Tag: Roxana Mircea

  • Cum a ajuns o educatoare să dezvolte o super afacere în domeniul finanţării, ce a ajuns astăzi în top trei în domeniu

    100 Cele mai puternice femei din business. Roxana Mircea, Managing partner, REI Grup

    Cifră de afaceri (2023): + 17,5 mil. lei

    Profit brut: + 2,6 mil. lei

    Număr de angajaţi:   72


    Biografie:
    Roxana Mircea şi-a început cariera printre copii, fiind educatoare timp de doi ani, însă în 2007, odată cu aderarea României la UE, a ales să îşi dezvolte cariera în domeniul finanţărilor. În 2011, a pus bazele REI, care a ajuns în 2021 în top 3, la nivel naţional, în rândul companiilor de consultanţă specializate în atragerea de finanţări prin fonduri europene şi ajutoare de stat.


    ► În urmă cu 20 de ani eram o studentă ambiţioasă la Facultatea de Turism, în timp ce lucram deja ca educatoare, alături de copii, într-o fugă continuă după modele şi oameni valoroşi. Din fericire, am avut norocul de a avea în viaţa mea profesori, mentori şi colegi minunaţi – modele care m-au inspirat atât ca oameni, cât şi ca profesionişti. Am citit şi am învăţat mult, inclusiv trei limbi străine – engleză, franceză şi spaniolă, am început şi o a doua facultate, iar apoi, în ultimul an de studiu, am plecat în Spania (Alicante) printr-o bursă Erasmus. Curiozitatea, dorinţa de dezvoltare şi de a fi un om valoros – de a face lucruri mari – m-au dus către zona de fonduri europene începând cu 2007-2008, coroborat şi cu ideea de project management, de flexibilitate, de a putea lucra aceste proiecte de oriunde.

    ► Drumul meu profesional a dovedit faptul că dacă munceşti, te dezvolţi, investeşti constant în educaţia ta formală şi informală, eşti deschis la învăţare, inovaţie, reuşeşti să creşti o companie, o echipă – eşti tot mai aproape de a te apropia de visurile tale. Cred că acesta este secretul, un mix constant între muncă (de multe ori chiar foarte-foarte multă – cred că au fost 15 ani cu minimum 10-12 ore/zi) şi învăţare, dezvoltare continuă.

    ► Nu este niciun secret faptul că finanţările europene pentru ţara noastră se vor diminua considerabil în următoarele exerciţii, motiv pentru care am început, încă din 2021, să intrăm şi în alte domenii de activitate, prin achiziţia unei structuri de cazare în Vama Veche, apoi a urmat dezvoltarea unui proiect în zona de energie şi mai pregătim câteva proiecte pentru a avea un portofoliu diversificat de business. Zona de consultanţă în finanţări se va diminua, însă vom rămâne activi în zona de servicii consultanţă pentru companii, de vânzări şi generare business, întrucât avem o echipă foarte bună de sales.  Ultimii 15 ani ne-au învăţat să facem vânzări, marketing, management şi cred că viitorul va fi inteligenţa artificială, la care ne uităm şi noi, lucrând deja cu peste 1.000 de companii şi peste 500 de unităţi administrativ-teritoriale din România care pot să îşi îmbunătăţească procesele prin aceste unelte. Cred că următorii 20 de ani vor fi mult despre tehnologie şi cu toţii trebuie să ne aliniem, motiv pentru care şi noi, intern, am început să integrăm anumite tehnologii. În această zonă văd REI în următorii 20 de ani.
    Sugerez antreprenorilor să aibă grijă şi de viaţa personală şi să se bucure, să călătorească, deoarece văd foarte mulţi care se afundă în business, nu au grijă de sănătate şi de cei dragi.

  • 100 Cele mai puternice femei din business: Roxana Mircea, Managing partner, REI Grup

    Cifră de afaceri (2021)*: 2 mil. euro   /   Profit: 1 mil. euro   / 

    Număr de angajaţi: 35

    * Consolidat, la nivel de grup

    Roxana Mircea şi-a început cariera printre copii, fiind educatoare timp de doi ani, însă în 2007, odată cu aderarea României la UE, a ales să îşi dezvolte cariera în domeniul finanţărilor. În 2011, a pus bazele REI, care a ajuns în 2021 în top 3, la nivel naţional, în rândul companiilor de consultanţă specializate în atragerea de finanţări prin fonduri europene şi ajutoare de stat. REI are peste 80 de specialişti în 13 birouri regionale şi peste 1.000 de clienţi.

    „Mă motivează atât dorinţa de a fi un om mai bun, un părinte şi un coleg mai bine pregătit, care contribuie la dezvoltarea comunităţii, cât şi dorinţa de a putea călători, descoperi şi vizita întreaga lume.”

