituţie, precum şi aproximativ 200 de angajaţi de la Energie nu îşi primiseră salariile, în urma demisiei miniştrilor ALDE.

    Pe 27 august, trei miniştri ai ALDE Graţiela Gavrilescu, Anton Anton şi Viorel Ilie au demisionat din Guvern, după ce partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a decis ieşirea de la guvernare. Ulterior, Graţiela Gavrilescu a acceptat să fie din nou nominalizată la Ministerul Mediului, fapt pentru care a fost exclusă din ALDE.

    De asemenea, Ion Cupă şi Alexandru Băişanu, au accept alături de Gavrilescu să fie nominalizaţi în Guvern, prin urmare fiind şi ei excluşi din ALDE. Klaus Iohannis a respins atunci remanierea propusă de Viorica Dăncilă.

    Proiectul de lege pentru aprobare OUG privind modificarea Codului administrativ, urmează să fie votat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

  • Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, şi-a “instalat” fiul ca preşedinte al companiei de stat IAR Braşov, una dintre cele mai performante acţiuni de la bursă

    Octavian Alin Greblă, fiul lui Toni Grebă, secretar general al Guvernului şi achitat în vara anului 2019, în dosarul în care era cercetat pentru fapte de corupţie, a fost numit preşedinte al consiliului de administraţie al IAR Braşov, companie care se ocupă cu fabricarea echipamentelor aeronautice.

    Decizia de a-l numi pe Octavian Alin Greblă a fost publicată miercuri la bursă după ce a fost luată de acţionarii IAR Braşov, companie de 274 mil. lei, respectiv Ministerul Economiei, cu un pachet de 64,89%, dar şi alţi investitori care au 35,1%. Însă la adunarea acţionarilor a fost prezent doar reprezentantul Ministerul Economiei, în contextual în care la bursă se arată că au participat acţionari care deţin 64,89% din numărul de acţiuni.

    Din noul consiliu de administraţie, cu mandate provizorii mai fac parte Anghel Ruxandra-Rodica (director direcţia industria de apărare de la Ministerul Economiei), Alin Guţu (consilier în cabinetul Ministerului Economiei) şi Mariuca-Oana Pistol (consilier superior în Ministerul Economiei) şi administratorul independent Emil Niţă, fost deputat.

  • BREAKING Mircea Geoană va fi numit adjunct al secretarului general NATO Jens Stoltenberg

    Mircea Geoană o va înlocui pe Rose Gottemoeller, din Statele Unite, al cărei mandat începuse în octombrie 2016.

    “Sunt bucuros să anunţ numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general NATO. Este un promotor puternic al relaţiilor transatlantice şi va aduce experienţa îndelungată de politician şi diplomat. Va fi primul român care deţine această poziţie înaltă”, a declarat Jens Stoltenberg, conform unui comunicat postat pe site-ul NATO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 100 cele mai puternice femei din business: Flavia Popa, secretar general { BRD-GSG }

    •   Flavia Popa este secretar general al BRD din anul 2012 şi conduce din acest rol o echipă de peste 50 de oameni; ea se alăturase grupului în 2005, în cadrul departamentului Legal.
    •   Înainte de a se alătura BRD, Flavia Popa a lucrat timp de aproape 4 ani la Alpha Bank.
    •   Crede că principiul „nu contează ce meserie ai, contează să fii cel mai bun”, enunţat de Abraham Lincoln, funcţionează de când există lumea şi se va aplica până la sfârşitul ei.

    Active totale (2017): 53,49 mld. lei
    Profit (2017): 1,3 mld. lei

  • Decizia privind numirea lui Toni Greblă la SGG, publicată în Monitorul Oficial

    Decizia premierului Viorica Dăncilă pentru numirea lui Toni Greblă în funcţia de secretar general al Guvernului a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Preşedintele PSD Liviu Dragnea confirmase numirea lui Toni Greblă, fost judecător CCR, la Secretariatul General al Guvernului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a gândit Klaus şi a decis că mai bine PLÂNGE mama ei decât mama lui din Germania. Nu a avut bărbăţia minimă să anunţe el decizia. Codrin Ştefănescu, atac DUR după REVOCAREA lui KOVESI

    Secretarul General al PSD crede că preşedintele a revocat-o pe Kovesi pentru că i-ar fi fost teamă de suspendare şi de ce ar fi putut face Călin Popescu Tăriceanu în locul lui.

