Tag: sasi

  • GALERIE FOTO Ouă decorate cu sfoară şi aranjamente cu mesajul #Rezist, la Târgul de Paşte al Saşilor

    Peste 30 de meşteri populari alături de reprezentanţi ai comunităţii săseşti participă la a 15-a ediţie a Târgului de Paşte al Saşilor din Bistriţa – Ostermarkt, organizat în faţa Palatului Culturii din Bistriţa.

    Târgul marchează intrarea în Săptămâna Patimilor a creştinilor care se pregătesc de Paşte.

    Târgul, o veche tradiţie a zonei, era organizat de creştinii catolici cu o săptămână înainte de Paşte. Cum anul acesta Sărbătorile Pascale catolice şi ortodoxe cad în aceeaşi dată, la târg sunt prezenţi, alături de reprezentanţii comunităţii săseşti, şi numeroşi meşteri populari din Bistriţa.

    Meşterii populari şi artizanii au pregătit pentru târgul din acest an, pe lângă prăjituri tradiţionale, colaci secuieşti şi obiecte de mobilier pictate, ouă încondeiate, pictate sau cusute, feţe de masă brodate manual, dar şi aranjamente pentru masa de Paşte – de la aranjamentele cu scoici până la aranjamentele cu lavandă, boabe de cafea şi sfoară.

     

    Piesa de rezistenţă a ediţiei din acest an a Ostermarkt o reprezintă un aranjament inedit, realizat de sculptorul Sorin Tisa.

    ”Este vorba despre o familie de ouă fericite – mama, tata şi copii. Cel mic are doi ani, iar cel mare 12. Este o familie fericită care a decis să nu emigreze încă din România, însă aranjamentul este gândit să poată fi modificat foarte repede, familia transformându-se din familia veselă în familia protestatară, care aduce cu ea mesajul #Rezist şi Noaptea ca hoţii, instant din familia veselă şi amabilă de ouă transformându-se într-o familie protestatară, mama îngălbenindu-se de supărare, iar tatăl albindu-se de nervi”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX meşterul Sorin Tisa.

    De la târgul din acest an nu lipsesc nici sfeşnicele inedite, realizate din nuci negre, ideale pentru a da mesei de Paşte un farmec aparte.

    Costumele populare, bijuteriile din pietre semipreţioase dar şi aranjamentele cu lavandă, macaroane şi scoici au atras şi ele numeroşi curioşi.

    Dacă anul trecut a reuşit să câştige publicul cu celebrele ouă împodobite cu cafea care emană un miros deosebit în întreaga încăpere, anul acesta Violeta Buta, un alt meşter popular din Bistriţa-Năsăud a decis să vină cu ceva nou şi a realizat din scoici aduse tocmai din Grecia aranjamente inedite pentru masa de Paşte.

    Nu lipsesc nici ouăle decorate cu hârtie, cu sfoară sau cusute cu mărgele tricolore.

    Târgul de Paşti al saşilor îşi va închide porţile duminică după-amiază.

    În municipiul Bistriţa mai trăiesc 245 de etnici germani care vor sărbători Paştele săptămâna viitoare, odată cu Sărbătorile Pascale ale ortodocşilor.

     

  • Alături de soţul ei, cel mai mare dealer BMW din România, a transformat o fostă casă parohială într-o pensiune de lux: Cum arată acum. Galerie FOTO

    Timp de 30 de ani, Michael Schmidt, cel care acum controlează grupul Automobile Bavaria, un business de 360 de milioane de euro, s-a rupt de România. După ’90, la întoarcerea din Germania, trecea rar prin satul natal, prin Criţ, pentru că dorea să ţină cu el amintirea locului, aşa cum era odată. Nu era o misiune uşoară. Nimic nu mai era aşa cum lăsase. În urmă cu 7 ani însă, alături de soţia sa, Veronica Schmidt, omul de afaceri pune bazele unei fundaţii care-i poartă numele, fundaţie al cărei unic scop este să facă din Criţul din amintiri, Criţul de acum. Primul pas a fost renovarea Bisericii Fortificate din sat. Al doilea este acesta, Casa Kraus, o experienţă a ospitalităţii rezervată pentru un fel aparte de călător.

    Alături de soţul ei, cel mai mare dealer BMW din România, a transformat o fostă casă parohială într-o pensiune de lux: Cum arată acum. Galerie FOTO