Tag: responsabilitate

  • Care sunt ingredientele unei cariere de succes, în opinia Laviniei Ivas, şefa companiei Douglas. „Munca trebuie să fie şi distractivă”

    „Anul trecut, ne-am canalizat atenţia asupra dezvoltării serviciilor de frumuseţe, a extinderii portofoliului cu brandurilor inovatoare şi asupra consultanţei oferite clienţilor de o echipă Douglas experimentată, pentru a-i ajuta să îşi descopere frumuseţea individuală”, descrie Lavinia Ivas, country manager, Parfümerie Douglas, realizările sale recente.

    Ea spune că unul dintre momentele speciale ale anului trecut, din punctul său de vedere, a fost modernizarea şi redeschiderea unuia dintre magazinele din Timişoara ale companiei. „Am relocat magazinul într-o zonă atrăgătoare, alocându-i un spaţiu de circa 600 de metri pătraţi, în care branduri şi concepte noi de prezentare creează mediul perfect pentru a oferi clienţilor noştri o experienţă unică de shopping.”

    Anul acesta principalul său obiectiv este să îşi canalizeze în continuare eforturile pentru oferirea celei mai bune experienţe omni-channel clienţilor companiei, având totodată în plan continuarea expansiunii reţelei de magazine fizice în paralel cu dezvoltarea magazinului online. La nivel global, în anul fiscal 2018/2019 grupul Douglas a generat vânzări în valoare de 3,5 miliarde de euro, în timp ce EBITDA a crescut cu 40,1%, la 283 de milioane de euro. 

    Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei este: „Fiţi creative, încercaţi să faceţi alegeri inteligente, asumaţi-vă responsabilitatea pentru ce faceţi şi învăţaţi din greşeli. Munciţi bine şi nu vă opriţi din învăţat. Şi nu uitaţi că munca trebuie să fie şi distractivă, atât pentru voi, cât şi pentru echipa voastră.”

    Profilul Laviniei Ivas a fost inclus recent în anuarul 105 Cele mai puternice femei din  business, realizat de Business MAGAZIN.

  • Cum a reuşit o constănţeancă să conducă o companie de peste 10 miliarde dolari şi cu peste 40.000 de angajaţi: „Terorism, violenţe, ameninţări, corupţie, incendiu, inundaţii – le-am trăit pe toate”

    „Niciodată în cariera mea obţinerea unui titlu nu mi-a fost compas. Nu am aplicat pentru niciunul din rolurile mele anterioare şi nici să fiu CEO”, descrie Angela Creţu modul în care spune că s-a raportat la reuşitele sale profesionale. Şi nu au fost puţine, în contextul în care din momentul în care a început să lucreze pentru Avon în Constanţa, în urmă cu aproximativ 21 de ani, a evoluat în salturi spectaculoase.

    Cel mai recent rol pe care l-a obţinut, de CEO al Avon, a ţinut titlurile publicaţiilor de business în luna ianuarie – şi nu doar pe ale celor din România, ci din toată lumea. Compania anunţa atunci că executivul român a preluat conducerea Avon la nivel global, cu excepţia pieţelor din America Latină, după ce a în ultimii trei ani a fost vicepreşedinte al grupului Avon şi CEO pentru Europa Centrală şi de Est, fiind responsabilă de 18 ţări din regiune.

    Numirea româncei a venit pe fondul preluării Avon de către gigantul brazilian Natura, care deţine deja The Body Shop şi Aesop. Tranzacţia, evaluată la 2 miliarde de dolari, a creat cea de-a patra companie de cosmetice din lume, cu 3.200 de magazine din întreaga lume şi cu o prezenţă în 100 de ţări. Anterior, producătorul de cosmetice brazilian a cumpărat The Body Shop într-o tranzacţie estimată la 1 miliard de euro, de la grupul francez L’Oréal, în 2017. Noua companie are venituri anuale de peste 10 miliarde dolari şi peste 40.000 de angajaţi, cifre care o plasează pe Angela Creţu în fruntea clasamentului românilor care conduc afaceri peste hotare.

    Dacă nu funcţiile, care au fost însă obiectivele după care s-a ghidat?

    „Am căutat să creez experienţe deosebite pentru mine şi echipele din care am făcut parte, descoperind noi pieţe, noi categorii, inovaţii în modelul de business. Am fost liberă de constrângerile unei ambiţii pentru titlu sau pentru alte diverse beneficii, concentrându-mi întreaga atenţie către succesul oamenilor mei şi al misiunii dedicate femeilor ale cărei valori le împărtăşesc pe deplin”, răspunde Angela Creţu, vorbind despre reperele după care s-a ghidat în carieră. Chiar dacă aproape în fiecare săptămână este altundeva în lume, potrivit datelor de pe reţeaua de joburi LinkedIn, îşi face timp să răspundă şi întrebărilor pe care Business MAGAZIN i le-a trimis – de altfel, spune că găsirea timpului pentru tot ce îşi propune este unul dintre „exerciţiile“ pe care le-a deprins  până acum.

    Reuşitele în carieră s-au ţinut lanţ pentru Angela Creţu. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE, Creţu a început să lucreze la Avon în 1999. Ea s-a angajat atunci ca area sales manager al companiei în Constanţa, de unde, în câţiva ani a evoluat înspre conducerea operaţiunilor de pe piaţa din România, funcţie pe care a ocupat-o patru ani şi jumătate. În ultima parte a mandatului de conducere a Avon România se ocupa şi de coordonarea pe plan regional (zece ţări) a operaţiunilor companiei.  În 2009, la 34 de ani, devenea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria Avon.

    Rolul respectiv îi aducea în responsabilitate echipa ce se ocupa de crearea şi punerea în practică a noilor tehnologii ale companiei şi presupunea mutarea sa la New York. În 2011 a devenit director general al filialei Avon din Rusia, în cadrul celei unei ample reorganizări a conducerii companiei americane cu activităţi în vânzările directe de produse cosmetice. În februarie 2015, Angelei Creţu i s-au extins atribuţiile, fiind numită şi director general pentru Turcia, dar şi vicepreşedinte în Africa şi Orientul Mijlociu, devenind una dintre cele mai bine plătite românce din istorie şi cea mai bine poziţionată româncă expatriată de până atunci. Din octombrie 2016 şi până la începutul acestui an a fost vicepreşedinte al grupului Avon pentru Europa Centrală,  de unde a făcut saltul în noul său rol.

    Nu e de mirare că acum, privind retrospectiv, îşi descrie parcursul profesional, ca fiind „intens, bogat în experienţe inedite cât pentru zeci de vieţi”. Totuşi, spune că activitatea ei în cadrul Avon i-a dat sens, dincolo de responsabilitatea ei de a aduce profit acţionarilor. „Sensul vine cu faptul că în Avon sunt parte a unui fenomen, a unei mişcări pentru sănătatea, demnitatea şi egalitatea la şanse a femeilor – iar asta m-a ţinut implicată şi cu sufletul, nu numai cu mintea şi timpul meu”, povesteşte Angela Creţu.

    Se consideră norocoasă pentru experienţa sa profesională şi spune că această companie i-a schimbat viaţa: „Călătoria profesională m-a trecut de la roluri de vânzări la roluri de strategie, de la un rol de manager până la cel de group vice president şi acum de CEO. Am lucrat în Europa Centrală şi de Est, în Africa şi Orientul Mijlociu şi în America, am condus grupuri cu cifre de afaceri de miliarde de dolari şi am legat prietenii pe viaţă în mai multe colţuri ale lumii. M-am îmbrăcat cu tricouri roz în lupta împotriva cancerului de sân şi spirit învingător pentru drepturile femeilor la frumuseţe şi demnitate, dar şi cu abaya şi cap plecat cu modestie, am îmbrăţişat culturi noi şi am adus schimbare în fiecare mediu în care am lucrat. Din America în Arabia Saudită, din Rusia în Africa de Sud, de la femei umile la femei puternice, am trăit experienţe care mă ţin iremediabil îndrăgostită de ceea ce fac în Avon, indiferent de rolul avut în companie în ultimii 21 de ani”, îşi descrie ea parcursul de până acum.

