Tag: Roxana Dan

  • Real Estate. Cum poţi să redesenezi locuinţe, dar şi percepţii, în piaţa serviciilor de arhitectură şi design?

    Arhitecta Roxana Dan a studiat şi chiar lucrat în afara ţării, dar s-a întors acasă mizând pe potenţialul unei pieţe aflate în creştere. Pare că nu a greşit, având în vedere că post-pandemie, românii sunt din ce în ce mai atenţi la influenţa pe care o are spaţiul în care trăiesc asupra vieţii lor. Loc de creştere însă mai este.

     

    De mic copil am ştiut că voi deveni arhitect. Tatăl meu este constructor şi pot să zic că am ajuns destul de des, copil fiind, pe şantiere. Am avut şi înclinaţie înspre desen, bricolaj – cred că şi asta a avut destul de multă greutate, dar cred că şi părinţii m-au ghidat în direcţia aceasta”, îşi descrie Roxana Dan alegerea profesională timpurie în una dintre ediţiile recente ale emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro. Ea a studiat şi în afara ţării şi a şi lucrat în străinătate, astfel că are un termen de comparaţie când vine vorba de nivelul de dezvoltare a pieţei locale. „Cred că este destul de greu la noi cu arhitectura – încă este un serviciu  pe care clienţii nu prea îl înţeleg. Mulţi dintre ei nici nu îl solicită, cred că nu au nevoie de arhitect, însă este o piaţă în creştere. În ultimii ani mai ales se caută foarte mult servicii de design interior, dar am întâlnit şi clienţi atenţi la cultura vizuală, care ne ascultă în totalitate şi care doresc să fie educaţi, adică întreabă şi vor să înţeleagă ceea ce facem”. S-a întors acasă mai ales pentru familie, dar şi pentru că ea considera că există loc de creştere pe această piaţă: „Îţi doreşti să lucrezi undeva unde chiar poţi să vii cu ceva nou – într-o piaţă suprasaturată e mai greu să faci asta”. După revenirea în ţară, a lucrat mai întâi ca angajat, iar în 2016 a înfiinţat propriul studio de arhitectură, Studium on Space. A început cu proiecte de amenajări interioare, axate mai ales pe reconversia unor spaţii deja existente, iar ulterior a trecut la refaţadizare şi la amenajare exterioară şi interioară. „După ce am dobândit mai multă experienţă pe cont propriu,  am migrat în zona de HoReCa şi am lucrat la proiecte de hoteluri, de pensiuni, restaurante, iar ulterior au început să vină clienţi cu locuinţe către noi, astfel că am început să creştem şi în zona aceasta”, descrie ea evoluţia studioului de arhitectură. În acest moment lucrează cu o echipă de opt oameni –  „Suntem practic împărţiţi. Unii dintre noi se ocupă de partea de ofertare sau de management ai şantierelor, nu se ocupă de randări, de proiectare”.

    Bugetul unei amenajări este relativ – variind în funcţie de produsele folosite, evident, mobilierul customizat fiind cel mai scump.

     Cel mai recent proiect în care s-a implicat este Edenholz, un ansamblu de locuinţe pasive construit în localitatea Tunari din apropiere de Bucureşti. „Edenholz este un proiect care are o abordare normală”, descrie ea acest proiect. „Vine cu o normalitate care la noi în România poate este percepută ca fiind spectaculoasă. Proiectul are trotuar, în contextul în care sunt foarte multe ansambluri rezidenţiale construite în Bucureşti care nu au trotuar, are finisaje de calitate folosite atât la interior cât şi la exterior. Nu vezi cabluri, burlane, totul este ascuns, totul este proiectat în detaliu”, descrie arhitecta câteva din particularităţile proiectului.  De asemenea, locuinţele din ansamblu sunt verzi, adică vin cu panouri fotovoltaice, cu pompe de căldură şi alte tehnologii care asigură pasivitatea locuinţe. Proiectul include 22 de locuinţe individuale, toate construite deja, iar până în prezent au vândut 80% din ansamblu. „Cred că până la finalul anului va trebui să închidem tot proiectul.” Preţurile variază în funcţie de numărul de camere şi porneşte de la 320.000 de euro pentru o locuinţă pe care ei o descriu drept standard, care are o suprafaţă de 140 de metri pătraţi, iar casa cu cea mai mare suprafaţă se întinde pe 200 de metri pătraţi. În ceea ce priveşte pragul cel mai de sus al preţului, spune că nu l-au fixat cu clientul încă. Cine sunt clienţii? „Avem şi clienţi străini, doi, dar restul sunt români. Sunt fie oameni de business, IT-şti sau medici.” În ceea ce priveşte contextul economic actual, Roxana Dan observă că oamenii sunt mult mai calculaţi, dar vânzările lor merg bine: „Locuinţele noastre sunt nişte locuinţe premium şi în momentul de faţă nu prea avem competiţie, aşadar, vânzările au mers destul de bine din acest punct de vedere. A existat un vid în piaţă pe zona de proiecte high-end. În ultimii ani s-au construit câteva proiecte mai în centru, să zic, la nivelul acesta, dar cu preţuri  inaccesibile. Cred că proiectele bune se vând foarte repede.”  

     

    Carte de vizită Roxana Dan:

    1. În perioada 2010-2017 a studiat arhitectură, urbanism şi design interior – a început studiile la Universitatea Ion Mincu din Bucureşti, iar pe parcursul anilor de studenţie a fost plecată cu burse la Universitatea Tehnică din Stuttgart, la Universitatea Tehnică din Berlin şi la Tsinghua University în Beijing;

    2. Pe perioada studiilor s-a implicat în multe proiecte cu scop umanitar, a fost chiar o perioadă plecată în Sri Lanka unde s-a implicat în procesul de proiectare a unei şcoli;

    3. După finalizarea studiilor, a început stagiatura în biroul lui Atilla Kim, şi a decis că e momentul să îşi înfiinţeze propriul birou de arhitectură, Studium on Space;

    4. În 2019 a lansat şi propriul brand de bijuterii, Lisa&Co.

     

    4 întrebări şi răspunsuri din discuţia cu Roxana Dan

     

    1. Ce îşi doresc românii să aibă în casele lor? Există vreun trend care se distinge din discuţiile cu ei?

    Am observat că majoritatea clienţilor vor un birou acasă. Toată lumea a lucrat de acasă, oamenii au învăţat că este mai comod aşa, că se economiseşte  timp, deci au nevoie de un spaţiu de lucru. Toţi îşi doresc o curte sau o grădină foarte frumos amenajată şi pot să zic că am început să văd un accent mai mare pe frumos decât pe practică. Înainte, toată lumea ne cerea să fie practică locuinţa şi estetica nu conta atât de mult. Însă în ultima vreme am văzut că primează frumosul.

    2. Cerinţe atipice din partea clienţilor?

    Cerinţe mai atipice avem în fiecare zi. Pot să zic că locuinţele aduc mereu provocări noi, e vorba despre noutăţile tehnologice mai ales şi pentru noi. Oamenii vor multă tehnologie – avem foarte multe lucruri care trebuie integrate în locuinţă înainte ca pereţii să fie închişi.

    3. De ce să apelăm la un arhitect când ne amenajăm locuinţa?

    Un arhitect întoarce un spaţiu pe toate părţile – se gândeşte la ce merge foarte bine şi la ce nu merge – practic cineva face foarte multă muncă şi îşi bate foarte mult capul până când îţi oferă un plan de amenajare şi o randare. Şi eu cred că este un serviciu complet justificat prin care se economisesc foarte multe costuri şi care apoi are un impact pozitiv asupra vieţii tale, asupra mediului în care trăieşti, care te influenţează destul de mult.

    4. Cum a evoluat piaţa serviciilor de arhitectură şi de amenajare în contextul actual?

    Oamenii sunt mult mai rezervaţi în ceea ce priveşte achiziţionarea locuinţelor, au crescut foarte mult dobânzile în primul rând şi în al doilea rând, pandemia şi războiul au adus anumite semne de întrebare. Însă pot să vorbesc şi de o creştere a interesului pentru a avea o locuinţă mai frumoasă, pentru a avea o curte bine şi frumos amenajată, pentru a avea un birou acasă, pentru că toată lumea pe perioada pandemiei a lucrat de acasă şi cumva această tendinţă s-a menţinut şi acum, având în vedere că foarte multe persoane lucrează încă remote.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022: Roxana Dan, fondator Lisa&Co: La mine motivaţia vine pur şi simplu muncind

    Roxana Dan, fondator Lisa & Co. – 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022

    Cifră de afaceri (2021): 960.000 euro

    Număr de angajaţi: 4

     


    CARTE DE VIZITĂ

    • De profesie arhitect, Roxana Dan a decis să îşi folosească inspiraţia şi creativitatea în antreprenoriat. Nu a mizat însă de la început pe arhitectură, ci a ales să înceapă de la zero o afacere cu bijuterii pe placul său. După patru ani de activitate, Lisa&Co. se îndreaptă spre afaceri de 1 milion de euro şi îi permite Roxanei Dan şi luxul de a face arhitectură doar din pasiune (prin afacerea Studium on Space);

    • În ceea ce priveşte planurile de viitor, cu Lisa&Co. îşi doreşte expansiunea la nivel internaţional, iar cu biroul de arhitectură, să finalizeze cu succes ansamblul de case proiectat în nordul Bucureştiului (Edenholz.ro);

    • În perioada 2010-2017 a studiat arhitectură, urbanism şi design interior – a început studiile la Universitatea Ion Mincu din Bucureşti, iar pe parcursul anilor de studenţie a fost plecată cu burse la Universitatea Tehnică din Stuttgart, la Universitatea Tehnică din Berlin şi la Tsinghua University în Beijing.

    • Pe perioada studiilor s-a implicat în multe proiecte cu scop umanitar, a fost chiar o perioadă plecată în Sri Lanka unde s-a implicat în procesul de proiectare al unei şcoli.

    • După finalizarea studiilor, a început stagiatura în biroul lui Atilla Kim, iar în 2019 a lansat brandul de bijuterii Lisa&Co. şi a decis că e momentul să îşi înfiinţeze propriul birou de arhitectură.


    Încerc să fiu rezonabilă mereu, dar adevărul este că sunt o persoană perfecţionistă, foarte pretenţioasă şi probabil acesta este motivul pentru care de fiecare dată când închid un proiect îmi spun «e foarte bine! dar se putea şi mai bine!»

  • Cum a reuşit această tânără să facă o afacere de 1 milion de euro în România. Acum îşi mai face meseria doar din pasiune

    De profesie arhitect, Roxana Dan a decis să îşi folosească inspiraţia şi creativitatea în antreprenoriat. Nu a mizat însă de la început pe arhitectură, ci a ales să înceapă de la zero o afacere cu bijuterii pe placul său. După patru ani de activitate, Lisa&Co. se îndreaptă spre afaceri de 1 milion de euro şi îi permite Roxanei Dan şi luxul de a face arhitectură doar din pasiune.

    Lisa&Co. este un brand creat de femei, pentru femei. Suntem un grup de femei puternice, dar sensibile, creative, care scriu o poveste despre eleganţă, rafinament şi subtilitate”, descrie Roxana Dan businessul său, în stilul creativ care o caracterizează atât în profesia sa de bază, arhitectura, cât şi în rolul de „bijutier”.

    Afacerea axată pe crearea şi comercializarea de bijuterii din metale şi pietre preţioase Lisa&Co. este formată în prezent dintr-un showroom în Bucureşti, unde lucrează 8 angajaţi şi a generat anul trecut afaceri de 960.000 de euro, având o  valoare a bonului mediu de 1.000 de lei.

    Roxanei Dan i-a venit ideea înfiinţării unui astfel de business după ce a rămas însărcinată, într-un moment în care a simţit că trebuie să îşi ia viaţa-n propriile mâini şi să facă ceva pe cont propriu, după cum spune chiar ea. „Cred că în viaţa fiecărui om există momente în care inevitabil apar întrebările „Ce vreau să fac cu viaţa mea? Ce îmi doresc cu adevărat?” Şi ca să găseşti răspunsul la această întrebare ajungi la alte multe întrebări şi cred că una dintre cele mai relevante este „Cine sunt eu?”. Astfel, la 27 de ani, după studiu, masterate, burse, joburi în birouri de arhitectură, a primit răgazul să se gândească la ce îşi doreşte cu adevărat.

