Tag: seceta

  • Lipsa ploilor şi a zăpezii începe să se vadă: hidrocentralele de la Porţile de Fier produc energie la o treime din capacitate din cauza secetei

    Producţia de energie electrică a scăzut din cauza secetei, iar hidrocentralele de la Porţile de Fier abia reuşesc să producă o treime din cât produceau până în prezent şi se apropie de debitul sub care Dunărea nu mai poate fi exploatată, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţi ai Hidroelectrica.

    Potrivit reprezentanţilor Hidroelectrica, debitul Dunării este de 2.650 mc/secundă la Porţile de Fier, adică aproape de limita minimă la care pot funcţiona cele trei hidrocentrale care produc energie electrică. Cristinel Popescu, lider de sindicat la Hidroelectrica Porţile de Fier, a declarat, joi, pentru Mediafax că hidrocentralele merg acum la limita minimă de avarie, iar dacă seceta va persista, turbinele se vor opri curând

    . „În acest moment, din cauza lipsei precipitaţiilor în bazinul hidrografic al Dunării, debitele sunt în continuare în scădere, undeva la 2.650 mc/s, fapt ce a dus ca producţia de energie electrică să fie undeva la nivelul a 310 megawaţi/h pe cele două hidrocentrale la Porţile la Fier. Mai exact, 180 megawaţi/h la centrala de la Porţile de Fier 1 şi 130-135 megawaţi/h la centrala de la Porţile de Fier II. Asta înseamnă aproape o treime din cât se produce în perioada normală“, a spus Popescu. Potrivit acestuia, este foarte aproape de a fi atins debitul sub care Dunărea nu mai poate fi exploatată. „Putem spune că este o producţie la limită a centralelor de la Porţile de Fier. De altfel, debitele sunt foarte scăzute, ne apropiem de debitul de servitute, adică de debitul sub care Dunărea nu mai poate fi exploatată. Sperăm să înceapă precipitaţiile în bazinul Dunării pentru că altfel producţia va rămâne foarte scăzută. Dacă va continua seceta şi dacă debitele vor continua să scadă, desigur producţia va fi dusă aproape de zero“, a mai spus Cristinel Popescu.

  • Palat vechi de 3.400 de ani, din vremea unui imperiu misterios, scos la iveală ca urmare a secetei

    Palatul a fost găsit de o echipă de arheologi germani şi kurzi, pe fundul rezervorului de acumulare de la Mosul de pe râul Tigru, în Kemune (în regiunea autonomă kurdă din Irak). Zona a fost indundată în anii ’80 ca urmare a construirii barajului de la Mosul. În 2010, scăderea apelor a scos la iveală câteva rămăşiţe ale străvechiului Imperiu Mittani (sau Mitanni), despre care se cunosc foarte puţine, printre care că ar fi aparţinut hurienilor din nordul Siriei şi sud-estul Anatoliei. Tot atunci s-a găsit şi un text cu scriere cuneiformă Mittani şi părţi de picturi murale roşii şi albastre.

    Anul trecut, o echipă de arheologi de la Universitatea din Tübingen (Germania) şi de la Organizaţia Arheologică Kurdistan, în cooperare cu Directoratul Duhok al Antichităţilor, au putut să scoată la iveală rămăşiţele palatului după ce au ieşit la suprafaţă ziduri din cărămidă ale palatului, ca urmare a unei scăderi şi mai mari a nivelului apei din lacul de acumulare.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Seceta s-a instalat în Sud şi Est. Ce culturi sunt afectate, când pornesc irigaţiile?

    „În anumite zone ale ţării, seceta s-a instalat în sol. Este vorba de o secetă pedologică, în mod deosebit pe terenurile nisipoase ale României, în partea de sud şi răsărit. De aceea, la solicitarea fermierilor, am dat drumul la staţiile de irigare… Prin lipsa unei lucrări adecvate la nivelul solului poţi să pierzi rapid apa şi să privezi planta de cantitatea atât de necesară pentru creştere şi dezvoltare”, declara joi, în judeţul Giurgiu, ministrul Agriculturii.

    Iar la jumătatea lunii martie, ministrul vorbea de irigarea unui milion de hectare, măsură care va asigura României menţinerea pe primul loc la producţia de porumb în Europa.

