Tag: Ropharma

  • Povestea omului care conduce unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente

    Miron a revenit în piaţa de medicamente în 2009, prin intermediul Ropharma. Aceasta a luat naştere în structura actuală prin fuziunea a mai multe companii, pornind de la întreprinderea de stat Oficiul Farmaceutic Iaşi, înfiinţată în anul 1952 prin înglobarea tuturor farmaciilor din Iaşi şi Vaslui.

    Ropharma este în prezent unul dintre cei mai mari producători de medicamente, fiind acţionară a Aesculap Prod, Eurofarmaco (după preluarea pachetului majoritar de actiuni de la compania britanică GSK) şi a producătorului de lapte praf Bioef. Facilitatea de producţie Aesculap Prod din Târgu-Mureş produce vitamine, iar Eurofarmaco, aflată în Chişinău, produce atât vitamine, suplimente alimentare, cât şi medicamente.

    Potrivit celui mai recent interviu acordat de Mihai Miron Ziarului Financiar, Ropharma are o reţea de circa 130 de farmacii, o firmă de distribuţie şi va ajunge la vânzări de peste 100 milioane euro în 2016.

    Potrivit ultimului raport anual pe exerciţiul financiar 2015, veniturile nete înregistrate de Ropharma au fost de 438,6 milioane lei (97 mil. euro), în creştere cu 3,8% faţă de anul precedent.

  • Ropharma estimează pentru acest an o creştere cu 25% a profitului şi cu 5% a vânzărilor

     Acţionarii Ropharma au aprobat în AGA de marţi bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei.

    Anul trecut, vânzările companiei au crescut nesemnificativ, la 411,2 milioane lei (93 milioane euro), iar profitul a avansat cu aproape 3%, la 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro).

    Ropharma are două unităţi de producţie în Târgu Mureş şi Chişinău, unde fabrică suplimente alimentare şi medicamente. Compania de distribuţie are cinci depozite şi 1.200 de farmacii client. Reţeaua proprie de farmacii cuprinde 127 unităţi. Aria de acoperire este de 25 judeţe şi municipiul Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Miron a mandatat Ieba Trust să răscumpere acţiuni Ropharma de până la 11,4 milioane de lei

    Distribuitorul de medicamente Ropharma Braşov (RPH), controlat de omul de afaceri Mihai Miron, va demara în zilele următoare un nou program de răscumpărare care vizează un pachet de 29,12 milioane de acţiuni proprii (10% din capitalul societăţii), evaluat în prezent pe bursă la 11,4 mil. lei (2,56 mil. euro).

    Programul a fost votat de acţionari la finele lunii aprilie şi acum va fi pus în aplicare, se arată în comunicatul transmis pe bursă de reprezentanţii companiei, compania man­datând în acest scop firma de brokeraj Ieba Trust.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

  • Percheziţii în şapte judeţe, la suspecţi de spălare de bani prin contul unei instituţii de cult. Societatea suspectată este Ropharma Braşov

     Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, poliţiştii BCCO Târgu Mureş şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş fac 23 de percheziţii domiciliare în şapte judeţe, la mai multe persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare infracţională specializată în spălarea banilor proveniţi din evaziune fiscală.

    Astfel, în Târgu Mureş au loc nouă percheziţii, în Bacău, trei, în Reghin, Braşov, Oradea şi Iaşi, câte două, iar în Iernut, Cluj Napoca şi Vaslui, câte una.

    Cercetările în acest caz au început în 19 iunie 2012, când poliţişti de la BCCO Târgu Mureş s-au sesizat cu privire la activitatea infracţională a grupului organizat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Miron vinde medicamente de 100 de milioane de euro pe an

    Ulterior, a dezvoltat compania Ropharma, prin intermediul căreia Miron are afaceri atât în retail, unde deţine o reţea cu peste 100 de farmacii, în distribuţie, care are o pondere de sub un sfert din total, dar şi în producţie. De segmentul producţiei sunt legate cele mai agresive proiecte ale antreprenorului. Un business mic de numai câteva milioane de euro anul trecut, dar care ar trebui să crească în scurt timp. Firma Ropharma pe care o controlează şi care este listată la categoria I a BVB şi-a bugetat în acest an o cifră de afaceri de aproape 100 de milioane de euro, în creştere cu 12% comparativ cu 2011, şi un profit mai mare cu o cincime.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Fuziune prin absorbtie la Ropharma

    “Actionarii societatilor absorbite vor primi actiuni ale Ropharma, beneficiind de acelasi regim ca si actiunile existente iar actiunile Ropharma, vor fi tranzactionate in continuare la Bursa de Valori Bucuresti – Rasdaq”, a declarat Mihai Bratescu, administrator in cadrul societatii.

     

    Farmaceutica Aesculap si Medica Bacau sunt foste oficii farmaceutice de stat, ele fiind privatizate de catre Fondul Proprietatii de Stat in urma cu 10 ani impreuna cu Global Pharmaceuticals SRL – infiintata prin initiativa privata in 1997. Cele trei companii actioneaza pe piata farmaceutica a Romaniei prin cinci depozite de medicamente si 94 de farmacii, detinand si o capacitate de productie – Aesculap Prod Tg. Mures.

     

    “La baza deciziei de fuziune au stat ratiuni economice si de strategie operationala, respectiv eficientizarea actului decizional al echipei manageriale, imbunatatirea politicii comerciale si de marketing, cresterea puterii de negociere, marirea puterii financiare”, au precizat reprezentantii Ropharma.

     

    Pentru anul 2009, Ropharma isi propune depasirea numarului de 100 de farmacii detinute si cresterea cifrei de afaceri cu 15 % fata de 2008, a mai precizat Mihai Bratescu.
     

  • Crestere de 37% pentru Ropharma in T1

    Profitul net insa a scazut de la 180.180 lei la 134.623 lei, scaderea profitabilitatii datorandu-se reducerii discounturilor aferente achizitionarii medicamentelor. “Aceasta scadere a discounturilor se datoreaza faptului ca importatorii si distribuitorii de medicamente platesc medicamentele la un curs mediu de 3,7 fata de 3,3 cursul la care au fost fixate preturile la medicamente in luna aprilie 2007”, declara Alin Radasanu, administrator pe probleme economice Ropharma SA.

    Societatea Ropharma SA Brasov pregateste in acest an fuziunea prin absorbtie cu societatile Farmaceutica Aesculap, Medica Bacau si Global Pharmaceuticals Brasov, SC Ropharma SA avand calitatea de societate absorbanta. Societatea este tranzactionata pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti incheind sedinta bursiera de joi la pretul de 0,66 lei.

    Cele patru societati sunt controlate de omul de afaceri Mihai Miron, care este fondatorul Europharm (acum parte a grupului GlaxoSmithKline).