Tag: Ronald Binkofski

  • Cine îl va înlocui pe Ronald Binkofski la şefia Microsoft România

    În urma sa rămâne o companie care poate funcţiona, după spusele reprezentanţilor săi, “o vreme” şi fără managerii de nivel unu şi doi. Aceasta este, de altfel, cea mai grozavă realizare a lui Binkofski care îşi propusese ca prim obiectiv, la venirea sa, să structureze modelele de lucru în aşa fel încât oamenii să funcţioneze şi în absenţa liderilor. Până la găsirea unui înlocuitor, interimatul este asigurat de Sorin Eftene, care anterior a fost director al diviziei enterprise & partner group din cadrul companiei.

    Procesul de recrutare poate dura şi numai o lună, dar compania nu este presată de timp, conform directorului de resurse umane al companiei, Vlad Bog. “Sunt şanse mari ca un român să ocupe funcţia de conducere la Microsoft”, spune Bog, care adaugă că procesul de recrutare vizează persoane din cadrul şi din afara companiei.

    “Mă aşteptam să stau mai mult. Mă simt bine în România şi mi-ar fi plăcut să rămân – pe plan personal. În ce priveşte cariera însă, poziţia din Polonia este o şansă”, spune Binkofski, un indicativ fiind chiar numărul de angajaţi ai filialei, de patru ori mai mulţi decât cei 400 din România. “Cel mai pragmatic motiv pentru care aş fi preferat să stau aici este vremea şi energia oamenilor. Polonezii sunt mult mai reci, mai apropiaţi de nordici.”

    El a spus că de vreme ce mandatul său a fost mai scurt decât se aştepta, majoritatea obiectivelor fixate pentru întregul mandat – deopotrivă cele personale, dar şi cele trasate de managementul grupului – nu au fost realizate. Pe de altă parte, punctează el, evoluţia Microsoft România a fost mereu cu plus. Compania condusă de polonezul de 44 de ani a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 140 de milioane de lei, în creştere faţă de 2010 (125 mil. lei), conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Prima jumătate a anului fiscal, conform raportărilor interne ale Microsoft, a adus un plus de 6-7% în afacerile companiei, iar reprezentanţii companiei se aşteaptă să păstreze acelaşi ritm până la încheierea anului fiscal.

    Ronald Binkofski a mai precizat că sunt o serie de lucruri pe care România le poate învăţa de la Polonia, dar şi invers. “Sunt deja câteva lucruri pe care vreau să le replic în activitatea companiei din ţara mea natală”, afirmă executivul polonez, care mai trece pe lista lucrurilor din care conaţionalii săi se pot inspira serviciile de internet din mediul urban, care se află pe locul cinci la nivel mondial din punct de vedere al calităţii.

    Binkofski spune însă că şi românii ar putea învăţa de la polonezi cum să facă să crească gradul de absorbţie a fondurilor europene, iar în ce priveşte dezvoltarea serviciilor de cloud computing în România, speră să mai poată fi implicat şi pe viitor.

  • Ronald Binkofski şi-a încheiat mandatul la conducerea Microsoft România

    Despre România spune că este o ţară “extraordinară, cu o climă care îmi convine de minune, cu o natură spectaculoasă şi oameni în compania cărora îmi face plăcere să fiu”. Crede că sunt încă multe lucruri de realizat “în aspecte ce ţin de viaţa de zi cu zi şi de dezvoltare a mediului de afaceri şi cred că prin mandatul meu pot influenţa această agendă, personal şi cu ajutorul echipei Microsoft România, dincolo de aspectele ce ţin de afacerile Microsoft în ţară”.

    Înainte de venirea în companie, care a înregistrat în ultimul an fiscal o creştere de 10% a afacerilor, pe fondul unei pieţe ce a stagnat, Binkofski a fost CEE area manager în cadrul Software AG, funcţie ce i-a permis contactul cu mulţi clienţi şi parteneri din România.

    A absolvit cursurile Facultăţii de Matematică Aplicată a Universităţii Jagiellonian şi s-a specializat în matematică la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt. Binkofski, care are cetăţenie germană şi poloneză, a început studiile superioare în Germania şi a absolvit Facultatea de Matematică Aplicată din cadrul Universităţii Jagellonice din Cracovia, specializându-se ulterior tot în acelaşi domeniu la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt – “în business, matematica este esenţială”, comentează el. Este pasionat şi de muzică; are nu mai puţin de 14 chitare acustice şi cântă la ele, după cum susţine, “fără să se fi plâns vreun vecin până acum”.

    A fost şi profesor pentru o scurtă perioadă, însă după aproape nouă ani petrecuţi la Software AG şi-a dat seama că vrea să profeseze în IT. Au urmat doi ani pe cont propriu: Binkofski şi-a deschis propria firmă de consultanţă în IT doar pentru că a vrut să încerce experienţa de antreprenoriat. A rămas însă la stadiul de experienţă, reintrând în mediul corporatist în 2006. “Îmi place să lucrez cu oamenii, or, ca antreprenor, eşti singur”, explică el.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Cloud computing, pe romaneste

    In 200 de companii din Romania, angajatii nu mai au aproape
    nicio aplicatie instalata pe calculator. Toate sunt accesate
    online, prin intermediul Office 365, o solutie de tip cloud
    computing furnizata de Microsoft. “Acum sunt 200, dar la inceputul
    anului viitor vor fi cel putin 2.000”, apreciaza Ronald Binkofski,
    directorul executiv al reprezentantei locale a companiei. Exemplul
    nu este insa singular.

    Doar Microsoft are in portofoliu 30 de aplicatii diferite in
    cloud, iar in ultimii cativa ani, odata cu integrarea cloud
    computing in strategia tot mai multor multinationale prezente in
    Romania, precum si cu aparitia furnizorilor autohtoni de astfel de
    servicii, numarul companiilor care folosesc aplicatiile software
    din asa-zisul nor de calcul a inceput sa creasca. Este drept, pana
    acum prea incet prin comparatie cu asteptarile competitorilor
    precum Oracle, Microsoft sau IBM, pe fondul neintelegerii acestui
    fenomen, dar situatia pare sa se fi schimbat, cel putin in ultimul
    an.

    “Sunt inca destui directori IT care nu inteleg cloud
    computingul”, este de parere Binkofski, justificand astfel
    reticenta adoptarii tehnologiei, precum si ritmul de crestere de
    pana acum. In sine, definitia seaca spune ca este o solutie de
    utilizare a resurselor informatice externe, configurate si folosite
    in functie de necesitati si platite doar raportat la nivelul
    consumat. Mai exact, o companie poate folosi doar o suita de
    aplicatii in cloud si doar pentru un anumit numar de angajati,
    optimizand astfel costurile pentru IT.

    Intr-un sens mai larg, termenul exprima un nou model de business
    prin care tehnologia este oferita ca serviciu online, utilizatorii
    accesand astfel aplicatiile software prin intermediul internetului,
    fara sa detina licenta asupra lor, in schimbul unei taxe lunare.
    Pentru consumatorul final, metoda poate nu pare extrem de utila
    prin comparatie cu achizitia de la raft a unei licente soft. Pentru
    companii insa, accesul la aplicatii cloud computing inseamna in
    primul rand o cheltuiala mai mica, iar in al doilea rand,
    utilizarea mai eficienta a resurselor si adaptarea lor strict la
    numarul curent de angajati.

    Deocamdata, despre numarul exact al companiilor din Romania care
    folosesc cloud computing sau valoarea pietei nu s-a incumetat
    nimeni sa faca estimari, dat fiind ca piata este considerata inca
    la inceput, dar din acest an, industria a intrat in vizorul
    companiei de cercetare de piata IDC, care are in plan un studiu in
    acest sens, semn ca lucrurile incep sa ia amploare. “Deja, cloud
    computingul a devenit cel mai discutat subiect din IT-ul de
    astazi”, apreciaza Liviu Gherman, senior sales manager in cadrul
    diviziei Fusion Middleware a Oracle Romania.

    Mai multi specialisti din industrie spun ca ar fi vorba despre
    cateva mii de companii care folosesc software din cloud. “Nu cifra
    clientilor este insa cea mai relevanta, ci cea a numarului de
    utilizatori propriu-zisi”, spune Binkofski, numar in functie de
    care se calculeaza de fapt si cat costa solutia.

    Cloud computingul vizeaza in primul rand corporatiile, unde este
    nevoie de licente software pentru sute sau chiar mii de angajati,
    dar cel putin pana acum, cele mai multe dintre companiile care au
    ales aceasta varianta sunt din randul celor mici si mijlocii, cu un
    numar cuprins intre 10 si 100 de angajati. In functie de
    aplicatiile software din cloud pe care le contracteaza, costul
    lunar pentru un calculator poate varia intre 2 si 50 de euro, dar,
    spre deosebire de varianta traditionala, cheltuielile pot ajunge in
    ansamblu chiar si cu 50% mai scazute.

  • Dupa ani de zile in care a mizat pe romani, Microsoft trece pe filiera poloneza

    “Nue prima oara cand lucrez cu Michal Golebiewski”, spune intr-o
    discutie cu BUSINESS Magazin Roland Binkofski, polonezul proaspat
    numit la conducerea Microsoft Romania, despre conationalul sau care
    de mai multe luni este director de marketing, business si
    operatiuni al filialei locale a companiei: “Faptul ca ne reintalnim
    in Romania, la aceeasi companie, este doar o coincidenta”. Nu
    acelasi lucru se poate spune si despre politica Microsoft cu
    privire la echipa de management.

    Compania a fost pana anul acesta condusa numai de romani,
    fenomen pe care business strategy managerul Paula Apreutesei il
    explica mai demult prin incercarea corporatiei de a fi aproape de
    clienti si de a aplica modelul de business global la realitatile
    pietei romanesti. Intre timp, abordarea pare sa se fi schimbat, iar
    venirea privita initial ca o exceptie de la regula a lui
    Golebiewski s-a dovedit a nu fi doar o simpla intamplare, ci mai
    degraba un semn al deschiderii pentru angajari din randul echipelor
    internationale. Faptul e confirmat acum de inlocuirea lui Calin
    Tatomir, cel care a condus in ultimii doi ani Microsoft Romania, cu
    Ronald Binkofski, unul dintre cei cativa manageri din regiune luati
    in calcul pentru aceasta pozitie.

    In perspectiva, este foarte posibil ca lista strainilor sa nu
    fie inca finala. Unul dintre principalele obiective ale noului
    executiv vizeaza extinderea si consolidarea echipei de angajati din
    Romania si, cu toate ca in discutie nu e loc deocamdata pentru
    cifre exacte, Binkofski nu face un secret din faptul ca exista
    posturi libere care ar putea fi ocupate de expati. “Pe de-o parte,
    exista o miza pentru exportul de romani in alte filiale Microsoft,
    iar pe de alta parte, este posibil sa mai vina si alti expati in
    Romania”, spune el. Pentru Binkofski, decizia de a se muta din
    Polonia n-a fost in sine foarte dificila. Ba din contra. Vizitase
    Romania de mai multe ori in ultimii ani, cunostea cat de cat piata,
    stia de aproximativ trei luni despre planurile lui Tatomir de a
    pleca din companie si prin urmare despre cautarile unui inlocuitor,
    iar faptul ca sotia sa, de profesie psiholog, a inceput sa
    impacheteze aproape imediat dupa ce a acceptat oferta a simplificat
    mult procesul mutarii intr-un apartament din zona Baneasa, care se
    va incheia probabil in prima parte a anului viitor.

    “In Romania voi sta cel putin pentru urmatorii trei ani, deci nu
    este doar o decizie temporara. Altfel, nu se pot vedea rezultate in
    companie, iar mutarea n-ar mai fi justificata”, explica Ronald
    Binkofski, cu mentiunea ca trebuie acum sa invete si limba romana,
    adaugand-o pe lista limbilor straine pe care le cunoaste – germana,
    ceha si rusa. “Romana cred ca este mai grea si imi va da probabil
    ceva batai de cap.”


    Din alte puncte de vedere, situatia economica dificila si, in
    particular, problemele industriei software, care a scazut anul
    trecut cu aproape un sfert fata de 2008, pana la 128 de milioane de
    euro, nu-i sunt complet straine. Este adevarat, Polonia nu este la
    fel de afectata de criza, iar IT-ul a fost chiar in crestere, insa
    Binkofski spune ca a trait pe pielea lui criza ruseasca de la
    finalul anilor ’90, experienta foarte valoroasa in contextul
    actual. Strategia pentru Microsoft Romania? N-a apucat inca sa o
    creioneze, spunand ca mai are nevoie de un timp pentru a intra in
    detalii si a evalua in totalitate situatia, insa “Calin Tatomir a
    realizat transformarea companiei, iar obiectivul meu este acum sa o
    structurez”.


    O prioritate raman serviciile de cloud computing, practic
    aplicatii software consumate ca servicii pentru care clientii
    platesc abonament lunar. Trecerea de la scenariul actual, al
    vanzarii de soft cu licenta, la scenariul cloud computing va fi
    totusi lenta, cu toate ca Microsoft are deja ofertele pregatite si
    a inceput deja sa faca si primii pasi in aceasta directie. In prima
    jumatate a anului, serviciile online Microsoft Online Services
    pentru companii au fost evaluate de 2.000 de clienti din Romania,
    insa compania are in oferta si alte servicii considerate cu
    potential, printre care Windows Azure Platform sau Windows
    Live.


    “Iar parteneriatul cu Romtelecom este doar inceputul”, spune
    managerul facand referire la serviciile anuntate recent sub brandul
    MyOffice, prin care clientii operatorului de telecomunicatii pot
    accesa pe baza de abonament lunar (care porneste de la 2,5 euro per
    angajat si ajunge pana la 8 euro) suita de aplicatii pentru
    companii a Microsoft, fara sa detina propriu-zis licente pentru
    respectivele aplicatii sau sa investeasca in instalarea si
    detinerea lor. “Peste cinci ani, 50% din clientii Microsoft se vor
    muta in cloud”, aprecia Tatomir cu numai o luna inainte de a se
    retrage din functie. In principal era vorba despre companii mai
    mici, in conditiile in care bancile, spre exemplu, sau operatorii
    telecom sunt greu de convins sa foloseasca aplicatii pe care nu le
    detin.

  • Calin Tatomir pleaca de la conducerea Microsoft

    Noul director general al Microsoft Romania, Ronald Binkofski,
    vine din echipa poloneza a aceleiasi companii, unde a petrecut
    cinci ani in functii precum developer & platform evangelism
    lead si director de marketing, business si operatiuni. Binkofski
    este absolvent al Facultatii de Matematica Aplicata a Universitatii
    Iagellonice din Cracovia si a urmat o specializare in matematica la
    Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt.

    Anul trecut, afacerile Microsoft Romania s-au cifrat la 29,7 de
    milioane de euro, in scadere usoara fata de nivelul de 29,8 de
    milioane de euro raportat pentru 2008.