Tag: Saxo

  • Pe ce pieţe emergente mai merită să investeşti

    Unii bancheri continuă să mizeze însă contra curentului: cei de la Saxo reamintesc că în august 2013, când izbucnise teama că Rezerva Federală opreşte tiparniţa şi pieşele de acţiuni căzuseră, ei au mizat în continuare pe relansarea acţiunilor din economiile emergente, ceea ce s-a şi întâmplat.

    Din punctul lor de vedere, economiile recomandabile sunt Turcia şi Indonezia (care traversează corecţii bursiere şi valutare, dar de scurtă durată), precum şi Mexic şi Filipine (economii în relansare, cu perspective solide).

  • Vom avea un Fond Monetar European?

    Dupa ce liderii zonei euro au convenit, joi, un plan de
    siguranta pentru Grecia care prevede acordarea de ajutor din partea
    statelor membre, conjugat cu un credit FMI, cancelarul german
    Angela Merkel a afirmat ca sustine in continuare planul de creare a
    unui Fond Monetar European (FME). Institutia ar urma sa atraga
    resurse de la statele care incalca normele zonei euro in materie de
    deficit bugetar si datorie publica si sa functioneze ca fond de
    rezerva in cazul unor situatii ca aceea a Greciei, permitand
    evitarea unor imprumuturi luate cu dobanzi ridicate de pe pietele
    financiare.


    “Initiativa oficialilor germani reflecta situatia delicata in
    care se afla UE din cauza scandalului deficitelor bugetare excesive
    din mai multe tari membre. Daca UE ca organism nu ar putea sa
    remedieze prin forte proprii asemenea probleme, ar da un puternic
    semnal negativ comunitatii internationale”, spune Dragos Cabat,
    presedintele companiei de consultanta Financial View.

    Nu este exclus insa ca infiintarea Fondului Monetar European sa
    complice dezvoltarea Uniunii Europene pe termen lung, apreciaza
    Vlad Muscalu, economist al ING Bank. “Este posibil ca anumite
    guverne sa fie tentate sa implementeze politici fiscale cu efecte
    benefice pe termen scurt, insa nesustenabile, bazandu-se pe faptul
    ca o asemenea institutie ar putea limita consecintele unui derapaj
    fiscal”, considera Muscalu.

    Proiectul Fondului Monetar European a fost lansat in februarie
    de Daniel Gros, director al Centrului de Studii pentru Politici
    Europene de la Bruxelles, si de Thomas Mayer, economist-sef al
    Deutsche Bank. |ntr-un studiu publicat pe site-ul Centrului, cei
    doi propun ca tarile care au deficite mai mari de 3% din PIB si
    datorie publica mai mare de 60% din PIB, adica atat cat impune
    Tratatul de la Maastricht, sa fie obligate sa verse la noul Fond
    contributii echivalente cu 1% din datoria in exces si 1% din
    deficitul in exces. Pentru Grecia, cu un raport intre datorie si
    PIB de 115%, contributia la FME in 2009 ar fi de 0,55% din PIB,
    respectiv de 0,1% din PIB ca urmare a deficitului fiscal de 13% din
    PIB.

    Tarile zonei euro ar urma sa beneficieze de Fond in limita
    fondurilor depuse de ele (cu tot cu dobanda), iar daca vor dori sa
    obtina mai mult, vor putea face aceasta numai daca accepta un
    program de ajustare fiscala supervizat de Comisia Europeana si de
    Eurogrup (ministrii de finante ai zonei euro). FME ar putea si sa
    emita obligatiuni noi in schimbul celor emise de un stat membru,
    daca acesta ajunge in incapacitatea de a le achita.