Tag: salubrizare

  • Oprescu le-a cerut operatorilor de salubrizare să fie mai eficienţi în curăţarea străzilor din Capitală

    Edilul Capitalei a cerut Direcţiei de Control a municipalităţii să verifice permanent modul în care operatorii de salubrizare respectă planul de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezire şi combaterea poleiului şi să aplice amenzi în cazul în care străzile nu sunt curăţate de zăpadă.

    “Deşi aseară am stabilit planul de acţiuni pentru ziua în curs, în această dimineaţă o parte din arterele principale, precum şi cele secundare erau acoperite de zăpadă. În ceea ce priveste trecerile de pietoni, s-a lucrat doar la o parte dintre acestea. Începând de acum vă rog să vă organizaţi în baterii, alături de echipaje ale Poliţiei Locale şi ale Poliţiei Rutiere, astfel încât toate arterele să fie la negru în cel mai scurt timp. La ora aceasta sunt încă multe străzi pline de zăpadă. Totodată, să fiţi pregătiţi să interveniţi în această seară, când ninsoarea se va opri, iar traficul va fi ceva mai scăzut. Operatorii manuali să acţioneze cu precădere în zona trecerilor de pietoni şi a refugiilor de tramvai”, a spus Sorin Oprescu la comandamentul organizat marţi dimineaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pedistul Cezar Preda, regele gunoaielor

    Grupul de firme RER Romania SRL este cel mai important „gunoier” din tara, asigurand serviciile de salubrizare din 8 orase: Bucuresti, Timisoara, Buzau, Oradea, Galati, Braila, Tulcea si Deva. RER este patronata de familia germana Remmert (tata si fiu), dar supervizata politic de persoane-cheie din PD, in frunte cu deputatul Cezar Preda, vicepresedinte democrat si seful Comisiei parlamentare de control al SIE.

     

    In Capitala, cand spui REBU – firma cu cifra anuala de afaceri de 30 de milioane de euro –, spui RER. Astfel, REBU inseamna 50% RER si 50% Consiliul Municipal. Director REBU e Mircea Raicu, presedinte executiv PD Ilfov, omul lui Cezar Preda si varul lui Romeo Raicu, vicepresedinte PD si presedinte al filialei sectorului 4 a partidului.

    Cezar Preda insusi a fost director in RER, coordonand initial filiala din Buzau, apoi si pe cele din Galati si Tulcea. „Am coordonat toate afacerile RER din tara, am pus pe roate si afacerea REBU”, se lauda Preda. Acum, deputatul nu mai e implicat direct, dar sforile tot el le trage. La Galati, sef RER este finul d-lui Preda, Ion Dumitru. „Eu l-am recomandat, e un baiat de exceptie, face treaba buna”, spune nasul Preda.

    Click aici pentru mai multe detalii