    „S-a oprit timpul în loc şi am avut puţin timp de gândit după primele luni de sarcină când simţeam că în viaţa mea urmează să se întâmple nişte schimbări majore. Când am simţit că nimic nu va mai fi ca înainte, atunci m-am întrebat, cred, pentru prima dată, cine sunt şi ce vreau cu adevărat. Mi-am cristalizat relativ uşor răspunsul: sunt o combinaţie destul de bună dintre o persoană creativă, cu un simţ artistic bine dezvoltat, dar cu capul pe umeri, pragmatică şi cu un dezvoltat simţ antreprenorial.”

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL 

  • Povestea unei tinere care a transformat o pasiune într-o afacere de 1 milion de euro. Îşi face meseria acum doar din pasiune

    De profesie arhitect, Roxana Dan a decis să îşi folosească inspiraţia şi creativitatea în antreprenoriat. Nu a mizat însă de la început pe arhitectură, ci a ales să înceapă de la zero o afacere cu bijuterii pe placul său. După patru ani de activitate, Lisa&Co. se îndreaptă spre afaceri de 1 milion de euro şi îi permite Roxanei Dan şi luxul de a face arhitectură doar din pasiune.

    Lisa&Co. este un brand creat de femei, pentru femei. Suntem un grup de femei puternice, dar sensibile, creative, care scriu o poveste despre eleganţă, rafinament şi subtilitate”, descrie Roxana Dan businessul său, în stilul creativ care o caracterizează atât în profesia sa de bază, arhitectura, cât şi în rolul de „bijutier”.

    Afacerea axată pe crearea şi comercializarea de bijuterii din metale şi pietre preţioase Lisa&Co. este formată în prezent dintr-un showroom în Bucureşti, unde lucrează 8 angajaţi şi a generat anul trecut afaceri de 960.000 de euro, având o  valoare a bonului mediu de 1.000 de lei.

    Roxanei Dan i-a venit ideea înfiinţării unui astfel de business după ce a rămas însărcinată, într-un moment în care a simţit că trebuie să îşi ia viaţa-n propriile mâini şi să facă ceva pe cont propriu, după cum spune chiar ea. „Cred că în viaţa fiecărui om există momente în care inevitabil apar întrebările „Ce vreau să fac cu viaţa mea? Ce îmi doresc cu adevărat?” Şi ca să găseşti răspunsul la această întrebare ajungi la alte multe întrebări şi cred că una dintre cele mai relevante este „Cine sunt eu?”. Astfel, la 27 de ani, după studiu, masterate, burse, joburi în birouri de arhitectură, a primit răgazul să se gândească la ce îşi doreşte cu adevărat.

    „S-a oprit timpul în loc şi am avut puţin timp de gândit după primele luni de sarcină când simţeam că în viaţa mea urmează să se întâmple nişte schimbări majore. Când am simţit că nimic nu va mai fi ca înainte, atunci m-am întrebat, cred, pentru prima dată, cine sunt şi ce vreau cu adevărat. Mi-am cristalizat relativ uşor răspunsul: sunt o combinaţie destul de bună dintre o persoană creativă, cu un simţ artistic bine dezvoltat, dar cu capul pe umeri, pragmatică şi cu un dezvoltat simţ antreprenorial.”

    Nu a renunţat însă la arhitectură,  pe care o descrie marea sa pasiune: „Au fost câţiva oameni care m-au susţinut să nu renunţ în momente de cumpănă, când am simţit că din perspectiva businessului îmi dădea de lucru. Am înţeles că banii nu sunt totul în viaţă şi, într-un final, am răzbit şi pe acest plan.”

    Investiţia în businessul cu bijuterii a fost mare – însă mai ales prin prisma volumului de muncă şi a energiei investite. Cât despre resursele financiare, pentru startul afacerii a fost nevoită să facă un împrumut: „Eu am împrumutat în acel moment 1.000 de dolari, dar am fost extrem de ambiţioasă şi am înapoiat banii într-un interval foarte scurt. Am fost pe picioarele mele din prima lună. Nu aveam angajaţi, eu vindeam, eu desenam, eu decupam, eu facturam, eu produceam ambalajele, eu plângeam, eu mă bucuram”, descrie ea primele zile în business.

    De ce nu a ales un business în arhitectură de la bun început? Roxana Dan menţionează că lucrurile sunt mai grele când vine vorba de antreprenoriatul în arhitectură, aşa că în momentul în care a decis să o ia pe această cale, în 2017, a decis să mai facă ceva pe lângă propriul birou de arhitectură şi design. A plecat de la ideea că atunci când va avea un business puternic îşi va cumpăra libertatea de a-şi face în biroul propriu de arhitectură ce proiecte vrea şi pentru cine îşi doreşte. 

    A reuşit astfel să îmbine utilul cu plăcutul, într-un business care îi place şi care, în acest moment îi permite, după cum spune chiar ea, „să facă arhitectură de amorul artei”. Biroul de arhitectură, Studium on Space, se află în acelaşi spaţiu unde a construit showroomul Lisa&Co.: „Aici se lucrează doar cu drag, doar pentru clienţii care ne plac şi care ne apreciază munca, noi nu facem şi nu am făcut niciodată compromisuri. În arhitectură nu e ca în orice alt business. E destul de greu sa optimizezi timpul de lucru sau să creşti profitabilitatea într-un mod spectaculos şi spun asta din perspectiva arhitectului care activează şi în alt domeniu şi are termen de comparaţie.”

    După patru ani de antreprenoriat, Roxana Dan descrie pieţele pe care activează ca fiind extraordinare, atât când vine vorba de arhitectură, cât şi pentru bijuterii: „Spun asta nu din punctul de vedere al antreprenorului care îşi doreşte să aibă de-a face numai cu clienţi cu bugete mari sau cu oameni care au cultură vizuală. O spun din punctul de vedere al omului creativ. Sunt atât de multe lucruri care pot fi făcute, care la noi nu există, încât ai loc să vii în fiecare zi cu o idee nouă în piaţă. Cred că în România competiţia nu e aşa mare ca în alte ţări, încă mai e loc să fii unic, sa fii creativ, să te afirmi.” Când vine vorba de provocări, spune că cea mai mare ţine de a duce clientul unde trebuie, atât în businessul cu bijuterii, cât şi în arhitectură şi design. „Este printre sarcinile noastre să îi dăm clientului ceea ce i se potriveşte şi să-l facem să aibă încredere în noi, să înţeleagă că suntem o echipă de oameni talentaţi şi profesionişti şi nu va da greş cu noi. E mai important să ştii că ai un client fericit pe termen lung, că se bucură în fiecare zi de rezultatul muncii tale.”

    În ceea ce le priveşte pe clientele Lisa&Co., Roxana Dan le descrie ca fiind „femei puternice, care apreciază simplitatea şi subtilitatea lucrurilor, care se premiază singure pentru reuşitele lor. Sunt femei care mă inspiră, pentru care mă ridic de la masă chiar şi dacă lucrez la ceva intensiv şi mă duc în showroom să le salut şi să schimb două vorbe cu ele”.

    Pentru anul în curs, antreprenoarea previzionează depăşirea pragului de 1 milion de euro, iar planurile pentru Lisa&Co. în 2022 ţin de lansarea de magazine fizice în ţară şi la nivel internaţional, precum şi  de o reinventare în online. „Cred că am o echipă foarte bună acum, sunt oameni pasionaţi, talentaţi şi foarte capabili. Avem planuri mari pe anul ce vine, vrem să ne punem la punct departamentul de proiectare de bijuterie, să începem să lucrăm cu un soft nou şi foarte complex, să începem să ne folosim cât mai mult de abilităţile noastre creative, pentru că acum partea de business este cât de cât pusă la punct.”