Tag: roviniete

  • CNAIR anunţă că sâmbătă serviciul de emitere a rovinietelor funcţionează cu intermitenţe

    Potrivit unui comunicat al CNAIR, întreruperile sunt cauzate de unele intervenţii la sistemele informatice ce au implicaţii în funcţionarea corespunzătoare a SIEGMCR.

    Aceste întreruperi pot avea loc între orele 8.00 şi 18.00.

    „CNAIR SA informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că, din cauza unor intervenţii la sistemele informatice ce au implicaţii în funcţionarea corespunzătoare a SIEGMCR ce urmează a avea loc în data de 18.09.2021 în intervalul orar 08:00-18.00, emiterea rovinietelor prin intermediul SMS, a portalului www.erovinieta.ro şi a aplicaţiei destinate telefoanelor mobile etarife şi a peajelor prin intermediul punctelor de distribuţie, aparţinând Rompetrol Downstream, prin intermediul SMS, a portalului www.erovinieta.ro şi a aplicaţiei destinate telefoanelor mobile etarife va funcţiona cu intermitenţe”, a transmis compania.

    Conform acesteia, pentru a evita amenzile, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele prin celelalte mijloace puse la dispoziţie de către CNAIR.

  • Petrom respinge acuzatiile lui Orban

    "Contractul (prin care Petrom distribuie roviniete, n.r.) este valabil de anul trecut, nu se renegociaza, este in curs de semnare un act aditional, dar care nu are nimic de-a face cu renegocierea comisionului. Petrom nu a cerut in niciun moment renegocierea acestei cifre", se arata intr-un comunicat al Petrom.

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro