Tag: remes

  • Fostul ministru Decebal Traian Remeş a murit la 71 de ani, dupã o lungã spitalizare

    Fostul ministru al Agriculturii şi al Finanţelor, Decebal Traian Remeş, a murit, vineri seara, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorina Pintea, directorul Spitalului Judeţean Baia Mare, unde Remeş a fost internat mai mult timp. Fostul ministru a murit acasă, în Baia Mare.

    Fostul ministru Decebal Traian Remeş a murit, vineri seara, acasă, în Baia Mare, după ce joi, familia a cerut externarea.

    „Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să îl ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunţată că a murit”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorina Pintea, directorul Spitalului Judeţean Baia Mare.

    Decebal Traian Remeş a fost ministru al Agriculturii în 2007 şi ministru al Finanţelor Publice în perioada 1999 – 2000.

    Fostul ministru a fost condamnat, definitiv, în februarie 2012, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare în urma unui scandal în care Remeş a fost acuzat că ar fi traficat influenţa pentru a favoriza nişte firme să obţină contracte, în schimbul unor maşini de lux şi produse alimentare (caltaboş).

    Remeş a fost eliberat condiţionat în februarie 2014. 

    Deşi este cunoscut mai degrabă prin afacerea caltaboşul, el a avut un rol esenţial în 1999, în oprirea minerilor care veneau spre Bucureşti, când era în guvernul Radu Vasile ca Ministru al Finanţelor, iar în 2000, în guvernul Isărescu a fost unul dintre cei care a salvat tot sistemul bancar românesc, care se prăbuşea sub povara creditelor neperformante şi a scandalului FNI.

    Decebal Traian Remeş avea 71 de ani.

  • Basescu: Functionarii de la Finante nu au dreptul sa se revolte; Garda Financiara trebuie mutata la Interne

    “Oamenii aceia nu au dreptul sa se revolte, pentru ca au fost
    doi ministri ai Finantelor, Remes si Vladescu, care s-au intalnit
    cu capii Finantelor si cu sindicatele si i-au intrebat: Nu vreti sa
    trecem pe o grila de salarizare corecta si sa renuntam la sistemul
    de stimulente, care nu se stie cat va mai merge? Iar raspunsul
    sindicatelor din Finante, raspunsul capilor Finantelor din
    teritoriu si de la minister a fost: Nu, mentinem sistemul
    clientelar”, a spus seful statului.

    Traian Basescu a adaugat ca fostul ministru al finantelor, Gheorghe
    Pogea, i-a ascuns premierului Emil Boc existenta sistemului de
    acordare a stimulentelor.

    Seful statului a mai spus ca miscarea de la Finante i-a atras
    atentia asupra unor lucruri. “Ma intreb ce cauta Garda Financiara
    la Finante. Trebuie mutata la Interne, de ce stam asa cu
    recuperarea creantelor? Trebuie sa o dam executorilor judecatoresti
    si firmelor private autorizate”.

    Detalii pe
    stirileprotv.ro.

  • A mai ramas o luna

    Zvonurile, dar si declaratiile publice ale unor fruntasi din PNL privind nevoia unei remanieri (cel mai consistent zvon a privit intentia Noricai Nicolai de a ocupa functia lui Tudor Chiuariu la sefia Ministerului Justitiei) au tinut capul de afis saptamana trecuta pana la remanierea fortata a lui Decebal Traian Remes, inlocuit, n urma scandalului mitei, de Dacian Ciolos la conducerea Ministerului Agriculturii. Problema ar fi ramas una interna a PNL daca intre timp naar fi aparut avertismentul Comisiei Europene ca daca intr-o luna Romania nu-si rezolva deficientele in privinta sistemului de plati pentru agricultura, UE va activa clauza de salvgardare in domeniul agriculturii, ceea ce inseamna pierderea a 25% din subventiile europene pentru agricultura prevazute in acest an, adica 110 milioane de euro. Dupa ce Ciolos, fost subsecretar de stat la Agricultura, a amenintat ca daca se va activa clauza ii va demite pe toti secretarii de stat din minister, au aparut si criticile, de la cele ale fostului ministru social-democrat de resort, Ilie Sarbu, care l-a acuzat pe Ciolos ca poarta o parte din vina pentru blocajele de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si pana la unele venite chiar din PNL, conform carora nici n-ar fi trebuit schimbat ministrul tocmai acum, cand Romania e in criza de timp fata de termenul fixat de UE. Nici unul dintre titularii de la Agricultura de pana acum din cabinetul Tariceanu nu s-a remarcat insa prin eficienta, de la ex-liberalul Flutur pana la un om asa de strain de domeniu ca Dan Motreanu, iar probabil cel mai instructiv pentru prestatia lui Remes raman declaratiile lui Sorin Minea, presedintele patronatului Romalimenta, care chiar in ziua demisiei se plangea ca de sase luni a incercat sa-l convinga pe ministru sa faca o solicitare la UE ca sa poata cumpara carne de porc din tarile care n-au avut focare de pesta porcina, pentru ca astfel companiile romanesti sa poata exporta produse din carne pe piata UE.

  • Vreau sa vad carnatii

    In septembrie 2006, 8.000 de oameni ieseau in strada la Budapesta sa protesteze, dupa ce postul national de radio difuzase inregistrarea audio a unor convorbiri intre fruntasii socialisti, unde premierul Ferenc Gyurcsany recunostea in termeni neacademici ca el si partidul lui au mintit poporul vreme de doi ani in privinta problemelor din economie, ca sa poata castiga alegerile. Gyurcsany a recunoscut autenticitatea inregistrarilor, soarta guvernului a fost decisa in parlament, care l-a reconfirmat in functie, dar partidul sau a fost infrant la alegerile municipale din octombrie. Amintirea crizei starnite anul trecut in tara vecina de respectivele inregistrari audio arunca o lumina mai cuprinzatoare asupra scandalului legat de difuzarea pe postul public de televiziune de la Bucuresti si apoi pe internet a faimoaselor inregistrari video cu Remes si Muresan. Aspectul juridic al chestiunii, adica oportunitatea difuzarii in mass-media a unei probe in plina ancheta si felul cum publicarea filmuletului va influenta concret ancheta in cazul ex-ministrului Remes, ca si chestiunile de deontologie jurnalistica, sunt suspendate brusc atunci cand masinaria opiniei publice e starnita cu toate motoarele impotriva unor politicieni – si cu atat mai mult cu cat, in cazul nostru, e vorba de niste gramezi de caltabosi si palinca intr-o tara unde banii de subzistenta si de mancare sunt o problema pentru multa lume. "Vreau sa vad carnatii", scria un forumist care acuza TVR de cenzura fiindca n-a difuzat imediat si partea cu caratul caltabosilor la casa lui Remes.
    Ne putem imagina logic o urmare in care insusi presedintele Basescu (care la randul sau a formulat o solicitare cel putin ciudata atunci cand a cerut TVR sa spuna de unde a capatat "CD-ul sau caseta") sa fie acuzat de cenzura pentru faptul ca nu pune imediat la dispozitia poporului "aspectele si mai tentante din dosarul lui Remes", cele la care se referea saptamana trecuta. Din acest punct de vedere, asupra fiecarui ministru din cabinetul Tariceanu raman suspiciuni, chiar daca nu se va fi adeverit zvonul de la sfarsitul saptamanii trecute, ca urmatorii pe lista pentru DNA ar fi ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, si Mihai Voicu, ministrul pentru relatia cu Parlamentul. Ceea ce n-au facut nici biletelele roz dezvaluite mai an de de Elena Udrea si nici motiunea de cenzura a PSD realizeaza acum peste noapte niste pachete cu caltabosi si cateva lazi cu palinca, intrezarite vag intr-o filmare alb-negru: compromiterea unui intreg guvern, fara ca macar o ancheta care il vizeaza pe unul dintre ministrii lui sa fi fost incheiata.