    „Sistemul a făcut nişte calcule că pierde aproape tot. Dacă vine Tăriceanu şi ne dă pe toţi afară prin decret? Nu mai bine sacrificăm noi un om? Şi atunci au luat o decizie”, a scris Ştefănescu pe reţeaua de socializare.

    Politicianul critică lipsa de curaj a preşedintelui, pentru că nu a anunţat personal decizia de revocare. „Iohannis nu a avut bărbăţia minimă să anunţe el decizia, aşa cum ne înjura de la Cotroceni pe noi.”

    „Nu Iohannis a revocat-o azi pe Kovesi, ci „Sistemul„. „Sistemul” a făcut nişte calcule, cum am făcut şi noi, despre suspendare. Nu a devenit brusc Iohannis iubitor de Constituţie”, a mai declarat Codrin Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Codrin Ştefănescu :Grupul securist din aşa-zisa opoziţie a devenit isteric după modificările aduse Codului de Procedură Penală

    ”Grupul securist din aşa-zisa opoziţie a devenit pur şi simplu isteric după modificările aduse Codului de Procedură Penală. Pentru că, să declari printre urlete şi injurii că modificările aduse de Parlament sunt bune numai pentru infractori, reprezintă forma cea mai pură şi cea mai gravă a propagandei de tip bolşevic pe care aceste personaje o promovează de ceva timp în spaţiul public. Iar Cioloş, aliatul PNL+USL, atinge noi culmi ale ipocriziei, lipsei de logică şi a slujirii absolute a Statului Paralel. Mesajul său <majoritatea PSD-ALDE a abuzat de drepturile oferite de democraţie, agresând Codul de Procedură Penală> se adaugă celor promovate de corul istericilor iubitori şi susţinători ai abuzurilor. Adică, tocmai tehnocratul preferat al lui Iohannis ţipă astăzi? Cel care, într-o singură noapte, fără dezbatere publică şi într-o manieră absolut obscură, a modificat prin ordonanţă de urgenţă nu mai puţin de 151 de articole ale Codului de Procedură Penală?”, a declarat Codrin Ştefănescu, potrivit unui comunicat de presă.

    El a mai spus că parlamentarii PSD şi ALDE ”au readus legalitatea şi normalitatea în Codul de Procedură Penală”.

    ”Ţinând cont de comportamentul aberant şi iraţional al unor <portavoci> ale Statului Paralel, din Parlament, dar şi din afara lui, trebuie făcute următoarele menţiuni: parlamentarii au readus legalitatea şi normalitatea în Codul de Procedură Penală. Majoritatea PSD – ALDE a asigurat o dezbatere transparentă, extrem de clară şi consistentă a Codului de Procedură Penală, respectând în integralitate procedura de adoptare. În noua sa variantă, Codul de Procedură Penală garantează respectarea tuturor drepturilor procesuale în conformitate cu rigorile europene în materie şi pune astfel capăt abuzurilor. Iar modificările adoptate răspund cerinţelor Curţii Constituţionale, CEDO şi directivelor europene, dar mai ales respectării drepturilor fundamentale ale omului”, a mai afirmat secretarul general adjunct al PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liga Arabă susţine că este necesară reexaminarea acordului nuclear cu Iranul

    ”Nu numai aspectele nucleare ar trebuie reanalizate. Iranul destabilizează regiunea. Lumea arabă este împotriva acţiunilor Iranului din sfera arabă”, a declarat Ahmed Abu al-Gheit.

    Declaraţia secretarului general al Ligii Arabe a fost făcută la o zi după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015 şi că SUA vor reactiva sancţiunile contra Iranului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro