Tag: Salonic

  • Vehicul diplomatic albanez, incendiat de anarhişti în Grecia

    Atacul a avut loc luni dimineaţă în centrul oraşului Salonic, situat în nordul Greciei.

    Indivizi neidentificaţi au stropit cu benzină vehiculul staţionat şi i-au dat foc, maşina suferind daune majore. Atacul care a vizat autoturismul cu numere diplomatice nu a avut loc în apropierea Consulatului Albaniei.

    Deocamdată, atacul nu a fost revendicat de niciun grup anarhist.

  • Cât costă o călătorie Bucureşti-Salonic şi Bucureşti-Istanbul cu trenul, avionul şi autocarul

    CFR Călători introduce în acest sezon estival trenul care va ajunge în Salonic, Grecia cu legătură directă între Bucureşti Nord – Sofia – Salonic şi retur, începând de vineri, 2 iunie, şi până pe 4 septembrie.

    Pentru destinaţia Salonic, trenul va avea în compunere 4 vagoane (două clasa a doua, unul de dormit şi unul cuşetă) şi va circula o dată pe săptămână, cu plecarea din Bucureşti vinerea şi întoarcerea din Salonic duminica.

    Un bilet pentru o călătorie dus Bucureşti-Salonic costă aproximativ 45 de euro la vagon clasa a doua, 52,10 euro la vagon cuşetă cu 6 locuri şi 58,5 euro la vagon de dormit cu 3 locuri.

    Călătoria cu trenul pe direcţia Bucureşti-Salonic durează peste 17 ore, iar returul durează peste 18 ore.

    Un bilet de avion spre Salonic, achiziţionat cu două luni înainte (în iunie pentru luna august, spre exemplu) costă 56 de euro, iar călătoria durează o oră şi jumătate. Zborul este operat de compania Ellinair. Cumpărat pe loc, pentru a doua zi, biletul de avion costă mai mult de 200 de euro.

    Preţul unui bilet de autocar pentru Salonic porneşte de la 25 de euro şi ajunge la 60 sau 80 de euro, iar călătoria durează de la 9 ore până la 12 ore şi jumătate.

    Mai mult, prin intermediul aplicaţiei Bla bla car, pasagerii pot călători până în Salonic cu 90 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarom lansează o ofertă specială pe destinaţiile Roma, Viena, Atena, Salonic, Praga, Stockholm

    De asemenea, din oferta Tarom fac parte şi zboruri către Atena, Salonic, Praga şi Stockholm, preţul acestora fiind de 99 de euro/bilet dus-întors. Biletele sunt puse în vânzare în perioada 28-31 iulie.

    Oferta este valabilă pentru călătoriile dus-întors efectuate în perioada 01 octombrie 2016 – 31 octombrie 2016 (data ultimului retur), pe curse operate de Tarom şi este supusă unor termene şi condiţii (durata minimă de şedere la destinaţie este de două zile sau noaptea de sambătă spre duminică, iar durata maximă de şedere este de 15 zile, modificări permise cu plata unor diferenţe tarifare şi a unei taxe de 50 euro, restituirea nu este permisă), conform datelor prezentate pe site-ul companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şir de cutremure puternice în Marea Egee, simţite şi în Turcia şi România (VIDEO)

    Conform Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (CSEM) şi Institutului Geodinamic de la Atena, cutremurul s-a produs la o adâncime de 27 km. Conform US Geological Survey, cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 km, a avut o magnitudine de 6,9 grade şi epicentrul la 19 km de Kamariotissa, Grecia, 70 km de Alexandroupolis şi 83 km de Çanakkale, Turcia. Iniţial, Institutul de Geofizică din Salonic anunţase o magnitudine de 6,3 grade.

    Evenimentul seismic s-a simţit şi în vestul Turciei, inclusiv la Istanbul, precum şi în sudul României, inclusiv la Bucureşti.

    Seismul a fost urmat de mai multe replici, potrivit CSEM, între care cea mai puternică a avut loc la ora 14,33, de 4,6 grade, cu epicentrul în aceeaşi zonă, la adâncimea de 10 km.

    De asemenea, la ora 12,31 a avut loc un cutremur de 5 grade în vestul Turciei, la adâncimea de 2 km, cu epicentrul la 30 km de Çanakkale, urmat de două replici de 4,5 şi 4,6 grade în următoarea oră.

    Potrivit presei turceşti, mai multe zeci de locuitori din Çanakkale, Gökçeada şi Tekirdağ au fost rănite din cauza şocului ori din cauza faptului că au sărit pe ferestre. Pagube materiale minore s-au înregistrat la clădiri din Çanakkale şi Lemnos.

  • Un primar grec a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru deturnare de fonduri de mai multe milioane de euro

    Fostul primar al Salonicului Vassilis Papageorgo­poulos a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a deturnat fonduri de mai multe milioane de euro din bugetul celui de-al doilea oraş ca mărime din Grecia, scrie The Wall Street Journal. Papageorgopoulos, acum în vârstă de 66 de ani, a fost primarul Salonicului între 1999 şi 2010. Campion la sprint şi dentist ca profesie, edilul a fost parlamentar pentru partidul conservator Noua Democraţie, aflat acum la guvernare, şi, pentru o foarte scurtă perioadă, ministru adjunct al sportului. Aceasta este prima dată de la declanşarea crizei datoriilor greceşti în urmă cu trei ani când o figură politică proeminentă este găsită vinovată într-un caz major de corupţie. Condamnarea vine în contextul în care publicul este tot mai furios pe corupţia demnitarilor şi pe policienii ţării.

    Mai multe pe zf.ro