Tag: reSTART

  • Spitalele pentru bolnavii de internet

    Deschis in apropiere de Redmond, unde se afla si sediul
    Microsoft, centrul reSTART le ofera pacientilor care apeleaza la
    serviciile sale un program de patruzeci si cinci de zile menit sa-i
    ajute sa scape de dependenta de computer, manifestata fie prin
    folosirea obsesiva a mesageriei instantanee, a unor site-uri de
    socializare online sau a jocurilor video.

    Spre deosebire de tari asiatice precum Coreea de Sud, China sau
    Taiwan, unde dependenta de internet este recunoscuta si se iau
    masuri serioase pentru tratarea ei, in Statele Unite nu este
    considerata o afectiune psihica in ciuda opiniilor multor
    psihiatri, si prin urmare nu se inscrie in randul celor acoperite
    de asigurare medicala, drept pentru care pacientii centrului
    reSTART trebuie sa suporte singuri cheltuielile de spitalizare.

    Centrul, deschis in luna iulie a acestui an la circa cincizeci
    de kilometri de Seattle, poate gazdui pana la sase pacienti.
    Inainte de infiintarea reSTART, acestia ar fi trebuit tratati
    ambulatoriu, dupa cum explica directoarea institutiei,
    psihoterapeutul Hilarie Cash. Tratamentul consta din sedinte de
    consiliere si psihoterapie combinate cu treburi domestice si lucru
    in gradina centrului, plimbari si exercitii fizice si costa 14.000
    de dolari. Printre semnele care vadesc dependenta de internet se
    numara statul la calculator pe o durata din ce in ce mai mare,
    esecul eforturilor repetate de a reduce timpul petrecut online,
    neglijarea relatiilor cu partenerii de viata, a serviciului sau a
    scolii, folosirea internetului pentru a scapa de probleme sau de
    sentimentul de deprimare.

    Expertii sustin insa ca inca nu se cunoaste o cale exacta de
    actiune impotriva acestei dependente, mai ales ca ea poate si un
    simptom al altor probleme, cum ar fi depresia sau autismul, iar
    daca acestea nu sunt tratate mai intai, dependenta de internet
    risca sa fie inlocuita cu altele.

    Unul dintre primii pacienti ai centrului reSTART a ajuns aici
    fiindca n-a reusit sa-si vindece de dependenta de jocul online
    World of Warcraft, din cauza caruia pierdea circa 16-17 ore pe zi,
    fiind nevoit chiar sa renunte la studii.