Tag: Romstal

  • Enrico Perini este italianul care a construit un imperiu de 350 de mil. euro pornind din Carpaţi

    Pe când avea 25 de ani, Enrico Perini şi-a petrecut o vacanţă la Poiana Braşov, la schi. Despre perioada de început a capitalismului Perini spunea anterior că acel moment a oferit o oportunitate unică şi multe afaceri au avut de câştigat. Lucra la acea vreme într-o firmă italiană cu 112 angajaţi, iar patronul i-a refuzat o mărire de salariu de 1,5 euro pe zi, ceea ce însemna 45 de euro pe lună. Aşa că în 1992 a hotărât să-şi încerce şansa în România, iar drumul până la dimensiunile afacerii de-acum, care a depăşit graniţele ţării şi are activităţi în alte şase ţări, n-a fost deloc uşor. Investiţia iniţială a fost de 30.000 de euro şi un credit de la furnizorii cu care lucra în Italia; a închiriat un apartament de patru camere în cartierul bucureştean 13 Septembrie şi folosea o cameră ca birou, iar alta ca depozit. A învăţat româna în mai puţin de un an, începând să vorbească “brusc, dintr-odată, deşi nu cred că vorbeam prea bine”.

    De-atunci, a clădit 13 firme, trei fiind cele mai importante divizii: instalaţii sanitare (Romstal Imex), producţia de ţevi (Valrom şi Valplast) şi comerţ şi service pentru automobile Mercedes-Benz (Autoklass). Anul acesta compania Romstal a investit 230.000 de euro pentru extinderea unui spaţiu din Pipera, care a ajuns la o suprafaţă de vânzare de peste 3.300 mp.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Cine mai are curaj sa investeasca in magazine noi

    “Ma uit acum in curtea magazinelor si nu vad decat pe jumatate
    numarul de masini care se gaseau altadata. Clientii nu prea apar
    si, cand vin, nu mai cumpara doua radiatoare, ci unul”, spune
    Enrico Perini. Omul de afaceri italian care a dezvoltat grupul de
    firme Romstal, pe care l-a extins apoi pe alte sase piete, declara
    pentru BUSINESS Magazin ca a trecut toate investitiile in stand-by.
    “Am vrut sa deschidem sapte sau opt spatii noi, dar in contextul
    economic si politic actual am pus frana.” Cel mult unul sau doua
    magazine vor fi deschise anul acesta, pentru ca “sunt necesare”,
    sustine Perini, care adauga ca vrea sa se opreasca insa, pentru ca
    nu vrea sa ajunga in situatia Diverta.


    Perini se afla undeva la mijloc fata de cele doi poli ai
    afacerilor din comert. Nu se plaseaza nici in tabara optimistilor –
    ca Dedeman, Mic.ro sau Casa Rusu, care investesc in ciuda
    vremurilor grele. In total, investitiile pe care le-au bugetat
    pentru anul in curs depasesc 80 de milioane de euro, chiar daca
    unii au apelat deja la inchiderea magazinelor nerentabile (cum e
    cazul Domo sau Primavara). Dar Perini nici nu se vede nevoit sa
    apeleze la insolventa sau sa inchida spatii. Situatia celor sapte
    lanturi de magazine (Spar, Pic, Trident, Ethos, Diverta, Leonardo
    si Flamingo) care au intrat in insolventa nu e deloc confortabila:
    afacerile lor cumulate s-au redus aproape la jumatate in 2009 fata
    de 2008, ajungand in jurul a 250 de milioane de euro. Spatiile de
    vanzare s-au redus, in ansamblu, tot cam la jumatate, dupa ce au
    inchis circa 110 magazine, iar datoriile lor adunate ajung, conform
    calculelor BUSINESS Magazin, in jur de 350 de milioane de euro.

    Acesta este doar bilantul retelelor mari, insa nici micii
    comercianti nu stau pe roze. Anul trecut au fost inchise aproape
    2.000 de magazine alimentare, iar numarul de chioscuri, magazine
    generale si magazine din benzinarii a scazut cu 9% fata de 2008,
    arata un studiu realizat de compania de cercetare de piata
    MEMRB.

  • Enrico Perini, Romstal: autoritatile pun piedici investitiilor din domeniul eolian

    Wind Land Energy, parte a grupului Romstal, are toate studiile
    facute pentru inceperea constructiei unui parc eolian in
    localitatea Seimeni din judetul Constanta, insa mai are nevoie de
    eliberarea certificatului de urbanism de catre Consiliul Judetean.
    Proiectul vizeaza constructia unui parc eolian cu o capacitate
    instalata de 6 MW, energia produsa urmand sa fie livrata catre Enel
    Dobrogea. Investitia este evaluata la 10,02 milioane euro,
    echivalentul a 1,67 milioane euro/ MW.

