BusinessMagazin

Tag: samuel l. jackson

  • De ce a ales Ioan Popa, fondatorul Transavia, să facă un business care este chiar şi pe placul lui Barack Obama

    „Golful este un sport excepţional de care nu te laşi, odată ce te-ai apucat, iar eu nu sunt pasionat de altceva în viaţă mai mult decât de golf, pe care îl practic de zece ani“, spunea acum doi ani Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia din industria cărnii de pasăre. Afirmaţia era făcută cu puţin timp înainte ca antreprenorul să deschidă Theodora Golf Club, un complex turistic cu teren de golf. Construcţia complexului a durat aproximativ doi ani, iar numele proiectului a venit de la prenumele fiicei lui Ioan Popa, Theodora, care a moştenit de la tatăl său pasiunea pentru golf.

    Ioan Popa alături de familia sa a investit 15 milioane de euro în acest complex de golf, situat lângă Alba Iulia. Theodora Golf Club dispune şi de facilităţi de cazare (19 vile de patru stele), restaurant, lounge bar şi terasă, salon privat, sală de conferinţe, pavilion exterior pentru evenimente, piscină exterioară, simulator indoor şi magazin cu accesorii de golf.

    Investiţia a fost realizată din fonduri proprii, prin concesionarea unei părţi din teren de la primăria Ciugud, dar şi prin achiziţionare de teren de către omul de afaceri din Alba Iulia. La realizarea proiectului au implicaţi specialişti atât din ţară, cât şi din străinătate. Terenul de golf a fost deschis în primăvara lui 2018.
    „Golful este sportul nobil prin definiţie, iar cultura de golf este una de onestitate şi integritate. Este un sport excepţional, iar pentru mine reprezintă mai mult decât un hobby şi în tot ce am construit la Theodora Golf Club am căutat să realizez un loc perfect pentru mişcare şi relaxare“, spunea anterior Ioan Popa, care i-a transmis această pasiune şi fiicei sale. Theodora Popa conduce alături de tatăl său şi businessul din industria cărnii.

  • Cronică de film: Kong: Skull Island

    După filmul din 2005, nu foarte bine primit de critici sau de public, varianta regizată de Jordan Vogt-Roberts aduce o gură de aer prospăt. Acţiunea este rapidă, efectele speciale aproape impecabile, iar apariţie actorilor pe care îi aminteam mai sus dă acea doză de superficialitate care lipseşte de multe ori la blockbusterele de azi. Acestea fiind spuse, să analizăm mai în detaliu diferenţele dintre cele două filme.

    Fără a da prea multe detalii, trebuie spus că elementele definitorii ale celuilalt film (şi ale tuturor versiunilor anterioare, de altfel) erau, în ordine: călătoria către insulă, întâlnirea cu King Kong, povestea de dragoste (să-i spunem aşa) şi confruntarea de pe meleagurile americane. Unele dintre aceste elemente lipsesc, unele sunt uşor modificate; vă las pe voi să aflaţi care.

    O altă diferenţă sesizabilă e dimensiunea lui Kong – nu am datele exacte, dar cred că producătorii au vrut să vadă cât de mult spaţiu poate o maimuţă să ocupe. Le-a reuşit, cred, pentru că este cea mai mare versiune a lui Kong de până acum.

    Un element oarecum nou este dat de animalele cu care Kong trebuie să se lupte (spun oarecum pentru că maimuţa s-a mai confruntat cu diverse creaturi de-a lungul timpului); acestea sunt bine schiţate şi produc efectul de frică pe care presupun că regizorul l-a căutat.

    În rest, Skull Island respectă reţeta clasică imaginată în urmă cu 84 de ani de James Ashmore Creelman şi Ruth Rose. Dacă vă aflaţi printre cei câţiva oameni de pe planetă care nu ştiu despre ce e vorba în film, nu vă aşteptaţi la ceva foarte logic sau care să conţină vreun mesaj memorabil. Filmul este un blockbuster şi trebuie tratat ca atare.

    Distribuţia este una mai mult decât respectabilă, aducând la un loc un premiu Oscar (Brie Larson), o nominalizare la aceleaşi premii (Samuel L. Jackson) şi un Glob de Aur (Tom Hiddleston).

    Trebuie să mă refer şi la durată, pentru că în cazul filmului din 2005 regizorul Peter Jackson nu a primit chiar cuvinte de laudă pentru cele 3 ore lipsite de suspans. Sigur, scuza lui Jackson poate fi puterea obişnuinţei – trilogia Stăpânul Inelelor a avut o durată media de 3 ore şi 6 minute pe film.

    După cum scriam şi la începutul acestei cronici, efectele speciale sunt realizate fără cusur, mult superioare celor din 2005 – sigur, tehnologia de azi ajută mult în acest sens. Dar realismul creaturilor este cel care mă face să cred că scenariştii au avut şi ei ceva de spus în această privinţă.

    Până la data redactării acestei cronici, Kong: Skull Island a generat încasări de 393 de milioane de dolari contra unui buget de 185 de milioane. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă pentru Kong: Multe alte părţi.

    În concluzie, filmul este mai mult decât decent; cea mai bună parte? Nu încearcă să fie mai mult decât este.

    Nota: 7/10