La prima săritură, cu o dificultate de 6, Drăgulescu a fost punctat cu 15.266. În cazul celei de-a doua sărituri, cu o plecare din 6.2, sportivul român a obţinut nota 15.633.
Deşi media notelor a fost identică cu cea a lui Kenzo Shirai, 15.499, japonezul a avut o execuţie mai bună şi a cucerit medalia de bronz (9.466 la a doua săritură, faţă de 9.433 Drăgulescu). Totodată, Shirai a avut o săritură cu o dificultate mai mare, 6.4.
Marian Drăgulescu s-a calificat în finala de la sărituri cu nota de 15.283, a treia notă din concurs obţinută şi de alţi trei gimnaşti. De asemenea, Andrei Muntean s-a calificat în finală la paralele, nu însă şi la individual compus.
Marian Drăgulescu nu a prins finala de la sol, după două ratări la acest aparat. Epuizat la finalul evoluţiei, fostul multiplu campion mondial a fost notat cu 12.800. La acelaşi aparat, Andrei Muntean a obţinut 13.733.
Drăgulescu a început concursul cu o evoluţie la bară fixă, aparat la care a primit nota 12.133, iar celălalt gimnast român prezent la Jocurile Olimpice de la Rio, Andrei Muntean, a obţinut 13.833.
Izbaşa a fost notată în finală cu 15.383 la prima săritură şi cu 15.000, la acea de-a doua, iar cu media de 15.191 a obţinut medalia de aur, care este a opta pentru România la actuala ediţie a JO.
Sandra Izbaşa, în vârstă de 22 de ani, mai are în palmares încă un titlu olimpic, câştigat în 2008, la Bejing, la sol. Celelalte finale individuale cu românce la start sunt: sol (Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa) şi bârnă (Cătălina Ponor, Diana Bulimar), ambele programate marţi.
Curajoşii au folosit o frânghie de 150 m, iar fiecare săritură a constat într-un plonjon de aproape 40 de metri de la înălţimea arcadei, urmat de o ascensiune de până la circa 30 m în aer, într-o mişcare de pendul de circa 20 de secunde.
Corona Arch din Moab, Utah are o înălţime de circa 43 de metri şi o deschidere de 32 de metri. Corona şi Bowtie Arch sunt printre cele mai spectaculoase formaţiuni geologice ale Parcului Naţional al Arcadelor din Utah, formate prin eroziune naturală a muntelui. Zona este frecventată de amatorii de drumeţii montane şi relativ uşor accesibilă. Există ghizi în zonă care oferă turiştilor inclusiv posibilitatea de a face rapel (coborâri pe frânghie) pe Corona Arch.
Una dintre sărituri a avut un final neaşteptat de romantic: o fată a fost cerută în căsătorie de prietenul ei după ce ambii şi-au terminat zborul pe frânghie.
Clipul publicat pe YouTube de Devin Graham cu isprava grupului, filmată în curs de două zile, a strâns peste 2,3 milioane de vizionări în patru zile.
Graham nu este primul care îşi revendică un record la pendularea cu frânghia. Există pe YouTube un clip nu mai puţin spectaculos, publicat încă din 2007, unde săritorul foloseşte o platformă specială situată la 160 m deasupra râului Bhote Kosi din Nepal.