    Povesteşte că nu s-a concentrat niciodată pe mişcări verticale în carieră, ci pe experienţe noi: „Curajul de a experimenta şi de a înainta în situaţii foarte grele mi-a deschis oportunităţi la care nu am visat vreodată”. Experi­enţele marcante pentru cariera ei sunt conectate, spune ea, cu proiectele de inovaţie, cu deschiderile de pieţe noi, leadershipul în culturi foarte diferite de a noastră, managementul unor situaţii de criză fără precedent şi adaptarea la condiţii volatile de piaţă.

    Angela Creţu mai povesteşte şi că, până la 30 şi ceva de ani, a învăţat din greşelile făcute, iar ulterior s-a eliberat de fricile de până atunci: „Am învăţat din greşeli, dar am reuşit pe la vreo 30 şi ceva de ani să mă eliberez de frici: de a-mi pierde jobul, de a nu fi promovată, de a nu fi plăcută de toată lumea. Cu fiecare eliberare mi-am recâştigat bucuria de a fi eu însămi, de a-mi trăi prezentul cu  intensitate şi de a construi relaţii autentice şi experienţe valoroase. Ca într-o lege ciudată a atracţiei, cu cât m-am concentrat mai puţin pe următorul titlu, cu atât mai mult mi-a accelerat avansul în carieră”, mai spune ea. Din parcursul său nu au lipsit nici provocările, iar lista acestora este una lungă: „Terorism, violenţe, ameninţări, reglementări schimbate peste noapte, corupţie, incendiu, inundaţii – le-am avut pe toate în meniul surpriză al managerului în pieţe emergente. M-am dat cu un pas în spate, am pus siguranţa oamenilor pe primul locul şi restul proceselor într-o abordare structurată cu mintea la rece.

    Atât timp cât viaţa nimănui nu este în pericol, în business există soluţie pentru orice”, spune ea. Cât priveşte bucuriile, spune că cele mai mari s-au legat de susţinerea femeilor care au învins cancerul de sân sau care au reuşit să îşi recâştige demnitatea şi independenţa financiară părăsind un partener violent.

    Cât priveşte echilibrul între viaţa profesională şi cea personală, Angela Creţu crede că acesta poate fi atins: „Obţinerea echilibrului cere cunoaştere de sine, claritate în setarea priorităţilor şi disciplină. Un  astfel de echilibru nu presupune cote egale şi setări rigide, este fluid şi poate înclina balanţa într-o parte sau alta în funcţie de perioadă. Şi atunci când aloc timp cuiva, indiferent că este fiul meu, un coleg sau o întâlnire de grup, sunt 100% acolo, nu amestec gândurile şi atenţia.”

    Spune că în rolul pe care îl are îşi setează agenda în funcţie de nevoile echipei sale, călătoreşte mult, participă la întâlniri de strategie, inovaţie şi conferinţe. „Reuşesc să citesc şi să mă pun la curent cu ultimile noutăţi în avion şi serile înainte de culcare. În weekend mă văd cu prietenii, mă relaxez la un film alături de soţul şi fiul meu, merg la sală. Nu am un program deosebit de majoritatea celor care lucrează în corporaţii, apreciez fiecare oră din timpul meu şi îi dau valoarea cuvenită”, spune ea.
    Am întrebat-o şi dacă ia în calcul întoarcerea în România, dar planurile ei nu s-au potrivit cu oportunităţile ivite pe parcurs: „Mă întorsesem deja în România cu gândul că nu mai plec după 10 ani petrecuţi în afara ţării, iată că după trei ani plec din nou cu gândul că e ultima plecare. România are un potenţial extraordinar, are nevoie de puţin mai multă iubire şi respect atât de la guvernanţi, cât şi de la noi toţi, cetăţenii ei.”
    Cât priveşte despre modul în care a fost privită prin prisma originii sale, Angela Creţu spune că nu a perceput niciodată că faptul că este româncă i-ar fi adus prejudicii în carieră: „Am lucrat cu peste 50 de naţionalităţi, am locuit în America, Rusia, Serbia, Turcia şi nu am simţit niciodată că aş fi discriminată pentru că sunt româncă sau pentru că sunt femeie. Am împărtăşit şi trăit poveşti de viaţă cu femei din aproapte toate colţurile lumii, din religii, culturi şi situaţii atât de diferite încât mi-a dispărut aroganţa comparaţiei ca noi, ca ei”. Mărturiseşte însă că „din păcate nu românii, ci străinii m-au învăţat să abordez diferenţele cu respect şi cu o curiozitate flămândă, căutând punctele comune şi iubind diversitatea aşa cum iubesc viaţa însăşi”.
    Fuziunea celor doi giganţi din industria cosmeticelor, anunţată spre finalul anului trecut, presupune, mai ales, unirea valorilor comune ale celor două companii, potrivit Angelei Creţu. „Natura este certificată B-Corp, cu misiunea de a-şi dedica toate resursele necesare pentru a crea un business sustenabil cu impact pozitiv în mediul social, natural şi apoi cel de afaceri. Avon, de asemenea, şi-a asumat de peste 100 de ani misiunea de a oferi femeilor susţinere tangibilă pentru a avea o viaţă mai bună donând până acum 1 miliard de dolari în campania împotriva cancerului de sân, dar şi prin modelul de vânzare socială de care beneficiază 5 milioane de femei în jurul lumii. În această alianţă şi cu aceste valori comune, avem o voce mult mai puternică pentru sustenabilitate şi suportul comunităţilor din care facem parte”, povesteşte ea. Identitatea brandului va rămâne intactă, dar, potrivit Angelei Creţu, prin această fuziune beneficiază de o platformă mai generoasă de resurse şi experienţă, de la inovaţia de produs până la tehnologie, astfel încât să îşi accelereze relevanţa, dar şi cota de piaţă în fiecare ţară în care sunt prezenţi.
    Angela Creţu spune că investiţiile majore ale companiilor vor fi direcţionate în perioada următoare în responsabilitate socială, oameni, precum şi inovaţia de produs şi de model de business. „Cauza socială pe care o reprezentăm, îmbunătăţirea vieţii femeilor, vine pe primul loc. Accelerăm susţinerea companiilor împotriva cancerului la sân şi violenţei domestice, pentru că fără sănătate şi demnitate machiajul nu mai are niciun rost”, spune executivul. Apoi, potrivit ei, se concentrează pe colegii lor: „De la angajaţii din office până la cel mai nou reprezentant de vânzări, ne asigurăm că au un câştig competitiv şi o experienţă unică alături de comunitatea Avon”. Inovaţia este cel de-al treilea pilon de dezvoltare a companiei: „Construim o strategie de creştere sustenabilă cu investiţii semnificative în tehnologia de cercectare şi inovare, sisteme integrate de prelucrare a datelor, inteligenţă artificială şi sisteme logistice. Pe lângă inovaţiile din portofoliu cu care ne propunem să creăm noi trenduri în industria de beauty, ne propunem să creăm un model omnichannel pentru clienţi păstrând serviciul personalizat acordat de reprezentantele noastre”.
    Iar când vine vorba despre obiectivele ei personale, conchide: „Să mă bucur de fiecare moment, să aduc valoare celor din jurul meu”. 

    Carte de vizită de CEO Global
    Angela Creţu lucrează în cadrul Avon de 21 de ani;
    Până la numirea în rolul de CEO al grupului Avon, ea a fost director general în trei din cele şase regiuni ale grupului: Europa de Est, Turcia, Orientul Mijlociu şi Africa şi Europa Centrală;
    Între 2005 şi 2007 a fost CEO al Avon în România, după ce ocupase timp de trei ani poziţia de director de vânzări.
    Este absolventă a Facultăţii de Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice şi şi-a început cariera la Avon în 1998 ca area sales manager în Constanţa.
    Sursa: compania

    Ambasadoare pentru leadershipul românesc
    Angela Creţu face parte dintr-un grup de executivi femei care i-au convins pe superiorii de la headquarter de calităţile lor şi au devenit expatriate, ocupând acum poziţii de top management în lume.
    Din elita managementului feminin românesc fac parte şi Cornelia Coman, CEO al NN Asigurări de Viaţă şi Pensii Spania. Ea a fost şefă a NN Asigurări România în perioada 2008-2012 şi Ungaria în perioada 2012-2015, iar la 1 iulie 2016 a devenit CEO al subsidiarei NN din Spania.
    Sursa: Business MAGAZIN

    Severina Pascu abia prelua, acum 11 ani, rolul de director financiar în cadrul UPC, marcând şi trecerea sa de la audit la sectorul telecomunicaţiilor. De anul trecut, este CEO al companiei din Elveţia.
    Iulia Nartea, directorul general al companiei de curierat UPS pentru România, Grecia şi Balcani, a fost numită director general al subsidiarei din Italia, cu sediul la Milano, în noiembrie 2014, după ce americanii au testat-o timp de şase ani în funcţia de country manager şi manager regional. După o perioadă de un an în care a lucrat ca director general al companiei în Elveţia (2017-2018) este, de la începutul anului trecut din nou în România, în rolul de director de strategie al companiei.

    Nicoleta Eftimiu, care lucrează de 16 ani în cadrul sistemului Coca-Cola, a fost promovată în august 2019 în funcţia de franchise director Central Europe în cadrul The Coca-Cola Company, conducând astfel businessul de pe şase pieţe, respectiv Elveţia, Austria, Liechtenstein, Cehia, Slovacia şi Ungaria. 

    Denisa Mateescu este director regional al Western Union pentru România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Moldova şi deţine funcţia actuală de la începutul anului 2017; anterior, a lucrat timp de 13 ani la Mastercard, dintre care 7 ani petrecuţi în funcţia de manager general pentru România şi zona Balcanilor.

    Violeta Ciurel ocupă, din august 2019, rolul de strategic development officer Europe & chief restructuring officer Intl and new markets Axa Group, după ce anterior a avut mai multe roluri în cadrul aceleiaşi companii: chief restructuring officer – international & new markets, Axa Group (din ian 2018), chief transformation officer & global head of protection, global life & savings (2016 – 2017), CEO Axa Seguros Portugalia (mai 2014 – mai 2016).

    Dana Cortina este, de aproximativ 6 ani, general manager al Volkswagen Group Retail Spania; anterior a fost general manager al Porsche Inter Auto România şi al Porsche România. 

  • Dan Ştefan, co-fondator Autonom: ”Problema e cum pui în practică guvernanţa corporativă, cum facem diferenţa dintre răspundere şi responsabilitate”

    Guvernanţa corporativă este cea care ar putea influenţa pozitiv sau negativ evoluţia unei companii, însă proprietarii trebuie să îşi pună problema punerii în practică a teoriei învăţate despre aceasta, mai exact cum pot face diferenţa dintre răspundere şi responsabilitate, cea din urmă fiind unul dintre principiile guvernanţei corporative.

    „Stakeholderii au puterea de a alege. Au o putere prin voce ajungând chiar până la boicot sau diferite forme de activism. Puterea nu constă doar în poziţie, ci şi în putere pozitiva de influenţare. Valorile sunt legate de scop, de perfomanţă, de success, de a fi numărul 1. Pentru asta ar trebui să existe un engagement mai mare, atât extern cât şi intern. Problema e cum pui în practică guvernanţa corporativă, nu facem diferenţa dintre raspundere şi responsabilitate.” a spus  Dan Ştefan în cadrul evenimentului “ From Family Business to Corporation”.

    El a mai adăugat că ar trebui ca firmele private să creeze mecanisme culturale, pentru că valorile unei companii sunt legate de oameni. De altfel, ele ar trebui să fie atente la cum sunt recrutaţi oamenii şi cum sunt daţi afară, dar şi pe ce principii se bazează în acest procesul de recrutare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Club BM: Pot companiile să rezolve problemele societăţii?

    Business Magazin: Ce înseamnă ideea de CSR pentru cultura unei companii şi cum poate fi integrată în aceasta?
    Măriuca Talpeş, cofondator BitDefender şi CEO Intuitext: Cred că orice companie din România îşi dă seama că trebuie să se implice în schimbarea în bine a ceea ce se întâmplă în societatea românească. Noi am făcut acest lucru de mulţi, mulţi ani şi am început prin a ne uita cu atenţie la copiii care termină şcoala. Probabil că cei care prin anii 2000 aveau o companie, cel puţin în zona de tehnologie, au constatat că talentele pe care eram obişnuiţi să le vedem înainte de ’89 absolvind universităţile începeau să dispară sau nu erau pregătite pentru ceea ce ne dorim noi. Adică, dacă angajai un coleg pe un post, te aşteptai să ştie ceva din facultate pentru acel post. Mai târziu, prin 2005-2010, ne aşteptam să aibă cât de cât dorinţa de a învăţa nişte competenţe de bază, nu ne mai aşteptam să ştie ceva din fişa postului pe care voiai să îl angajezi. Iar astăzi am ajuns să ne dorim să avem absolvenţi care gândesc logic, care doresc să înveţe, care citesc cu plăcere, care sunt pasionaţi de ce îşi aleg să facă în viaţă. Din păcate, e o evoluţie tristă, şi atunci Bitdefender şi Intuitext şi-au propus de mulţi ani să ajute şcoala, pe de-o parte, şi pe de altă parte, antreprenorii – tot ce înseamnă start-up-uri, antreprenoriat în România, atât cât putem să ajutăm.
    Diana Tănase, marketing manager, Mastercard: Responsabilitatea pentru companii poate să fie definită în foarte multe moduri, indiferent că susţii o cauză locală sau globală. La nivel internaţional Mastercard a considerat întotdeauna că trebuie să investească în comunităţi. Suntem prezenţi în peste 200 de ţări şi teritorii, fiecare cu problemele şi cu nevoia lor de ajutor. La nivel internaţional şi la nivel mare, principala cauză susţinută este programul de combatere a foametei, a Naţiunilor Unite, World Food Programme, în care Mastercard este principalul partener din punct de vedere corporate, ajutorul constând în ceva foarte pragmatic şi foarte simplu, şi anume: susţinerea meselor la şcoală, în societăţile în curs de dezvoltare, acest lucru fiind cumva punctul care începe un cerc de sustenabilitate. Acele mese sunt luate de la agricultorii locali, duse la şcoală, iar faptul că acei copii beneficiază de o masă caldă la cursuri îi determină pe părinţi să îi lase să meargă, pentru că suma necesară pentru a ţine copilul acasă înclină în a-l trimite la şcoală atât timp cât el vine sătul. Este o matematică foarte simplă a societăţilor respective. În România noi am făcut de mult timp foarte multe lucruri mai mici pe lângă susţinerea cauzelor globale şi am început de anul acesta cu o altă abordare. De-a lungul timpului am investit destul de mult în campanii de educare a consumatorilor în ceea ce priveşte plăţile cu cardul. Cu toţii avem carduri, însă, în marea economie a ţării, puţini sunt cei care le folosesc. Ce am încercat să facem începând cu anul acesta a fost să trecem din zona premiilor foarte pragmatice de tip vouchere, vacanţe, lucruri pe care le fac toate companiile în promoţii, la a pune toate produsele şi serviciile noastre în scopul unui mai mare bine. Am ales acest mai mare bine prin susţinerea cauzei „Noi facem un spital” şi am considerat că tot ce putem să dedicăm unui mai mare bine va merge anul acesta către un spital. Suntem foarte mândri să vedem că măcar o cărămidă din întreaga construcţie vine de la noi şi mai mult de-atât, nu e vorba de o cărămidă, ci de faptul că vom facilita, noi fiind o companie de tehnologie şi de inovaţie, sosirea în România a celor mai noi tehnologii de management medical, care vor pune spitalul în funcţiune.
    Business Magazin: De unde deprinde o companie abilităţile necesare pentru a derula bune practici de CSR?
    Măriuca Talpeş, BitDefender: Cred că trebuie doar să îşi dorească şi să facă asta cu multă determinare şi pasiune. Nu cred că trebuie să ai abilităţi, trebuie doar să îţi doreşti foarte mult să schimbi ceva în jurul tău, în bine. Poţi să îţi construieşti propria echipă sau poţi să foloseşti echipe care există în jurul tău, echipe de profesionişti. Sunt foarte multe organizaţii nonguvernamentale care fac lucruri foarte bune. În mod sigur şi înveţi continuu, pentru că de cele mai multe ori domeniul pe care îl alegi nu este al tău, principal, dar ca orice companie, mai ales ca antreprenor, e excepţional, e un lucru plăcut să o iei de la zero şi să încerci să schimbi ceva în jurul tău, chiar dacă nu ai experţi, chiar dacă nu ştii să o faci. Cauţi soluţii, e ca şi cum ai face un alt start-up.

