Tag: scări

  • Spirală modernă

    Atunci când aleg o casă sau un penthouse cu cel puţin două niveluri, unii acordă o mare importanţă aspectului scărilor, mai nou preferându-se cele în spirală, care însă nu mai păstrează în toate cazurile forma consacrată.

    Scările moderne în spirală sunt proiectate de firme de arhitectură şi pot fi instalate de constructorii casei sau cei care se ocupă de renovarea ei, existând şi opţiunea achiziţionării unor seturi de componente şi asamblarea lor de către proprietarii pricepuţi, care trebuie să scoată din buzunar chiar şi 150.000 de dolari dacă vor una personalizată special pentru ei, scrie Wall Street Journal.

    Un element de noutate la scările în spirală pe care şi le doresc proprietarii de locuinţe de lux este forma acestora, multe fiind mai degrabă elicoidale decât circulare, cele clasice nedispărând însă. Noul tip de scări, pentru care cererea a crescut ca urmare a pandemiei, când oamenii închişi în case de nevoie au avut mai mult timp să se ocupe de felul în care arată casa lor, are un aspect sculptural, iar la confecţionarea lui se foloseşte lemn, metal, ghips sau chiar beton. Pentru a atrage atenţia privitorului este importantă şi iluminarea, susţin experţii, printre soluţii existând luminatoare, corpuri de iluminat suspendate sau lumini integrate în balustrade ori în trepte. Scările moderne în spirală, pe lângă forma elicoidală, pot avea baza mai mare şi să se îngusteze spre vârf ori pot să urce în diagonală şi nu vertical sau chiar să şerpuiască.

  • Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

    Urcarea şi coborârea a şase până la zece etaje de scări pe zi ar creşte longevitatea, reducând în acelaşi timp riscurile de atac de cord, accident vascular cerebral şi o serie de afecţiuni cardiace.

    Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock.

    „A fost o surpriză să observăm că o activitate fizică atât de simplă poate aduce astfel de beneficii”, a mărturisit cercetătoarea.

    Datele au relevat că cei care urcă zilnic între şase şi zece etaje de scări au, în general, risc mai mic de deces prematur, indiferent de cauze, faţă de un utilizator mediu de lift.

    Probabilitatea de deces, în special din cauza unui atac de cord, este cu 39% mai mică în rândul „adepţilor” scărilor, iar riscul de boli cardiovasculare scade cu 20%.

    „În momentul în care începi să urci scările, corpul tău reacţionează, ritmul cardiac creşte, sistemul circulator se activează şi se îmbunătăţeşte, iar întregul corp se oxigenează, toate acestea având un impact benefic asupra sănătăţii şi longevităţii”, a precizat Manish Parikh, director de cardiologie la New York-Presbyterian Brooklyn Methodist Hospital.

    „Urcatul scărilor este un exerciţiu extraordinar care combină aerobicul, activitatea musculară şi exerciţiile de rezistenţă”, a comentat cardiologul Tamara Horwich, de la Universitatea din California, conform ANSA.