    „Am făcut un calcul care trebuie să ramână în mintea tuturor, a decidenţilor, a celor care se ocupă de acest domeniu şi care prin decizia lor dau viteză unui domeniu atât de necesar, al agriculturii: România trebuie să ajungă să irige efectiv un milion hectare de porumb, obţinându-se o producţie de 16 milioane de tone, ştiindu-se că România cultivă 2,5 milioane hectare de porumb, pe celelalte suprafeţe neirigate să obţină 4-5 tone la hectar în condiţii grele de climă, realizează peste 23 de milioane de tone de porumb, astfel nu va părăsi niciodata locul I în Uniunea Europeană, îl ocupă de doi ani şi trebuie să-şi pastreze acest loc, pentru că are condiţii, are posibilităţi şi voinţa este la ea acasă, fermierii s-au dotat şi pot face face unor situaţii mai critice”, a spus ministrul Daea, în Dolj.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană aprobă plata în avans a subvenţiilor agricole, România este eligibilă

    Potrivit Comisiei Europene, agricultorii vor putea primi până la 70% din plata lor directă şi 85% din plăţile în cadrul programului de dezvoltare rurală, începând de la jumătatea lunii octombrie 2018, în loc să aştepte până în decembrie pentru a-şi primi subvenţiile. În mod tradiţional, la jumătatea lunii octombrie se acordă 50% din plăţi, iar în decembrie restul.

    „Având în vedere dificultăţile întâmpinate de agricultorii europeni afectaţi de secetă în această vară, Comisia Europeană continuă să acţioneze pentru a oferi sprijin practic sectorului. Se va acorda o flexibilitate suplimentară pentru a ajuta fermierii să furnizeze hrană suficientă pentru animalele lor”, arată un comunicat al Comisiei Europene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SECETĂ de primăvară în judeţul Galaţi. FĂRĂ PLOAIE, agricultura nu merge, se plâng fermierii. Ce fac autorităţile

    În judeţul Galaţi, cele mai afectate sunt culturile de grâu, sfeclă de zahăr, orz şi porumb, plante aflate în plină vegetaţie şi care au nevoie de multă APĂ.

    Ionuţ Păiş, unul dintre fermierii care se luptă cu efectele secetei a cultivat 350 de hectare cu porumb, grâu, floarea soarelui şi legume, iar pentru a salva culturile, agricultorul gălăţean irigă cu motopompele, desi costurile se ridică la 2.000 de lei pe zi.

    „Solul este foarte crăpat. Plantele se dezvoltă greu, dacă nu au umiditate. Aici avem floarea soarelui semănată mai târziu şi, după cum vedeţi, este într-un stadiu micuţ. În mod normal, floarea soarelui ar trebuie să fie mare, peste glezne. Dacă nu plouă, trebuie irigată neapărat. Ne confruntăm cu o secetă destul de mare.

    Culturile au nevoie foarte urgent de apă, în special grâul, porumbul, floarea soarelui, legumele. Ne chinuim cu mari eforturi să irigăm. Reuşim să irigăm 50 la sută din suprafaţă cu fel şi fel de improvizaţii, cu motopompe. Infrastructura din zona noastră este deteriorată, nu am reuşit să accesăm PROIECTE EUROPENE ca să modernizăm sistemul de irigaţii. În lipsa ploilor, plantele se usucă, producţiile sunt la jumătate, fără ploaie, agricultura nu merge”, explică fermierul Ionuţ Păiş.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un “paradis” pus la pământ de secetă. Cetăţenii se simt ca în comunism. Au o raţie de 50 de litri de apă pe zi din cauza secetei şi a fost declarat „dezastru naţional”

    În primul rând, Cape Town a anunţat că măsurile de economisire a apei, care înseamnă ca fiecare cetăţean să utilizeze mai puţin de 50 de litri de apă per zi, au ajutat oraşul să declare „Ziua Zero ” data de 4 iunie 2018.

     
    Mmusi Maimane, liderul Alianţei Democratice din Africa de Sud (DA), care conduce atât oraşul Cape Town, cât şi provincia Western Cape, a scris într-o postare pe Twitter:
     
    „Pot să anunţ oficial că Ziua Zero a fost restabilită pe data de 4 iunie 2018. Datorită eforturilor locuitorilor din Cape Town, consumul de apă a scăzut la 526 de milioane de litri per zi. Să continuăm să reducem consumul!”.
     
    Într-o altă postare pe reţeaua de socializare Twitter, el a arătat că utilizarea medie a apei în Cape Town, un oraş de aproximativ patru milioane de locuitori, a fost sub 550 de milioane de litri, în comparaţie cu doi ani în urmă, când s-a înregistrat un consum de un miliar de litri pe zi.
     
  • Autorităţile sud-africane au decretat stare de catastrofă naturală, din cauza secetei

    Decizia a fost luată după ce Guvernul sud-african a evaluat efectele secetei actuale. Potrivit autorităţilor, seceta a afectat majoritatea regiunilor din ţară şi pune în pericol aprovizionarea cu apă potabilă a mai multor oraşe, printre care şi Cape Town.

