Tag: RZB

  • Profitul Raiffeisen Bank România a scăzut cu 22% în prima jumătate a anului

    Scăderea faţă de prima jumătate a lui 2010, când profitul net a fost de 50 de milioane de euro, a fost cauzată în principal de modificările fiscale şi de o creştere moderată a costurilor cu provizioanele, a comunicat banca.

    Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, volumul total al creditelor a crescut cu 23%, la 3,33 miliarde de euro, în timp ce depozitele au crescut cu 4%, ajungând la 3,56 miliarde de euro. În consecinţă, raportul credite/depozite este de 93% (iunie 2010 – 79%).

    “Am încheiat prima jumătate a anului cu un rezultat foarte bun, date fiind revenirea economică lentă şi condiţiile dificile de piaţă”, a declarat Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank România. “Creşterea eficienţei şi îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi vor rămâne priorităţile noastre şi în lunile următoare”.

    Valoarea totală a activelor a crescut de la 4,57 la 5,17 miliarde euro, respectiv cu 13%.

    Veniturile din dobânzi au crescut cu 6%, la 115 milioane de euro, iar veniturile nete din comisioane au scăzut cu 4%, la 87 de milioane de euro. Rata solvabilităţii (inclusiv profitul) a fost de 11,4%, în condiţiile în care cheltuielile nete cu provizioanele au crescut cu 13%, la 26 de milioane de euro, într-un context dificil pentru activitatea de creditare. În schimb, rata creditelor neperformante a scazut de la 7,6%, cât era în iunie 2010, la 6,9%.

    Raportul cost/venituri a crescut de la 61%, cât era la jumătatea lui 2010 (şi 64,5% pentru tot anul 2010) la 65%, în principal din cauza creşterii TVA şi majorării cu 50% a contribuţiei la fondul de garantare a depozitelor.

    Portofoliul de credite acordate companiilor a crescut cu 24%, în timp ce depozitele acestora au rămas la acelaşi nivel. În ciuda cererii scăzute, Raiffeisen Bank şi-a crescut şi portofoliul de credite pentru populaţie cu 23%, în timp ce depozitele au crescut pe acest segment cu 5%.

    Activitatile de trezorerie şi capital au avut rezultate bune, contribuind cu 20% la rezultatul net al băncii.

    Numărul clienţilor s-a menţinut aproximativ constant, la aproape 2 milioane, dintre care aproape 100.000 IMM şi 8.000 de clienţi companii. La sfârşitul lui iunie, reţeaua Raiffeisen Bank cuprindea 542 de unităţi, faţă de 539 în urmă cu un an, iar numărul de angajaţi a crescut de la 5.906 la 5.938.

    Raiffeisen Bank România, controlată de Raiffeisen Bank International AG (RBI), subsidiară integral consolidată a Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB), este în prezent a patra bancă din România după valoarea activelor. RBI are una dintre cele mai importante reţele bancare din Europa Centrală şi de Est, fiind prezentă în 17 pieţe din regiune.

  • Raiffeisen Bank, desemnata cea mai buna banca straina din Romania

    RBI a fost desemnata “Cea mai buna banca din Austria”, iar
    Raiffeisen Bank Bosnia-Hertegovina a primit titlul de “Cea mai buna
    banca din Bosnia”. Sucursalele RBI din Albania, Belarus, Romania si
    Rusia au primit titlul de “Cea mai buna banca straina”. Gala
    “Premiile Bancare Europene 2010” a avut loc in castelul Schoenbrunn
    din Viena.

    “Titlul este o recunoastere a eforturilor noastre de a ne pozitiona
    mai bine in fata provocarilor crizei economice globale prin
    intermediul fuziunii interne”, a spus Herbert Stepic, CEO al RBI,
    referindu-se la fuziunea intre RBI si grupul-mama, Raiffeisen
    Zentralbank Osterreich (RZB). In urma fuziunii, RBI a devenit
    subsidiara a RZB, care detine acum in mod indirect in jur de 78,5%
    din actiunile subsidiarei, restul tranzactionandu-se liber la bursa
    din Viena.

    Raiffeisen Bank International AG (RBI) considera atat Austria, unde
    este cea mai importanta banca corporate si de investitii, cat si
    Europa Centrala si de Est ca pietele sale principale. In Europa
    Centrala si de Est, RBI opereaza printr-o retea extinsa de banci
    subsidiare, companii de leasing si alti furnizori de servicii
    financiare specializate, pe 17 piete. In total, in jur de 60.000 de
    angajati Raiffeisen deservesc 14 milioane de clienti in aproximativ
    3.000 de agentii, majoritatea in Europa Centrala si de Est.

    In Romania, Raiffeisen este a treia banca din sistem dupa valoarea
    activelor, are in prezent peste 1,3 milioane de utilizatori de
    carduri de debit si aproximativ 300 de mii de utilizatori de
    carduri de credit. Reteaua teritoriala cuprinde 540 de agentii care
    deservesc aproximativ 2 milioane clienti persoane fizice, 100.000
    de IMM-uri si peste 6.800 corporatii mari si medii.

    EMEA Finance este o publicatie bilunara care discuta evenimentele
    financiare majore legate de industria financiara din Europa,
    Orientul Mijlociu si Africa (zona EMEA).

  • Marile grupuri bancare sustin efortul de salvare a Greciei

    “Membrii boardului IIF au convenit sa se implice in sustinerea
    guvernului grec si a bancilor grecesti”, suna declaratia IIF,
    citata de Reuters.

    Declaratia de principiu a boardului IIF vine in contextul in
    care ministrii europeni de finante ar fi cazut de acord sa ceara
    marilor grupuri bancare sa nu-si reduca expunerea din prezent pe
    Grecia pe toata durata derularii acordului de sustinere FMI-UE,
    respectiv in urmatorii trei ani – adica sa nu ceara rambursari
    anticipate si sa nu anuleze liniile de credit existente.

    Ministrii de finante ai zonei euro au convenit duminica sa
    acorde un pachet de asistenta financiara de 110 miliarde de euro
    pentru Grecia, urmand ca prima plata in contul acestuia sa fie
    facuta inainte de 19 mai, cand ajung la scadenta obligatiuni
    grecesti in valoare de 8,5 miliarde de euro. Statele membre ale
    zonei euro vor contribui cu 80 de miliarde de euro, iar FMI cu
    restul de 30 de miliarde.

    Luni la amiaza, un oficial german a anuntat deja ca guvernul
    condus de cancelarul Angela Merkel a aprobat legea in virtutea
    careia Germania va contribui la programul de asistenta financiara
    pentru Grecia. Acum, legea va fi inaintata pentru dezbatere in
    proceduta de urgenta in ambele camere parlamentare, astfel incat sa
    poata fi adoptata pana vineri. Contributia Germaniei va fi de 8,4
    miliarde de euro in primul an al programului.

    CE INSEAMNA IMPLICAREA BANCILOR

    Josef Ackermann (foto), directorul executiv al Deutsche Bank, a
    avut pana acum cel mai coerent demers de a prelua in sarcina
    bancilor efortul financiar al salvarii Greciei. Ackerman, in
    colaborare cu autoritatile, s-a angajat sa coordoneze discutiile cu
    banci, cu firme de asigurari si cu companii industriale, a caror
    implicare ar trebui sa reduca din nemultumirea germanilor fata de
    ideea ca efortul financiar pentru Grecia ar urma sa fie suportat
    din bani publici. Deutsche Bank a promis deja sa contribuie cu 1-2
    miliarde de euro, cu care ar putea cumpara obligatiuni
    grecesti.

    Cancelarul german Angela Merkel a spus, intr-un interviu publicat duminica de Bild am Sonntag,
    ca “ar saluta o participare voluntara din partea bancilor”, iar
    vicecancelarul Guido Westerwelle a declarat ca se asteapta ca banci
    din mai multe tari ale zonei euro sa contribuie la pachetul de
    sprijin pentru Grecia, cumparand obligatiuni grecesti, ceea ce ar
    da un semnal de incredere pe piete si ar contracara speculatiile pe
    titlurile de valoare elene.

    Nu toate bancile germane s-au aratat entuziasmate. Theodor Weimer, CEO al HypoVereinsbank, e de parere ca
    “bancile nu pot si nu trebuie sa incaseze nota de plata”, fiindca
    nu ele sunt responsabile de datoriile facute de guverne.

    Bancile germane au cea mai mare expunere pe Grecia, dupa cele
    franceze. Dupa raportarile la Banca Reglementelor Internationale,
    grecii datorau la sfarsitul anului trecut creditorilor straini 236
    de miliarde de dolari, din care 75 de miliarde creditorilor din
    Franta si 45 de miliarde celor din Germania.

    Daca Deutsche Bank a anuntat ca nu are expunere directa,
    Commerzbank si Hypo Real Estate au impreuna 11 miliarde de euro expunere. Grupul belgiano-olandez
    Fortis avea 4 miliarde expunere la sfarsitul lui 2009. Credit Agricole din Franta a comunicat ca expunerea sa
    directa se limiteaza la 850 de milioane de euro, din care 600
    pentru Emporiki Bank, pe care o controleaza. Austriecii de la
    RZB si Erste au imprumutat in Grecia 4,6
    miliarde de euro in total.

    Estimarile Nomura se refera la BNP Paribas si Societe Generale ca fiind cele
    mai expuse banci in mod direct, prin ponderea creantelor fata de
    statul grec, iar analistii de la Bernstein cred ca expunerea
    bancilor franceze si germane la datoria Greciei, a Portugaliei, a
    Italiei, a Spaniei si a Irlandei se ridica la 20% din totalul
    riscului lor extern.

    Asiguratorii Allianz si MunichRe ar fi promis sa contribuie la
    randul lor cu credite in valoare de 300, respectiv 200 de milioane
    de euro, anunta Financial Times Deutschland in editia de luni.

    AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA

    Ostilitatea opiniei publice si a presei germane a ramas la cote
    inalte fata de ideea de a credita guvernul de la Atena, tinand cont
    ca Germania va duce greul salvarii Greciei, urmand sa contribuie,
    potrivit estimarilor de pana acum, cu circa 25 de miliarde de
    euro.

    Dupa ce acum cateva luni publica pe coperta o imagine a Afroditei din Milo cu degetul mijlociu ridicat in semn
    de sfidare a Europei, revista Focus are azi pe coperta
    imaginea aceleiasi Afrodite, de data aceasta cu mana intinsa, ca o
    cersetoare, alaturi de titlul “Grecia – si banii nostri!”. La
    randul sau, tabloidul Bild se ocupa de magnatul Spiros
    Latsis, cel mai bogat grec (cu o avere personala estimata de Forbes
    la 4 miliarde de euro), proprietar de afaceri cu nave, petrol si
    banci, actionarul majoritar al EFG Eurobank Ergasias. Bild scrie ca
    EFG a cumparat in timp obligatiuni de stat grecesti de 12 miliarde
    de euro, la dobanzi foarte avantajoase pentru el, iar acum cade in
    sarcina contribuabililor germani sa ajute statul grec sa-si
    plateasca datoriile, adica sa-i bage bani in buzunar lui Latsis.
    “Banca lui Latsis detine cea mai mare pondere de obligatiuni
    grecesti dintre toate”, a declarat un bancher din Frankfurt pentru
    Bild.

  • Raiffeisen International ar putea fuziona cu banca-mama RZB

    Actiunile Raiffeisen International (RI) au cazut cu peste 8% in
    prima parte a sedintei de tranzactionare de la Viena, pana la 36,5
    euro, pe fondul zvonurilor privind o posibila fuziune cu RZB.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro