Tag: Scarlett Johansson

  • Scarlett Johansson, lider în topul celor mai bine plătite actriţe din lume, al doilea an consecutiv

    Artista americană Scarlett Johansson s-a situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe din lume, pentru al doilea an consecutiv, podiumul fiind completat de Sofia Vergara şi Reese Witherspoon, potrivit datelor furnizate de Forbes.

    În anul financiar cuprins între 1 iunie 2018 şi 1 iunie 2019, Johansson, în vârstă de 34 de ani, a câştigat 56 de milioane de dolari, mare parte datorită rolului Natasha Romanoff/ Black Widow din franciza Marvel “Răzbunătorii/ Avengers”.

    În schimb, în topul general al celor mai bine plătiţi actori din lume, Scarlett Johansson ocupă locul al optulea. De altfel, în topul 10 general, apar doar două actriţe, respectiv ultima poziţie fiind ocupată de actriţa de televiziune Sofia Vergara, starul serialului “Modern Family”.

    La începutul acestei săptămâni, Forbes a făcut public şi topul 10 al celor mai bine plătite staruri masculine din cinematografie, condus de Dwayne Johnson, cu încasări de 89,4 milioane de dolari în ultimele 12 luni.

    Anul acesta, toate cele zece actriţe din top au avut câştiguri de peste 20 de milioane de dolari, comparativ cu clasamentul din 2018, când doar Johansson şi Angelina Jolie, ocupanta locului secund, depăşiseră acest prag. Anul acesta, însă, Angelina Jolie nu mai apare în top 10.

    De asemenea, topul 10 al celor mai bine plătite actriţe pe 2019 nu include nicio artistă de culoare.

    Topul 10 al celor mai bine plătite actriţe pe 2019 este format din Scarlett Johansson – 56 de milioane de dolari, Sofia Vergara – 44,1 milioane de dolari, Reese Witherspoon – 35 de milioane de dolari, Nicole Kidman – 34 de milioane de dolari, Jennifer Aniston – 28 de milioane de dolari, Kaley Cuoco – 25 de milioane de dolari, Elisabeth Moss – 24 de milioane de dolari, Margot Robbie – 23,5 milioane de dolari, Charlize Theron – 23 de milioane de dolari, Ellen Pompeo – 22 de milioane de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Cine conduce lista celor mai bine plătiţi actori din 2018, deşi nu a apărut în niciun film anul acesta

    Actorul a ajuns să conducă topul banilor primiţi în branşă între 1 iunie 2017 şi 1 iunie 2018 după ce a vândut compania Csamigos Tequila pe care o deţinea, astfel că jurnaliştii au înregistrat în dreptul său o cifră de 239 de milioane de dolari. Este dublul sumei care stă în dreptul actorului plasat pe locul doi în top, Dwayne Johnson, care ar fi câştigat în total 119 milioane de dolari. Podiumul este completat de Robert Downey Jr (79 de milioane de dolari), pe locurile următoare plasându-se Chris Hemsworth (64,5 milioane de dolari, pe locul 4), Jackie Chan (cu 45,5 de milioane de dolari pe locul 5) şi Will Smith (la 42 de milioane de dolari pe locul 6).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume. Ce rol a propulsat-o pe primul loc

    Actriţa în vârstă de 33 de ani a interpretat rolul lui Black Widow, în urma căruia a primit 40,5 milioane de dolari câştiguri neimpozitate, în perioada 1 iunie 2017 – 1 iunie 2018, de patru ori mai mult decât în anul precedent, notează Adevărul.
     
    Din urmă vin Angelina Jolie, în vârstă de 43 de ani, care a câştigat 28 de milioane de dolari în urma rolului din filmul “Maleficent 2”, care va apărea în 2020 şi Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, care încă primeşte venituri de pe urma sitcomului “Friends”,  aflându-se pe a treia poziţie cu 19,5 milioane de dolari.
     
    Jennifer Lawrence, în vârstă de 28 de ani, care a jucat recent în “Mother!” şi “Red Sparrow”, este a patra în topul Forbes, continuând să obţină venituri de pe urma seriei “X-Men” şi a contractului cu celebra casă de modă Christian Dior.
     
    Anul trecut, cea mai bine plătită actriţă a fost câştigătoarea premiului Oscar pentru rolul din “La La Land”, Emma Stone, care nu se regăseşte în top 10.
  • Scarlett Johansson, pe primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe din lume în 2018

    În anul financiar cuprins între 1 iunie 2017 şi 1 iunie 2018, Johansson, în vârstă de 33 de ani, a câştigat 40,5 milioane de dolari – de patru ori mai mult decât în perioada precedentă -, mare parte datorită rolului Natasha Romanoff/ Black Widow din hitul “Răzbunătorii: Războiul infinitului/ Avengers: Infinity War” din franciza cu supereroi Marvel.

    În vârstă de 43 de ani, Angelina Jolie, ocupanta locului al doilea în topul Forbes, a câştigat 28 de milioane de dolari, mare parte datorită rolului din filmul “Maleficent 2”, programat pentru lansare în 2020.

    Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, care încă are un venit regulat datorită rolului pe care l-a jucat în sitcom-ul “Prietenii tăi/ Friends” din anii 1990, s-a situat pe poziţia a treia, cu 19,5 milioane de dolari. Actriţa mai câştigă bani din contracte de promovare pentru companii precum Coca-Cola, Smartwater şi Johnson & Johnson.

  • După ce a intrat în pielea fiicei lui Trump, actriţa Scarlett Johansson a făcut un anunţ ŞOCANT: Iau în calcul o schimbare de carieră

    Actriţa americană Scarlett Johansson a dezvăluit că ar fi dispusă să îşi schimbe cariera de la Hollywood pentru a se implica într-un domeniu destul de controversat.

    La ce POZIŢIE aspiră celebra vedetă.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

     

  • A apărut primul trailer pentru cel mai aşteptat film al anului 2015 – GALERIE FOTO, VIDEO

    Filmul este regizat de Joss Whedon şi îi are în distribuţie, printre alţii, pe Robert Downey jr. (“Iron Man”, “Sherlock Holmes”), Scarlett Johansson (“Lucy”), Chris Hemsworth (“Thor”, “Rush”), Jeremy Renner (“American Hustle”), Chris Evans (“Captain America”), Samuel L. Jackson (“Pulp Fiction”).

    Bugetul superproducţiei Marvel a fost de 250 de milioane de dolari, cu 30 de milioane de dolari mai mult decât “The Avengers”. Primul film, lansat în 2012, a avut încasări cumulate de peste 1,5 miliarde de dolari.
     

  • Cât a plătit Ronnie Wood pentru o cină cu Scarlett Johansson

    Rocker-ul a licitat pentru cina cu Scarlett Johansson alături de omul de afaceri Sir David Tang, fiecare plătind câte 13.000 de lire sterline şi urmând să ia împreună cina cu actriţa. Astfel, cina cu Scarlett Johansson a fost lotul adjudecat cu cea mai mare sumă în cadrul licitaţiei organizate în beneficiul fundaţiei Breakthrough Breast Cancer.

    La rândul său, Wood a oferit la licitaţie o lecţie de chitară, strângând astfel 20.000 de lire sterline.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trupa de elita de la Berlin

    A inceput ca un cosmar: cu trei luni inainte de lansarea filmului in cinematografe, cineva fura un DVD din biroul lui José Padilha si-l distribuie in nenumarate copii pe piata neagra. Rezultatele par la prima vedere dezastruoase: in doar trei luni, 11 milioane de brazilieni vad filmul, ceea ce nu impiedica “Tropa de elite” sa ajunga in topul celor mai profitabile titluri ale anului in America de Sud. Dar de aici la Ursul de Aur calea este lunga si anevoioasa.

    A castigat “Tropa de elite” pentru ca, pe langa priza la public, este si un film politic? Mai mult ca sigur. Berlinul este vestit pentru traditia sa politica, al carei rezultat este o lunga lista de filme premiate datorita mesajelor anti-razboi sau denuntului abuzurilor facute de autoritati (vezi si interesantul “Bloody Sunday”). Iar “Tropa de elite” tocmai acest lucru il face: denunta coruptia, abuzurile si practicile violente nejustificate ale politiei din Rio de Janeiro.

    Regizorul José Padilha a fost la fel de uimit ca si jurnalistii cand a primit premiul. “Faptul ca un juriu condus de Costa-Gavras iti acorda un asemenea premiu este uimitor. Ma bucur ca Ursul va face cat mai multi oameni sa intre in sala de cinema pentru ‘Tropa de Elite”, a zis Padilha la conferinta de presa a filmului, unde a prezentat pe larg presiunile facute de politie pentru ca acesta sa nu ajunga in cinematografe.

    Dar premiul lui Padilha, precum si cele ale mexicanului Fernando Eimbcke (trofeu pentru “Lake Tahoe”) si americanilor Paul Thomas Anderson (“There Will Be Blood”) si Errol Morris (Marele Premiu al Juriului pentru “Standard Operating Procedure”) au facut ca din intreaga lista de castigatori numai unul sa vina din Europa. Este vorba de Sally Hawkins, protagonista din comedia “Happy-Go-Lucky”, categoric cel mai proaspat si apreciat de public din intreg festivalul.

    Dar pe langa secvente cu coruptie si violenta, Berlinul a avut mult mai multe de oferit anul acesta, inclusiv ocazia de a-i zari pe cei de la The Rolling Stones sau pe Madonna. Consistenta prezenta muzicala la Berlin l-a facut pe directorul festivalului, Dieter Kosslick, sa rezume cumva aceasta a 58-a editie: “the groove was good, and Berlin this year was not cold but cool” (“ritmul a fost bun, iar Berlinul anul acesta n-a fost rece, ci racoros (dar si )”.

    Dupa ce anul trecut Jennifer Lopez venea pentru a-si promova plictisitorul “Bordertown”, anul acesta Madonna a venit in calitate de regizoare debutanta cu filmul ei “Filth and Wisdom”. Acesta nu a incantat criticii, dar coada jurnalistilor care se inghesuiau sa intre la conferinta de presa se pare ca nu are egal in intreaga istorie a festivalului.

    Foarte emotionata, Madonna uita intrebarile si stralucea toata la complimentele presei, pe care le respingea cu toate acestea cu “modestie”. Categoric cel mai intens moment de la Berlin 2008, venirea Madonnei a iscat si o multime de dezbateri cu privire la obiceiul festivalului de-a invita staruri numai pentru a atrage atentia lumii intregi, in detrimentul unei competitii cu filme selectionate atent.

    Un alt punct de atractie au fost Eric Bana, Natalie Portman si Scarlett Johansson, care si-au prezentat in premiera mondiala “The Other Boleyn Girl”, in regia debutantului Justin Chadwick. Inclus in programul penultimei zile, filmul era asteptat cu sufletul la gura de jurnalistii doritori sa rupa ritmul lent (si adesea deprimant) al filmelor din competitie.

    Ecranizare a bestseller-ului istoric al lui Philippa Gregory, despre Anne Boleyn, regina condamnata la moarte prin decapitare de catre sotul ei, Henric al VIII-lea, “The Other Boleyn Girl” a reusit sa imbine potrivit spectaculosul si drama pentru a atrage atentia tuturor.

    Programat sa apara in Romania la sfarsitul lui iunie, filmul i-a incantat pe jurnalisti, care s-au grabit sa le puna o multime de intrebari lui Bana, Portman si Johansson. Acestia au fost deranjati de insinuarile cum ca Portman si Johansson nu s-au impacat deloc la filmari, ceea ce l-a facut pe Eric Bana sa exclame ca “poate nu va vine sa credeti, dar actorii chiar se iubesc. Avem o slujba atat de nebuneasca, suntem atat de vulnerabili in fata camerei, incat nu poate fi altfel. Fetele s-au impacat de minune”, a asigurat el jurnalistii.

    O izbucnire asemanatoare a avut Penelope Cruz la conferinta de presa a filmului din competitie “Elegy”, tot o ecranizare, dar de aceasta data dupa Philip Roth. Rugata sa comenteze o mai veche declaratie aparuta in presa (despre problemele pe care le-a avut in cariera din cauza fizicului ei ireprosabil), Cruz a strigat ca ea nu a zis niciodata asa ceva. Nici nu mai stim ce sa mai credem pentru ca, oricum, actrita este atat de frumoasa, incat trebuie sa te chinui ca sa fii atent la ce spune.

    Cu doar cateva filme bune in competitie (nu am amintit de “Lake Tahoe”, “Zou You”/”In Love We Trust”, “Cherry Blossoms – Hanami”, “Il y a longtemps que je t’aime”), Berlin 2008 a dezamagit pe multi cu selectia nesatisfacatoare, dar a avut si momente extrem de bune. Nu putem spera decat ca la anul la festival va fi “hot” si nu doar “cool”.

    Cine sunt castigatorii festivalului de la Berlin