Tag: Rombat

  • Victor Ponta în chestiunea aderării la Schengen: Demagogie şi ipocrizie atunci când vine vorba de România

    “Ceea ce este important este dacă ne dezvoltăm economic şi dacă reuşim să creăm locuri de muncă şi dacă avem resurse financiare pentru a-i integra pe romi aici, în România. Altfel, însă, cei care muncesc, cei care exportă în UE, trebuie să ştie că încercăm împreună să luptăm cu ceea ce există şi în România şi în alte ţări: demagogie şi ipocrizie atunci când vine vorba de România”, a spus Victor Ponta, prezent la inaugurarea unei noi secţii a fabricii de acumulatori auto Rombat Bistriţa.

    “Poate că reuşim împreună să explicăm politicienilor – care, unii dintre ei, sunt la fel de demagogi şi de ipocriţi ca şi cei din România – că intrarea în Schengen înseamnă acces mai uşor al mărfurilor. Cei pe care se bat politicienii în Europa, romii, sunt acolo şi fără Schengen şi cu Schengen”, a declarat premierul. “Faptul că francezii vin la Otopeni şi trec pe la controlul de paşapoarte este o problemă pentru ei. Faptul că mărfurile care pleacă din România sau vin în România stau la vamă între România şi Ungaria, reprezintă o problemă pentru Europa.”

    Ministrul de interne francez, Manuel Valls, a afirmat că UE împreună cu autorităţile din România şi Bulgaria ar trebui mai întâi să rezolve problema repatrierii romilor din Franţa spre a dovedi că ţările respective sunt pregătite de Schengen. Presa franceză a publicat, de asemenea, declaraţii ale primarilor din diverse oraşe ale ţării care susţin declaraţiile ministrului de Interne Manuel Valls, explicând că le este imposibil să îi primească pe romi în comunităţile lor.

    Chestiunea romilor din România şi Bulgaria ca temă de campanie în perspectiva alegerilor municipale dn Franţa de la anul a stârnit critici la Bruxelles, unde purtătorul de cuvânt al CE a reamintit Parisului că romii au dreptul să circule liber în toate ţările UE, potrivit tratatelor europene în vigoare. 

    “S-au terminat alegerile din Germania, acum vin alegerile din Franţa. Există o mare ipocrizie şi o mare demagogie, din partea unora dintre politicieni din aceste ţări, care îi mint pe propriii lor cetăţeni şi spun că dacă România şi Bulgaria nu intră în Schengen, nu o să mai fie probleme cu romii. O să fie probleme cu romii. Romii sunt acolo. Noi nu suntem în Schengen şi romii sunt acolo, şi o să fie acolo, până când România şi UE nu vor avea suficiente resurse de a aplica strategia de integrare a romilor”, a continuat Victor Ponta, arătând că Guvernul României îşi asumă responsabilitatea de a aplica strategia de integrare a romilor. “Dar când o să rezolvăm cu romii, o să fie melcii, sau o să fie cine ştie ce altceva, că este campanie într-una din ţări.”

    La jumătatea lui septembrie, înainte să fi recurs la găselniţa cu integrarea romilor, ministrul Manuel Valls spunea că ţara sa nu a luat nicio decizie fermă privind accesul României şi al Bulgariei în spaţiul Schengen şi că problema nu este “pe ordinea de zi”, din moment ce niciuna dintre cele două ţări nu e pregătită. Atât ministrul Titus Corlăţean, cât şi Mircea Geoană, şeful Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea la spaţiul Schengen, au invocat atunci, în replică, declaraţia de la Bucureşti a premierului francez Jean-Marc Ayrault, care spusese în iulie că Parisul susţine acordarea pentru România în câteva luni a undei verzi pentru aderarea la Schengen, mai întâi cu frontierele aeriene.

  • Rombat a finalizat o investiţie de 17 milioane de euro pentru extinderea fabricii de baterii

    Producătorul de acumulatori auto Rombat, controlat de grupul sud-african Metair, a finalizat o investiţie de 17 mil. euro într-o nouă capacitate de producţie la Bistriţa-Năsăud, susţinută în proporţii egale din fonduri proprii şi finanţare guvernamentală nerambursabilă.

    Prin realizarea investiţiei, capacitatea de producţie a Rombat ajunge la 3,3 mil. baterii. În primăvara anului trecut, compania bistriţeană a fost preluată de grupul Metair, care cuprinde companii care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei şi distribuţiei, predominant în industria auto.

    În cele nouă luni şi jumătate de activitate în cadrul Metair în 2012, Rombat a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 48 mil. euro, valoarea indicelui EBITDA fiind de 5,3 milioane de euro, iar profitul după plata taxelor s-a situat la 3,3 milioane de euro.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Cum s-au indragostit francezii de bateriile de masina romanesti

    Energia din vorbele oficialului nu vine nicidecum numai din
    bucuria aniversarii, ci mai ales datorita rezultatelor anuntate de
    companie pentru primul semestru al anului 2010. Mai exact, bilantul
    indica o crestere a cifrei de afaceri de la 22,3 milioane euro, in
    2009. la 28,8 milioane. Plusul este valabil si in zona de
    productie, unde cresterea de anul trecut este de 30% comparativ cu
    2008, respectiv vanzarea a doua milioane de acumulatori, fata de
    1,5 milioane.

    “Daca vorbim de piata romaneasca, pe zona de productie pentru
    uzinele de automobile, suntem furnizor unic pentru Dacia-Renault
    inca din 1997, avand vanzari de circa 300.000 de unitati pe an.
    Toate autoturismele Dacia sunt echipate cu baterii Rombat”, spune
    directorul general. In ce priveste piata pieselor de schimb, anul
    trecut a adus o restrangere cu 15-20%, insa, cel putin pana acum,
    cei de la Rombat constata ca semnele din 2010 sunt cele ale unei
    cresteri fata de anul trecut: “Trebuie sa asteptam sfarsitul anului
    pentru ca urmeaza un semestru cu anumite hotarari ale Guvernului
    care nu sunt prea incurajatoare pentru mediul de afaceri”.

    Dincolo de contractul cu Dacia, producatorul roman exporta si
    pentru fabrica Peugeot din Slovacia. Exporturile acopera 60% din
    productie, mai bine de jumatate din acumulatori ajungand pe piata
    pieselor de schimb din Europa. Cea mai mare deschidere a companiei
    este Franta, unde, potrivit directorului Rombat, o baterie din zece
    vandute este romaneasca. “In Franta am vandut peste 800.000 de
    acumulatori, insa Italia si Portugalia sunt si ele de mare interes,
    iar in Romania cota de piata a companiei este de 51%”, completeaza
    Repede.

    Dorinta actionarilor este sa isi mareasca si mai mult vanzrile
    in Romania, de aceea deschid noi spatii in toate regiunile tarii.
    Cele doua centre inaugurate la inceput de iulie in Bucuresti-Jilava
    si Braila se alatura celor din Brasov, Craiova, Deva, Iasi, Ramnicu
    Valcea si altor doua puncte de lucru din Oradea si
    Bucuresti-Militari. “Este foarte important sa ne dezvoltam reteaua
    de distributie din Romania si in acest sens am investit in noile
    centre”, adauga directorul de dezvoltare Marcel Parvu.