În căutare de noi venituri, guvernul Ungariei vrea să impună o taxă de 35% pe câştigurile de capital pe care le obţin cetăţenii ungari din depozitele constituite la băncile din Elveţia. Dar o mare problemă pentru Budapesta ar putea fi obţinerea de informaţii de la autorităţile elveţiene, scrie The Wall Street Journal. Timp de doi ani, până la sfârşitul anului trecut, guvernul de la Budapesta a permis ca activele să fie repatriate sub condiţia “nevinovată” a plăţii unui impozit de doar 10%, această măsură fiind considerată o amnistie fiscală. Acum, noua taxă, care ar urma să fie aplicată retroactiv, va fi considerată o pedeapsă penală. Sumele repatriate de rezidenţii ungari în cei doi ani au totalizat 67 miliarde forinţi (304 mil. dolari), dar autorităţile estimează că activele deţinute de aceştia în străinătate valorează aproximativ 3,5 miliarde euro, potrivit lui Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. El a adăugat că cea mai mare parte din aceste fonduri este ascunsă în conturile bancare din Elveţia şi că guvernul intenţionează să ceară autorităţilor elveţiene informaţii referitoare la aceste depozite.
Tag: rezidenti
-
Străinii cu rezidenţă în România vor plăti impozite în următorul an de la dobândirea acestui statut
“Aceste venituri urmează a fi supuse impunerii începând cu anul calendaristic următor celui în care persoana fizică a obţinut rezidenţa în România , concomitent cu acordarea aceloraşi drepturi de deducere de care beneficiază o persoană fizică română”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. În prezent, persoana fizică nerezidentă care îndeplineşte condiţiile de rezidenţă în România timp de trei ani consecutiv plăteşte impozit pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu al patrulea an fiscal.
-
Cseke Attila: salariile rezidentilor vor creste, vom avea spitale la standarde UE (VIDEO)
Pentru aceasta va fi nevoie insa de rectificarea bugetului
sanatatii. Bugetul pentru 2011 este de 4,417 miliarde de lei, mai
mic cu 2,7 miliarde lei fata de executia bugetara pentru anul
trecut, iar banii pentru unele programele nationale de sanatate se
termina deja in a doua parte a anului curent, a spus
ministrul.Legat de reforma spitalelor, ministrul s-a referit la cazul
pacientei de la Centrul de Sanatate Baneasa, prezentat de el intr-o
conferinta de presa, cu acordul fiului ei. Desi locul ei nu era la
sectia de psihiatrie, pacienta era tinuta acolo ca sursa de
venituri, ca sa primeasca spitalul bani de la Casa de Asigurari,
sustine Cseke. “Managementul a vrut sa aiba un caz. Managementul
vrea ca pacientii sa stea cat mai mult ca sa primeasca bani. Suntem
pe locul 2 in Europa ca numar de internari”, a declarat
Cseke.“In Romania nu exista spitale care sa se poata clasifica la clasa
I”, afirma ministrul, estimand insa ca in 4-5, ani aproximativ 6
spitale din Romania vor functiona la standarde europene. Cseke a
precizat ca, in prezent, un singur spital se apropie de primul loc,
respectiv Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures, caruia ii
lipsesc insa trei specialitati.Mai mult pe stirileprotv.ro.
-
Cum sa te faci medic chiar daca nu ai luat rezidentiatul
Conform proiectului de act normativ, absolventii facultatilor de
medicina, incepand cu promotia 2005, vor primi competente de
practica limitate chiar daca nu au promovat concursul de
Rezidentiat.In prezent, medicul care finalizeaza cursurile universitare nu
poate fi angajat in sistemul sanitar, decat cel mult de catre una
dintre firmele care activeaza in industrie, in vederea promovarii
produselor medicale.
Proiectul Ministerului Sanatatii va da posibilitatea tinerilor
absolventi sa fie incadrati in unitatile sanitare publice sau
private, inclusiv in cabinetele medicilor de familie, pentru a
sprijini activitatea de asistenta medicala din aceste unitati.“Atentia noastra se indreapta catre medicii tineri si cautam
diverse solutii pentru a-i aduce mai repede in sistem si pentru a-i
pastra aici. Propunerea noastra va da posibilitatea absolventilor
de medicina sa lucreze, sub indrumare, fara drept de parafa sau
semnatura, in anumite sectii, la UPU sau cabinetele medicilor de
familie”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sanatatii.Ministrul Sanatatii a mai subliniat ca noile reglementari vor
aduce beneficii atat unitatilor sanitare care vor putea angaja
personal calificat, cat si viitorilor specialisti care isi vor
exercita meseria pentru care s-au pregatit, pana la urmatorul
concurs de Rezidentiat, fara a pierde cunostintele acumulate in
timpul facultatii.Proiectul de act normativ mai prevede ca, incepand cu anul III
de pregatire in specialitate, rezidentii sa fie inclusi in linia de
garda (alta decat linia I de garda), in afara programului normal de
lucru. De asemenea, incepand cu anul IV de pregatire in
specialitate, acestia vor putea trece in linia I de garda, sub
supravegherea unui medic specialist sau primar care se afla de
garda la domiciliu.