Tag: renegocieri

Autorităţilor statului le-a trebuit peste zece ani să constate, la presiunile externe exercitate de Fondul Monetar Internaţional (FMI), ale Comisiei Europene (CE) şi ale presei, că la Hidroelectrica ceva nu este în regulă. Este vorba de acele contracte pe care foşti directori generali ai Hidroelectrica şi foşti miniştri ai economiei le-au creat şi apoi cultivat atent, departe de ochii publicului şi ai legii, cu companii mai mult sau mai puţin cunoscute, prin care electricitatea produsă de Hidroelectrica era vândută arbitrar, prin acorduri directe, nu prin licitaţie, la preţuri discutabile din perspectiva referinţei de pe bursa de energie OPCOM.

Pentru că aici sunt toate întrebările: de ce Hidroelectrica a ales să-şi vândă energia la preţuri mai mici decât cele de pe bursă? Pare complet ne-economic, chiar falimentar. Apoi, de ce a ales să vândă către acele companii, iar nu către altele, şi de ce nu transparent, pe bursă?

Întrebări pe care, fără îndoială, “băieţii deştepţi” şi paravanele lor politice le-au considerat şi le consideră, în cel mai bun caz, naive. Dar sunt întrebări ale căror răspunsuri ar putea dezveli în faţa publicului starea reală a companiilor de stat din România şi implicit a economiei, pe care toţi politicienii spun că vor s-o vadă crescând, fără să-i ofere însă condiţiile necesare.

În urmă cu o lună scriam că noul guvern ar putea avea trei posibile abordări ale acestor contracte. Se pare că deocamdată s-a confirmat varianta pe care atunci o consideram cea mai plauzibilă, respectiv renunţarea doar la unele acorduri. Desigur, varianta-surpriză aleasă acum, respectiv introducerea în insolvenţă a Hidroelectrica, nu cred că putea fi anticipată şi contrariază.

Surprizele sunt însă mult mai multe. Prima surpriză: în 18 iunie apare în presă ştirea surprinzătoare că Hidroelectrica, perla coroanei energetice a patriei, ar putea intra în insolvenţă. A doua surpriză: două zile mai târziu compania de stat este declarată, la cererea Consiliului său de Administraţie, insolventă. Surpriza-surprizelor: după încă o săptămână este denunţat primul contract, cel cu firma gălăţeană Euro-P.E.C., despre al cărei proprietar, Adrian Comşa, presa susţine că este fin al fruntaşului PDL Mircea Toader.

Motivul denunţării contractului, avansat de avocatul Remus Borza, care deţine firma Euro Insol, desemnată administrator judiciar al producătorului de electricitate, este datoria de 38 milioane de lei, precum şi neplata unor facturi pentru electricitate în valoare de 118,5 milioane de lei. Acest motiv ar putea fi considerat şi el o surpriză, deoarece se ştie că toţi “băieţii deştepţi” îşi plăteau energia ieftină de la Hidroelectrica. Gurile rele spun că la cât de ieftină era, nici nu se făcea să nu.

O altă surpriză este reacţia, nu directă, ci livrată de Euro Insol, a Euro-P.E.C., firmă care recunoaşte că are datorii către Hidroelectrica, dar mai mici, de 19,4 milioane de lei. Nu ştim dacă faptul că Euro-P.E.C. nu şi-a asumat, aşa cum spune Euro Insol, niciun “angajament sau termen de plată” a datoriilor poate fi considerat o surpriză sau nu.

Contractul dintre Hidroelectrica şi Euro-P.E.C. a fost încheiat în 2004 şi a fost prelungit prin acte adiţionale succesive. La fel ca toate celelalte. Numele firmei Euro-P.E.C. a fost asociat în 2006 cu un alt scandal privind piaţa electricităţii, de această dată achiziţionată de complexurile energetice Turceni şi Rovinari. La acea dată, actualul premier Victor Ponta, pe atunci deputat PSD, spunea că firma gălăţeană cumpăra energie de la termocentrale la preţuri foarte mici şi o revindea mult mai scump. Exact ca în cazul Hidroelectrica.

După 12 ani de secrete, contractele preferenţiale pe care toţi directorii Hidroelectrica, cu sprijinul fiecărui guvern, le-au semnat, ar putea ieşi la iveală, cu sprijinul Comisiei Europene, care săptămâna trecută a început cinci investigaţii pe tema acestor contracte, suspectând un ajutor de stat generalizat acordat companiilor care cumpără energia de la Hidroelectrica. Mai mult, Comisia Europeană spune că are indicii că statul a influenţat compania să încheie contractele.

Primele contracte directe au fost semnate de producătorul de energie în 2001 cu Azomureş, Casirom Turda, Lafarge şi Alro. Dintre aceşti primi băieţi deştepţi, doar Alro a mai rămas legat de firele electrice ale Hidroelectricii. 1,8 mld. lei (peste 430 mil. euro) a fost valoarea totală a contractelor directe ale Hidroelectrica în 2010. Valoarea contractului semnat cu Alro a fost de 348,8 milioane de lei, cel mai mare contract individual al Hidroelectrica în 2010. Hidroelectrica mai are în prezent zece contracte directe de vânzare a energiei. Pe lângă Alro, băieţii deştepţi care se adapă din lacurile companiei de stat sunt Elsid Titu, Electrocarbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT AG, Euro PEC şi EFT România. Aceste 10 companii cumpără 70% din producţia de energie a Hidroelectrica, pe care apoi o revând în piaţă.

Deşi problemele legate de energie sunt în primul rând politice, ghimpele acestor contracte directe stă mai mult în coasta presei decât în cea a politicienilor sau a directorilor numiţi politic care s-au perindat la conducerea Hidroelectrica. Presa din România, şi nu numai, a scris sute de articole pe acest subiect. Toţi directorii generali ai Hidroelectrica din 2005 încoace au spus că aceste contracte sunt benefice companiei, fiind singurul atu pe care îl au în relaţia cu băncile atunci când trebuie să se împrumute pentru a face investiţii. De asemenea, toţi miniştrii economiei, minister care deţine pachetul majoritar de acţiuni al acestei companii, au blamat, pe de o parte, aceste contracte, dar le-au şi perpetuat prin lipsa de acţiune.

Ca de obicei, problema se rezolvă – sau este creată impresia că se rezolvă – prin peticeală. De la Codruţ Şereş, fostul ministru al economiei (acuzat de trădare), există un ordin de ministru care spune că toţi producătorii de electricitate controlaţi de stat sunt obligaţi să vândă energia disponibilă exclusiv prin bursa de energie OPCOM. Adică să vândă energia transparent, situaţie în care toată lumea ar şti numele beneficiarilor, cantităţile pe care aceştia le cumpără şi preţul de achiziţie. Acest ordin, emis pentru prima dată în 2006, a fost perpetuat şi de succesorii lui Şereş, adică Varujan Vosganian, Adriean Videanu, Ion Ariton şi Lucian Bode. Ordin pe care însă nu prea îl respectă nimeni. De ce? Simplu, pentru că nimeni nu are energie disponibilă, fiind deja promisă şi vândută bilateral prin contracte cu clauze secretizate.
Investigaţiile declanşate de Comisia Europeană săptămâna trecută sunt în curs, urmând ca în alte două săptămâni Comisia să prezinte public informaţii privind aceste investigaţii. Până atunci, tot ce putem face e să ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla.

Ar fi trei scenarii. În primul, nu se întâmplă nimic, iar toţi băieţii deştepţi îşi păstrează privilegiile. Nu ar mira pe prea mulţi dacă s-ar întâmpla aşa. Obişnuiţi cu opacitatea companiilor de stat în România, un astfel de deznodământ ar smulge poate un suspin din pieptul celor care aşteaptă drenarea mlaştinii, o scurtă perioadă de resemnare şi atât.