    Proiectul urmeaza sa fie finantat din surse proprii si fonduri
    europene.
    Reprezentantii Romstal il acuza pe presedintele Consiliului
    Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, ca refuza eliberarea
    certificatului de urbanism fara un motiv intemeiat, impiedicand
    astfel derularea investitiei. Chiar daca prin lege CJ este obligat
    sa raspunda in maxim o luna de la depunerea cererii de eliberare a
    certificatului, presedintele CJ Constanta ignora nejustificat
    cererea companiei Wind Land.

    Enrico Perini, actionarul majoritar al grupului Romstal declara ca
    productia energiei regenerabile este un domeniu de viitor care pe
    termen mediu si lung va asigura un venit rezonabil companiilor care
    investesc in aceasta zona. Perini spune ca in Romania investitorii
    din acest domeniu se confrunta in primul rand cu probleme genetare
    de autoritatile locale care pun problema la modul: <Dar eu,
    personal, ce castig daca firma ta investesteste?>. “Azi Romania
    ar putea deja sa aiba de 2-3 ori mai multe investiti in domeniul
    eolian (cateva zeci de milioane euro) daca autoritatile macar ar da
    autorizatile fara sa puna piedici de ordin <personal>. Nu mai
    vorbesc de faptul ca ar trebui sa subventioneze asemenea investii”,
    mai declara Perini.

    In prezent, grupul Romstal a finalizat un proiect pilot de mici
    dimensiuni in judetul Galati care va fi functional peste
    aproximativ 2-3 luni si al carui buget s-a ridicat la 350,000 euro
    (este vorba de un generator eolian de 300kw).

    Proiectul de la Constanta, pe langa cele 7-8 milioane euro
    cheltuite deja pentru achizitionarea terenului, va necesita in
    total circa 10 mil pentru turbinele eoliene (6-7 Mw
    instalati).
    Proprietarul Romstal spune ca proiectul este mai amplu si de
    durata. “In zona am achizitionat mai multe hectare (cateva mii)
    care se preteaza la producerea energiei eoliane dar si la derularea
    de actiuni in domeniul agriculturii. In decurs de 10 ani ne am fi
    dorit sa instalam 30-50 de Mw si sa contruim o ferma agricola
    moderna”, spune Perini, care precizeaza ca ia in considerare
    abandonarea acestor proiecte in conditiile in care Consiliul
    Judetean Constanta ignora deliberat cererea de autorizatie de
    constructie.

    Grupul Romstal, controlat de omul de afaceri Enrico Perini, include
    mai multe firme, cele mai importante fiind Romstal Imex, producator
    si furnizor pe segmentul echipamentelor termo-hidro-sanitare,
    placilor ceramice, corpurilor de iluminat si echipamentelor
    electrice, Valrom Industrie (producator de sisteme de tevi din
    plastic), Valplast Industrie (producator de tevi si fitinguri din
    PVC) si dealer-ul auto Autoklass Center.

  • Romstal asteapta inca trei ani de inghet

    Pentru anul acesta, Perini estimeaza o scadere a businessului cu
    35%, la 350 mil. euro, dupa ce anul trecut grupul a rulat afaceri
    de peste 500 mil.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Femininul de la Romstal

    Oamenii au idei preconcepute. Este o realitate de care managerii din vanzari se lovesc foarte des. Sa fii femeie si sa vrei sa vinzi instalatii sanitare barbatilor poate parea o utopie. Oana Catargiu, director regional al Romstal, este femeia care i-a facut pe barbati sa cumpere produse ale companiei in valoare de zeci de milioane de euro (vanzari de 30 de milioane de euro in 2007, estimate la 40-50 de milioane de euro pentru 2008). Cum reuseste? “Incerc sa ii fac sa inteleaga ca stau de vorba cu reprezentantul Romstal, nu cu femeia Oana Catargiu. Iar eu nu sunt acolo pentru a-i invata pe ei ceva, ci pentru a incheia un parteneriat de tipul win-win.” Asta nu inseamna insa ca nu a simtit ca este o femeie intr-o lume a barbatilor. Prima remarca rautacioasa, care i-a aratat practic cu ce va trebui sa se lupte in viitor, a venit din partea primului ei sef, cand a fost promovata. “Stii cat timp iti dau sa rezisti pe piata? Sase luni. Dupa sase luni inchideti.” Iar Catargiu i-a replicat: “Nu ti se pare ciudat ca o firma ca Romstal, care are atatea magazine, sa aiba mai multa incredere in mine decat tine?”.

