Tag: retinuti

  • Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru

    Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost reţinuţi marţi seara de procurori. Aceştia sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. 

    „În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea a doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal)”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Conform acestuia, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi faţă de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

    Din cercetările efectuate până în prezent reiese că, în perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, „în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL (…), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa”.

    Conform procurorilor, acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanşator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment şi vătămarea corporală a 54 de persoane, precum şi distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora, consecinţe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă.

    Procurorii susţin că în acest caz s-au efectuat patru percheziţii (la sediile a două persoane juridice şi domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale.

  • Dosarul şpăgilor din Banat. DNA susţine că şefi de instituţii locale erau obligaţi să plătească taxe lunare la casieria PSD

    Potrivit unui comunicat al DNA, opt persoane au fost reţinute în acest caz pentru 24 de ore şi vor fi prezentate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    Printre acestea se numără şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara, Cristian Ispravnic, dar şi mai mulţi angajaţi ai DRDP Timişoara. Ispravnic este acuzat de 9 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 5 infracţiuni de luare de mită, 5 de abuz în serviciu şi de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii.

    Potrivit DNA, în acest dosar se desfăşoară cercetări şi faţă de doi deputaţi PSD, Dorel Căprar şi Florin Tripa, şi faţă de senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliţă.

    Cei trei parlamentari sunt bănuiţi că ar fi comis mai multe infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, de complicitate la luare de mită şi de complicitate la abuz în serviciu.

    Potrivit procurorilor, persoanele cu funcţii de conducere ofereau protecţie controlorilor de trafic contra unor sume de bani. „În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi <protecţie>, în perioada 2016-noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, se arată în comunicatul DNA.

    De asemenea, potrivit procurorilor, angajările pe posturi de controlori de trafic în cadrul DRDP Timişoara s-ar fi făcut prin fraudarea concursului. „De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, mai spus procuroii DNA.

    „Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, se mai arată în comunicat.

    Procurorii mai susţin că şefii din cadrul DRDP Timişoara sau din alte instituţii locale sau regionale, susţinuţi de partid în funcţii, „ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”. „Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia”, mai arată procurorii în comuncat.

    Tot în acest dosar, fosta şefă a ISJ Arad este cercetată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi dispus „din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale, eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului”.

    În acest dosar, procurorii DNA şi ofiţerii DGA au făcut luni mai multe percheziţii, inclusiv la sediul PSD Arad.

  • Scandal fără precedent la TAROM. Poliţia a reţinut trei angajaţi care furau din bagajele pasagerilor tot ce le plăcea

    Trei angajaţi ai Tarom au fost reţinuţi, luni, pe motiv că ar fi furat haine, încălţăminte, aparatură IT, cosmetice şi mâncare din bagajele depuse la Biroul Bagaje Pierdute, potrivit unor surse din Poliţie.

    “La data de 7 iulie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene ‘Henri Coandă’ au reţinut trei persoane, un bărbat şi două femei, bănuite de furt calificat”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

    Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 – 23 iunie, cei trei ar fi comis patru furturi după ce au deschis mai multe bagaje depuse la Biroul Bagaje Pierdute, de unde au furat haine, încălţăminte, aparatură IT, cosmetice, mâncare şi chiar detergenţi, după care au înfăşurat din nou bagajele în benzile transportoare.

    Valoarea prejudiciului a fost stabilită la aproximativ 8.000 de lei.