    Oficialii din Cape Town au precizat că seceta a persistat în regiune de mai bine de trei ani, iar nivelul de apă al barajului din apropiere a ajuns la un nivel periculos de scăzut. Autorităţile din Cape Town caută soluţii pentru creşterea rezervelor de apă potabilă.

    Prin declararea stării de catastrofă naţională, Guvernul central va avea responsabilitatea şi autoritatea de a lua măsuri pentru a combate efectele secetei.

  • Cum a ajuns un oraş cu 4 milioane de oameni sa RĂMÂNĂ FĂRĂ APĂ

    Cape Town, cel mai întins oraş din Africa de Sud, şi al doilea ca număr de locuitori, riscă să rămână fără apă în mai puţin de 90 de zile. După trei ani de secetă fără precedent, metropola cu aproape 4 milioane de locuitori e aproape de a deveni primul mare oraş din lume care rămâne fără apă, dacă locuitorii nu vor începe să economisească drastic consumul zilnic, avertizează primarul oraşului, Patricia De Lille. „Ziua zero”, cum a fost numită, va fi pe 22 aprilie.

    Avertismentul nu e doar o tactică de a speria populaţia. „Ziua zero”, cum e numită, este stabilită în urma unui calcul săptămânal a capacităţii rezervorului, în raport cu consumul zilnic. Primarul De Lille a revizuit recent data de 29 aprilie, bazându-se pe creşterea consumului zilnic la nivel municipal.

    Oraşul nu va seca propriu zis;  în cele mai multe cazuri, rezervoarele nu pot seca până la ultima picătură, deoarece nămolul face ultimele 10 sutimi din apa captată de baraj neutilizabile. Autorităţile au decis să închidă barajul imediat ce acesta va ajunge la doar 13,5% din capacitate; spitalele vor fi singurele care vor putea beneficia de rezerva de apă.

    Cetăţenii se vor putea aproviziona cu maxim 25 de litri pe zi, de la cele 200 de puncte de colectare a apei răspândite prin oraş. Gărzile vor supraveghea procesul de livrare, pentru a menţine pacea şi pentru a preîntâmpina situaţiile în care cineva ar încerca să ia mai mult decât raţia stabilită. Cei înstăriţi vor fi, desigur, scutiţi de această situaţie. Numeroase companii si-au prezentat deja oferte de a aduce contra cost cisterne cu apă din părţile mai puţin aride ale ţării.

    Oraşul a limitat consumul de apă pentru fiecare gospodărie, la 87 de litri de persoană pe zi. Ce presupune asta, pentru majoritatea locuinţelor: nu pot folosi duşurile mai mult de 2 minute; nu pot uda grădina; nu îşi pot spăla maşinile; apa la toaletă se trage doar dacă e absolut necesar; limitarea extremă a consumului pentru spălarea vaselor şi a hainelor.

    Cu toate acestea, statisticile arată că doar 54% din rezidenţi au respectat limita impusă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care „Ziua Zero” a fost mutată cu o săptămână mai devreme. Cetăţenii care nu s-au conformat, riscă însă amenzi sau alte pedepse.

    Calculele au arătat de mult timp faptul că, datorită creşterii populaţiei, care aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani, rezerva de apă a oraşului nu va reuşi să facă faţă consumului. Totuşi, climatologii declară că o secetă de trei ani se întâmplă o dată la 1000 de ani, aşa că nici cele mai bune sisteme de apă nu ar face faţă într-o asemenea situaţie.

    Conducerea oraşului face tot posibilul să se redreseze, şi încearcă  să monteze instalaţii de desalinizare a apei şi să foreze pentru a găsi pozibile izvoare. Totuşi, este puţin probabil ca vreunul din aceste sisteme să poată fi cumpărat înainte de 22 aprilie. Sezonul ploios ar trebui să înceapă în mai; studiile prevăd însă ani de secetă, aşa că cel mai probabil, situaţia actuală este doar o perioadă de acomodare pentru ce va urma.

  • Situaţie DRAMATICĂ în Italia: oamenii trebuie să îşi chibzuiască rezervele de apă

    Meteorologii postului online de televiziune Sky TG24 au anunţat că Italia este afectată de cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani.

    Una dintre cele mai afectate regiuni este Sardinia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situaţie DRAMATICĂ în Italia: oamenii trebuie să îşi chibzuiască rezervele de apă

    Meteorologii postului online de televiziune Sky TG24 au anunţat că Italia este afectată de cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani.

    Una dintre cele mai afectate regiuni este Sardinia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro