Tag: Saville Row

  • Urmasii lui James Bond: eroii de film pusi la patru ace au revenit in forta

    Deloc de mirare, dat fiind ca, desi personaje ca Rambo, John
    McClane din seria “Die Hard”, Terminator sau Jason Bourne au facut
    sali pline, niciunul nu a fascinat mai mult publicul ca James Bond,
    de exemplu, cunoscut pentru eleganta sa. Un reprezentant al unei
    firme de pe celebra artera Saville Row din Londra, care grupeaza
    specialisti renumiti in moda masculina, sustine ca un costum de
    comanda confera unui barbat un sentiment de incredere in sine, iar
    cand il vad pe James Bond, barbatii vor sa arate ca el.

    Cum se explica totusi revenirea in forta a costumului pe marile
    ecrane in ultima vreme? Cel mai probabil, explicatia tine de
    situatia din economie, ce i-a facut pe cei mai multi sa fie stransi
    la punga si ca atare atenti la calitatea produselor pe care dau
    banii, iar aceasta se reflecta in moda promovata de personajele de
    film, afirma specialistii in moda masculina.

    Costumul ca echipament pentru eroii din filme are insa si
    limitarile lui, nefiind potrivit pentru eroi de actiune ca Rambo
    sau John McClane, care au nevoie de o mare libertate de miscare.
    Croitorii de lux de pe Saville Row contrazic si asta, sustinand ca
    la un costum de calitate croit la comanda se pot face o serie de
    ajustari ce permit flexibilitate in miscari, precum si adaugarea de
    buzunare secrete pentru ca eroul sa-si care arsenalul de obiecte
    necesare dupa el. Dovada? De-a lungul timpului nu au fost rare
    cererile de la clienti care doreau fermoare la betelie pentru a-si
    ascunde banii sau buzunare speciale pentru a tine pistoale in
    ele.