BusinessMagazin

Tag: renovare

  • Andy Scott

    Andrew Pervis Scott s-a născut pe 13 ianuarie 1979 în Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei. El a urmat cursurile colegiului St. John din Southsea. Pasionat de rugby şi boxer amator, el a avut primul job la vârsta de 16 ani, în 1995, ca bodyguard la un club de noapte din Portsmouth.
    Pe când avea 18 ani, a moştenit 5.000 de lire sterline (aproximativ 5.500 de euro) de la bunica sa, aşa că a decis să cumpere o casă, pe care a renovat-o şi a revândut-o pentru un preţ mai bun. Curând, el a început să cumpere mai multe case, pe care le renova şi le vindea din nou, investind ulterior şi în hoteluri, baruri şi saloane de coafură. Căutările constante de câştiguri au fost inspirate de unchiul său, care avea mai multe magazine de dulciuri. Până la 25 de ani vânduse deja 250 de proprietăţi şi făcuse primul milion, deţinând şapte hoteluri pe coasta de sud a Marii Britanii.
    Totul părea să meargă perfect, însă în 2008 viaţa fără griji a lui Scott s-a transformat într-un coşmar. Odată cu instalarea crizei financiare mondiale, businessul său a intrat în declin. Cu toate că, în urmă cu doar câţiva ani, băncile nu conteneau cu oferte pentru împrumuturi, în acel moment nimeni nu mai era dispus să îi amâne creditele, aşa că antreprenorul, refuzând să declare falimentul, a pierdut peste 6 milioane de euro. Dar cum de obicei niciun necaz nu vine singur, asta nu a fost tot. În timpul unei vizite în SUA, unde ajunsese navigând propriul iaht peste Atlantic, el a fost lovit de un taxi, iar în urma accidentului şi-a rupt ambele picioare şi toate degetele de la mâini. Accidentul s-a produs în Washington, într-o dimineaţă, dar Scott şi-a asumat toată vina deoarece, potrivit lui, în loc să fie atent la trafic, mergea cu privirea în telefon, verificându-şi mailurile. Cu toate acestea, în drum spre spital, cea mai mare grijă a sa nu erau leziunile suferite, ci businessul aflat în pragul colapsului, lăsat în urmă în Marea Britanie.
    Iniţial, Scott a intrat într-o depresie cruntă, însă în scurt timp a găsit curajul de a-şi lua viaţa şi afacerile de la capăt. Obişnuia să se încurajeze pe sine spunându-şi că aşa cum a clădit un business în trecut, de la zero, o putea face din nou. Aşa a şi făcut. Imobilizat la pat timp de trei luni, el a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă însă la lucru, nemaiavând niciun venit. Cu toate că a încercat să reia activitatea în imobiliare, nu a găsit pe nimeni dispus să îi acorde un împrumut, aşa că s-a angajat ca portar, lucrând în paralel şi în construcţii.
    În cele din urmă, un prieten i-a împrumutat nişte bani, care l-au ajutat să transforme o biserică şi un fost cinema în cluburi de noapte. Ambele locaţii au avut succes, ceea ce i-a permis antreprenorului să îşi reia vechiul business, urmărind în permanenţă noi oportunităţi de afaceri. Aşa a apărut, în cele din urmă, compania REL Group.
    Astăzi, compania sa cu sediul în Londra deţine un portofoliu larg de proprietăţi, de la puburi şi lanţuri de baruri, la firme de transport, companii de recrutare, precum şi un business de livrări pentru festivaluri. Veniturile lui totale ajung acum la
    33 de milioane de euro. Chiar dacă afacerea sa este mai mare decât în 2008, Scott a ales acum un stil de viaţă mult mai modest, renunţând la automobilele de lux şi preferând, de pildă, să conducă un scuter sau să meargă pe jos.

  • Care este povestea spaniolului Miguel Ventas, care la 76 de ani a renovat un castel cu istorie din România – VIDEO

    Născut la Tarragona şi licenţiat în drept la Universitatea din Barcelona – după cum el însuşi se prezintă –, Miguel Ventas, acum în vârstă de 76 de ani, a ajuns în România în urmă cu aproape 15 ani. Imediat ce şi-a găsit un job, s-a îndrăgostit de un loc pe care azi îl numeşte „acasă”. Aşa a ajuns să cumpere conacul Banffy din Sânmărghita – la câţiva kilometri de Dej, în judeţul Cluj – şi să-şi stabilească acolo şi casa, şi biroul.

    Lucrase în domeniul turismului în Spania, apoi îşi făcuse propria firmă producătoare de mobilă, în aceeaşi ţară cu soare blând şi plaje fierbinţi. La mijlocul anilor ’90 a plecat în Tunisia, tot ca producător de mobilă. După zece ani, când piaţa de acolo nu i s-a mai părut atractivă, a început să se gândească la o nouă destinaţie.

    „Citeam în Financial Times despre mediile economice din mai multe ţări şi aşa am văzut că, pe atunci (în anii 2004-2005 – n. red.), costurile de trai din România erau similare cu cele din Tunisia, însă condiţiile pentru producţia de mobilă erau mai bune. Fiind spaniol, româna îmi era destul de simplu de învăţat, ambele fiind limbi latine, aşa că am hotărât să vin aici. La început, am mers pe la târguri de mobilă, pentru a cunoaşte domeniul şi a interacţiona cu producătorii locali”, îşi aminteşte Miguel Ventas.

    Nu îi plăceau – nici atunci şi nici acum – oraşele mari şi aglomerate precum Bucureştiul, aşa că a ales Transilvania şi a început din nou să cerceteze. De această dată, în căutarea unui loc potrivit pentru producţia de mobilă. Iniţial, şi-a stabilit firma undeva în apropiere de Cluj, apoi s-a orientat către Sânmărghita, un sat cu mai puţin de o mie de locuitori, aflat la o distanţă de 12 kilometri de Dej şi de 64 de kilometri de Cluj-Napoca. Pentru că businessul cu mobilă parcă nu era complet pentru tot ceea ce visa el să facă în România, Miguel Ventas a hotărât să facă o investiţie la care nu mulţi se încumetă. Aşa că a cumpărat o ruină, cu gândul că o va readuce la viaţă.

    „Tot timpul am fost interesat de investiţii imobiliare, de aceea am avut curaj să investesc în recondiţionarea conacului Banffy.”

    Rădăcinile

    Istoria satului Sânmărghita îşi are originile la începutul mileniului trecut, localitatea fiind consemnată pentru prima dată în 1330. Iniţial, satul a aparţinut domeniului Cetăţii Ciceu, dăruit de Matei Corvin lui Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea. Alexandru Lăpuşneanu a fost ultimul domnitor care a reuşit să mai stăpânească aceste teritorii transilvane, folosindu-se, în mare parte, de forţa armelor.

    „Numele satului evocă hramul mănăstirii romano-catolice Sfânta Margareta, ctitorită în jurul anului 1300 şi ale cărei ruine au fost descoperite aici în 1861. Despre Sfânta Margareta ştim că a fost nepoata Regelui Angliei Edmund al II-lea şi că s-a născut în jurul anului 1045, în Regatul Ungariei, acolo unde tatăl său, prinţul Edward, a fost forţat să trăiască în exil. În jurul anului 1070, Margareta devine regina Scoţiei, dând ulterior naştere la trei viitori regi ai Scoţiei. Ea a fost o ambasadoare ferventă a catolicismului, fiind canonizată în anul 1250 de către papa Inocenţiu al IV-lea. Datorită legăturilor date de locul naşterii, după canonizare numele său a devenit o prezenţă extrem de populară în Regatul Ungariei, un număr important de biserici şi mănăstiri primind hramul său”, se arată pe site-ul Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark.

    Timp de mai multe secole, diferite părţi ale satului Sânmărghita au aparţinut unor familii importante ale vremii, multe dintre ele nobiliare, precum Banffy, Bethlen, Haller, Kornis sau Kemeny. Conacul Banffy poartă astfel numele familiei căreia i-a aparţinut la începuturi, fiind construit la începutul secolului al XIX-lea. Indiciul că primul proprietar al conacului a fost familia Banffy este o inscripţie de pe una din grinzile imobilului. Arhivele istorice consemnează, la un moment dat, conacul în posesia familiei Bethlen, un alt nume nobiliar al Transilvaniei, pentru ca, la începutul secolului XX, să fie menţionat Jeno Horthy, fratele regentului Ungariei, care, prin căsătoria sa cu Rozsa Bethlen a făcut din conacul de la Sânmărghita o reşedinţă temporară, cel mai probabil destinată expediţiilor de vânătoare de care era extrem de pasionat, mai notează Artmark Historical Estate.

    Arhitectura conacului este neoclasică, imobilul fiind completat de un teren de peste 4.000 de metri pătraţi, cu pomi fructiferi şi un nuc bătrân martor al trecerii timpului.

    Schimbarea la faţă

    Miguel Ventas a preluat imobilul pentru a-l folosi atât ca locuinţă personală, cât şi ca birou. Achiziţia nu a fost lipsită de complicaţii, însă, în întreg procesul birocratic întortocheat, s-a bazat pe sprijinul unui avocat specializat în proceduri de acest tip, Gabriel Florin Tătaru, iar în toamna anului 2006 a devenit proprietar cu acte în regulă, cumpărând imobilul de la primăria comunei Mica, din care face parte satul Sânmărghita.

    „Nu am date exacte legate de cât a costat în total renovarea, însă a durat zece ani, din 2005 până în 2015. În momentul în care am cumpărat-o, clădirea era o adevărată ruină.”

    Cu răbdare, dar şi cu resurse financiare, Miguel Ventas a „şters praful” de pe comoara arhitecturală. Zidurile au fost curăţate pe interior şi pe exterior, au fost egalizate (fiind deteriorate pe alocuri de trecerea timpului), au fost înlocuite grinzile, s-au montat instalaţii noi de apă şi electricitate, acoperişuri, s-au îmbunătăţit izolaţiile, s-au curăţat cele 14 coloane toscane ale conacului, s-au montat ferestre noi şi centrală.

    O bună parte din elementele origi­nale se regăsesc însă în conti­nuare, printre acestea aflându-se coloanele de piatră, o parte din grinzile de lemn, elementele decorative de lemn din interior şi o parte din ornamentele faţadei. La final, conacul era integrat armonios în secolul XXI, putând fi folosit ca locuinţă. În prezent, sunt folosite doar parterul şi mezaninul, etajul şi mansarda fiind open space, complet renovate, dar nemobilate.

    În urmă cu trei ani, Miguel Ventas a dizolvat societatea prin care opera afacerea în producţie de mobilă, astfel că acum, spune el, are timp să se ocupe doar de ce îi place. Are un apartament şi în Budapesta, unde merge destul de des, iar timpul şi-l petrece alături de soţia sa, de origine elveţiană, pe care a cunoscut-o pe când avea 21 de ani, vârstă de la care sunt împreună
    peste tot.

    „Citesc, sunt pasionat de fotografie şi de filosofie, artă şi istorie. Filosofii mei preferaţi sunt Socrate, Seneca, Spinoza, Kierkegaard şi Carl Jung. Conacul l-am pus la vânzare şi vom vedea ce se va întâmpla, cine va fi interesat să-l cumpere. Eu cred că am făcut ce trebuia făcut pentru a-l menţine în viaţă, viitorul aparţine celor care îl vor avea în proprietate mai departe. Deocamdată, nu intenţionez să fac alte investiţii în România”, spune Miguel Ventas.

    Astăzi, conacul Banffy din Sânmărghita este scos la vânzare de Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, care intermediază această vânzare, cu un preţ de pornire de 500.000 de euro. Imobilul este însă estimat la aproape 600.000 de euro, la capătul tuturor investiţiilor făcute de Miguel Ventas.

    Conacul ar putea fi transformat în mic hotel sau pensiune, în cazul în care proprietarii nu intenţionează chiar să locuiască acolo, mai ales că este amplasat într-un sat liniştit, idilic, zugrăvit în nuanţe pitoreşti, rupt de realitatea cotidiană a oraşului.

    Miguel Ventas îşi doreşte doar ca viitorul proprietar să aprecieze conacul la adevărata sa valoare, aşa cum a făcut-o el însuşi. Pentru ca istoria să se poată scrie în continuare.

    Un nume de viţă nobilă

    Banffy este numele unei familii nobiliare din Transilvania, cu origini maghiare, fiind una dintre cele mai longevive dinastii din această regiune. Datele disponibile arată că istoria acestei familii a început în secolul al IX-lea, în Ungaria, descendenţii urmând să primească terenuri în Transilvania, unde au construit, de-a lungul timpului, mai multe reşedinţe. Una dintre cele mai vechi este castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, care datează din 1437. O ramură a familiei a fost ridicată la rangul de baron în 1660, iar o alta a fost ridicată la rangul de conte două secole mai târziu.

    SOS pentru imobilele istorice!

    Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, are în prezent în portofoliu peste 250 de proprietăţi, din care peste 150 sunt proprietăţi istorice sau artistice – conace, castele, domenii boiereşti, cu o valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro. Toate acestea sunt active care au nevoie să fie salvate de la degradare şi ruină, prin investiţii ale proprietarilor.

    „Lucrăm deja cu dezvoltatori care au atât interesul, cât şi puterea de a face ceva în acest domeniu şi a salva astfel de proprietăţi, a le reîncadra în circuitul public şi privat”, spunea recent Monica Barbu, CEO al Artmark Historical Estate.

    Din rândul imobilelor, în afară de conacul Banffy, mai fac parte conacul Procopie Casotta din judeţul Buzău, conacul Oteteleşanu din apropiere de Bucureşti sau vila poetului Octavian Goga.

    Artmark Historical Estate este specializată în valorificarea şi reintroducerea în circuitul rezidenţial şi turistic-cultural a monumentelor istorice şi de artă din România. Divizia se ocupă de administrarea proprietăţilor şi intermediază eventuala lor vânzare.

  • Primăria unui oraş superb din Italia scoate la vânzare casele din oraş cu doar un dolar. Acum oricine se poate muta în „Oraşul splendorii”

    Sambuca este un frumos oraş de deal, care oferă o privelişte minunată asupra Mediteranei şi plajelor de acolo.
    Casele sunt promovate de autorităţile locale de acolo cu un preţ de vânzare de 1 dolar, în încercarea de a revitaliza o comunitate care a suferit de depopulare în ultimii ani, pe măsură ce rezidenţii au plecat înspre oraşe mai mari. Potrivit CNN, autorităţile din Sambuca şi-au propus să reducă birocraţia astfel încât oricine este interesat de acest loc să se poată muta imediat.

    „Spre deosebire de alte oraşe care au făcut acest lucru pentru propagandă, această primărie deţine toate casele puse la vânzare cu 1 dolar”, spune Giuseppe Cacioppo, viceprimarul oraşului şi consilier turistic.Există însă şi câteva condiţii: noii proprietari trebuie să plătească un depozit de securitate de aproximativ 5.000 dolari. Trebuie să fie dispuşi să renoveze locuinţa respectiv pe parcursul a trei ani, la un cost care porneşte de la 15.000 de dolari.
    Odată ce renovarea s-a încheiat, îşi vor primi banii înapoi. Cacioppo spune că cei care cumpără locuinţele nu vor fi dezamăgiţi deoarece Sambuca este cunoscut drept Oraşul Splendorii. „Ne aflăm într-o rezervaţie naturală, încărcată cu istorie. Plaje superbe, păduri şi munţi ne înconjoară. Oraşul este silenţios şi paşnic, o oază idilică pentru relaxare”, spune el într-un interviu acordat Daily Mail.

    Cacioppo spune că oraşul are nevoie de noi locuitori pentru a nu cădea în ruină din cauza depopulării.
    10 dintre case au fost vândute: „Alte câteva zeci sunt disponibile, dar au nevoie de renovare. Am fost contactaţi de oameni din Elveţia, Franţa şi Spania şi am primit multe solicitări”.

  • Noul Rapid, club privat pe milioane din bani publici. Stadionul Sportul a fost renovat de ADP Sectorul 1 deşi e în Sectorul 6. Investigaţie Prosport

    Amplele lucrări de renovare executate în această primăvară la stadionul Sportul, unde joacă FC Rapid 1923 partidele de acasă în Liga 3, au fost executate de Administraţia Domeniului Public Sectorul 1, deşi baza sportivă aparţine administrativ de Sectorul 6, iar administrator este Institutul de Arhitectură.
     
    În lipsa unei reacţii din partea directorului ADP, Alin Vieru, sau a primarului Daniel Tudorache, am căutat informaţii suplimentare la consilierii locali, cei care ar trebui să supervizeze cheltuielile angajate de edili în numele locuitorilor. „Acţiunea făcută de ADP Sectorul 1 pe stadionul Sportul nu a fost aprobată de Consiliul Local şi nu are absolut nicio justificare şi acoperire legală. Baza sportivă nu este în administrarea primăriei şi, mai mult decât atât, nici măcar nu face parte din Sectorul 1. Am aflat cu stupoare că sunt angajate resursele pentru o astfel de acţiune care serveşte un club de fotbal care, în acte, n-are nicio legătură cu noi“, a reclamat, pentru ProSport, Oliver Păiuşi, consilier local din partea USR în Sectorul 1.
     
    Acesta a adăugat că directorul ADP Sectorul 1 a refuzat să ofere informaţii chiar şi atunci când a fost întrebat de reprezentanţii legali ai cetăţenilor, consilierii locali: „Se petrec aici nişte abuzuri cum nu vă puteţi închipui. Totul, pe banii publici, pe banii oamenilor. Primarul şi directorii din primărie se comportă de parcă ar fi stat în stat şi patroni peste Sectorul 1, ca şi cum ar fi venit ei cu bugetul public de acasă. I-am solicitat directorului ADP Sectorul 1 oficial, în Consiliul Local, să ne spună în ce bază legală a folosit angajaţii instituţiei pentru a renova baza Sportul. Nu ne-a răspuns în niciun fel“.

    CITEŞTE continuarea în Prosport

     
     

  • Când sistemul public nu e suficient, intervin companiile. Vodafone a investit peste 800.000 de euro în renovarea şi modernizarea centrelor de transfuzie sangvină din România

    Motivaţie
    România ocupă, conform studiilor, unul dintre ultimele locuri în privinţa numărul donatorilor de sânge constanţi la mia de locuitori. În spitalele din ţară sunt amânate intervenţii chirurgicale, iar persoanele care au nevoie de transfuzii şi produse din sânge întâmpină greutăţi în tratament.
    Anual, peste 600.000 de români au nevoie de sânge şi preparate din sânge. România este într-o criză permanentă de sânge în toate judeţele ţării. În momentele cu încărcătură emoţională, în România apar „vârfuri de donare” în care donatorii asaltează centrele şi iau pe nepregătite personalul medical subdimensionat (logistic, uman).  

    Descrierea proiectului
    Îmbunătăţirea sistemului transfuzional este un proces complex care presupune atât creşterea numărului donatorilor de sânge, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de donare. O piedică serioasă în procesul de donare era starea deplorabilă în care se aflau centrele de transfuzie sangvină din ţară, potrivit reprezentanţilor Vodafone România. Renovarea şi dotarea lor cu aparatură corespunzătoare au devenit astfel priorităţi.
    În perioada 2014 – 2017, proiectul a acoperit renovarea a 18 din cele 42 de centre de transfuzie sangvină din ţară. Restul de 24 de centre au trecut prin diverse lucrări de renovare şi dotare în perioada 2017 – 2018, finalizarea întregului proiect fiind estimată pentru prima jumătate a lui 2019. Intervenţiile realizate până acum în cele 24 de centre au fost adaptate la necesarul identificat la faţa locului: în 8 centre (din judeţele Argeş, Dolj, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Vaslui şi Vrancea) au avut loc renovarea şi modernizarea traseului donatorului, iar în alte 16 judeţe (Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Brăila, Harghita, Caraş-Severin, Vâlcea, Maramureş, Botoşani, Teleorman, Tulcea, Dolj, Neamţ, Bacău, Timiş, Bihor) a avut loc dotarea cu mobilier medical specific pentru recoltarea sângelui.

    Rezultate
    În fiecare an, peste 418.000 de persoane donează sânge în spaţiile renovate şi dotate cu aparatură modernă prin proiectul „O şansă pentru viaţă – renovarea şi modernizarea centrelor de transfuzie sangvină din România”. Suprafaţa renovată până acum în toate centrele depăşeşte 33.700 mp.
    În prezent, peste 837.000 de pacienţi din România primesc anual sânge recoltat şi prelucrat în condiţii de siguranţă transfuzională, din centrele de transfuzie renovate şi modernizate. Dotarea centrelor prin acest proiect include 118 paturi de recoltare fixe, 18 scaune de recoltare mobile, 21 de echipamente medicale (centrifugi, hemomixere, frigidere de stocare a sângelui, congelatoare medicale şi echipamente medicale), o canapea pentru sala de aşteptare, 297 de scaune pentru zonele de aşteptare, 38 de mese medicale, 10 dulapuri medicale.

    Venituri din servicii (anul fiscal 2017-2018)
    723,6 mil. euro

    Număr de angajaţi
    3.000

    Valoarea investiţiei
    3,7 mil. lei

  • Simbol de statut: căsuţa de miner

    Astfel, nicio casă de vacanţă a acestora nu e completă fără o căsuţă de miner, care însă nu e deloc ieftină.

    Motivul acestei alegeri îl reprezintă, scrie Wall Street Journal, regulamentele impuse de autorităţile oraşului care încearcă să împace cererea din partea celor înstăriţi cu dorinţa de a păstra intact farmecul de orăşel de munte care i-a atras şi îi atrage încă pe mulţi. Cei care îşi doresc o proprietate în zona din Aspen unde s-au păstrat aceste veche căsuţe de mineri îşi pot construi casa viselor lor cu condiţia să nu o facă ţipătoare, ci discretă şi să aibă grijă ca stilul acesteia să se îmbine armonios cu cel al clădirii mai vechi.

    O căsuţă veche costă milioane de dolari şi poate fi renovată şi modernizată pe dinăuntru cu condiţia să nu i se modifice aspectul exterior. Ca să-şi construiască reşedinţele de vacanţă, milionarii iubitori de Aspen recurg, nu rareori, la mutarea temporară a căsuţei de mineri de pe lotul cumpărat cât se sapă şi se fac lucrările necesare pentru instalarea unor piscine sau a altor facilităţi la subsol, în încercarea de a respecta o regulă conform căreia clădirile nou adăugate nu trebuie să fie prea mari.

    Atracţia pentru zona cu căsuţe istorice în rândul milionarilor vine şi de la faptul că aceasta se află în apropierea unei zone cu restaurante şi magazine de lux, astfel încât mulţi consideră că merită investiţia de milioane de dolari în construirea unei case noi cu renovarea şi păstrarea celei vechi.

  • Cum arată după renovare Palatul Şuter din Bucureşti, care se redeschide la final de lună ca hotel de cinci stele

    2015 de Vasile  Albulescu de la familia Petre, a trecut printr-un proces de renovare şi va fi redeschis la final de noiembrie cu o clasificare de cinci stele.
     
    “Preţul unei camere va fi de 200 de euro pe noapte. Am vrut să avem un produs unic în România. Acesta a fost şi va fi un loc preferat de corpuri diplomatice şi ambasade Vom avea şi un mix de clienţi corporatişti interni şi externi. Vom vinde camerele prin agenţiile de turiam”, a spus Răzvan Pîrjol, directorul hotelului, absolvent şi fost director al Glion Institute of Higher Education (GIHE) din Elveţia.
     
    El nu a oferit datecu privire la valoarea investiţiei în renovare Palatul Şuter, construit la începutul secolului al-19-lea ca reşedinţă a arhitectului elveţian Gustav Suter, apropiat al lui Carol I, are 17 camere şi apartamente, un restaurant cu 34 de locuri şi o sălă de conferinţe de 20 de locuri.
     

  • Cum şi-a petrecut concediul Marius Costin, Country Manager, PayU România: “Rockul merge mână-n mână cu discuţiile de business” – VIDEO

    În rest, îmi cultiv în continuare pasiunea de a cânta la chitară, în serile în care trupa din industria de IT şi software din care fac parte se reuneşte. Rockul merge perfect cu discuţiile de business.

    Vara în România pentru mine înseamnă litoral şi toate contrastele pe care le ilustrează: de la nopţile memorabile din Vama Veche şi până la zilele pline de lux din Mamaia. Îmi plac extremele la fel de mult cum îmi place o idee bună de business.

    La birou dezvoltăm cu multă energie capacitatea PayU de a materializa un univers financiar fără limite: ne extindem portofoliul de soluţii pentru comerţul online transfrontalier, lucrăm pentru a crea cea mai importantă infrastructură globală de plăţi a viitorului alături de noii parteneri de la ZOOZ – cea mai recentă platformă tehnologică de plată achiziţionată de PayU – şi dezvoltăm parteneriatele comerciale globale. E o vară plină şi încărcată de emoţii pozitive pe toate planurile.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Deşi în viaţa de zi cu zi sunt înconjurat de gadgeturi şi dispozitive inteligente care îmi fac viaţa mai uşoară, în concediu prefer să fiu la polul opus. Cred că echilibrul mental se construieşte zi de zi şi primeşte un adevărat impuls în zilele libere. De aceea kindle-ul sau cărţile sunt nelipsite din bagaj, alături de smartphone. Telefonul e indispensabil, mai ales pentru că toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt uşor de găsit şi în concediu în cazul în care apare ceva, indiferent că vorbim de prieteni sau parteneri de business. Surprinzător sau nu, am mereu la mine costumul de baie, poate pentru că destinaţiile cu ieşire la mare sau ocean sunt în topul alegerilor în fiecare an.

    Care sunt locurile din Capitală în care vă place să vă petreceţi timp şi de ce?
    Îmi place să ies des la restaurant cu familia, prietenii sau partenerii de business, iar locurile preferate sunt Fior Di Poesia, Osho, Capricciosa. M-au câştigat drept client fidel în timp, prin calitatea mâncării şi a serviciilor lor. Parcul Herăstrău este un alt loc unde merg cu plăcere, pentru a mă plimba cu rolele cu soţia sau a admira priveliştea. Ori de câte ori este un eveniment interesant care îmi atrage atenţia, indiferent că vorbim de un concert rock sau un festival cu mâncare bună, merg alături de prieteni şi familie. Serile relaxante le petrecem uneori la cinema, iar în cele în care ne dorim să ne încărcăm de energie, mergem la teatru. Frumuseţea Capitalei e că poţi alege dintr-o varietate de locuri unde să îţi petreci timpul şi poţi găsi mereu ceva nou.

  • Pe ce îşi cheltuiesc românii salariile toamna. Rechizitele nu se află pe primul loc

    Suma destinată murăturilor este de 261 de lei, pentru haine şi pantofi, 685 de lei şi pentru dulceţuri şi compot, 202 lei. În acelaşi timp, în satele şi comunele din ţară, românii pun pe primul loc casa – aproape un sfert din cei care au răpuns spun că au în plan să renoveze o cameră sau întregul imobil, iar 12% se gândesc la confort şi optează pentru toate cele necesare încălzirii pe timp de iarnă. Pentru unul din zece respondenţi, tot este important să aibă ceva dulce la îndemână, aşa că banii merg, din nou, pe gemuri şi compoturi. 

    Ca valoare cheltuită, cei mai mulţi bani se duc, în mediul urban, către city break-uri – 1.454 de lei. Pe locul doi, şi foarte aproape ca valoare, sunt sumele cheltuite pentru diverse evenimente, cum ar fi nunţi, botezuri şi aniversări – 1.424 de lei, iar lista este completată de noile modele de telefoane – 1.412 lei.

    Dacă, în mediul urban, oamenii ar aloca aproape 1.200 de lei pentru renovarea unei camere sau a locuinţei, în rural casa primează, din nou, iar suma ce urmează a fi cheltuită este de peste 2.300 de lei, adică aproape dublă.

    Începutul de an şcolar scoate din buzunarele orăşenilor, în medie, 567 de lei, însă doar 30% din respondenţi au în minte această cheltuială. Pe de altă parte, în mediul rural, deşi pregătirile pentru un nou an şcolar sunt mai sus în lista de cheltuieli, doar 8% dintre respondenţi s-au gândit că vor cheltui bani pentru asta.

    4 din 10 români din mediul urban s-au gândit deja că vor cheltui bani pentru cauciucurile de iarnă. Pentru un set de anvelope şi manopera aferentă, respondenţii sunt gata să aloce, în medie, 854 de lei.

    Black Friday – locul 4 în top şi 44% din respondenţi din mediul urban – scoate din buzunarele românilor pasionaţi de reduceri, peste 900 de lei. Tot pentru reduceri, de data aceasta pentru articolele de vară, 37% din respondenţi plănuiesc să cheltuiască peste 500 de lei.
    Întrebaţi dacă şi au resursele financiare necesare pentru a îşi face cumpărăturile de toamnă, 45% din respondenţii din mediul urban spun că va trebui să renunţe la alte cheltuieli, 44% au deja banii necesari, iar 11% vor lua în calcul o sursă de finanţare.

    În mediul rural, pe de altă parte, 61% vor renunţa la alte cumpărături pentru a putea acomoda lista toamnei, 18% au deja banii necesari, iar 20% vor contracta o finanţare.
     

  • Cum şi-a petrecut concediul Marius Costin, Country Manager, PayU România: “Rockul merge mână-n mână cu discuţiile de business”

    În rest, îmi cultiv în continuare pasiunea de a cânta la chitară, în serile în care trupa din industria de IT şi software din care fac parte se reuneşte. Rockul merge perfect cu discuţiile de business.

    Vara în România pentru mine înseamnă litoral şi toate contrastele pe care le ilustrează: de la nopţile memorabile din Vama Veche şi până la zilele pline de lux din Mamaia. Îmi plac extremele la fel de mult cum îmi place o idee bună de business.

    La birou dezvoltăm cu multă energie capacitatea PayU de a materializa un univers financiar fără limite: ne extindem portofoliul de soluţii pentru comerţul online transfrontalier, lucrăm pentru a crea cea mai importantă infrastructură globală de plăţi a viitorului alături de noii parteneri de la ZOOZ – cea mai recentă platformă tehnologică de plată achiziţionată de PayU – şi dezvoltăm parteneriatele comerciale globale. E o vară plină şi încărcată de emoţii pozitive pe toate planurile.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Deşi în viaţa de zi cu zi sunt înconjurat de gadgeturi şi dispozitive inteligente care îmi fac viaţa mai uşoară, în concediu prefer să fiu la polul opus. Cred că echilibrul mental se construieşte zi de zi şi primeşte un adevărat impuls în zilele libere. De aceea kindle-ul sau cărţile sunt nelipsite din bagaj, alături de smartphone. Telefonul e indispensabil, mai ales pentru că toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt uşor de găsit şi în concediu în cazul în care apare ceva, indiferent că vorbim de prieteni sau parteneri de business. Surprinzător sau nu, am mereu la mine costumul de baie, poate pentru că destinaţiile cu ieşire la mare sau ocean sunt în topul alegerilor în fiecare an.

    Care sunt locurile din Capitală în care vă place să vă petreceţi timp şi de ce?
    Îmi place să ies des la restaurant cu familia, prietenii sau partenerii de business, iar locurile preferate sunt Fior Di Poesia, Osho, Capricciosa. M-au câştigat drept client fidel în timp, prin calitatea mâncării şi a serviciilor lor. Parcul Herăstrău este un alt loc unde merg cu plăcere, pentru a mă plimba cu rolele cu soţia sau a admira priveliştea. Ori de câte ori este un eveniment interesant care îmi atrage atenţia, indiferent că vorbim de un concert rock sau un festival cu mâncare bună, merg alături de prieteni şi familie. Serile relaxante le petrecem uneori la cinema, iar în cele în care ne dorim să ne încărcăm de energie, mergem la teatru. Frumuseţea Capitalei e că poţi alege dintr-o varietate de locuri unde să îţi petreci timpul şi poţi găsi mereu ceva nou.