BusinessMagazin

Tag: roger waters

  • Roger Waters critică formaţia Bon Jovi pentru un concert programat la Tel Aviv

    “Deseori, în trecut, am transmis, detaliat şi uneori insistent, scrisori către colegii din industria muzicală, încurajându-i să nu sprijine politica de separare a Guvernului israelian prin susţinerea de concerte în Israel”, şi-a început Waters scrisoarea, informează nme.com.

    “După ce am citit, săptămâna trecută, comentariile făcute de Jon (Bon Jovi, n.r.) în publicaţia israeliană Yedioth Ahronoth, nu voi mai pierde timpul făcând paralele între segregarea din Africa de Sud şi poziţia morală luată de mulţi dintre artişti atunci şi a miilor care fac acum acelaşi lucru în faţa opresiunii israelienilor care durează de decenii faţă de palestinieni”, a mai spus muzicianul.

    Într-un interviu acordat revistei Yedioth Ahronoth, Jon Bon Jovi a spus că a auzit mereu despre cât de minunat este Israelul, “leagănul religiilor”, şi, pentru că şi-a dorit mereu să viziteze această ţară, a insistat ca oraşul Tel Aviv să se afle pe lista turneului de anul acesta al formaţiei sale.

    “Stimaţi Jon Bon Jovi, David Bryan şi Tico Torres (…), dacă veţi susţine concertul de la Tel Aviv, de pe 3 octombrie, veţi confirma alegerea făcută. Aţi avut ocazia de a lua o poziţie de partea dreptăţii. Morţii nu vă pot aminti de crimele pe care le-aţi ignorat. Dar, ca să nu uităm, tăcerea şi indiferenţa sunt cele mai mari crime”, a încheiat Roger Waters scrisoarea.

    În luna februarie a acestui an, Roger Waters l-a criticat pe producătorul muzical Alan Parsons, inginer de sunet al albumului Pink Floyd “Dark Side of The Moon”, pentru că şi-a programat un concert în Israel, cu grupul Alan Parsons Project.

    Trupa Bon Jovi este formată în prezent din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).

    De-a lungul anilor, formaţia a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt “Slippery When Wet” (1986), “New Jersey” (1988) şi “Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul “What About Now”, lansat în Statele Unite în martie 2013.

    Bon Jovi a cântat la Bucureşti în vara anului 2011.

    Roger Waters a devenit celebru ca membru al formaţiei Pink Floyd. Înfiinţat în 1965, de Roger Waters, Nick Mason, Richard Wright şi Syd Barrett, cărora li s-a adăugat David Gilmour, în 1967, grupul Pink Floyd a lansat 14 albume de studio şi s-a destrămat în 1996. Trupa Pink Floyd a devenit celebră graţie unui rock progresiv şi psihedelic, în anii 1960 şi 1970, şi a lansat o serie de materiale discografice intrate în legendă, precum “Dark Side Of The Moon” (1973), “Wish You Were Here”(1975), “Animals”(1977) şi “The Wall” (1979).

    Relaţiile dintre membrii fondatori ai grupului au devenit tensionate în ultimii ani, însă aceştia au acceptat să se reîntâlnească şi să cânte din nou împreună pentru concert uriaş susţinut în Hyde Park din Londra în 2005, intitulat “Live 8”. Richard Wright, clăparul trupei, a murit în 2008, la vârsta de 65 de ani.

    Numele formaţiei a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame din SUA în 1996 şi în Music Hall of Fame din Marea Britanie în 2005. Trupa a vândut peste 250 de milioane de albume în lumea întreagă.

    Printre premiile obţinute de Pink Floyd se numără un Grammy pentru albumul “The Wall”, în 1980, un BAFTA pentru piesa “Another Brick in the Wall (Part 2)” din filmul “The Wall”, în 1982, şi un alt Grammy pentru “Marooned” în 1995. În 2008, regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a acordat formaţiei Pink Floyd premiul Polar Music pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii moderne. La ceremonie au participat Waters şi Mason.

    Celebrul album “The Wall” al grupului britanic, având la bază personajul Pink, inspirat din viaţa şi experienţele lui Roger Waters, tratează teme complexe, precum izolarea şi alienarea, fiind puternic influenţat de filosofia pacifistă.

     

  • Inadaptarea şi noua realitate

    Veţi fi intuit deja nemulţumirea distinsului muzician: este vorba de digitalizarea muzicii şi de efectele pe care aceasta le are asupra industriei; Waters spune că se bucură că s-a născut în 1943 şi nu în 1983, şi că a prins vremurile când muzica era o afacere în sine, când puteai să îţi faci o viaţă com-punând, înregistrând şi cântând cântece în faţa oamenilor. Acum gaşca aceea de care am pomenit mai sus s-a aşezat, spune Waters, între cei ce fac muzică şi audienţa lor şi „fură fiecare nenorocit de cent pe care îl face cineva şi îl pun în buzunarele lor pentru a-şi cumpăra megaiahturi şi avioane personale“.

    Acum tre să recunosc, imparţial, că nemulţumirea lui Waters poate fi interpretată în mai multe chipuri: poate însemna realitatea omului care face muzică din dragoste, din pasiune şi din respect pentru public, a creativului obişnuit să aibă lumea la picioare, dar poate însemna şi un grad de inad-aptare la tehnologie şi la noile reguli din industria muzicală.

    Acum este momentul să mărturisesc că şi demersul meu este cel al unui relativ neadaptat, asta pentru că sunt convins că şi presa trăieşte vremurile grele de acum din cauza unei situaţii cumva asemănătoare cu cea din muzică – nu detaliez, nu este cazul.

    Inadaptare-inadaptare, dar ce te faci când vine un ditamai laureatul de premiu Nobel, Paul Krug-man pe numele său, care întreabă retoric „cât mai valorează muzica?“: muzicienii trăiesc în special din concerte, iar partea leului din venituri merge la o mică elită. „Mă întreb cum supravieţuiesc for-maţiile care îmi plac“, a spus Krugman la conferinţa muzicală „South by Southwest“.

    Care este realitatea? Veniturile din înregistrări muzicale au scăzut la 15 miliarde de doalri în lume, de la un vârf de 60 de miliarde de dolari în 1996. Jocurile sunt făcute pe piaţă de iTunes, Spotify şi alţi distribuitori de acest tip. În anii ‘70 preţul mediu al unul album era de puţin peste 24 de dolari; primeai la acel moment o operă de artă completă: un LP cu cântece gândite să fie receptate ca un tot, cu o gândire unitară, cu o copertă realizată de un artist, cu versuri, fotografii, declaraţii şi apreci-eri.

    La mijlocul anilor ‘80 preţul a scăzut în jurul valorii de 17 dolari – primeai o casetă cu piese muzi-cale gândite la fel, ca un tot, dar magia a scăzut: pe coperta casetei abia distingeai câte ceva din imagine, versurile, fotografiile sau declaraţiile abia dacă mai apăreau, ba chiar şi calitatea sunetului scăzuse întrucâtva. În 2014 preţul unui album a ajuns la 11 dolari şi primeai nişte biţi prin wi-fi sau pe un fir.

    Fără copertă, fără fotografii, fără suflet. Personal, îmi amintesc şi acum momentul în care am deschis „Dark Side of the Moon“, cum am savurat muzica, versurile, coperta cu prisma, a fost un moment „uau“ care a ţinut o noapte întreagă, pentru că am ascultat albumul mereu şi mereu, până în zori – era în albumul acela o construcţie, o linie dreaptă tra
    sată între Pink Floyd şi un amărât dintr-o ţară comunistă care pusese mâna pe ceva muzică occi-dentală. Irepetabil.

    Să ne întoarcem la muzică şi să extrapolăm întrebarea domnului Krugman: „care mai este valoarea creaţiei în ziua de astăzi?“. Nu este retorică ieftină: mi se pare că noua generaţie de muzicieni nu mai au calibrul unora ca Waters şi preferă să scoată unul-două cântece de succes, să împuşte francul şi să se transforme în vedete de reality-show, scriitorii de succes ai momentului se refugiază în zona Grey, pictorii fac artă din table ruginite sau îşi folosesc corpul drept penel, iar ex-perţii de pe bloguri îţi spun când şi de ce trebuie să te emoţionezi.

    Emoţia reală este o unitate de măsură a umanităţii. Umanitatea este ceea ce îţi rămâne după ce te eliberezi de cotidian, diferenţa dintre a lipăi apa şi a o bea cu înghiţituri mici. Pentru că nu mai ex-istă emoţie, ni s-au modificat şi priorităţile. Am acceptat paleative la viaţă, am început să confundăm hăhăitul gros cu distracţia, negarea cu opinia, suficienţa cu cunoaşterea şi acceptarea. Ignorăm evi-denţe, acceptăm numai ce ne convine, cum ne convine, când ne convine. O mare parte a societăţii a devenit un stup de albine care confundă făcutul mierii cu bâzâitul furios, şi acum doar bâzâie furio-asă.

    „Îngerul rănit“ al pictorului finlandez Hugo Simberg cred că poate ilustra bine acest text; cunoscă-torii vor regăsi tabloul într-un videoclip al celor de la Nightwish.
     

  • Greaua moştenire a borcanului cu miere

    Dar a apărut oroarea cu copilul omorât de câini şi ideea mea nu a mai avut niciun rost. Nu te poţi bucura într-o lume bolnavă; poţi, cel mult, să te rogi să nu-ţi pierzi uzul raţiunii, logica, bunul simţ. Şi aş vrea să evidenţiez o latură grotescă a poveştii, cea cu pasatul răspunderii.

    Benjamin Disraeli este o figură ciudată atât în rândul scriitorilor, cât şi al politicienilor – astăzi o să ne ocupăm de politică. Îl socot pe Disraeli cel mai onest politician al tuturor timpurilor, aceasta pentru că în 1868, la auzul veştii că va conduce guvernul britanic, a exclamat, suficient de tare încât istoria să consemneze: „Ura! Ura! Am ajuns la borcanul cu miere!”. Nu am mai auzit sau văzut sau citit despre un politician care să rezume esenţa luptei politice aşa de franc şi nici nu cred că a mai existat vreunul.

    Totuşi, domnul Disraeli a fost un politician adevărat, pentru că peste ceva vreme, când a aflat că va fi înlocuit de eternul său rival Willian Gladstone, a scris ceva texte meditative pe marginea puterii, a responsabilităţii şi a datoriei sacre a politicianului faţă de Dumnezeu şi popor.  La fel de firesc, nu?

    Pasarea răspunderii de care pomeneam nu este o noutate, ci ţine de teme perene precum „greaua moştenire„. De ani de zile, întâmplă-se orice, în secunda trei apare câte un ins care îşi declină responsabilitatea, blindat cu acte normative, decizii, hotărâri sau pur şi simplu tupeu. Dar pasarea răspunderii a devenit acum un spectacol grotesc, pentru că se face mârlăneşte, fără măcar cuvenita eleganţă: disputele între Palatul Victoria şi Cotroceni, legate de privatizarea CFR Marfă, de Roşia Montană sau de gazele de şist, promptitudinea cu care foşti primari ai Capitalei au soluţii deşi nu au făcut mare lucru, graba cu care actualii pilaţi se spală pe mâni, toţi nevinovaţii anchetaţi şi care au răspuns la orice acuzaţie. Se iau sau au fost luate decizii care, în timp, s-ar putea dovedi nefaste pentru naţia aceasta amărâtă, care ne-ar putea costa mult mai mult decât nişte bani. Cine va răspunde atunci şi cu ce măsură? Ştiţi, dacă tot spargeţi şampanii când ajungeţi la borcanul cu miere, obişnuiţi-vă şi cu gustul ţărânii.

    „Anschluss – Alice in Wonderland” este o pictură semnată de Oscar Kokoschka, pictor şi scriitor austriac, reprezentant de seamă al curentului expresionist (şi cred că din punct de vedere economic trăim o perioadă expresionistă, în care emoţiile influenţează şi modifică realitatea). A trăit o poveste de amor cu Alma Mahler, văduva compozitorului Gustav Mahler, poveste intensă şi scurtă, întreruptă de înrolarea artistului în armata austriacă, în primul război mondial. Este rănit în Rusia şi se întoarce acasă, în 1918, cu minţile relativ rătăcite. În acest moment expresionismul din artă capătă viaţă: Kokoschka apelează la serviciile unei creatoare de păpuşi pentru a-i furniza o replică a Almei, cât mai exactă şi cu detalii cât se poate realiste. În şase luni Hermine Moos, maestra păpuşăreasă, îi furnizează rezultatul strădaniei sale, o replică a iubitei.

    Oscar Kokoschka va imortaliza păpuşa în tablouri şi va încerca să-şi regăsească pasiunea, dar Alma cea din cârpe şi lemn îl va dezamăgi pe artist; în scurt timp el realizează tristeţea demersului său şi renunţă la surogatul de femeie: la capătul unei beţii crunte, o duce în grădină, cu alai, şi îi sfărâmă de cap o sticlă de vin roşu.

    „Anschluss – Alice in Wonderland”are un mesaj politic evident, referindu-se la anexarea Austriei de către Germania lui Hitler. În timp ce Viena arde în flăcări, unii nu văd, nu aud sau nu vorbesc. În stânga Fecioara cu un Prunc echipat cu mască de gaze, iar în dreapta o Austrie dezgolită, care îndreaptă un deget către privitor: „…ştii, mâine ai putea fi în locul meu”.

  • REPORTAJ: Concertul lui Roger Waters la Bucureşti sau lecţie despre cum se doboară un zid

     Pentru oricine şi-a făcut temele, show-ul “The Wall” a avut o scenografie, coregrafie şi interpretare care au intrat deja în pop-cultură. Dar magia, dincolo de repetitivitatea peste ani a show-ului care vorbeşte despre totalitarism, victimele sale şi puterea oamenilor de a-l învinge, s-a arătat de la prima apariţie a artistului Roger Waters, pe scena din Piaţa Constituţiei.

    Cu o perdea de artificii şi o armată cu steaguri roşii pregătită să îşi primească recruţii alături, Waters a apărut pe scenă în jurul orei 20.30. Uriaşul zid construit în prelungirea scenei şi parţial pe aceasta a devenit un ecran de proiecţii, unde au rulat imagini cu armate fictive, victime ale războaielor, civili, militari, dar şi îndemnuri.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Show-ul “The Wall”: Roger Waters a ajuns în România cu câteva ore înainte de concert

     Înainte de a susţine concertul din Piaţa Constituţiei, Roger Waters se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. De asemenea, el se va întâlni cu militari români care au fost răniţi în Irak şi Afganistan, în culise, în pauza acestui concert.

    Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, aduce la Bucureşti celebrul “The Wall” – unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale din istorie, bazat pe interpretarea integrală a pieselor incluse în albumul omonim, un adevărat simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din întreaga lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerea The Wall: concertul i-a adus lui Waters 50 de milioane de dolari intr-un singur an

    Turneul iniţial The Wall s-a desfăşurat între 1980 şi 1981 şi a adus în prim plan unele elemente care apar şi în concertul din 28 august de la Bucureşti al lui Roger Waters. În primul rând este vorba de zidul care este construit şi apoi dărâmat pe scenă, dar şi de jocurile de lumini sau imaginile proiectate.

    În 1990, după ce părăseşte formaţia Roger Waters pune în scenă “The Wall – Live in Berlin”, concert care se leagă direct de căderea Zidului Berlinului. Au plătit bilete 350.000 de oameni, dar înainte de spectacol porţile au fost deschise şi alţi 100.000 de spectatori au intrat în spaţiul dintre Postdamer Platz şi Poarta Brandenburg. Au cântat, cu Waters, Scorpions, Sinead O’Connor, Bryan Adams şi mulţi alţii.

    Din acest “zid live” îşi trage seva actuala perfomanţă a lui Waters, concertul “The Wall Live”, început în septembrie 2010 în Canada. 56 de concerte desfăşurate în America de Nord au adunat 89,5 milioane de dolari, acesta fiind al doilea cel mai profitabil concert al anului 2010 din zonă şi al şaselea cel mai profitabil din lume.
    Unele numere sunt impresionante: în Buenos Aires, de exemplu, au fost vândute peste 430.000 de bilete (încasări de aproape 38 de milioane de dolari), în Quebec încasările au fost de 7,3 milioane dolari, în Philadelphia 4,2 milioane dolari, în Sao Paulo de 12,5 milioane dolari.

    Cu totul, până la finele lui 2012, The Wall Live a fost urmărit de 3,299 milioane de oameni iar încasările totalizau 377,3 milioane de dolari.
    Roger Waters, care va împlini pe 6 septembrie 70 de ani, are o avere estimată la circa 230 de milioane de dolari, în creştere de la cele 180 de milioane de dolari din 2012.

    A părăsit Pink Floyd la mijlocul anilor ’80, a încasat şi încasează în continuare sume importante în urma celor 200 de milioane de albume vândute de formaţie şi din concerte. Este reprezentat de patru companii: Roger Waters Limited, Roger Waters Music Overseas Limited, Roger Waters Music UK Limited şi Rue 21 Productions Limited.

     

  • Roger Waters aduce in Romania super-productia The Wall

    Fanii Pink Floyd, una dintre cele mai iubite trupe rock din istoria muzicii, vor avea in sfarsit ocazia sa vada live, la Bucuresti, super-productia inspirata de cel de-al unsprezecelea album al trupei, The Wall. Considerat o adevarata capodopera, show-ul The Wall este combinatia perfecta de muzica live, proiectii impresionante, efecte vizuale uimitoare si decoruri grandioase, toate reunite intr-o constructie colosala, conceputa sub forma celebrului zid. Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului, intreaga punere in scena bucurandu-se astazi de avantajele tehnologiei, oferindu-le fanilor nu doar un simplu concert, ci o productie multi-dimensionala fabuloasa despre care intreaga presa internationala vorbeste la superlativ, noteaza emagic.ro.

    Primul turneu The Wall a inceput pe 15 septembrie 2010, la Toronto, Canada, si a continuat cu noi reprezentatii in America de Nord, Europa, Australia si America de Sud, inregistrand adevarate recorduri de audienta: 192 de concerte si peste 3,3 milioane de spectatori, devenind rapid unul dintre cele mai de succes turnee din istorie. Mai mult decat atat, turneul inceput acum doi ani a reprezentat prima interpretare integrala, din ultimii douazeci de ani, a pieselor albumului The Wall de catre unul dintre membrii Pink Floyd, cea din urma reprezentatie fiind tot a lui Roger Waters, la Berlin, in 21 iulie 1990.

    Cea de-a doua serie de concerte in Europa, programata pentru 2013, va include 18 locatii in aer liber, printre care si Piata Constitutiei, aceasta fiind singurul loc din Romania ce poate gazdui o productie de asemenea proportii. De altfel, insusi autorul proiectului se declara impresionat de noile dimensiuni ale set-up-ului: “Sunt extrem de incantat de faptul ca productia The Wall se reintoarce in Europa. O sa fie distractiv pentru toti cei prezenti. Am reproiectat intregul concept The Wall special pentru locatiile in aer liber. Va fi impresionant pentru ca implica mult mai multa miscare, actiune, drama si suspans comparativ cu show-urile ce au loc in sali acoperite. Zidul este mult mai mare, intreaga constructie de altfel este mult mai ampla, astfel incat sa ofere tuturor spectatorilor o experienta mult mai intensa. E drept, o astfel de productie nu ar fi fost posibila acum 40 de ani, insa lucrurile s-au schimbat, tehnologia a avansat, iar acum putem face lucruri inimaginabile. Un astfel de spectacol trebuie vazut!”, a declarat Roger Waters.

    De-a lungul timpului, productia originala a celebrului album The Wall a fost pusa in scena integral doar de 29 de ori in cadrul turneulului de promovare sustinut de Pink Floyd in 1980, si inca o data, in Germania, ca forma de sarbatorire a caderii zidului din Berlin, in fata a peste 200.000 de oameni. Cu toate acestea, The Wall ramane unul dintre cele mai emblematice albume din istoria muzicii, cu efecte profunde asupra culturii pop, rezonand cu multe generatii de fani.

    Biletele pentru concertul Roger Waters si super-productia The Wall, ce va avea loc pe 28 august, se vor pune in vanzare online, pe www.MyTicket.ro, incepand cu data de 16 noiembrie, ulterior fiind disponibile si in magazinele de specialitate.