Tag: retea de socializare

  • “Viaţă veşnică”, promisă tuturor internauţilor, de o nouă reţea de socializare

    Potrivit BBC, noua reţea de socializare, denumită Eter9, promite utlizatorilor ei că vor avea parte de un fel de “nemurire digitală”, cu ajutorul unui software de inteligenţă artificială care scanează informaţiile publicate de internauţi.

    Noua reţea permite publicarea de informaţii pe contul oricărui utilizator chiar şi după decesul acestuia.

    Astfel, utilizatorul poate să “zâmbească” în contul său, pentru totdeauna, spune creatorul reţelei, atunci când acel software vizualizează informaţii compatibile cu preferinţele internautului decedat, într-un mod similar “Like”-urilor de pe Facebook.

    Reţeaua include atât o pagină principală, care funcţionează ca fluxul de ştiri (newsfeed) de pe Facebook, cât şi un “cortex”, ce funcţionează ca profilul de pe Facebook.

    Sistemul conţine şi roboţi – denumiţi “Niners” – pe care utilizatorii pot sa îi adopte.

    În acest fel, reţeaua de socializare Eter9 îşi menţine parametrii de funcţionare la un nivel ridicat prin intermediul unor roboţi şi ai unor utilizatori reali care interacţionează însă cu parteneri non-umani.

    În plus, utilizatorul poate să consulte această imagine în oglindă a profilului său online oricând doreşte, în timpul vieţii.

    Utilizatorul controlează nivelul activităţii sale online, permiţând reţelei să publice informaţii în numele său chiar şi atunci când el nu este conectat online.

    Creată de programatorul portughez Henrique Jorge, reţeaua de socializare Eter9 se află încă în perioada de testare a unei versiuni beta, dar numără deja peste 5.000 de utilizatori.

    Henrique Jorge spune că numărul acestora creşte în fiecare zi, iar el intenţionează să sporească puterea de analiză a algoritmilor pe care îi foloseşte, pentru ca reţeaua să devină şi mai puternică.

    “Încerc să creez un sistem de inteligenţă artificială care să înveţe mai repede decât o fac alte reţele precum Facebook, deoarece cantitatea de informaţie pe care Eter9 poate să o analizeze în prezent este destul de mică“, a spus el.

    Ideea unei reţele de socializare care să fie capabilă să “înveţe” din comportamentul online al utilizatorului şi care continuă să publice singură informaţii după moartea acestuia nu este însă complet nouă.

    Totuşi, multe site-uri care promit “viaţă veşnică” se confruntă cu probleme cât se poate de “pământeşti”.

    Un site denumit Virtual Eternity, lansat în 2010, permitea “antrenarea” sowftware-ului cu ajutorul unor teste de personalitate, descărcarea unei înregistrări audio cu vocea utilizatorului şi a unor fotografii ale acestuia, pentru ca sistemul să continue să “vorbească” despre el şi după moartea internautului respectiv. Totuşi, sistemul a fost închis după doi ani, doarece numărul utilizatorilor săi nu a depăşit nivelul de 10.000 de abonaţi.

    Ideea unei reţele de socializare bazate pe forme de inteligenţă artificială nu este însă dincolo de domeniul posibilităţilor.

    Facebook deţine deja trei laboratoare de inteligenţă artificială, iar creatorul acestei platforme, Mark Zuckerberg, spunea în luna iunie că scopul său este de a crea sisteme de inteligenţă artificială “care să fie mai bune decât oamenii în ceea ce priveşte simţurile primare – vederea şi auzul”.

    Facebook foloseşte deja un software de recunoaştere facială care este capabil să identifice utilizatorii cu o acurateţe de 83%.

    Compania americană a anunţat de curând că deţine un software care generează imagini despre care oamenii cred în procent de 40% că sunt reale.

    De asemenea, prestigiosul MIT (Massachusetts Institute of Technology) încearcă să dezvolte un program informatic care să ofere utilizatorilor un alt tip de “nemurire”.

    Aflat în prezent în etapa de testare, noul soft a fost ataşat unui site care a primit deja din partea internauţilor peste 29.000 de cereri de abonare.

    Denumit eterni.me, noul software se adresează utilizatorilor în felul următor: “Colectez gândurile, poveştile şi amintirile tale, le analizez şi generez un avatar care arată exact ca tine”.

    Viaţa după moarte de pe platformele de socializare continuă să îi preocupe pe internauţi şi, din acest motiv, Facebook permite în prezent utilizatorilor să denumească un “moştenitor” care să le administreze conturile după ce vor muri. Înainte ca Facebook să introducă această opţiune, conturile persoanelor decedate erau pur şi simplu “îngheţate” după moartea utilizatorului.

  • Facebook introduce un nou buton. Ce face acesta ?

    Butonul “send” este pozitionat langa butonul “like” si prin
    intermediul lui utilizatorii vor putea sa imparta continutul doar
    cu anumiti prieteni sau grupuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mark Zuckerberg a castigat procesul cu fratii Winklevoss, care l-au acuzat ca le-a furat ideea retelei de socializare

    Cameron si Tyler Winklevoss trebuie sa accepte o intelegere
    financiara cu reprezentantii Facebook, evaluata la 65 de milioane
    de dolari, potrivit verdictului dat luni de o curte de apel din New
    York.
    In acelasi timp, o alta persoana a initiat, luni, un alt proces
    impotriva lui Zuckerberg, citand un e-mail in care cofondatorul
    Facebook scrie despre necesitate urgenta de a-si lansa site-ul
    inainte ca alte doua persoane sa si-l poata lansa pe al lor, o
    aparenta referire la gemenii Winklevoss.
    Fratii Winklevoss au declarat ca acordul financiar cu Facebook nu
    este corect , deoarece compania le-a ascuns anumite informatii in
    timpul negocierilor. Pe de alta parte, Alex Kozinski, unul dintre
    judecatorii de la Curtea de Apel, care a dat sentinta de luni, a
    scris intr-un document – care reprezenta sentinta unui complet de
    judecata format din trei judecatori – ca cei doi frati sunt
    “negociatori sofisticati” si au fost ajutati de o echipa de
    avocati.

    Cititi mai multe pe www.mediafax,ro

  • 5 ani de Facebook. Poate rezista inca 5?

    Facebook a evoluat de la un site creat initial intr-un camin studentesc la o retea populara care are astazi membri din intreaga lume (70 procente din utilizatori provin din afara Statelor Unite). Totusi, compania a intampinat dificultati in tranformarea numarului mare de utilizatori in venituri, site-ul fiind asteptat sa aduca profit abia in 2010. Fiind o companie privata, Facebook nu isi face publice castigurile dar a fost evaluata recent la 6,5 miliarde de dolari.

    Chiar daca Facebook se arata optimista la cei cinci ani ai sai, aproape fiecare companie concurenta s-a confruntat cu momente dificile. Rivalul MySpace a concediat recent 500 angajati, (30 procente din totalul sau de forta de munca) in urma unei scaderi de 5 procente in mai a numarului de vizitatori, fata de anul precedent. Marc Andreessen, membrul al consiliului de directori al Facebook nu se inspaimanta: citat de Reuters, acesta a declarat ca populara retea de socializare online va aduce venituri de 500 milioane de dolari acest an, fiind asteptata sa aduca castiguri de ordinul miliardelor de dolari in 2012.

    “Principala primejdie ar fi ca reteaua de socializare va deveni prea mare” afirma Fred Stutzman, profesor la Universitatea din North Carolina, care studiaza modul in care oamenii folosesc retelele de socializare online. Utilizatorii isi pot simti intimitatea amenintata. Pe masura ce din ce in ce mai multi cunoscuti se alatura retelei, individul este tentat sa isi apere mai agresiv viata privata, simtind nevoia sa limiteze informatiile personale disponibile. “Unul dintre motivele pentru care am crescut atit de vertiginos este accentul pe care il punem pe increderea utlizatorilor si intimitate” sustin cu tarie oficialii Facebook. La inceputul lunii, compania a anuntat lansarea unui nou instrument prin care userii sa poata controla mai bine cine si ce vede in profilurile lor.

    Incercarile companiei de a produce bani din advertising nu au avut mare succes. Obstacolele au fost chiar utlizatorii, sustine publicatia Newsweek. Recent, o serie de utilzatorii au fost nemultumiti de initiativa prin care acestia erau “invadati” de reclame, fara consimtamantul lor. Facebook planuieste semnarea de contracte de publicitate cu companii precum Coca-Cola sau The Gap. Newsweek mai precizeaza ca in prezent, firma se bazeaza pe advertising regional (mai ieftin si de o calitate mai proasta).

    Reteaua de socializare planuieste noi schimbari in urmatorii ani, destinate chiar sa introduca un nou trend: tranzitia de la spatiu social la spatiu de servicii – prin care prietenii ar oferi informatii de care utilizatorul are nevoie, nu neaparat cele pe care le doreste. Compania insista ca in ciuda cheltuielilor pe baza serverelor si infrastructurii de care este nevoie pentru a se extinde, profitul nu se va lasa asteptat in deceniul urmator.