Tag: Sa-mi pun ochelarii?

Raspuns Fundamental: Lasati-o balta!

De o bucata de vreme facem slalom printre intrebari fundamentale, luna de zile ramasa pana la 1 ianuarie parand a fi o perioada strasnica pentru a lua la rost, la propriu sau la figurat, romanul de rand si romanul de peste rand. Intrebarile par sa nici nu mai aiba nevoie de raspunsuri, sunt teme de gandire care par a avea importanta lor.

Raspunsul meu nu este cel al unui dezamagit, al unui eurosceptic. L-am dat in ziua in care existenta mea a inregistrat o cotitura majora: mi-am luat ochelari. A fost un sentiment pe care il asemuiesc cu ceea ce a fost criza mea de maturitate, cand am vrut sa-mi pun cercel. Cercel am aflat atunci ca nu se mai poarta, asa ca mi l-am pastrat in suflet, ca o doza de tinerete si nonconformism menita sa repare ce se mai poate repara. Cu ochelarii a fost la fel, am venit in redactie, colegii au chiuit de placere, ne-am prostit un pic cu totii, ceva glumite si gata. Dar sentimentul a fost bun.

In aceeasi zi am participat la o intalnire pe teme de aderare, unde au venit oameni din toate partile, mai putin din partea celor indreptatiti sa dea macar incercari de raspunsuri la cele de mai sus, factorii de decizie, adica. Marturisesc ca daca nu era povestea cu ochelarii, nu m-as fi dus nici eu; cele doua evenimente nu au nicio legatura directa, sunt numai un exemplu de proces decizional din acelea care separa omul de restul regnului animal.

La intalnire, bazata pe ideea competitivitatii romanesti, in contextul a ceea ce se cheama Agenda Lisabona, n-am aflat niciun raspuns la intrebarile fundamentale puse sau sugerate. Dar am identificat, inca o data, ce ne franeaza pe noi ca natie: ne propunem ceva si uitam imediat dupa care este scopul, asa ca incepem sa facem ce stim mai bine, de la batut apa in piua pana la exces de zel stupid. Rezultatul il tragem, ca sa nu picam de tot de fraieri, in context si iese ceva ce pare a fi, chiar daca nu e, pe bune.

Asa am aflat despre cercetatori ca isi fac meseria de cercetare cam fara rost si fara finalitati concrete, despre profesorii universitari ca sunt mai mult birocrati decat profesori, ca marile companii nu pun pret pe cercetarea locala romaneasca, ca agenda publica romaneasca nu include chestiuni care ar trebui sa ne priveasca. Nimic mai adevarat, si daca toate aceste lucruri sunt spuse si de oameni destepti, ce sa vrei mai mult de la viata intr-o zi in care tocmai ti-ai luat si ochelari?

Pai de aia sunt roman, ca sa fiu si un pic carcotas: m-am intrebat la ce bun? Si am dat Raspunsul Fundamental de mai sus. Si m-am hotarat sa devin pragmatic si sa abordez chestiunea integrarii tocmai din acest sens. M-a determinat parerea unui participant la discutii, doctorand in Statele Unite, care a subliniat deosebirea, era sa zic esentiala, dintre SUA si Europa, adica pragmatism versus birocratie.

N-am vorbit acolo, asa ca zic aici: nu stiu ce vom fi in Uniune, dar stiu ce n-ar trebui sa pastram dupa 1 ianuarie 2007.

Prima, sa renuntam la intrebarile fundamentale de un anume tip. In intrebarea „ce ar fi fara noi?“, de exemplu, vad o doza de parsivenie, un soi de narcisism, adica ce buni suntem si cum nu stiu ei sa ne aprecieze. Fundamentale sunt intrebarile si grijile fiecaruia luat in parte: ale sefului de companie care se intreaba ce sa faca pentru a-si tine afacerea in viata, ale angajatului care isi chestioneaza nevasta despre stadiul platii facturilor si despre cat de imbracati sunt copii pentru iarna, ale pensionarului ingrijorat de gasirea medicamentelor sau ale medicului ingrijorat de starea pacientului. 

Ar mai trebui sa renuntam la fatalism si la ceea ce denumesc „betia ultimului loc“. Ganditi-va aici la ciudatul aer fals ingrijorat si natang multumit cu care prezentatorii TV dar si alte categorii de vorbitori  declama „suntem pe ultimul loc in Europa la orice“ si veti intelege nemultumirea mea.

In spatele „ultimului loc“ nu se afla numai „nivel de trai“ si „mentalitati“, ci si „civism“ si „responsabilitate sociala“ a tuturor romanilor.

Ar trebui sa renuntam la amagiri de orice tip, de la ieftinirea caselor la independenta energetica a Romaniei.

O mai realista schimbare a becurilor din casa cu altele care consuma mai putin si o masina mai putin devoratoare de benzina nu ne-ar face independenti energetic, dar mai responsabili.

Vom fi codasi si nepriceputi si ciuca contractelor paguboase numai in masura in care ne vom pastra toate actualele tare, polemici inutile sau vaicareli sau indiferenta.

A, si titlul n-are nicio legatura cu textul, va intrebam numai ca sa stiu daca trebuie sa schimb poza din pagina.