  • Roxana Mircea, REI Finance Advisors: Faptul că ajutăm zilnic companiile să se dezvolte este un motivator foarte puternic

    Număr de angajaţi: peste 50 de consultanţi seniori specializaţi în scrierea, intermedierea şi depunerea proiectelor de finanţare, cu precădere pe investiţii mari Şi energie;

    Număr de proiecte implementate: > 600

    Printre cele mai mari proiecte: 36 mil. euro (ETI), 27 mil. euro (în jud. Satu Mare), 20 mil. euro (Casa Noastră – Qfort);


    CARTE DE VIZITĂ

    • Absolventă a unui liceu cu profil pedagogic şi a Universităţii din Bucureşti, specializarea Geografia turismului, Roxana Mircea şi-a început cariera alături de copii, fiind educatoare timp de doi ani la două grădiniţe din Bucureşti;

    • În anul 2007, odată cu aderarea României la UE, atrasă de zona de finanţare, a simţit oportunitatea pentru dezvoltarea carierei în această direcţie şi s-a alăturat echipei TEIA, în calitate de consultant, unde a luat contact pentru prima dată cu zona de finanţări nerambursabile şi unde a ajuns să coordoneze o echipă de 12 specialişti;

    • După o experienţă de peste 4 ani în cadrul echipei TEIA, a decis în 2011, să pună bazele REI, construind propria echipă de consultanţi specializaţi în domeniul financiar, având deja know-how-ul necesar în zona de finanţări europene şi ajutoare de stat;

    • În anul 2020, înainte de debutul pandemiei, echipa REI număra
    15 colegi în biroul din Bucureşti, pentru ca astăzi REI să fie formată din peste 50 de specialişti seniori în 9 birouri regionale, cu peste 800 de clienţi şi peste 600 de proiecte cărora REI le-a intermediat finanţarea;

    • Potrivit datelor din 2020, REI se situa pe locul al doilea, la nivel naţional, în topul companiilor de consultanţă specializate în atragerea de finanţări prin fonduri europene şi ajutoare de stat.


    Faptul că ajutăm zilnic companiile să se dezvolte este un motivator foarte puternic – atât prin crearea de noi locuri de muncă, dar şi prin contribuţia adusă la dezvoltarea unei ţări mai prospere, precum şi la propria dezvoltare, întrucât am ocazia, la rândul meu, să învăţ foarte multe de la managerii/antreprenorii cu care interacţionez.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022 Roxana Mircea: „Fac ce îmi place şi asta îmi dă puterea să muncesc mai mult“

    Vârstă: 39 de ani

    Funcţie: Managing Partner

    Companie: REI Finance Advisors S.R.L. şi REI International Consulting S.R.L., parte a REI Grup

    Cifră de afaceri (2021): 2 mil. euro

    Număr de consultanţi coordonaţi: 60

    Număr de angajaţi: 32

    Experienţă: Roxana Mircea a absolvit Universitatea din Bucureşti. A fost timp de doi ani educatoare, iar în 2007 a început o carieră în domeniul finanţărilor nerambursabile. În 2014 pune bazele REI, iar astăzi coordonează o echipă de peste 60 de consultanţi.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Amândouă. Talentul, şi aici aş include trăsături precum cele ale unui bun comunicator – organizat, dornic de dezvoltare sau cunoaştere nu generează rezultate pe termen lung fară ambiţie, fără obiective  în permanenţă, fară să fii constant şi să ai răbdare, să construieşti o companie, un brand.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Agricultura este un vis mai vechi: am crescut la ţară, la bunici, şi mi-aş dori să construim o fermă ca şi copiii noştri să fie cât mai aproape de natură, conectaţi cu ei înşişi. Energia este un domeniu de perspectivă – relativ simplu de gestionat, un parc fotovoltaic mic, de circa 3 MW, de exemplu.

    În ce loc te simţi cea mai fericită?

    Oriunde este familia sunt fericită, dimineţile şi serile cu cei 3 copii ne bucură şi ne încarcă. Sunt, totuşi, mai liniştită şi mai conectată cu mine la Arad, căci totul e mai relaxat şi oamenii sunt mult mai blânzi. Am şi locuit acolo în pandemie şi analizăm posibilitatea de a ne muta definitiv.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Cei trei copii şi business-ul REI, unde am reuşit finanţarea cu succes a sute de proiecte şi unde am atras finanţări de peste jumătate de miliard de euro în România până în prezent. Nu am fi reuşit acest lucru fără echipa de profesionişti din spate, de care sunt foarte mândră şi recunoascătoare.

    ♦ Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta? 

    Sunt un om norocos, care a primit de la Dumnezeu tot ce şi-a dorit: sănătate, o familie frumoasă şi un business în plină dezvoltare. Fac ce îmi place şi asta îmi dă puterea să muncesc mai mult, să lucrez atât la proiecte personale, cât şi la dezvoltarea afacerii. Sunt recunoscătoare pentru tot!

    Cine este mentorul tău?

    L-am urmărit cu interes şi i-am urmat sfaturile lui Dan Luca, de la care am şi învăţat utilitatea trezitului dimineaţa devreme, pentru a planifica totul foarte bine. Cu Dan Cantaragiu am făcut cel mai bun curs de negociere, iar astăzi învăţ zilnic de la antreprenorii cu care derulăm proiecte.

     

    ACEST INTERVIU A APĂRUT ÎN ANUARUL 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2022.