Tag: REZOLUŢIE ONU

  • China a votat împotriva rezoluţiei ONU

    Rusia continuă să fie susţinută de China, care face joc dublu.

    China a votat împotriva rezoluţiei, adoptată de Adunarea Generală a ONU, care cere Rusiei să plătească despăgubiri Ucrainei pentru daunele cauzate de război.

    „Pentru a menţine încrederea în Adunarea Generală, pentru a proteja spiritul de cooperare şi solidaritate multilaterală, în sprijinul statului de drept şi justiţiei, China va vota împotriva proiectului de rezoluţie”, a spus reprezentantul Beijingului, scrie Ukrinform.

    Împotriva rezoluţiei au votat şi Rusia, Belarus, Zimbabwe, Iran, Coreea de Nord, Cuba, Mali, Nicaragua, Siria, Commonwealth-ul Bahamas, Republica Centrafricană, Eritreea şi Etiopia.

  • ONU, rezoluţie prin care sancţionează responsabili din Coreea de Nord pentru continuarea înarmării

    Rezoluţia adoptată prevede sancţiuni care constau în blocarea bunurilor şi interdicţia de a călători, însă, nu prevăd embargoul petrolier, interzicerea comerţului maritim, restricţii asupra comerţului sau muncii nord-coreenilor în străinătate – prevederi dorite de SUA.

    În rândul persoanelor sancţionate se numără Cho Il-U, presupusul şef al serviciilor de spionaj ale regimului comunist şi 13 responsabili ai partidului comunist din Coreea de Nord, precum şi conducători ai unor societăţi care au responsabilităţi în programul de înarmare al Phenianului.

    Sancţiunile ONU au vizat şi o structură a armatei nord-coreene, două firme de comerţ şi Koryo Bank.

    Textul a fost adoptat în unanimitate, cu votul Chinei, aliat al Coreii de Nord. SUA şi China au purtat discuţii în ultimele săptămâni pentru a impune noi sancţiuni, însă, Beijingul a susţinut reluarea dialogului cu Phenianul.

    ONU a adoptat în anul 2016 două rezoluţii pentru a înăspri sancţiunile economice împotriva Coreii de Nord, aflată deja sub incidenţa a şase serii de sancţiuni în urma primului său test nuclear efectuat în 2006.

    Regimul de la Phenian a efectuat mai multe lansări de rachete şi două teste nucleare de la începutul lui 2016, urmărind să se înarmeze cu o rachetă balistică intercontinentală capabilă să lovească SUA.