Tag: rromi

  • Guvernul francez a anulat taxa care limita accesul romilor pe piaţa muncii

    “Taxele datorate de către angajator şi cetăţean Oficului francez pentru Imigraţie şi Integrare (OFII) (…) sunt suprimate”, măsura intrând în vigoare “imediat”, se precizează în acest text adresat prefecţilor, care poate fi consultat pe site-ul Lemonde.fr. Guvernul a decis în cadrul unei reuniuni ministeriale, la 22 august, la Matignon, să flexibilizeze condiţiile de angajare a românilor şi bulgarilor, principalele naţionalităţi ale romilor prezenţi în Franţa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Momentul Hădăreni, acum şi la vecinii bulgari

    Manifestaţia a fost organizată de Uniunea Naţională Bulgară, formaţiune politică de extremă dreapta, iar la ea au luat parte circa 1.500 de persoane. Ei s-au exprimat în favoarea unui protest paşnic, cu excluderea persoanelor în stare de ebrietate şi a lozincilor rasiste.

    Conflictele cu substrat rasist din Bulgaria începute în urmă cu două săptămâni au continuat şi ameninţă să devină o problemă naţională. Doi etnici romi au fost răniţi în cadrul unor ciocniri între locuitori din oraşul Blagoevgrad şi un grup de capete rase, după ce participanţii la ceea ce fusese anunţat drept un marş paşnic au atacat doi romi care treceau prin apropierea lor.

    Poliţia a arestat circa 300 de persoane în ultimele două săptămâni, ca urmare a violenţelor care au izbucnit în nouă oraşe bulgare – capitala Sofia şi Varna, Veliko Târnovo, Asenovgrad, Montana, Pleven, Plovdiv, Ruse şi Sliven – după accidentarea mortată a unui tânăr de 19 ani de către un bărbat de etnie romă. Autorul accidentului era un apropiat al unui interlop cunoscut din Katuniţa, pe nume Kiril Raşkov, poreclit “ţarul Kiro”, care a fost ulterior arestat, fiind suspectat că ar fi comandat uciderea tânărului.

  • Discriminare pozitiva la CNCD: iarasi despre cazul tiganilor

    La 4 mai, CNCD a emis o hotarare prin care se declara
    “necompetent din punct de vedere teritorial” pentru a solutiona
    plangerea depusa de Romani Criss impotriva presedintelui, pentru
    “declaratiile prejudiciante, stereotipe si rasiste” facute in
    cadrul vizitei sale in Slovenia cu referire la minoritatea
    rroma.

    In luna noiembrie, intrebat la Ljubljana de o jurnalista slovena
    in legatura cu masurile luate de autoritatile romane in privinta
    rromilor, presedintele Traian Basescu a raspuns: “Mai avem o
    problema care trebuie spusa si care face dificila integrarea
    rromilor nomazi – foarte putini vor sa munceasca. Multi dintre ei,
    in mod traditional, traiesc din ce fura”.

    Cele doua ONG-uri au reamintit ca, in mod “uimitor”, exceptia
    teritorialitatii nu a fost invocata de Consiliu si in alte dosare,
    cum ar fi in cazul sportivului Ilie Nastase, somat pentru
    declaratii rasiste facute la Paris.

  • Amnesty International ii acuza de rasism pe Basescu si Baconschi

    “Mai multi inalti oficiali guvernamentali au facut din nou
    comentarii rasiste si discriminatorii”, a amintit raportul Amnesty,
    citandu-i pe Teodor Baconschi, “ministrul roman de externe, care a
    facut legatura intre criminalitate si comunitatea rroma”, dar si
    interventia din Slovenia a presedintelui roman, ocazie cu care
    “Traian Basescu nu a ezitat sa-i califice pe rromi drept
    delincventi, oameni greu de integrat si nedoritori sa
    munceasca”.

    In februarie anul trecut, mai multe organizatii
    non-guvernamentale au cerut demisia ministrului Baconschi, dupa ce
    acesta a declarat, in timpul intrevederii cu un oficial francez, ca
    “avem niste probleme fiziologice, naturale, de infractionalitate in
    sanul unora dintre comunitatile romanesti, in special in randul
    comunitatilor cetatenilor romani de etnie roma”. In luna noiembrie,
    intrebat la Ljubljana de o jurnalista slovena in legatura cu
    masurile luate de autoritatile romane in privinta rromilor,
    presedintele Traian Basescu a raspuns: “Mai avem o problema care
    trebuie spusa si care face dificila integrarea rromilor nomazi –
    foarte putini vor sa munceasca. Multi dintre ei, in mod
    traditional, traiesc din ce fura”.

  • Rromii romani care ocupasera bazilica San Paolo din Roma au fost preluati de o organizatie catolica

    Organizatia catolica de binefacere Caritas le-a trimis initial
    un camion cu biscuiti, gustari si apa, ca ajutor pana ii gasesc un
    alt loc de sedere. Ulterior, Caritas a difuzat un comunicat conform
    caruia “organizatia ii va transfera pe rromi in alte adaposturi
    provizorii, administrate de cooperativa sociala Domus”. Operatiunea
    urma sa aiba loc duminica seara, cu sprijinul aceleiasi politii a
    Vaticanului.

    Cei 150 de rromi se refugiasera in bazilica si in jurul acesteia
    vineri, dupa ce tabara lor ilegala de la Casal Bruciato, la
    periferia Romei, fusese demontata de autoritati. Municipalitatea
    le-a oferit cate 500 de euro de persoana ca sa plece din zona si sa
    accepte repatrierea in Romania, insa numai 20 dintre ei au acceptat
    oferta.

    Purtatorul de cuvant al Vaticanului si seful Centrului de
    Televiziune al statului papal, Federico Lombardi, a salutat
    demersul celor de la Caritas, declarand ca spera ca “solutia
    temporara” a organizatiei catolice sa fie premisa unei “solutii
    stabile si adecvate de instalare a acestor familii”. Ziarul catolic
    La Croix relateaza ca Papa Benedict al XVI-lea l-a trimis pe
    Fernando Filoni, loctiitor pentru afaceri generale la Secretariatul
    de Stat al Vaticanului, pentru a-si exprima solidaritatea fata de
    familiile rromilor.

    “In prezent sunt 22.000 de oameni fara adapost in Roma, refugiati,
    tigani, solicitanti de azil si altii. Nu putem risca sa transformam
    orasul intr-o adunatura de baraci”, a declarat Gianni Alemanno,
    primarul Romei. Planul lui Alemanno a fost sa disperseze taberele
    de rromi in jurul capitalei italiene, trimitand femeile si copiii
    in adaposturi, dar nu si pe barbati, ceea ce a starnit protestele
    rromilor, care au acuzat municipalitatea ca vrea sa le desparta
    familiile.

  • Un ministru care a vorbit ce nu trebuie

    De aceasta data, ministrul de externe Teodor Baconschi a fost
    cel somat sa-si revizuiasca modul de exprimare, dupa ce a asociat
    caracterul infractional al unora dintre cetatenii romani din
    strainatate cu apartenenta lor la etnia roma. Avertismentul primit
    de Baconschi se poate transforma in amenda daca acesta recidiveaza,
    insa numai daca decizia CNCD va fi confirmata in justitie.

    Ministrul Baconschi nu a comentat hotararea, dar nici nu a negat
    ca va cauta sa o anuleze pe cale juridica.

  • 2.000 de rromi din Europa de Est, pe lista neagra a jandarmilor francezi

    Presa franceza a descoperit insa un program informatic despre
    care afirma ca a fost utilizat de jandarmeria franceza, in care
    rromii sunt fisati in mod clar pe baza etnica, apartenenta lor la
    etnie prevaland in fata cetateniei – o metoda ce incalca nu numai
    legislatia europeana, ci si pe cea franceza. Dovada publicata de
    jurnalistii francezi indica o lista electronica in care apar numele
    si datele personale a peste 2.000 de rromi din statele Europei de
    Est, cu preponderenta Romania, Polonia si spatiul ex-iugoslav.

    Cu toate ca sefii jandarmeriei sustin ca astfel de fisiere nu au
    existat niciodata, publicatia Rue89 afirma ca are dovezi ca acest program a
    fost utilizat de la inceputul anilor ’90 pana cel putin in anul
    2000. Mai mult, asa cum afirma jandarmii care au completat astfel
    de fisiere, rromii erau fisati pe hartie inca din anii ’80 si
    programul a fost instalat in calculatoarele institutiei in anii
    ’90.

  • Ilie Nastase: “Sarkozy are dreptate cu tiganii, in Franta am ajuns sa merg cu mana pe buzunar din cauza lor”

    “Sarkozy are dreptate in problema tiganilor. Vad ca unii
    politicieni din Romania si din alte tari ii condamna pe francezi,
    vorbesc despre drepturile omului si libera circulatie. Pe mine m-ar
    deranja sa stea cineva cu cortul in fata casei mele, sa ma agaseze
    prin cersit, sa-mi sperie copiii care se joaca. Francezii nu au
    nimic cu cei care isi vad de treaba, dar cand vii la Paris sa dai
    in cap, sa furi, atunci n-ai la ce te astepta”.

    Sarkozy a aparat cetatenii francezi, “asa cum ar trebui sa faca si
    presedintele Romaniei”, apreciaza Nastase. “Am ajuns sa merg pe
    Champs Elysée cu mana pe buzunar de teama hotilor. Mai nou s-au
    smecherit, isi lasa barba si se imbraca precum musulmanii, ca sa
    para ca sunt altcineva. Problema tiganilor din Romania ar trebui sa
    o rezervam noi, romanii, nu francezii sau austriecii. Stiti ce as
    fi facut eu daca eram presedintele Romaniei? I-as fi trimis pe
    tigani in Harghita, ca oricum acolo sunt foarte multi maghiari si
    vreo 12 romani”, a declarat Nastase.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Presa germana: Nicolas Sarkozy a obligat UE sa accepte problema romilor

    Desi Sarkozy “nu si-a facut multi prieteni in UE prin apararea
    agresiva a expulzarii romilor”, comentatorii germani considera ca
    el a facut un serviciu Uniunii Europene, impunand pe agenda
    acesteia subiectul romilor. “Guvernul Sarkozy are dreptate cand
    cere unor tari ca Romania sa faca mai mult pentru romi” , scrie
    Suddeutsche Zeitung , adaugand ca “este greu sa-l condamni pe
    Sarkozy pentru ca a actionat impotriva taberelor ilegale din
    Franta”. Ziarul remarca insa ca motivele lui Sarkozy sunt gresite,
    deoarece el incearca, “din motive populiste”, sa prezinte problema
    romilor din Franta drept “cea mai mare problema” a tarii, “o idee
    absurda”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AFP: Europa plateste pretul esecului integrarii romilor

    “Actuala dezbatere asupra romilor dovedeste in mod clar ca atat
    Uniunea, cat si statele membre au esuat in ceea ce priveste
    aplicarea unei politici de integrare reusite a acestei minoritati
    etnice”, cea mai mare din Europa, a declarat Mario Sepi,
    presedintele Comitetului Economic si Social European, un organism
    de consultare pe langa Comisia Europeana.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro