BusinessMagazin

Tag: reprotaj

  • Reportaj: Indianapolis, o legendă americană – GALERIE FOTO

    Odată pe an, întreaga America încremeneşte cu ochii în televizor, iar 400.000 de norocoşi au şansa de a face insolaţie în cel mai frumos loc de pe Pământ pentru un pasionat de maşini. Indianapolis Motor Speedway devine, cel puţin pentru un weekend, capitala mondială a sportului cu motor. Chiar dacă anul acesta Indy 500 s-a desfăşurat în weekend-ul 25-27 mai, odată cu celebra cursă de F1 de la Monaco şi cu cea mai lungă cursă din circuitul Nascar, Coca-Cola 600 de la Charlotte, simplul fapt că la Indianapolis au asistat 220.000 de spectatori a făcut din această întrecere cel mai mare eveniment de motorsport din lume din 2012. Iar acest lucru se întâmplă anual. Şi nimic nu poate egala această performanţă incredibilă, posibilă doar la circuitul IMS.

    Cu toate acestea, 220.000 nu este cel mai bun număr din istorie, deoarece anul acesta oamenii s-au speriat de cea mai călduroasă zi de mai din 1960 până în prezent. Dacă circuitul ar fi fost invadat la capacitate maximă, ar fi intrat aici mai bine de 400.000 de oameni, capacitatea maximă de locuri pe scaun disponibilă momentan. Practic acesta este şi recordul absolut al numărului de spectatori care au asistat vreodată la o cursă de Formula 1, la prima cursă United States Grand Prix, atunci când Bernie a adus Marele Circ la Indianapolis în 2000.

    Lucrurile se desfăşoară un pic diferit la Indy faţă de o cursă de Formula 1. Calificările au loc cu o saptămână înainte de startul cursei şi până la acest moment piloţii mai folosesc circuitul doar pentru antrenamente. În rest, totul este spectacol. 300.000 de oameni asistă în sâmbăta dinaintea cursei la o paradă prin centrul oraşului Indianapolis, iar cei care merg la circuit asistă fie la concerte grandioase, fie la cursa maşinilor de curse retrase din activitate, dar restaurate impecabil. În dimineaţa cursei, oraşul este invadat de poliţie, iar circulaţia pe străzile ce duc la circuit se schimbă. Adică nimic nu mai pleacă dinspre circuit începând cu ora 05.00 şi se merge spre el pe câte şase benzi.

    Accesul în circuit se face ordonat, într-o organizare perfectă, începând cu ora 5.30. În cazul în care credeţi că aţi văzut blocaje de trafic şi cozi, nu aţi văzut nimic. Patru benzi blocate de zeci de mii de maşini care se mişcă cu viteza melcului; nimeni nu claxonează, iar motocicliştii şi posesorii de maşini supersport nu se aventurează în depăşiri. Atmosfera este una de petrecere. Desigur, afaceriştii de ocazie nu au fost inventaţi în România, nici parcangii. Oamenii cu mici afaceri sau locuinţe, aşezaţi de fel lângă circuit, îţi oferă pentru sume cuprinse între 10 şi 20 de dolari locuri de parcare şi, ca bonus, pungi cu gheaţă. Pentru spectatorii din acest an cele 35 de grade Celsius de afară au fost un calvar, însă, ca de fiecare dată, calvarul căldurii de la Indy se risipeşte mereu în petrecerile ce amintesc de filmele cu adolescenţi americani.

    Poate că nu chiar toţi din cei 220.000 de spectatori de anul acesta sunt fascinaţi de cele 33 de maşini care se învârt într-un oval, 200 de tururi a câte 4,2 kilometri fiecare. Dar toţi au vrut să ia parte la spectacolul care este cursa de la Indy 500. Aici fie că vrei să fii văzut, fie că eşti fan, fie că nu ai ratat nicio cursă în niciun an, fie că vrei să ai motiv de petrecere sau că pur şi simplu vrei să spui că ai fost acolo, oricum ar fi, trebuie să mergi la Indy.

  • Reportaj: O casă nouă pentru Dacia

    De la înălţime, Marocul e mai verde decât îmi imaginam. Ce-i drept, e un verde mai uscat, însă nimic care să-mi amintească de deşert. Noduri şi pasaje rutiere cum nu cred că sunt în România şi orăşele şi sate la tot pasul. Am trecut în zbor Gibraltarul în câteva minute, distanţa dintre Spania şi Maroc fiind de puţin peste zece kilometri în locul unde ţărmurile se apropie cel mai tare. Aterizarea la Tanger, un aeroport similar celor din Iaşi, Craiova sau Arad, pentru cei care cunosc locurile, se face dinspre Ocean, atât de aproape de plajă încât poţi să vezi ce branduri poartă pe tricou pasionaţii de jogging pe nisip.

    Deşi februarie, la Tanger, oraş pe care localnicii îl numesc “cel mai european dintre urbe”, erau 15 grade. În cinci minute de la aeroport, drumul se transformă în autostradă cu două benzi pe sens, deşi din partea opusă maşinile trec rar, una la două-trei minute. De regulă, e vorba de un microbuz cu 15 locuri, în care stau unii peste alţii bărbaţi, femei şi copii, fluturând drapelul vişiniu. “Autostrada duce la port”, îmi explică un coleg jurnalist, elucidând repede misterul drumului nou-construit, dar necirculat. De port se leagă întreaga istorie a Tangerului, oraşul fondat de cartaginezi în urmă cu 2.500 de ani, cu o populaţie de 700.000 de locuitori, care are ieşire la Atlantic şi Marea Mediterană şi e unul din cele mai importante puncte geostrategice ale Marocului.

    Principalele argumente ale amplasării uzinei de automobile Renault-Nissan de la Tanger sunt proximitatea portului şi bazinul forţei de muncă, avea să spună mai târziu directorul uzinei, turcul Tunc Basegmez. Mai exact, alianţa Renault-Nissan a inaugurat uzina de autovehicule, o investiţie totală de un miliard de euro, unde va produce din 2012 modelul Dacia Lodgy, alături de o utilitară Renault de mici dimensiuni. Capacitatea maximă a fabricii va permite, după finalizarea tuturor investiţiilor în cele două linii de producţie, producţia a 400.000 de maşini anual. În 2012 Renault-Nissan va putea produce la Tanger, folosind o singură linie de producţie, circa 30 de vehicule pe oră, respectiv cel mult 170.000 de unităţi până la sfârşitul anului. Salariul mediu al unui angajat din uzina Renault-Nissan din Maroc va fi de aproximativ 250 de euro, potrivit directorului de comunicare al Renault, Florence de Goldfien, la jumătate faţă de cel de la Mioveni. La Tanger vor lucra, până în 2015, 6.000 de angajaţi, iar alte 30.000 de locuri de muncă vor fi create indirect.

    Autocarul nostru a fost condus tot timpul de antemergător, iar pe drumul de 30 de kilometri până la destinaţie am văzut cel puţin două sute de poliţişti care supravegheau circulaţia. În scurt timp aveam să aflăm şi de ce. Inaugurarea avea loc în prezenţa regelui Marocului, Mohammed al VI-lea, şi a preşedintelui Renault-Nissan, Carlos Ghosn. Relaţia dintre cei doi a devenit una strânsă în ultimii ani, tânărul rege punând la dispoziţia francezilor toate facilităţile necesare unei astfel de investiţii. Uzina este legată de portul Tanger printr-o autostradă cu două benzi pe sens şi de o linie de cale ferată, ambele construite de statul marocan pentru atragerea investitorului francez. Totodată, Renault şi statul marocan au înfiinţat un institut de formare în industria auto pentru pregătirea angajaţilor, finanţat în totalitate de autorităţile locale.

    Oricum, marocanii sunt extrem de ataşaţi culturii din Hexagon. Pe stradă, comercianţii sau localnicii te abordează în franceză, în timp ce engleza nu stârneşte nicio reacţie. Renault e prezentă pe piaţa din Maroc încă din 1928, iar maşinile lor se vând astăzi cel mai bine din regiune, ocupând primele două poziţii în clasamentul local, cu un total de circa 40.000 de unităţi livrate anul trecut. Mai exact, în 2011, grupul deţinea o cotă de piaţă de 37% în statul nord-african, din care 20% prin modelele Dacia, iar 17% prin cele ale Renault. Cealaltă uzină din Maroc a grupului, amplasată la Casablanca, va continua să producă modelele Kangoo VP, Kangoo VU, Logan şi Sandero.