Poate ca acest roman autobiografic (cel care, de altfel, i-a
adus, in 1948, notorietatea literara) este cel mai in masura sa-i
explice gestul final. “Pentru mine, cuvantul ‘femeie’ nu evoca mai
multa senzualitate decat cuvantul ‘matura’ sau ‘creion’”, spune
Mishima.
In lupta continua impotriva pornirilor sale homosexuale, eroul
cartii se straduie sa-si construiasca o masca impenetrabila si sa
interpreteze partitura unui om “normal”. Pune in scena tot soiul de
mecanisme menite sa-i anuleze diferenta si sa-si refuleze dorintele
reale. Se indragosteste de Sonoko, sora unui prieten, si se
napusteste intr-o iubire artificiala, ca sa-si satisfaca nevoia de
onorabilitate. Jocul nu-i va aduce insa decat un nou val de
suferinte.
Yukio Mishima, “Confesiunea unei masti”, Humanitas Fiction,
Bucuresti, 2011