    Femeie printre barbati

    Cel care i-a acordat atat de putin credit era un proprietar al unui magazin Romstal din Suceava, deschis in sistem de franciza. In ’98 a primit propunerea de la acesta sa porneasca activitatea francizei, ceea ce insemna ca Oana Catargiu trebuia sa se ocupe de tot ce presupunea deschiderea magazinului si lucrul cu angajatii. Ulterior, aceasta franciza a devenit magazin propriu Romstal. “Mi s-a spus atunci ca nu sunt foarte multe femei in aceasta companie care reusesc sa aiba o cariera, dar ca ei (actionarii ? n.r.) considera ca merit aceasta sansa si ca daca o valorific, va fi bine atat pentru mine, cat si pentru ei.” La momentul respectiv nu a inteles de ce o femeie nu ar putea face cariera in companie, dar ulterior s-a lovit de neincrederea aratata fatis de catre barbatii din aceasta piata. “De ce mi-a fost foarte greu? Pentru ca trebuia sa ma duc la barbati, patroni ai unor firme de instalatii si sa le vand; o femeie sa vorbeasca despre instalatii este aberant. Chiar si sa stie multe despre acest domeniu si tot nu e luata in serios.”
    A coordonat magazinul Romstal din Suceava timp de doi ani, dupa care a hotarat sa il extinda. La inceput avea 4 angajati si un spatiu de 250 de metri patrati, pe care l-a extins ulterior la 1.000 de metri patrati.
    Imediat dupa finalizarea noului spatiu, in care avea primul ei birou de director, “cu scaun, cu birou, cu tablou primit de la actionari”, a primit un telefon de la unul din actionarii Romstal, care ii spune ca el considera ca poate face mai mult si ca astfel de oameni trebuie sa primeasca provocari.
    “Si am primit pe mana 6 reprezentante la nivel national, adica toata reteaua de francize. Astazi, uitandu-ma in urma, ma intreb ce a fost in mintea mea cand am acceptat, pentru ca, in urma cu un an, eu mergeam la sedintele francizelor si la intalnirile anuale, facand parte din echipa care asculta. Acum trebuia sa ma duc eu sa tin aceste sedinte.”
    Cel mai dificil lucru a fost prima sedinta. In 2003, fusese pusa la carma celor 60 de francize si primise ca obiectiv dublarea numarului lor in numai doi ani de zile. Tot in atributiile ei, dupa indeplinirea primului obiectiv, intrau schimbarea organizarii si preluarea de regiuni geografice, prin francize si magazine proprii, pentru o concentrare sporita asupra zonei respective.
    “La prima sedinta, primul lucru pe care l-am spus a fost: este ciudat ca eu, care ieri eram in randul vostru, sa vin astazi sa va arat calea de dezvoltare a Romstal. Acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca se poate. Am reusit sa tin o sedinta cu oamenii pe care inainte ii priveam cu multa admiratie, pentru ca erau patroni de firma, iar eu eram doar un angajat al unuia dintre ei.”

    Mama de weekend

    Ce a fost greu in cei 4 ani in care s-a ocupat de coordonare a fost faptul ca locuia in Suceava, iar coordonarea era la nivel national. Nu s-a mutat in Bucuresti de la inceput, pentru ca nu era convinsa ca va face fata acestui job. In plus, avea o familie, doi copii pe care nu putea sa ii mute si sa vada dupa aceea cum se descurca. Asa incat a decis sa faca naveta intre Suceava si celelalte orase din tara. “Ca sa ma duc la Timisoara, spre exemplu, schimbam doua avioane.” In toti acesti ani, pleca de acasa la ora 6 dimineata si se intorcea la 11 noaptea. “Nu eram acasa 5 zile din 7. Asta a fost piatra mea de incercare si ma intreb si acum de unde am avut puterea? Practic, coordonam 7 directori de zona, 7 barbati, si asta a fost prima constientizare a valorii mele.”
    Pentru 4 ani de zile, viata ei de familie a trecut pe planul secund. Insa a avut sustinerea de care avea nevoie de la sotul sau. Pentru ca era mama de weekend, in cele doua zile nu putea sa dea semne de oboseala. Trebuia sa lase la o parte haina de manager si sa o imbrace pe cea de mama care face lucruri impreuna cu copiii sai. “Aveam o energie care cred ca provenea din pasiunea pentru ce faceam si din dorinta mea de a compensa, prin cele 48 de ore petrecute cu familia, celelalte zile in care nu eram prezenta.”
    Pana in 2006 a coordonat reteaua de francize. Din 2006 a primit “in grija” 15 judete din estul tarii, preluand atat francizele, 40 la numar, cat si sase magazine proprii. Cand a inceput, in 2003, intreg grupul Romstal avea o cifra de afaceri de 15 milioane de euro; ei i s-au cerut vanzari de 29 de milioane de euro numai pe aceasta zona.
    Cu lucrurile devenite cat se poate de serioase, si-a adus familia in Bucuresti. Avea de convins doua parti ? o data pe cei mici si o data pe sotul sau. Pe copii i-a convins usor; i-a adus de sarbatori, cand tot bulevardul Magheru era plin de lumini, i-a dus in mall la bowling si la jocuri mecanice. Au fost fascinati si dornici sa se mute. “Mai ramanea sa mai convingem jumatatea. Si a fost la modul urmator: ce facem, pentru ca profesional simteam ca pot mai mult, am dovedit ca pot mai mult si nu ma mai puteam intoarce in Suceava, pentru ca nu gaseam ceva asemanator.”

    Despre greseli, numai de bine

    Despre greselile de business vorbeste la fel de usor si deschis cum o face despre reusite. O greseala pe care a facut-o a fost in momentul in care si-a asumat mai mult decat putea duce ? avea 120 de magazine si devenise aproape imposibil sa le acopere, dar s-a ferit sa spuna “nu mai pot”. Era un lucru pe care nu voia sa il recunoasca, pe care nu putea sa il accepte. “Un moment important in formarea mea ca manager a fost acela in care mi-am acceptat greselile, le-am recunoscut si am mers mai departe. Un alt moment a fost atunci cand am vazut ca au inceput sa imi iasa lucrurile si am inceput sa am foarte multa incredere in mine, lasand cumva necontrolate punctele slabe. Si atunci e iar o greseala pe care o poti face ca om – sa crezi ca esti cel mai bun si sa scapi din vedere lucrurile slabe, care trebuie mereu monitorizate.”
    La polul opus, cand intrebi un om de vanzari despre cea mai mare realizare, te astepti sa auzi sume ametitoare sau cuvinte care fac minuni in procesul de vanzare. Dar directorul regional al Romstal considera ca cel mai important moment din cariera sa, cu cel mai mare impact, a fost acela in care actionarul companiei, la deschiderea magazinului din Suceava, a spus ca persoana careia trebuie sa i se multumeasca este ea, pentru ca este meritul ei. “Faptul ca a recunoscut acest lucru si ca mi-a spus: ?uite, hai sa stam de vorba, vreau sa iti fac un cadou (un tablou pe care l-am pus in birou). Tu stai acolo pe scaunul acela de director pentru ca realmente il meriti?. Aceasta persoana mi-a dat incredere in mine.”
    Planurile de viitor ale directorului regional al Romstal coincid cu planurile de viitor ale companiei. Poate parea ciudat, dar Oana Catargiu spune ca se identifica cu aceasta companie, ca deja face parte din viata ei. Pe plan profesional cuvintele “extindere” si “dezvoltare” sunt cele mai folosite. Astfel, si la nivel de grup, si la nivel de regiune, obiectivul vizeaza castigarea unor procente care sa se adauge la cota lor de piata (in Romania, in prezent detin 20% din piata), extinderea pe alte piete, deschiderea unor noi magazine, atat francize, dar mai ales magazine proprii.
    De ce magazine proprii? Diferenta dintre un magazin propriu si o franciza Romstal este ca primul vinde clientului specializat, care genereaza 80% din venituri, iar cel de-al doilea vinde clientului final, care reprezinta numai 20% din vanzari. Astfel, magazinele proprii genereaza venituri mult mai mari, francizele reprezentand doar 30 de procente din cifra de afaceri a grupului. Grupul Romstal este prezent pe pietele din Romania, Rusia, Serbia, Ucraina, Bulgaria si Republica Moldova. Cifra de afaceri pentru tot grupul, in 2007, a fost de 313 milioane de euro, iar pentru Romania s-a cifrat la aproximativ 200 de milioane de euro. Reteaua de vanzare de instalatii sanitare a Romstal are 157 de magazine, dintre care 120 in Romania, 19 in Ucraina, 17 in Republica Moldova si unul in Italia. Enrico Perini, directorul de dezvoltare al Romstal, a declarat pentru Business Magazin ca tinta pentru aceasta divizie este, conform planului pe termen lung, ca in cinci ani sa ajunga la o cifra de afaceri la nivel regional de 600 de milioane de euro.

    In cifre

    In primele 6 luni ale anului 2008, la nivel international, cifra de afaceri a Grupului Romstal a inregistrat o valoare de peste 245 de milioane de euro, cu circa 24% mai mult decat in primul semestru al anului 2007

    In prezent, Grupul Romstal cuprinde companiile: Romstal, Valrom Industrie, Valplast Industrie, Autoklass Center, Belform Prod, Dezim Development, IOS Software Solutions, Central Service Instal, City Garden Distribution si Doming d.o.o Serbia

    Compania Romstal incheie primul semestru al anului 2008 consolidandu-si pozitia de lider de piata pe segmentul echipamentelor termo-hidro-sanitare, placilor ceramice, corpurilor de iluminat si echipamentelor electrice

    Cifra de afaceri realizata in primul semestru al acestui an de catre compania Romstal este de aproximativ 140 de milioane de euro, cu 18% fata de aceeasi perioada a anului trecut

    La nivel international numarul de angajati ai Grupului Romstal a crescut de la 2.924 in prima jumatate a anului trecut la 3.713 in primul semestru al anului 2008. In Romania, numarul de angajati ai companiei Romstal a ajuns la nivelul de 1.529 in primele 6 luni ale anului, fata de 1.348 in aceeasi perioada a anului trecut

  • Romstal, cifra de afaceri de peste 500 de mil. euro

    Conform datelor preliminare, cifra de afaceri realizata in primul trimestru al acestui an este de aproximativ 112 milioane euro, cu 30% mai mult decat in primele trei luni ale anului 2007, iar pentru anul 2008, grupul Romstal are ca obiectiv o cifra de afaceri de 650 milioane euro.

    "Rezultatele excelente au fost determinate de investitiile permanente si de diversificarea gamelor de produse", a declarat directorul de dezvoltare Romstal, Enrico Perini.

    Prezenta pe pietele din Romania, Rusia, Serbia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova si Italia compania a inregistrat la nivel international o cifra de afaceri de peste 313 milioane euro, mai mare cu 48% fata de anul precedent. In Romania, cifra de afaceri a fost de aproximativ 200 milioane euro, cu peste 40% mai mult decat in aceiasi perioada a anului 2006.

    Romstal a inaugurat in perioada ianuarie-decembrie 2007, 25 filiale si 29 reprezentante, dintre care 15 filiale si 17 reprezentante pe pietele externe. De asemenea, a fost finalizata si constructia a 2 depozite care deservesc zonele Bucuresti si Deva. Programul de investitii a cuprins dezvoltarea capacitatilor de depozitare, expozitie si distributie, insumand peste 50 de milioane de euro.

    In 2007, Romstal s-a extins pe piata din Serbia, prin preluarea companiei private Doming d.o.o. specializata in comecializarea echipamentelor pentru instalatii, valoarea tranzactiei fiind de 10 milioane de euro
    In prezent, grupul Romstal cuprinde: Romstal, Valrom Industrie, Valplast Industrie, Autoklass Center, Belform Prod, Dezim Development, IOS Software Solutions, Central Service Instal, City Garden Distribution si recent achizitionata Doming d.o.o Serbia.

    Cititi aici planurile de dezvoltare ale Romstal pentru urmatorii cinci ani

  • Romstal cumpara nr. 2 din Serbia

    Cu o cifra de afaceri estimata la sfarsitul anului 2007 de peste 23 milioane euro, Doming d.o.o. are acoperire nationala prin reteaua de distributie dezvolata pe intreg teritoriul sarb: magazinele partenere acopera 70% din teritoriul Serbiei – 20 de puncte de vanzare comercializeaza exclusiv produsele firmei Doming, si alte 40 de magazine comercializeaza si produse de profil ale altor firme producatoare. Reteaua proprie este formata din 9 magazine localizate in principalele orase din Serbia – 3 in Belgrad si cate unul in Nis, Novi Sad, Cuprja, Pozarevac, Loznica, Pojega. La aceste magazine se adauga si un centru logistic in Simnovci, aflat la 30 km de Belgrad.
    Romstal, vizeaza pozitia de lider de piata in comercializarea echipamentelor de instalatii pentru constructii intre companiile multinationale din Europa de Est, declara Enrico Perini, director dezvoltare Romstal.

    Povestea afacerii Romstal

  • Acasa la vecini

    Omul de afaceri Enrico Perini a inteles ca pentru a avea o firma cu adevarat puternica trebuie sa invete sa joace la nivel regional. Primele opt luni din 2007 i-au confirmat ideea: cifra de afaceri din cele trei piete de peste granita – Republica Moldova, Ucraina si Italia – a crescut cu 52%, ajungand la 178 de milioane de euro. Evolutia vanzarilor din afara granitelor s-a dovedit chiar mai rapida decat cea de pe piata interna: in Romania, afacerile grupului Romstal au inregistrat un plus de 47% fata de perioada corespunzatoare a anului anterior, iar previziunile pentru tot anul se refera la o crestere de 40%.

    Cresterea vanzarilor intervine oarecum natural, in conditiile in care se mareste si numarul punctelor de vanzare intr-un ritm chiar mai rapid decat cel din 2006. In primele opt luni ale anului, reteaua s-a marit cu 15 noi puncte de vanzare si doua depozite, toate deschise intre granitele tarii, urmand ca pana la sfarsitul anului sa fie inaugurate alte 2 filiale si 6 reprezentante in sistem de franciza. Anul trecut, Romstal a deschis 13 noi centre, dintre care sapte in Romania, trei in Ucraina, doua in Republica Moldova si unul in Italia.

    Implicat mai cu seama in extinderea grupului, omul de afaceri de origine italiana spune ca pentru a acoperi o zona cat mai larga ia in considerare toate variantele: deschiderea de noi francize, constructia sau cumpararea de noi puncte de vanzare. La nivel de regiune, interesul de extindere vizeaza acum Rusia, Bulgaria si Serbia, unde „cel tarziu in primul trimestru al anului 2008, activitatile grupului vor fi complet operative“, conform lui Perini.

    Enrico Perini spune ca deja sunt batute in cuie nu numai bugetele pentru anul viitor, ci pana in 2010, asa incat „fiecare manager sa vada care sunt tintele si sa vada ce poate face pentru a le sustine“. Grupul, ce numara nu mai putin de noua firme cu arii de activitate variate – de la productia de tevi sau comercializarea instalatiilor sanitare pana la vanzarea de masini si investitii imobiliare -, ar urma sa depaseasca pragul de un miliard de euro in 2012. Cifra de afaceri din acest an va depasi 430 de milioane de euro, conform propriilor estimari, dupa ce anul trecut a fost de 320 de milioane de euro.

    In cadrul grupului, vanzarile de obiecte sanitare, gresie si faianta au crescut cu circa 60% fata de perioada similara a anului trecut. Divizia de surse de incalzire a inregistrat cresteri ce depasesc media pietei (30%): vanzarile de microcentrale pe gaz au crescut cu 58%, iar cele de microcentrale electrice cu 34%.

    Pentru dezvoltarea diviziei de produse electrice, Romstal a semnat recent si un parteneriat cu grupul olandez Philips. „Avem opt magazine dedicate iluminatului si urmeaza sa mai deschidem inca trei sau patru“, declara Perini, care apreciaza ca vanzarile de produse electrice reprezinta intre 8 si 10% din cifra de afaceri a unui showroom. Vanzarile din acest an pentru divizia de electrice le-au depasit cu 70% pe cele de anul trecut, „dar si bazele de plecare sunt mai mici“.

    Din cele noua companii ale grupului Romstal, diviziile principale de activitate sunt trei: distributie auto, productie de tevi si distributia echipamentelor termo-hidro-sanitare (care aduce si cea mai mare parte din venituri). Pe segmentul de obiecte sanitare, unul din principalii concurenti este producatorul Mondial din Lugoj, detinut de grupul german Villeroy & Boch, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de peste 32 de milioane de euro. Pe piata de obiecte sanitare concureaza cu Urbis sau Romceram Roman (preluat de polonezii de la Cernasit) si distribuitori precum Delta Distribution sau SSAB Impex. In segmentul articolelor termosanitare, Romstal rivalizeaza cu distribuitorul Merloni TermoSanitari Romania, care a vandut anul trecut de circa 25 de milioane de euro. Avand insa orizonturi de manevra mai largi decat concurenta, Romstal poate schimba oricand centrul de greutate, asa cum dimensiunea afacerilor nu se mai masoara acum doar in judete, ci si in tari.