    Business Magazin: Există vreo modalitate prin care bunele practici de CSR se exportă către ţările în care activează o companie?
    Diana Tănase, Mastercard: Am un dubiu legat de sintagma „bune practici” în CSR. Nu cred că există nici bune, nici rele practici; există doar practici. Pentru că orice faci în acest domeniu, indiferent pe cine şi cum decizi să ajuţi, tot faci bine. Sigur, avem experienţe din alte ţări, dăm şi noi mai departe din experienţa noastră, dar nu cred că o iniţiativă care încearcă să construiască ceva, să susţină un loc care are nevoie de susţinere, poate să fie altfel decât o bună practică. Nu consider că poate să existe un ghid de bune practici, pentru că orice iniţiativă, oricât de mică ar fi, este în sine o bună practică. Noi, ca România, am luat cumva frâiele CSR-ului Mastercard în Europa pentru că am ajutat o cauză foarte mare şi am pus toate activităţile noastre în susţinerea acestei cauze. Dar toată lumea face câte puţin. Educaţia, sănătatea sunt clar locuri unde orice ai face este o bună practică. Cred că, dacă am putea, cu toţii am vrea să facem mai mult.
    Business Magazin: Există din exterior o percepţie cum că CSR-ul de multe ori are scopul principal de a îmbunătăţi imaginea companiei. Cum puteţi dumneavoastră să contracaraţi această idee?
    Diana Tănase, Mastercard: Noi, intern, nu folosim termenul de CSR. Mi-e teamă că, într-un fel, sonoritatea acestui termen înseamnă să pui un petic acolo unde ai stricat ceva, ceea ce nu cred că e cazul, cu siguranţă nu al nostru. Cred că sunt puţine companiile care fac asta pentru a repara ceva ce au stricat. Vreau să cred că majoritatea investeşte în această zonă pentru a lăsa ceva în urmă şi pentru a considera că o putere a unei companii poate să fie pusă în scopul binelui, la fel cum fiecare gest pe care îl face fiecare dintre noi poate să creeze un mic bine.
    Măriuca Talpeş, BitDefender: Nu ne-am pus niciodată problema să legăm numele Bitdefender sau Intuitext de ceea ce facem. O facem pentru că simţim că trebuie să o facem, şi am văzut acest lucru şi la alte companii. Pur şi simplu trebuie să ne unim şi să schimbăm în bine România, şi în zona medicală, şi a educaţiei, şi a mediului sănătos economic. Nu contează cine o face. Probabil că sunt companii care pun alături numele companiei, dar parcă în ultima vreme nu am văzut lucrul ăsta în România şi m-aş bucura să nu fie aşa. În schimb am văzut foarte multe persoane, indiferent că sunt antreprenori, manageri de companii sau oameni care lucrează în companii, care fac foarte multe lucruri şi nu spun ce fac.
    Business Magazin: Cât de important este voluntariatul în rândul angajaţilor?
    Măriuca Talpeş, BitDefender: Constat că se întâmplă şi mă bucur că de multe ori ne şi spun: „Vrem şi noi să mergem acolo. Vrem şi noi să punem nişte panouri solare, să văruim o şcoală, să reparăm un zid, să ajutăm nişte copii de la diferite case de copii să înveţe mai bine”. De multe ori vin la noi doar ca să îi îndrumăm unde să meargă, dar în rest o fac absolut singuri. Am constatat că foarte mulţi colegi participă, fără să ne spună, şi în zona de educaţie, şi împăduriri, şi curăţenie. E o bucurie şi o plăcere a lor pe care an de an şi din ce în ce mai mult o pun în mişcare. Proiectele noastre într-adevăr ajung să fie cunoscute de ei, dar nu intenţionat. Nu le cerem nicio implicare.
    Diana Tănase, Mastercard: Cumva la noi e un pic mai organizat prin prisma faptului că cineva s-a gândit de mult la asta şi avem chiar un număr de zile pe care ni le putem lua pentru a face voluntariat, evident totul fiind, pe partea aceasta, legat de cauza spitalului. Ne-am dedicat timpul ajutării asociaţiei „Dăruieşte viaţă” cu ceea ce au avut nevoie, lucruri de bază. De exemplu, am stat câteva zile cu ele şi am ajutat la introducerea unor formulare într-o bază de date. Mai important decât orice altceva este însă faptul că o companie care are o viziune de a construi şi de a ajuta, indiferent că e vorba de sănătate, de educaţie, de mediu, inspiră oamenii sau îi face un pic mai responsabili legat de ceea ce fac în viaţa de zi cu zi. Te simţi cumva parte dintr-o cauză mai mare, te duci cu mai mult drag la muncă, crezi că are sens un lucru în care de obicei nu crezi. Voluntariatul este ceva care trebuie să vină, aşa cum spunea şi doamna Talpeş, dintr-o pasiune legată de ceva ce îţi place ţie să faci. Cred că inspiraţia este ceea ce o companie trebuie să le aducă oamenilor şi fiecare să o aplice aşa cum consideră că i se potriveşte.
    Business Magazin: Cum sunt stabilite în cadrul companiilor dvs. domeniile CSR de intervenţie, astfel încât să răspundă aşteptărilor părţilor interesate?
    Diana Tănase, Mastercard: Diferă foarte mult abordarea globală de lucrurile pe care le facem în fiecare zi. Global, Mastercard susţine ecosistemele de plăţi şi ecosistemele digitale de plăţi. Ceea ce înseamnă că acolo unde se poate crea un nou ecosistem şi o nouă modalitate de a face lucrurile să funcţioneze, trebuie adăugate părţi care să conducă către această zonă de incluziune financiară. Putem interveni şi pe partea de sustenabilitate. Ne interesează, de asemenea, să investim şi să susţinem zonele care vor avea o parte foarte puternică de inovaţie şi de tehnologie. De aceea în spital investiţia noastră se va duce în tehnologizare, în aducerea celor mai noi sisteme medicale în România, dar, în afară de motive şi o viziune similară cu cea a companiei respective, e vorba de inimă şi de ceea ce simţim fiecare.
    Business Magazin: Consideraţi că este responsabilitatea dumneavoastră, ca manager al companiei, să faceţi mai mult în sensul dezvoltării acţiunilor de voluntariat?
    Măriuca Talpeş, BitDefender: Evident. Tot ce gândim în zona de implicare socială trece prin conducerea companiilor. Ne implicăm şi cu timp, şi financiar, în toate felurile. Multe companii care au apărut după ’90 şi au luat-o de jos cu capitalismul în România s-au gândit multă vreme cum să avem o ţară cu o economie sănătoasă, bine dezvoltată, şi să putem concura de la egal la egal cu alte ţări. Mai toată lumea şi-a pus problema: Cum s-o facem? E foarte greu de făcut, întrebarea e: „Ce domeniu alegi?”. Şi dacă alegi totuşi un domeniu, cum am ales noi educaţia, pentru că credem în continuare că fără tineri educaţi nu ai cum să ai o economie foarte bună şi competitivă, şi educaţia este foarte vastă, trebuie să vezi care este punctul unde trebuie să ai impact, şi partea foarte bună în ultimii ani este că mulţi care îşi aleg un domeniu îşi propun deja indicatori mult mai mari, cu impact mare.
    Business Magazin: Cum şi la ce interval de timp se măsoară impactul programelor de CSR? Sunt utilizate aceste rezultate pentru a schimba direcţia sau specificul acestor programe?
    Diana Tănase, Mastercard: Dacă cineva ştie, să ne spună şi nouă. Noi încă nu am găsit această modalitate şi nici nu o căutăm. Partea de investiţie în comunitate este o bucată din toată strategia de business, de dezvoltare, de promovare. România este una dintre ţările cu cea mai bună dezvoltare şi cea mai mare creştere din Europa, conducem detaşat la penetrarea tehnologiei în viaţa de zi cu zi, şi mă refer la plăţile contactless, la lansarea modalităţilor de plată prin telefon şi a portofelelor electronice de plată. Se văd nişte lucruri foarte bune în businessul Mastercard în România, şi sigur asta ne va face să continuăm şi ce facem din punctul de vedere al sustenabilităţii.
    Măriuca Talpeş, BitDefender: Trebuie să măsori, vrem să măsurăm. E foarte greu să faci asta în educaţie, impactul vine în mulţi ani, nu imediat. Noi am început să ajutăm educaţia înainte de anii 2000. Iniţial ne-am pus problema: „De ce nu mai avem vârfuri la olimpiadele şcolare, de ce România nu mai are rezultatele pe care le avea?”, şi am început să ajutăm foarte mult lotul olimpic, pregătirea lor, asta a fost o primă iniţiativă. Apoi am făcut câteva comunităţi online, pentru profesori, pentru copii olimpici. Apoi am zis: „Haideţi să facem o şcoală pentru cei mici, care în orăşelele de unde sunt nu au un meditator sau un profesor care să îi pregătească pentru extraşcolar, adică pentru olimpiadă”, şi am făcut „Viitori olimpici”. În urma acestui proiect, măsurarea rezultatelor ne-a arătat că la Facultatea de Matematică numărul studenţilor a crescut şi participanţii au început să redacteze mult mai bine problemele. Un alt lucru pe care îl facem de patru ani este să premiem profesori foarte buni din România, un proiect care ne este foarte drag şi sperăm să schimbe un pic în primul rând statutul acestei meserii. Cam toate cercetările din lumea largă spun că ceea ce ai de modificat ceva pentru a schimba educaţia în bine într-o ţară este să ridici nivelul profesorilor.
    Business Magazin: Se implică mediul privat suficient în rezolvarea problemelor societăţii?
    Măriuca Talpeş, BitDefender: Cred că suficient nu e niciodată. Sigur nu este suficient. Ce mi-aş dori foarte mult să se întâmple în următorii ani este să ne unim forţele mai mult. E foarte bine că sunt multe companii care au iniţiative oriunde în ţară, chiar şi în Bucureşti. Ar fi minunat dacă măcar pe anumite proiecte ne-am aduna forţele ca să putem schimba şi mişca lucrurile. Sunt în România 200.000 de profesori, peste 6.000 de şcoli şi 2-3 milioane de copii. Situaţia este extraordinar de diferită, vorbim de copii, chiar şi în oraşe, care nu prea au ce mânca, la ţară nu mai zic. Mulţi nu merg la şcoală pentru că nu au cu ce să se încalţe. Unii îşi aşteaptă fraţii să vină de la şcoală ca să ia ghetele celuilalt ca să meargă şi ei. Dar sunt copii extraordinar de dotaţi, foarte maturi pentru vârsta lor, pentru că trec prin probleme mari. 40% din copiii din România nu pot înţelege, la 14 ani, un text pe care îl citesc. Aceşti copii nu pot fi salvaţi decât în cazuri foarte rare în liceu sau mai târziu, nu au cum să aibă o meserie bine plătită, la un moment dat vor dispărea meseriile pe care ei le pot face, pentru că vin roboţii şi automatizările. Deci jumătate dintr-o generaţie pe care acum o ducem în clasa a VIII-a, chiar dacă s-au născut la fel ca ceilalţi, nu va mai putea avea un job mai târziu. Asta se va răsfrânge pe tot ce înseamnă potenţialul acestei ţări. 
    Diana Tănase, Mastercard: Sunt foarte multe locuri în care ne putem implica. În acelaşi timp cred că o societate are nevoie de sprijin din multe părţi, niciun tip de ajutor nu îl poate substitui pe celălalt. Sunt multe domenii în care putem avea acelaşi entuziasm. Putem vorbi de mediu, de sănătate. Sunt foarte multe studii care arată cât de slabe sunt şansele de viaţă ale unui copil bolnav în România. Ne putem implica în foarte multe lucruri, toate sunt la fel de bune, educaţia este un subiect extraordinar de mare. Vorbim şi de educaţia de bază, dar în acelaşi timp şi educaţia financiară în România este un lucru care până nu de mult lipsea cu desăvârşire, şi aici am încercat să ajutăm tocmai pentru că suntem o companie financiară, care doreşte ca tinerii zilei de mâine să ştie să folosească într-un mod care să-i ajute toate resursele de economisire, de creditare şi tot ce mai există într-o ţară dezvoltată. Ce cred că este important pentru orice companie este ca fiecare dintre noi să încerce să îşi găsească locul în a începe să construiască ceva – pentru viitorul lui, pentru viitorul societăţii, pentru orice lucru în care crede. Noi am început de aici, de la cauza de sănătate, am considerat că este viziunea cea mai apropiată de lucrul pe care vrem să-l construim noi. Nu ne vom opri aici, ne uităm deja la alte direcţii, încercăm să vedem unde putem avea un impact real, şi este iarăşi foarte important să nu te opreşti dând un ban. Banul vine şi se duce, dar lucrurile pe care le inspiri şi le laşi în spatele tău trebuie să fie mai ample. Probabil că o combinaţie între susţinere financiară şi susţinere în educaţie, în construcţie, în aducerea a ceva de care are nevoie societatea şi comunitatea respectivă este o bună practică.
    Business Magazin: Ce înseamnă CSR-ul şi cum se integrează în bunul mers al unei companii?
    Claudia Oprescu, coordonator CSR, BCR: Cred că CSR-ul este partea cea mai frumoasă a unei companii. Cred că scopul responsabilităţii sociale este să ajute companiile ca, pe lângă partea de business, să contribuie la un bine mai mare, la bunul mers al societăţii, pentru că, de fapt, şi companiile sunt nişte cetăţeni în comunităţile din care fac parte. Şi cred că scopul CSR-ului este exact acesta: să-i ajute pe oamenii din comunităţi să se dezvolte, atât ei ca indivizi cât şi comunităţile din care fac parte, şi să aibă o viaţă mai bună cu toţii.
    Martha Rusoiu, specialist CSR în cadrul direcţiei Comunicare şi marketing, CEZ România: Citeam de curând un studiu realizat în România şi majoritatea respondenţilor spuneau că CSR-ul înseamnă implicare în comunitate. Într-adevăr, înseamnă implicare în comunitate şi vedem în jurul nostru că această implicare capătă diferite forme în funcţie de nevoile companiilor, de zona în care ele îşi desfăşoară activitatea. Şi pentru CEZ, CSR-ul înseamnă implicare în comunitate, înseamnă responsabilitate, înseamnă implicarea angajaţilor în proiecte de CSR, un lucru foarte bine fundamentat în cadrul companiei noastre. Ne dorim foarte mult să îi încurajăm pe colegii noştri să se implice în activităţi de CSR şi vedem că răspunsul lor este unul pozitiv. Avem colegi care se implică în proiecte de tradiţie, cum ar fi Maratonul Olteniei, avem peste 200 de voluntari care s-au implicat anul acesta, dar şi în alte proiecte, de exemplu în concursul intern „Generatorii de bine”, care îi încurajează să vină ei cu o idee de proiect pe care să o implementeze în comunitate.
    Business Magazin: Cum se construieşte o campanie de CSR, ce paşi presupune?
    Claudia Oprescu, BCR: Permiteţi-mi să nu o numesc campanie de CSR, mai degrabă aş spune un proiect de CSR, pentru că o campanie presupune mai degrabă un obiectiv de informare sau de conştientizare. În schimb, un proiect presupune un impact pe termen mediu şi lung. În primul rând este important să plecăm de la o nevoie, şi aş vrea să vă dau drept exemplu două proiecte foarte mari pe care noi le facem pe zona de CSR: Bursa binelui şi Şcoala de Bani. Şcoala de Bani este proiectul nostru de educaţie financiară. Cum am pornit în derularea acestui proiect, în urmă cu trei ani? Ne-am dat seama că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la nivel de educaţie financiară, conform statisticilor UE, ba mai mult decât atât, cercetând şi încercând să înţelegem ce se întâmplă, am aflat că suntem pe locul 124 din 146 de ţări, lângă Sudan şi Honduras. Atunci am încercat să discutăm cu colegii noştri de la grupul Erste şi am gândit nişte materiale noncomerciale, exclusiv educaţionale, al căror scop a fost să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă modul în care îşi gestionează bugetul personal. Practic, am plecat de la această nevoie de a le explica oamenilor că e important să se uite la modul în care au grijă de banii lor şi am continuat prin a ne gândi cum putem să punem în practică asta. Am făcut un studiu din care a reieşit că oamenii din România se aşteaptă ca instituţiile financiare să facă educaţie financiară, pentru că acolo există expertiză. Prin urmare am lansat proiectul Şcoala de bani. Iniţial ne-am gândit să instruim 100 de colegi. Am ales voluntari, le-am spus că vrem să facem acest proiect, care nu are niciun fel de componentă de business, şi aici a fost o mare provocare pentru că oamenii care au devenit profesori de educaţie financiară erau oameni care lucrau în BCR şi se ocupau preponderent de vânzări, şi primul lucru pe care l-au învăţat în cadrul trainingului a fost că nu au voie să menţioneze niciun fel de produs bancar, nu au voie să facă vânzare sau să vorbească despre BCR. Şi atunci a fost un pic şocant când au aflat că în acest proiect nu vor face business, ci educaţie. După ce au înţeles asta şi au trecut prin cursul nostru, pentru că cererea a fost atât de mare, am ajuns în primul an să avem 1.000 de colegi. Am instruit în ultimii trei ani 320.000 de români prin programul de educaţie financiară. După ce am început să punem în aplicare proiectul ne-am dat seama că trebuie să îl şi măsurăm. Facem o măsurare cantitativă, pentru că ştim câţi oameni trec pe la cursurile noastre, ştim în câte şcoli am fost, însă ce vrem să facem acum este să discutăm cu toţi oamenii care au fost la cursurile noastre şi să aflăm ce s-a întâmplat cu comportamentul lor financiar după ce au fost la şcoala de bani. Ce ne interesează pe noi este să vedem dacă am reuşit să construim un comportament financiar responsabil pe un termen mai lung. Este important să şi evaluezi proiectul şi să vezi în ce direcţie merge şi cum poţi să construieşti mai departe. Pe scurt, este important să pleci de la o analiză de nevoi, să stabileşti nişte obiective foarte clare pe care să le poţi măsura ulterior, să ai un plan în care să implici şi angajaţii.
    Martha Rusoiu, CEZ România: Grupul CEZ în România are o strategie de CSR, avem direcţii strategice pe care le susţinem: investim în proiecte de educaţie, de mediu, de dezvoltare locală, de sănătate, sunt direcţii cu care noi am simţit că noi rezonăm. În spatele acestor direcţii este o cercetare, este o analiză pentru a afla care sunt nevoile exacte, ne ascultăm stakeholderii interni şi externi. Cred că fiecare proiect are specificul lui şi nu cred că există neapărat o reţetă pe care să o urmăm, dar înainte de a începe un proiect de CSR cred că este foarte bine să ne uităm unde ne situăm, care este poziţia noastră în piaţă, care sunt provocările industriei şi nevoile comunităţii în care activăm. Cred că e foarte important să ai o susţinere totală, din interior: susţinerea angajaţilor, pe de-o parte, şi până la reprezentanţii top managementului.
    Business Magazin: Ce ar trebui să facă statul, ce lipseşte în România, în ce zonă ar trebui să intervină?
    Ionuţ Apostol, project manager, Pădurea de mâine: În primul rând e o subfinanţare în anumite sectoare, indiferent că e vorba de educaţie, de sănătate, de diverse servicii comunitare. În unele zone ai mai multe companii la marginea unei comune, care acoperă complet acea diferenţă dintre ce ar trebui să asigure statul şi ce e lipsă. În alte zone nu ai companiile private care să ajungă să facă acea diferenţă. Dacă economia merge bine, poate şi politicul va merge mai bine şi atunci şi acele servicii deficitare nu vor mai fi aşa.
    Business Magazin: Vorbim de intervenţia statului în zona de CSR. Cum ar trebui să acţioneze statul asupra companiilor?
    Ionuţ Apostol, Pădurea de mâine: Nu cred că ar trebui impus ci facilitat, cum de fapt se întâmplă şi în România, unde companiile pot să beneficieze de deductabilitate. E vorba de acei 20% din impozitul pe profit. Dacă firma are profit, merge, dacă nu are, nu merge. Când vine vorba de filantropie, asta nu trebuie să fie întotdeauna cu facilităţi fiscale, dar ajută.
    Business Magazin: Este CSR-ul o activitate rezervată doar companiilor foarte mari sau pot şi companiile mai mici, IMM-urile, să desfăşoare astfel de practici?
    Martha Rusoiu, CEZ România: Noi avem un motto pe care îl susţinem în cadrul companiei, spunem că energia vine de la oameni, iar acest motto este susţinut cumva de exemplele pe care le avem în companie şi credem că se poate şi în echipe mai mici atât timp cât există acolo oameni implicaţi, dedicaţi să facă lucrurile să meargă, să vină cu soluţii pentru problemele pe care le văd în jurul lor. Atât timp cât oamenii îşi doresc să schimbe lucruri cred că pot face asta şi în IMM-uri şi companii mai mici.
    Ionuţ Apostol, Pădurea de mâine: Cunosc cazuri în care companii mici, foarte mici sau mijlocii se implică în comunitate, sau chiar şi în afara comunităţii, deciziile fiind luate nu neapărat în baza unei strategii CSR sau a unei direcţii de relaţii publice sau de marketing, ci pur şi simplu pentru că managementul sau patronatul are o chemare către o cauză anume.
    Business Magazin: Aţi sesizat, din experienţa dumneavoastră, diferenţe între abordarea CSR a companiilor din străinătate şi cea de pe piaţa locală?
    Claudia Oprescu, BCR: Cred că piaţa locală este într-o continuă maturizare, noi am început să facem CSR acum 10-15 ani mai serios, cu siguranţă acum companiile din afară se uită mai mult pe zona de sustenabilitate, nu se uită doar la proiectele pe care le fac în comunitate ci şi la amprenta lor asupra comunităţii, se uită, de exemplu, la cât curent consumă, câtă hârtie folosesc la copiator şi tot felul de astfel de lucruri, şi mai mult decât atât, încearcă să investească în proiecte care produc un impact pe termen mai lung. Nu se uită doar la acţiuni punctuale de CSR, ci mai degrabă la proiecte complexe care pot să schimbe o anumită zonă din comunitate. Multe dintre ele chiar fac parte din proiecte mai ample în care se aliniază şi alte companii, instituţii publice sau ONG-uri mari, şi cumva trendul este în zona asta: să nu fii doar o companie implicată în comunitate, ci să pui accent pe sustenabilitate din toate punctele de vedere. Noi suntem încă la început şi construim paşi spre zona aceea. Companiile din afară fac asta de ani de zile pentru că vor să mizeze foarte mult pe transparenţă, deoarece în momentul în care eşti o companie transparentă oamenii capătă mai multă încredere în tine şi te înţeleg altfel decât dacă nu ştiu nimic despre tine. Şi ce am mai observat şi e foarte interesant este faptul că şi tinerii, când aleg să se angajeze într-o anumită companie, se uită mai degrabă la impactul companiei asupra mediului, la implicarea în comunitate, nu se mai uită doar la câţi bani primesc de la compania respectivă şi cât de importantă este compania în domeniul ei de activitate, ci mai degrabă care este impactul ei în comunitatea respectivă. Şi cred că e un lucru bun, un semn de maturizare pentru zona aceasta de implicare în comunitate şi responsabilitate socială.
    Business Magazin: Care ar fi domeniile sau proiectele care ar avea mai multă nevoie de implicare din partea companiilor?
    Martha Rusoiu, CEZ România: Aşa cum am văzut, există un interes crescut pentru zona de educaţie şi multe companii ajung să investească în zona aceasta, însă nu ar trebui să neglijăm şi alte domenii din sfera de interes. E important să avem acţiuni în zona de mediu, să încercăm să limităm impactul pe care îl avem asupra mediului şi să ne alăturăm organismelor internaţionale care deja fac lucruri îndrăzneţe pe zona de mediu şi scot în evidenţă această problemă. Şi la zona de dezvoltare locală cred că ar trebui să ne uităm.
    Business Magazin: Ce anume căutaţi în relaţia cu un partener din zona ONG, ce ar trebui să facă ONG-urile astfel încât parteneriatele aşa cum le doriţi şi dvs. să fie parteneriate pe termen lung? Care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă şi acţiunile pe care trebuie să le facă un ONG?
    Claudia Oprescu, BCR: Cred că dincolo de un parteneriat pe termen lung e foarte importantă şi cauza pe care o susţine un ONG. Din păcate bugetele companiilor sunt limitate şi nu putem să colaborăm cu toate organizaţiile cu care ne-am dori. De aceea, pentru noi, când alegem un ONG este foarte important să se potrivească cu direcţiile noastre strategice de implicare în comunitate, pentru că nu credem că un parteneriat de şase luni sau de un an poate să facă vreo diferenţă. De aceea organizaţiile cu care noi lucrăm în general sunt parteneri pe termen mediu şi lung. Ce apreciem foarte mult în relaţia cu partenerii cu care lucrăm este profesionalismul şi transparenţa.
    Martha Rusoiu, CEZ România: Şi noi ne uităm la partenerul cu care putem să dezvoltăm lucruri pe termen lung, proiecte care se desfăşoară pe o perioadă mai lungă şi care au un impact real în comunitate. Ne concentrăm pe zona Oltenia şi avem proiecte de CSR alături de partenerii din această zonă. Cred că este foarte important să existe nişte valori comune între companie şi ONG-ul sau asociaţia respectivă şi să credem cu adevărat în cauză şi în lucrurile pe care vrem să le facem mai departe.
    Ionuţ Apostol, Pădurea de mâine: Nu cred că există un răspuns universal valabil. Diferă foarte mult motivaţia pentru care cineva, un patron, un director sau o echipă de management decide o direcţie de CSR.
    Business Magazin: Pot companiile să rezolve problemele societăţii în România?
    Claudia Oprescu, BCR: Cred că noi toţi putem să rezolvăm problemele societăţii româneşti, altfel nu am fi aici. Bănuiesc că trebuie să fim pozitivi, altfel, dacă nu am crede că putem, nu ne-am mai ocupa de CSR, nu am mai lucra în companiile în care lucrăm. E adevărat că nu se pot rezolva toate problemele societăţii, va trebui să alegem de fiecare dată. Întotdeauna este dificil să alegi, pentru că sunt multe probleme, multe comunităţi care au nevoie, însă cred că e important să încercăm să lucrăm împreună mai mult şi să încercăm să convingem şi statul să ni se alăture în proiectele în care ne implicăm. Pentru că singuri evident că nu vom putea face foarte multe. Obţinem rezultate pe termen scurt, mediu, lung, însă niciodată nu va fi suficient. Şi atunci, dacă suntem mai mulţi, şi muncim mai mult, cu siguranţă putem să rezolvăm şi problemele care apar. Din păcate sunt multe şi ne va lua ceva ani să le rezolvăm. Însă cred că ne lipseşte un lucru foarte important nouă ca societate: speranţa şi optimismul că putem face aceste lucruri. Ştiu că ni se întâmplă foarte multe lucruri rele. Cu siguranţă ne confruntăm cu foarte multe situaţii ilogice, foarte mulţi nervi şi foarte multe probleme. Însă avem de ales: să continuăm să lucrăm pentru a ne îndeplini obiectivele şi pentru a trăi în societatea pe care ne-o dorim, sau să continuăm să ne plângem şi să rezolvăm poate parţial anumite probleme. Cred că puţină speranţă şi puţin optimism nu ne-ar strica nouă ca societate. Da, putem să rezolvăm o parte din problemele societăţii şi dacă vrem să le rezolvăm pe toate va trebui să lucrăm împreună cu instituţiile statului pentru a putea trăi în societatea pe care ne-o dorim şi pe care cred că o merităm. Vă îndemn să fim cât mai optimişti şi să trecem la treabă, pentru că optimismul fără acţiune nu înseamnă nimic.
    Martha Rusoiu, CEZ România: Eu am speranţa că se vor schimba lucruri, lucrurile oricum se schimbă. Chiar dacă zi de zi ne cramponăm de diferite probleme, important este să privim către soluţii, care sunt oamenii care au înclinaţie în această zonă şi să îi atragem alături de noi, şi împreună să începem să schimbăm lucruri indiferent de domeniul în care activăm, indiferent de direcţiile pe care le susţinem fiecare din companiile din care facem parte. Într-adevăr avem nevoie şi de mult mai mult sprijin din partea societăţii, din partea ONG-urilor, din partea tuturor actorilor implicaţi, însă cu cât ne dorim mai mult să facem lucrurile acestea, cu atât se vor vedea şi rezultatele.
    Ionuţ Apostol, Pădurea de mâine: Sectorul privat e parte a societăţii, toate sectoarele contribuie la schimbare. Schimbarea se întâmplă în ţara noastră, doar că nu în ritmul nostru intern, nu conform aşteptărilor, la ce fel de îmbunătăţiri ne-am dori să vedem în termen de un an, de exemplu. Ce putem să facem este să lucrăm în continuare şi să ne atingem obiectivul şi apoi să-l depăşim. Trebuie să ne comparăm cu alte state şi alte societăţi care sunt într-un stadiu de dezvoltare, de bunăstare şi de fericire la care să aspirăm.
     
  • Tânărul antreprenor care a fondat unul dintre cele mai mari magazine online de produse bio, vegane şi naturiste din România

    De profesie economist, Mihai Bucuroiu este director de dezvoltare şi cofondator al Vegis.ro, un magazin online de produse bio, vegane şi naturiste, fondat în urmă cu şapte ani cu o investiţie iniţială de 5.000 de euro, un spaţiu închiriat de 80 mp, două calculatoare şi un stoc de 1.000 de produse, dezvoltat alături de alţi patru parteneri – Laura Ţeposu, Traian Heroiu Ionescu, Ioan Călin Popa şi Vasile Virgil Oniţă.

    Anul trecut businessul a ajuns la afaceri de 2,6 milioane de euro, plus 40% faţă de 2017, iar în primele trei luni ale acestui an vânzările companiei au crescut cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, la 3,8 milioane de lei.În primele trei luni ale anului, valoarea medie a unei comenzi plasate pe Vegis.ro a fost de aproximativ 140 de lei, în scădere uşoară faţă de anul trecut, când aceasta se situa la 150 de lei.

    În ceea ce priveşte topul judeţelor în care se plasează cele mai multe comenzi, acesta este dominat de Bucureşti (care reprezintă 38% din total), urmat de Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov. Mihai Bucuroiu a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice şi a urmat un master în geopolitică tot în cadrul ASE, iar apoi a lucrat timp de trei ani în cadrul companiei de outsourcing Conectys.

    Înainte de a fonda Vegis.ro, el a fost manager de operaţiuni online în cadrul Libris.ro, cea mai mare librărie online din România.

    Profilul lui Mihai Bucuroiu a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Mirela Raicu, partener Esop Consulting: „Responsabilitatea proprie e piatra de temelie în antreprenoriat”

    •   Mirela Raicu a fondat, alături de partenerii Alexandru Petrescu şi Irina Petrescu, businessul Esop, lider pe segmentul birourilor pentru companii medii.
    •   Responsabilităţile Mirelei Raicu au variat în funcţie de fiecare etapă de dezvoltare: de la consultanţă în cadrul departamentului de birouri în perioada de start-up, la implicare în etapa iniţială a înfiinţării departamentului de închirieri rezidenţiale, consultanţă pe segmentul corporate al departamentului de birouri, dezvoltare internă de proceduri, sisteme şi instrumente de lucru, formarea sau sprijinirea colegilor de echipă în varii etape.
    •   A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune; anterior, a lucrat timp de trei ani într-o companie de servicii media, unde a venit pentru prima dată în contact cu domeniul vânzărilor, pe care l-a considerat „interesant şi deschizător de drumuri”.

    Cifră de afaceri (2018, la nivel de grup): 1,51 mil. euro
    Număr de angajaţi şi colaboratori: 22

    Profilul Mirelei Raicu a apărut în ediţia cea mai recentă a catalogului 100 CELE MAI PUERNICE FEMEI DE BUSINESS.

  • Opt idei de afaceri pe care oricine le poate începe. Acestea sunt businessuri pe care le poţi face chiar dacă ai un job – VIDEO

    Îngrijitor pentru animalele de companie
    Deoarece majoritatea proprietarilor îşi tratează animalele de companie ca pe membri ai familiei, nu agreează ideea de a-i lăsa într-o canisă, ci preferă să îi lase în grija unor profesionişti. Aceştia au responsabilitatea de a merge la domiciliul proprietarilor, de unde preiau în grijă patrupezii. Hrănitul, plimbatul şi spălatul acestora se numără printre responsabilităţile angajaţilor. Potrivit asociaţiei National Association of Professional Process Servers (NAPPS) din SUA, îngrijirea la domiciliu a animalelor de companie este una dintre industriile cu cea mai rapidă dezvoltare din America de Nord.

    Servicii de livrare
    Un alt business uşor de pornit este cel de livrare a produselor la domiciliu. Un vehicul şi un cazier “curat” sunt singurele lucruri de care ai nevoie. Poţi să livrezi produse rapid şi eficient chiar în zona în care locuieşti.

    Grădinăritul şi serviciile de deszăpezire
    Chiar dacă sunt afaceri sezoniere, tunsul gazonului sau curăţarea zăpezii sunt businessuri care pot aduce un profit frumos celor care nu se dau în lături de la muncile fizice. Cu siguranţă veţi găsi proprietari comozi care preferă să plătească pe cineva pentru a le aranja grădinile.

    Vezi aici mai multe

  • Donald Tusk, mesaj către Viorica Dăncilă: Poate că sunt de modă veche, dar este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu

    „Întrevedere cu PM @VDancila_PM despre parcursul #RO2019EU, #SibiuSummit, statul de drept. Poate că sunt de modă veche, dar continui să cred că este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu”, precizează Donald Tusk, într-un mesaj postat pe Twitter.
     
    Premierul Dăncilă, declara anterior întâlnirii cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că va explica oficialilor de la Bruxelles despre măsurile din Justiţie, cum ar fi ordonanţa pe completurile de 5.
     
    Şeful Executivului anunţa, miercuri, că a discutat cu ministrul Justiţiei Tudorel Toader legat de ordonanţa ce vizează completurile de cinci judecători, dar că nu va intra în discuţie săptămâna aceasta, acum fiind prioritar bugetul.
     
  • Philipp Hagenburger, managing director Passenger Cars şi CEO / Mercedes-Benz România: “Un lider bun este întotdeauna caracterizat de un mix de calităţi”

    Carte de vizită
    ¶ Philipp Hagenburger a absolvit Universitatea
    Ludwig-Maximilian din München
    ¶ El a condus timp de aproape cinci ani departamentul de postvânzare al Mercedes-Benz România, între 2008 şi 2012
    ¶ A fost la conducerea reprezentanţei Mercedes-Benz din Egipt
    ¶ A devenit CEO al Mercedes-Benz România după schimbarea structurii organizaţionale, respectiv reaşezarea în două noi divizii – Passenger Cars şi Commercial Vehicles