Firmele de software au strategii diferite, insa, in general, toata lumea este de acord ca o rata de fluctuatie mare nu face bine niciunui business. De aceea, fiecare are o metoda favorita de a-si pastra angajatii buni in curte.
TOTALSOFT: Posibilitatea de a se afirma in companie. Am avut colegi care la nici un an dupa absolvirea facultatii aveau deja proiecte pe mana, cu clienti foarte importanti, spune Florin Manea, technical manager.
AXIGEN: Comunicarea si un grad ridicat de transparenta organizationala sunt esentiale. Conteaza, de asemenea, si imaginea firmei, si pachetul salarial propus.
GAMELOFT: Paul Friciu spune ca oferta materiala conteaza foarte mult. Si prin asta inteleg tot pachetul de recompense, bonusuri, bonuri de masa, asigurare medicala etc. Urmeaza flexibilitatea in relatiile cu angajatul.
KONDIMENT SOFTWARE: Stabilitate a organizatiei si deschidere fata de nevoile angajatilor, crede Valentina Neacsu, HR manager.
SIVECO: Fiecare angajat are un plan de dezvoltare, un roadmap in care sunt stabilite evolutiile pe termen mediu si lung, respectiv asteptarile companiei si ale angajatului in termen de performante si recompense, spune Anca Crahmaliuc, director de marketing.