Tag: saraci

  • Momentul în care un rapper împarte teancuri de bani oamenilor din cel mai sărac cartier din Los Angeles, în Ajunul Crăciunului

    Artistul a fost filmat în timp ce stătea pe capota maşinii sale şi arunca teancuri de bacnote oamenilor din cartierul Skid Row din Los Angeles.

    Zona respectivă e cunoscută pentru nivelul de trai scăzut al locuitorilor, majoritatea dintre aceştia fiind persoane fără adăpost.

    Imaginile postate pe reţelele de socializare ale artistului  arată cum zeci de oameni s-au repezit în jurul său pentru a prinde cât mai multe bacnote.

    Părerile utilizatorilor au fost împărţite. Unii au considerat gestul cântăreţului a fi foarte generos, însă alţii au fost de părere că artistul a pus într-o postură degradantă persoanele sărace.

    “;}

  • Inegalitate extremă. Ţara în care şase oameni deţin cât alte 13 milioane

    Specialiştii care au elaborat studii pe marginea inegalităţii sociale din Regatul Unit au ajuns la o concluzie şocantă atunci când este exprimată în numere. Doar şase oameni, primii din topul celor mai bogaţi din ţară, au o avere cumulată care se ridică până la 39,4 miliarde de lire sterline, conform analizei realizate de Equity Trust. Aceştia compară suma cu averea adunată de 13 milioane de oameni aflaţi în coada listei.

    Cei şase miliardari vizaţi sunt: fraţii Gopichand şi Srichand Hinduja, de origine indiană, care deţin afaceri în domeniul bancar şi al autoturismelor (12.8 miliarde de lire sterline); Sir James Ratcliffe de la compania de substanţe chimice Ineos (9.2 miliarde de lire sterline); Michael Platt, cu 6,1 miliarde de lire sterline; fraţii David şi Simon Reuben, fiecare având o avere netă de 5,7 miliarde de lire sterline. Estimările sunt bazate pe rapoartele Forbes şi Credit Suisse.

    La polul opus, statisticile indică 14 miliarde de locuitori ai Marii Britanii care trăiesc într-o sărăcie lucie. Dintre aceştia, se pare că aproximativ 4 milioane au un nivel de trai cu peste 50% mai jos de pragul sărăciei, iar 1,5 milioane nu au niciun fel de mijloace materiale, a relatat The Guardian.

    Rezultatele studiului sunt o dovadă în plus a inegalităţii extreme dintre oameni în ceea ce priveşte averea posedată. „Economia britanică asigură miliarde pentru câţiva şi sărăcie pentru milioane. Lipsa banilor este o realitate tristă cu care se confruntă milioane de oameni  Crăciunul acesta”, a comentat Dr. Wanda Wyporska, directorul executiv al Equity Trust. Aceasta a subliniat cât de periculoasă e de fapt situaţia, întrucât un număr atât de restrâns de persoane are la degetul mic o asemenea putere economică şi nu numai.

     

  • Bono a încheiat un parteneriat ce vizează furnizarea de servicii medicale oculare pentru săraci

    Rockerul irlandez îşi scoate foarte rar ochelarii de soare în public şi poartă adeseori lentile colorate, în nuanţe de portocaliu, albastru şi verde, spunând că acestea îi protejează mai bine pupilele, care sunt foarte sensibile la razele solare.

    Bono a vorbit recent şi despre motivul real pentru care poartă acei ochelari cu lentile colorate, dezvăluind faptul că a suferit de glaucom în ultimele două decenii. El i-a asigurat pe fanii săi, spunându-le că se simte bine, datorită tratamentului medical de calitate pe care l-a primit de-a lungul anilor.

    Artistul s-a asociat cu brandul de ochelari de soare Revo şi cu Brien Holden Vision Institute, o instituţie non-profit, pentru a lansa campania “Buy Vision, Give Sight”, ce vizează strângerea sumei de 10 milioane de dolari, pentru a oferi consultaţii oculare, ochelari şi alte servicii medicale persoanelor dezavantajate din lumea întreagă, cu scopul de a preveni apariţia problemelor de vedere şi a orbirii pentru 5 milioane de persoane până în anul 2020.

    Managerii de la Revo au spus că vor oferi câte 10 dolari pentru fiecare pereche de ochelari, ce va fi vândută în noua colecţie a lui Bono, începând din toamna acestui an.

    Bono poartă deja ochelarii de soare din noua sa colecţie în actualul turneu mondial al trupei U2, intitulat “Innocence + Experience Tour”.

    De la înfiinţarea ei în 1976, formaţia irlandeză, câştigătoare a 22 de premii Grammy, a susţinut 20 de turnee mondiale.

    Grupul U2 a lansat unele dintre cele mai aclamate albume din lume în anii 1980 – “The Joshua Tree” şi “Rattle and Hum”.

    Trupa U2 este alcătuită din basistul Adam Clayton, Bono (voce şi chitară), Larry Mullen Jr. (tobe) şi chitaristul The Edge. Trupa a câştigat de-a lungul anilor 22 de premii Grammy şi a vândut peste 150 de milioane de albume.

    Precedentul turneu susţinut de U2, intitulat “360º Tour”, reprezintă seria de concerte cu cele mai mari încasări din istorie, cu venituri de 737 de milioane de dolari obţinute în 2010 şi 2011.

  • Concesii pentru săracii din Grecia

    Premierul Antonis Samaras a confirmat că una dintre condiţiile finanţării va fi reducerea cu 3,9% a contribuţiilor la asigurări sociale plătite de către angajatori, cu scopul de a susţine companiile şi de a stimula majorarea salariilor.

    El a promis, de asemenea, că va distribui 500 mil. euro către un milion de greci consideraţi a fi cel mai afectaţi de criză, inclusiv salariaţi prost plătiţi ai statului, pensionari, familii sărace şi persoane fără adăpost, suma provenind din excedentul bugetar proiectat pentru acest an, de 2,9 mld. euro.

    Concedierile în sectorul bugetar vor continua şi la anul, inclusiv după îndeplinirea ţintei de 15.000 de concedieri pentru anul curent. Şomajul în Grecia a urcat deja, conform ultimelor date statistice, la un nou record european – 27,5% în ultimul trimestru din 2013, în creştere cu 1,3% faţă de trimestrul precedent şi cu 5,2% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012.

  • Nicolăescu: Românii, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate

    “Cetăţenii români, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate. Asta este problema României, e a noastră, a tuturor, pe asta trebuie să o rezolvăm”, a spus Nicolăescu.

    El a precizat că asigurarea este obligatorie, nu facultativă. “Asigurarea este obligatorie, dacă e obligatorie, e o contribuţie obligatorie, deci e un fel de impozit. De ce să răstălmăcim cuvintele? Noi vorbim de un impozit obligatoriu. Dacă se spunea asigurarea este facultativă, atunci erau bani privaţi şi făceaţi ce doriţi dumneavostră cu ei. Cât ea este socială, aşa se cheamă, asigurări sociale de sănătate, atunci acei bani sunt publici, iar Guvernul şi ministerul Sănătăţii au obligaţia să facă aceaste politici publice pe fonduri publice”, a spus Nicolăescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Ne-am obişnuit să spunem că suntem săracii Europei, dar 90% din români sunt proprietari

    “Ne-am obişnuit să spunem despre noi că suntem săracii Europei, ceea ce nu e neadevărat, însă la nivel european sărăcia e un fenomen în creştere, care nu se întâmplă numai în România. E un fenomen generalizat: creşterea sărăciei. Vă pot da un exemplu: sigur că la noi salariile sunt foarte mici comparativ cu Grecia, spre exemplu, dar un grec care are un salariu de 1.000 de Euro plăteşte 600-700 de Euro chirie pentru un apartament cu două camere. În România, 90% suntem proprietari”, a afirmat şeful statului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei mai bogaţi 10% dintre britanici sunt de 850 de ori mai avuţi decât cei mai săraci 10%

    Familiile britanice aflate în a doua jumătate a clasamentului bunăstării au la dispoziţie numerar, proprietăţi şi pensii echivalente cu doar 4.400 de lire sterline, faţă de 1,2 milioane de lire sterline în cazul primelor 10%, studiul scoţând în evidenţă inegalităţile mari existente în Marea Britanie, informează publicaţia The Guardian.

    Potrivit raportului, cele mai sărace 50% dintre gospodăriile britanice au acces imediat la numerar în valoare de 400 de lire sterline, comparativ cu 123.200 de lire în cazul celor mai bogate 10% dintre familii.

    Familiile bogate se află mai ales în Londra şi sudul Angliei, iar probabilitatea de a fi conduse de o persoană cu studii superioare este de trei ori mai mare decât în cazul celor din a doua jumătate a spectrului bunăstării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patriarhul Daniel: Din cauza crizei economice, spitalele s-au rărit, medicii s-au împuţinat, medicamentele s-au scumpit

    “Din cauza crizei economice, spitalele s-au rărit, medicii s-au împuţinat, medicamentele s-au scumpit, iar bolile s-au înmulţit. În acest context nefericit, prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, Biserica noastră încearcă totuşi să contribuie mai mult la alinarea suferinţei atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală (cabinete şi centre medicale), inclusiv printr-o cultură medicală a populaţiei, prin care oamenii sunt sfătuiţi să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută să se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele”, arată Patriarhul Daniel.

    Patriarhul BOR consideră că “trebuie să unim mai mult ştiinţa cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sănătatea noastră cu grija şi pentru sănătatea celor din jurul nostru şi a celor mai departe de noi”.

    “Astăzi, preoţii de la oraşe şi sate, precum şi vieţuitorii din mănăstiri cunosc multele probleme cu care se confruntă oamenii bătrâni, bolnavi, săraci şi singuri, familiile cu mulţi copii, adesea afectate de şomaj şi de lipsuri multe. De aceea, îi îndemnăm să sporească, acolo unde păstoresc, activităţile de ajutorare frăţească a bolnavilor şi săracilor, astfel ca iubirea vindecătoare a lui Hristos Cel răstignit şi înviat să fie cât mai lucrătoare prin oameni cu suflet bun şi cu dare de mână, ştiind că fapta cea bună, izvorâtă din iubire milostivă, va fi răsplătită cu binecuvântare în lumea aceasta şi cu mântuire în viaţa veşnică, potrivit iubirii pe care a arătat-o fiecare faţă de oamenii aflaţi în suferinţă şi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46)”, continuă Pastorala Patriarhului României.

    “În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru. Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!”

  • Dacian Cioloş, “consternat” că programul de ajutor alimentar pentru săracii Europei n-a fost deblocat

    “În aceste ultime zile, în aceste ultime ore, Comisia Europeană a făcut tot ce i-a stat în putere şi şi-a asumat toate responsabilităţile pentru a face posibil un acord. Argumentele tehnice sau juridice avansate de unele state membre pentru a respinge acest program sunt depăşite”, a spus Cioloş. “Vreau să asigur beneficiarii acestui sprijin şi organizaţiile caritabile de angajamentul Comisiei Europene de a susţine şi de a permanentiza acest program. Mai este încă timp pentru a acţiona. Mai este încă timp pentru ca acele state membre care blochează decizia să revină asupra poziţiei lor”.

    Programul european de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate (PEAD) este una din principalele surse de aprovizionare ale organizaţiilor caritabile europene. De exemplu, 51% din produsele distribuite în 2010 de Federaţia Europeană a Băncilor de Alimente au venit din PEAD. În fiecare an, mai mult de 18 milioane de persoane din 20 de state membre ale Uniunii Europene beneficiază de ajutoarele alimentare distribuite în cadrul acestui program.

    În urma deciziei Curţii de Justiţie din 13 aprilie, care a declarat ilegale dispoziţiile vechi ale planului pentru 2009, ce prevedea achiziţia de pe piaţă a produselor alimentare, planul pentru anul 2012 a trebuit să fie adoptat cu un buget mult mai redus. La 10 iunie, Comisia Europeană a fost nevoită să adopte un plan pentru 2012 limitându-l la stocurile de intervenţie disponibile, ceea ce reprezintă un buget de 113,5 milioane de euro, adică mai puţin de un sfert din planurile precedente. Bugetul PEAD pentru 2011 este de 480 de milioane de euro.

    Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Olanda şi Cehia s-au opus reducerii bugetului la nivelul de 113,5 milioane de euro, motivând că stocurile de produse care stau la baza programului s-au redus drastic, ajungând să fie înlocuite aproape cu totul de achiziţii de produse, finanţate prin Politica Agricolă Comună. Cele şase state apreciază că Politica Agricolă Comună n-ar trebui să aibă însă de-a face cu PEAD, care ar trebui să rămână în sarcina statelor membre şi să fie finanţat de acestea din bugetele lor de asistenţă socială.

    Dacian Cioloş, în schimb, a propus ca finanţarea prin PAC să continue încă doi ani, urmând ca abia din 2014 finanţarea programului să fie înlocuită cu fonduri de la statele membre, prin programe sociale la nivel naţional.

    Pentru a depăşi dificultăţile juridice apărute astfel, Comisia Europeană a adoptat în procedură de urgenţă, la 3 octombrie, o nouă propunere amendată, care adaugă o a doua bază legală (Articolul 175(3) coeziune socială) bazei legale agricole existente, propunând o finanţare exclusivă din bugetul Uniunii Europene.

    La 17 septembrie 2010, Comisia adoptase deja o propunere revizuită a regulamentului de bază al PEAD. Dincolo de alinierea la Tratatul de la Lisabona, principalele modificări au avut în vedere introducerea unei cofinanţări naţionale mai avantajoase (de 25% şi de 10% pentru statele membre beneficiare ale Fondului de Coeziune) faţă de 50% şi de 25% în propunerea iniţială, pentru a facilita participarea statelor membre la acest program.

  • Decalajul tot mai mare între bogaţi şi săraci expune SUA la noi crize financiare

    Această tendinţă de creştere a inechităţii, lăsată liberă în ultimele decenii, ar putea condamna Wall Street, timp de o generaţie, la profituri mediocre şi ar putea provoca chiar instabilitate socială, potrivit analiştilor şi directorilor din sectorul financiar. “Diferenţele de venituri din această ţară devin din ce în ce mai grave”, a declarat James Chanos, preşedinte fondator al companiei Kynikos Associates din New York. El a arătat că tendinţa nu este o reţetă de creştere economică stabilă, atunci când bogaţii devin mai bogaţi iar toţi ceilalţi sunt lăsaţi în urmă. Din 1980, circa 5% din venitul naţional anual a trecut de la clasa de mijloc la familiile cele mai bogate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro