Tag: Rubla

  • Banca Rusiei, mulţumită de rubla slabă, din cauza cotaţiilor mici ale petrolului

    Banca centrală va permite rublei să se devalorizeze la 80 de unităţi pentru un dolar înainte de a vinde valută. Instituţia va recurge la rezervele valutare pentru a susţine rubla dacă preţul petrolului va scădea la 40 de dolari pe baril şi va rămâne la acest nivel până la sfârşitul anului, consideră 19 din 30 de analişti participanţi la un sondaj efectuat în perioada 24-26 august.

    Confruntată cu prima recesiune din ultimii şase ani şi cu cea mai gravă depreciere a rublei de după 1998, banca centrală a liberalizat moneda din noiembrie anul trecut, care a scăzut cu circa o treime în raport cu dolarul.

    Decizia băncii centrale de a permite fluctuaţia liberă a rublei este pusă la încercare în ultima perioadă de scăderea accentuată a preţurilor petrolului.

    Deprecierea rublei creşte veniturile în monedă locală ale vânzărilor de energie, care au loc în dolari, dar alimentează inflaţia şi reduce puterea de cumpărare, un motor important al economiei.

    “Banca centrală nu este deranjată de deprecierea rublei, bugetul având mare nevoie să se adapteze la preţurile scăzute ale petrolului. Se pare că Banca Rusiei a devenit mai precaută cu intervenţiile sau măsurile de înăsprire a politicii monetare, care nu au adus beneficii în trecut”, a declarat Vladimir Miklaşevski, analist la Danske Bank.

    În ultimele 12 luni, rubla a avut cea mai slabă evoluţie între monedele analizate de Bloomberg la nivel mondial şi a mai atins nivelul minim istoric de 80 de unităţi pentru un dolar o singură dată, pe 16 decembrie 2014.

    Ministrul Economiei, Alexei Uliukaiev, a declarat joi că economia rusă s-ar putea contracta uşor anul viitor, dacă preţul petrolului va fi în medie de 40 de dolari pe baril.

    Analiştii consideră la rândul lor că dacă petrolul va coborî la 30 de dolari pe baril, va începe să erodeze popularitatea preşedintelui Vladimir Putin, care după anexarea Crimeei, în martie 2014, a urcat până la 80%.

    Sistemul financiar rus s-ar prăbuşi dacă preţurile petrolului ar atinge 22,5 dolari pe baril.

    „Toleranţa populaţiei ruse la problemele economice este mai mare ca în oricare altă ţară semi-dezvoltată. Un lucru este sigur în privinţa economiei ruse, faptul că popularitatea lui Putin nu este dată de progresele economice. Când economia cade în cap, ruşii se adaptează, în loc să intre în panică sau să devină ostili Kremlinului”, a arătat Wolf-Fabian Hungerland, analist la Berenberg Bank, în Frankfurt.

     

     

  • Rubla rusească s-a depreciat faţă de dolar la minimul ultimelor şapte luni

    La jumătatea tranzacţiilor, rubla era tranzacţionată la 71,32 unităţi pentru un dolar, la bursa din Moscova, nivel înregistrat cel mai recent la sfârşitul lunii ianuarie.

    Rubla a coborât cu 3,75%, la 81,71 unităţi pentru un euro, cel mai redus nivel din acest an.

    Preşedintele rus Vladimir Putin şi alţi oficiali ruşi au declarat la începutul acestei luni că piaţa valutară este sub control, dar cu toate acestea rubla s-a depreciat cu aproape 20% în decurs de numai o lună.

    Cotaţia rublei a scăzut treptat în ultima lună din cauza evoluţiei descendente a preţurilor petrolului, iar declinul s-a accentuat luni în condiţiile în care petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, a coborât sub 45 de dolari pe baril pentru prima oară din martie 2009.

    Ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaiev, a avertizat luni că preţurile petrolului ar putea scădea pentru scurt timp sub nivelul de 40 de dolari pe baril, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax.

    Deprecierea rublei face exporturile ruseşti mai competitive, dar erodează veniturile populaţiei, alimentează inflaţia şi sufocă investiţiile şi creşterea economică.

     

  • Rubla rusească cucereşte estul separatist al Ucrainei

    În Doneţk,cel mai mare oraş din zona de conflict, supermarketurile au deschis case separate pentru plăţile în ruble, pentru a servi luptătorii îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj care stau la cozi alături de pensionari, potrivit Bloomberg.

    Preţul biletelor pentru autobuze şi tramvaie poate fi convertit din grivne în ruble, în timp ce vânzătorii din benzinării sunt plătiţi în ruble, moneda folosită de rebeli pentru plata alimentării cu carburant a jeepurilor blindate.

    “Nu sunt probleme în magazine, toate acceptă ruble. Nu pot da întotdeauna rest, dar oferă în schimb gumă de mestecat sau brichete”, a declarat Natalia, o coafeză de 36 de ani.

    Utilizarea tot mai mare a rublei arată cum regiunile în conflict scapă tot mai mult de sub controlul guvernului, chiar dacă acordul de pace convenit de Germania, Franţa şi Rusia prevede ca Ucraina, ţară cu peste 40 de milioane de locuitori, să rămână întreagă.

    Reprezentanţii separatiştilor nu au planuri clare referitoare la monedă, iar cazurile precedente din foste republici sovietice, din Georgia şi până în Moldova, arată că astfel de situaţii pot contribui la succesul separatiştilor pro-ruşi.

    “Utilizarea tot mai mare a rublei este un nou semn că Rusia va păstra controlul de facto asupra teritoriului în dispută şi a separatiştilor. Dacă părţile vor respecta actualul armistiţiu, ceea ce este improbabil, atunci vor fi folosite atât grivna cât şi rubla. Dacă nu, va fi folosită doar rubla”, a spus Cliff Kupchan, preşedintele Eurasia Group, la New York.

    Regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud din Georgia, unde Rusia a sprijinit ani de zile separatiştii, folosesc în principal rubla.

    Enclava separatistă Transnistria din Republica Moldova a introdus o rublă proprie, după conflictul cu autorităţile de la Chişinău în care a beneficiat de sprijinul Rusiei.

    Rusia a introdus rubla în Crimeea la scurt timp după anexarea peninsulei care aparţinea Ucrainei, în martie anul trecut.

    Ucraina este singura regiune din lume unde deprecierea cu 46% a rublei faţă de dolar nu i-a scăzut atractivitatea, luând în considerare că grivna a pierdut la rândul ei 48% din valoare. În acest an rubla şi-a revenit parţial.

    Rubla a fost bine primită la Doneţk, unde majoritatea magazinelor şi companiilor o acceptă, în timp ce grivna nu mai este disponibilă la bancomate în teritoriile controlate de rebeli, astfel că oamenii sunt nevoiţi să meargă în alte părţi ale Ucrainei pentru a retrage bani.

    Prăbuşirea grivenei, amplificată de restricţiile de călătorie impuse de guvernul de la Kiev, este unul dintre motivele pentru care este nevoie de un nou regim valutar, consideră Andrei Purgin, lider al auto-proclamatei Republici a Poporului din Doneţk. Rublele contribuie şi la creşterea cererii de produse ruseşti, a arătat el.

    “Vedem cum produsele ruseşti le înlocuiesc pe cele ucrainene, în magazinele din Doneţk. Dar grivna nu va dispărea complet, din cauza legăturilor regionale. Oamenii circulă”, a spus Purgin.

    Banca centrală din Rusia a refuzat să comenteze informaţiile despre utilizarea rublei în estul Ucrainei.

    Un alt semn al încrederii rebelilor în moneda rusească este faptul că au început să plătească pensiile în ruble, după ce conflictul militar a dus la tăierea fondurilor de către guvernul de la Kiev.

    În altă regiune separatistă, Republica Poporului din Lugansk, 85% dintre plăţi au loc în ruble, 12% în grivne, iar restul în dolari, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

    Banca centrală a Ucrainei susţine că grivna este singura monedă legală din ţară, chiar dacă rubla şi dolarul sunt monede acceptate în mare măsură în Doneţk.

  • Ministrul rus de Finanţe: Rubla a devenit prea puternică

    “S-a întâmplat ceea ce ne-am aşteptat: volumul rezervelor în aur s-a stabilizat, apoi rubla a început să se stabilizeze, iar acum s-a întărit. Credem că s-a apreciat extrem de puternic, este prea mult“, a spus Siluanov.

    Ministrul a arătat că la sfârşitul lui 2014 cererea de valută din partea ruşilor a crescut din cauza devalorizării rublei, ceea ce a condus la ieşiri de capital şi la accelerarea inflaţiei.

    Rubla s-a devalorizat cu 46% în 2014, coborând în decembrie la 67,8 unităţi pentru un dolar, pe fondul scăderii cotaţiilor petrolului. În acest an, rubla şi-a revenit însă, atingând vineri nivelul de 51,6 unităţi pentru un dolar.

    Bloomberg a estimat recent că rubla rusească înregistrează cele mai bune performanţe între valutele analizate la nivel mondial, principalul motiv pentru aprecierea monedei fiind armistiţiul din Ucraina.

    La jumătatea lunii martie, Siluanov a apreciat că economia Rusiei a depăşit cel mai dificil moment la sfârşitul lui 2014, fiind în curs de stabilizare.

  • Banca centrală a Rusiei: Aprecierea rublei va permite scăderea dobânzii de politică monetară

    “Rubla se află într-o situaţie destul de echilibrată. În lipsa unor noi factori negativi care să aibă un impact semnificativ, creşterea rublei ne va permite să scădem dobânda cheie”, a declarat Nabiullina, potrivit Bloomberg.

    Rubla s-a apreciat cu 22% faţă de dolar în acest an, după ce anul trecut moneda rusă a scăzut cu 48% faţă de dolar.

    De asemenea, guvernatorul băncii Rusiei a arătat că rata anuală a inflaţia ar putea să se situeze la 6,7%, în condiţiile în care creşterea preţurilor de consum se va menţine la nivelul săptămânii trecute, conform ITAR-TASS.

    Rata inflaţiei s-a situat la 0,1% în săptămâna 7-13 aprilie.

    Inflaţia anuală din Rusia a urcat în martie la 16,9%, ajungând la maximul ultimilor 13 ani, însă creşterea lunară a încetinit de la 2,2% la 1,2%.

    Banca Rusiei a reluat anul acesta procesul de relaxare a politicii monetare, după ce în 2014 a operat şase majorări ale dobânzii cheie, de la 5,5% la 17%.

    La jumătatea lunii martie, instituţia bancară centrală a coborât rata dobânzii cheie cu un punct procentual, la 14%, după o reducere de două puncte procentuale în luna anterioară, în condiţiile în care economia rusă se îndreaptă spre prima recesiune din ultimii şase ani.

    Schimbarea politicii monetare din acest an a stârnit îngrijorări în rândul analiştilor în legătură cu faptul că banca centrală cedează în faţa presiunilor politice şi face compromisuri în ceea ce priveşte rata inflaţiei.

     

  • Rubla a urcat faţă de dolar la cel mai înalt nivel din decembrie 2014

    Pe piaţa interbancară, rubla se tranzacţiona în jurul orei 14:40 (ora României) la 52,149 unităţi în raport cu dolarul, în creştere cu 2,8% faţă de inchiderea de miercuri. O cotaţie mai ridicată a fost înregistrată pe 1 decembrie 2014, relatează MarketWatch.

    Faţă de euro, moneda rusă se tranzacţiona la 56,049 unităţi, cel mai ridicat nivel începând cu 24 noiembrie. Raportat la închiderea de joi, rubla a câştigat 2,9%.

    Rubla a intrat pe o pantă ascendentă faţă de dolar şi euro încă din luna ianuarie, creşterea accelerând în ultimele zile, odată cu scăderea cerererii pentru valută din partea companiilor. De asemenea, populaţia a început să vândă din economiile în valută acumulate la finele anului trecut, când rubla a scăzut la niveluri record faţă de dolar şi euro.

    De la începutul anului, rubla a înregistrat cea mai bună evoluţie dintre monedele naţionale ale lumii, o întoarcere cu 180 de grade comparat cu anul trecut, când a pierdut, în doar câteva luni, peste 50% din valoare, atât din cauza scăderii abrupte a preţului petrolului pe pieţele internaţionale, cât şi pe fondul sancţiunilor economice externe, potrivit RT News.

    Pe 16 decembrie 2014, rubla s-a depreciat la un minim istoric, de peste 100 de unităţi faţă de dolar, în timp ce cotaţia faţă de euro a coborât la 80 de unităţi. De atunci şi până în prezent, moneda rusă a recuperat peste 40% din valoare.

  • Rubla a urcat faţă de dolar la cel mai înalt nivel din decembrie 2014

    Pe piaţa interbancară, rubla se tranzacţiona în jurul orei 14:40 (ora României) la 52,149 unităţi în raport cu dolarul, în creştere cu 2,8% faţă de inchiderea de miercuri. O cotaţie mai ridicată a fost înregistrată pe 1 decembrie 2014, relatează MarketWatch.

    Faţă de euro, moneda rusă se tranzacţiona la 56,049 unităţi, cel mai ridicat nivel începând cu 24 noiembrie. Raportat la închiderea de joi, rubla a câştigat 2,9%.

    Rubla a intrat pe o pantă ascendentă faţă de dolar şi euro încă din luna ianuarie, creşterea accelerând în ultimele zile, odată cu scăderea cerererii pentru valută din partea companiilor. De asemenea, populaţia a început să vândă din economiile în valută acumulate la finele anului trecut, când rubla a scăzut la niveluri record faţă de dolar şi euro.

    De la începutul anului, rubla a înregistrat cea mai bună evoluţie dintre monedele naţionale ale lumii, o întoarcere cu 180 de grade comparat cu anul trecut, când a pierdut, în doar câteva luni, peste 50% din valoare, atât din cauza scăderii abrupte a preţului petrolului pe pieţele internaţionale, cât şi pe fondul sancţiunilor economice externe, potrivit RT News.

    Pe 16 decembrie 2014, rubla s-a depreciat la un minim istoric, de peste 100 de unităţi faţă de dolar, în timp ce cotaţia faţă de euro a coborât la 80 de unităţi. De atunci şi până în prezent, moneda rusă a recuperat peste 40% din valoare.

  • Bursa de la Moscova a crescut după anunţul privind armistiţiul din Ucraina. Rubla s-a depreciat

    Indicele RTS al bursei de la Moscova este în urcare cu 4,4%, după ce a crescut cu până la 5,7% în prima parte a şedinţei, şi ar putea încheia ziua cu cel mai mare avans de după 8 decembrie, pe fondul optimismului privind reducerea riscului unor noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, transmite Bloomberg.

    Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând de duminică, 15 februarie.

    “Acordul reduce riscul aplicării de noi sancţiuni împotriva Rusiei, însă rămâne problema respectării termenilor. În cazul reluării ostilităţilor, pieţele vor reacţiona negativ”, a spus Vitali Isakov, manager în cadrul fondului rus de administrare a activelor Otkritie Asset Management.

    Randamentele obligaţiunilor ruse pe cinci ani au continuat să scadă joi şi au ajuns la 13,67%, cu 0,14 puncte procentuale sub nivelul de marţi. Cu toate acestea, costul la care Rusia se poate împrumuta pe pieţele externe rămâne cu aproape 6 puncte peste nivelul de la finele lunii februarie de anul trecut, înainte ca Rusia să anexeze Crimeea.

    Rubla a crescut cu până la 1,2% faţă de dolar în urma anunţului privind acordul cu Ucraina, însă a trecut pe scădere la scurt timp, iar în jurul orei 13:30 se tranzacţiona la 65,446 unităţi, în coborâre cu 0,3% faţă de închiderea de miercuri.

    De la începutul anului, rubla s-a depreciat cu 6,3% faţă de dolar.

  • Tradeville: Prăbuşirea rublei nu va avea efecte semnificative asupra României

    “Nici variabilele cu care este corelată deprecierea monedei ruseşti – declinul cotaţiilor petrolului şi aprecierea dolarului american – nu se conturează ca elemente destabilizatoare ale economiei româneşti. În ceea ce priveşte declinul abrupt al cotaţiilor petrolului, preţurile combustibililor locali sunt, de regulă, relativ inelastice, mai ales atunci când cotaţiile internaţionale scad. Aprecierea dolarului american nu are efecte, în condiţiile în care România nu este o economie emergenta cu deficite impresionante ale contului curent şi, mai mult, nu a experimentat în ultimii ani vreo euforie a unor intrări masive de capital străin care să rişte o decontare violentă într-un mediu al unui dolar american tot mai puternic”, apreciază Nichişoiu, care ocupă poziţia de global macro strategist la Tradeville.

    Moneda rusă s-a depreciat cu 50% faţă de nivelul de la sfârşitul lunii iunie, iar preţul petrolului Brent a coborât sub 60 de dolari pe baril, cel mai jos nivel din 2009 până în prezent, după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anunţat că nu va reduce producţia, în pofida cererii slabe.

    În acest context, în noaptea de luni spre marţi, banca centrală a Rusiei a crescut dobânda de politică monetară de la 10,5% la 17%. În aceste condiţii, indicele bursier RTS a coborât la cel mai scăzut nivel din martie 2009.

    “Pentru rublă, pe termen mai lung, perspectivele rămân sumbre. Deprecierea acesteia ar putea să ia o pauză dacă petrolul se stabilizează, iar dolarul american se corectează negativ. Însă, atât declinul cotaţiilor petrolului, cât şi aprecierea dolarului american reprezintă fenomene structurale, cu un trend dificil de inversat”, a arătat Nichişoiu.

    Deprecierea rublei s-a transformat într-o criză valutară la începutul acestei săptămâni, când, deşi banca centrală a ridicat substanţial dobânda cheie la 17%, rubla a pierdut în numai câteva ore aproape o treime din valoare în raport cu dolarul american.

    “Foarte probabil, banca centrală va interveni direct în piaţa valutară şi/sau va majoră dobânzile din nou, dar evoluţia viitoare a rublei va ţine mai degrabă de contextul global-macro, în general, şi de cotaţiile petrolului, în particular. Determinanţii interni ai deprecierii sunt nesemnificativi. Motivaţia investitorilor de a retrage capitaluri din Rusia pe filiere pur geopolitice este probabil să se fi diminuat puternic în ultimele câteva luni. Influenţa administraţiei politice de la Kremlin în activitatea economică nu s-a simţit aproape deloc în acest an. De asemenea, banca centrală a Rusiei, sub conducerea Elvirei Nabiullina, a luat decizii coerente şi prudente”, a continuat analistul Tradeville.

    El notează, în schimb, că rubla este lovită de factori externi puternici, în primul rând cotaţiile petrolului, cu care moneda este corelată direct şi puternic, şi care au pierdut aproape jumătate din valoare în ultimele luni.

    “În SUA, Rezervă Federală se apropie de prima creştere a dobânzii cheie după 2006, iar această perspectivă antrenează o apreciere puternică şi generalizată a dolarului american – o premisă, din nou, negativă pentru valutele emergente, inclusiv pentru rublă”, a conchis Nichişoiu.

    Dolarul s-a apreciat şi miercuri în raport cu moneda unică europeană, cu 0,3%, iar cursul a coborât la 1,25 dolari/euro.

    Cei mai bogaţi 20 de oameni din Rusia au pierdut 10 miliarde de dolari luni şi marţi, în urma declinului rublei şi a scăderii acţiunilor la bursă, iar de la începutul anului aceştia au rămas fără 62 de miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.

    În luna martie, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au decis să limiteze accesul companiilor din Rusia la finanţare, după anexarea Peninsulei Crimeea.

  • Apple a suspendat vânzările online în Rusia, din cauza fluctuaţiilor “extreme” ale rublei

    “Magazinul nostru online din Rusia nu poate fi accesat momentan, întrucât trebuie să revizuim preţurile”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Apple, relatează Bloomberg.

    Moneda rusă a scăzut pe parcusul şedinţei marţi cu 19%, până la 80,1 unităţi faţă de dolar, cel mai mare declin din 1998, când Rusia a intrat în incapacitate de plată a datoriilor în moneda locală, după ce banca centrală a crescut dobânda cheie cu 6,5 puncte procentuale, la 17%.

    În acelaşi timp, randamentele obligaţiunilor la 10 ani au urcat cu 3,17 puncte procentuale, la nivelul record de 16,4%.

    “Orice câştigi acolo (în Rusia) acum în ruble se întoarce în dolari sau euro la rate foarte joase. Concluzia este că cei care vând produse în domeniul tehnologiei ar trebui să se retragă din Rusia, aşa cum a făcut Apple”, a afirmat Andrew Bartels, analist la Forrester Research.

    În luna noiembrie, Apple a crescut preţurile telefoanelor iPhone vândute în Rusia cu 25%, din cauza devalorizării rublei.

    Apple, cel mai mare furnizor de smartphone-uri în Rusia în funcţie de venituri, a înregistrat în primele nouă luni vânzări de 1,32 de miliarde de dolari pe acest segment.

    În 2013, vânzările de iPhone-uri s-au dublat faţă de anul trecut, ajungând la 1,57 de milioane de unităţi. La nivel global, Apple a livrat anul trecut 153,4 milioane de iPhone-uri, potrivit firmei de cercetare IDC.