Tag: schegen

  • Ce spune premierul Ludovic Orban despre intrarea României în Schengen: Nu vreau să dau orizonturi de timp

    Premierul Ludovic Orban a declarat că nu doreşte să dea un orizont de timp în care România să adere la Spaţiul Schengen, însă a fost o problemă la nivelul Uniunii Europene legată de migraţie, precum şi o discuţie în prezent cu privire la reformarea acestui Spaţiu.

    „La Schengen, evident că vom face toate demersurile. Nu vreau să dau orizonturi de timp. La ora actuală e o şi întreagă dezbatere la nivelul UE. Acum hai să fim cinstiţi, e un moment în care încă se discută de o reformă a Spaţiului Schengen plus că e în dezbatere un pachet pe migraţie, din cauza problemelor care existau la nivelul UE pe tema migraţiei s-a creat o o situaţie”, a afirmat Ludovic Orban, joi la Realitatea Plus.

    Şeful Executivului a mai spus că din cauza guvernărilor anterioare România nu a intrat în Spaţiul Schengen.

    „Noi ar fi trebuit să intrăm în Schengen înainte de apariţia acestor probleme, când eram la un pas de a fi primiţi, dacă nu greşeau guvernările anterioare. Evident că este un obiectiv pe care îl urmărim în mod sistemic, cu un lobby organizat astfel încât să convingem cât mai mulţi să susţină aderarea României la Spaţiul Schengen”, a conchis Orban.

    Premierul a efectuat de marţi până joi prima vizita externă la Bruxelles în calitate de premier. Acesta a avut întrevederi cu Ursula von der Leyen, David Sassoli, Michel Barnier, Charles Michel şi Jens Stoltenberg.

    Printre temele de discuţie ale şeful Executivului cu oficialii străini a fost şi Schengen.

  • Ambasadorul Finlandei: Nu ne opunem aderării României la Schengen, dar decizia acum ar fi prematură

    “Să spunem că nu ne opunem intrării României în Schengen, doar că o decizie luată acum în acest dosar e prematură. Nu spunem ca România şi Bulgaria nu ar trebui să intre în Schengen, numai că va dura mai mult, în opinia noastră”, a spus ambasadorul la RFI. Ulla Marianna Vaisto a precizat că Finlanda este conştientă că România şi Bulgaria au făcut multe progrese în privinţa criteriilor tehnice, “care au fost îndeplinite practic”. “Dar noi am vrea să vedem mai multe progrese în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi, de asemenea, îmbunătăţiri în sistemul judiciar, în funcţionarea instituţiilor judiciare. De-abia atunci, România şi Bulgaria vor fi pregătite să intre în Spaţiul Schengen”, spune ambasadorul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Băsescu şi Igaş să-şi asume neintrarea în Schengen

    “România ar trebui şi ar fi în interesul românilor să intre în Spaţiul Schenghen. Dacă decizia Consiliului JAI e negativă, aşteptăm de la Traian Băsescu, cel care s-a angajat direct şi de la ministrul Igaş să-şi asume această răspundere şi să vedem de ce lupta împotriva corupţiei din vămi, din Garda Financiară, din Administraţia Financiară, pornită în această primăvară cu multe spectacole intersante, s-a oprit la Sorin Blejnar, la şefii celor arestaţi, iar consecinţa e plătită de toţi românii prin neintrarea în Schengen”, a spus Ponta. Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat luni că România îşi va apăra până la sfârşit şansele de aderare la Schengen, considerând că este nedreptăţită în momentul de faţă şi nu poate să fie de acord să nu adere în 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Baconschi: Sunt acuzat de întârzierea aderării la Schengen, dar nu e o chestiune de politică externă

    “Văd că mai nou sunt ţinut responsabil pentru te miri ce. Aseară, o jurnalistă pe care nici un dubiu nu ar putea-o clinti din omniscienţă şi omnicompetenţă, mă acuza pentru întârzierea aderării României la Schengen, pentru tratamentul şi imaginea românilor în UE, ba chiar pentru suspendarea de la tranzacţiile cu certificate pentru emisiile de carbon! Mi-am interzis să scriu pe acest blog pe teme de politică externă, fiindcă ele angajează România, oricât aş pretexta că mă exprim în capacitate privată. Dar vocile dogite ale casandrelor de serviciu reclamă totuşi o replică”, scrie Baconschi pe blogul său. Ministrul de Externe precizează că ar trebui înţeles, în primul rând, că “Schengen nu e o chestiune de politică externă, ci internă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro