BusinessMagazin

Tag: remake

  • Regele se întoarce pe marile ecrane

    Întrebarea pe care şi-au pus-o cei mai mulţi, în mod justificat, este următoarea: era nevoie de un remake al filmului? Pe scurt, răspunsul este da. Pentru varianta lungă, trebuie să luăm în calcul mai mulţi factori, cel mai important fiind faptul că Disney este o companie cu acţionari, iar principalul scop este că trebuie să genereze profit; nu trebuie să uităm nici de serviciul de streaming Disney+, care va fi lansat în noiembrie şi care are nevoie de conţinut nou pentru a atrage clienţi pe o piaţă deja saturată.
    Până la urmă, Disney s-a transformat într-un Midas al zilelor noastre; prin urmare, nu a mai surprins pe nimeni informaţia că Lion King a depăşit pragul de 1 miliard de dolari în mai puţin de două săptămâni de la lansare. Mai exact, la ora scrierii acestui material, veniturile generate la nivel globau se ridicau la 1,56 miliarde de dolari.
    Actorul James Earl Jones şi-a împrumutat vocea pentru Mufasa, la fel ca în filmul original din 1994. Tânărul leu Simba este interpretat de Donald Glover, iar Beyoncé o interpretează pe Nala, prietena din copilărie a lui Simba, care îi devine apoi parteneră.
    Distribuţia excelentă a reprezentat încă un motiv pentru a vedea filmul; chiar dacă vorbim de cei care doar şi-au împrumutat vocile personajelor principale, impactul asupra spectatorilor este unul foarte mare. Amintiţi-vă, spre exemplu, de Darth Vader şi modul în care vocea aceluiaşi James Earl Jones transformă personajul. Este greu să îţi închipui că altcineva ar putea face o treabă la fel de bună în spatele măştii.
    Pentru cei care nu au văzut filmul original din 1994, Lion King va fi o experienţă minunată. Pentru cei care sunt familiarizaţi cu povestea, trebuie spus că versiunea 2019 este aproape identică, lucru reproşat de altfel şi de cei mai mulţi critici ai filmului. Nu aş spune că m-a deranjat acest lucru, dar ar fi fost poate bine ca regizorul Jon Favreau să îşi lase amprenta asupra unor segmente.
    Nu prea ai ce să reproşezi filmului: grafica este minunată, coloana sonoră este aceeaşi pe care o ştim şi pe care o iubim, iar povestea, repet, nu are niciun element nou. Vorbind de un film de animaţie, şi nu de unul clasic, era destul de greu ca producătorii să folosească aceeaşi reţetă şi să obţină un rezultat slab.
    Sunt poate visător, dar trăiesc cu speranţa că cei care iau deciziile la Disney vor alege să caute noi poveşti pe care să le prezinte, renunţând la această obsesie pentru reluarea filmelor de succes. Dacă nu acum, măcar atunci când nu vor mai avea ce să reia.

    Nota: 8/10

  • Cronică de film: Întoarcere în lumea copilăriei

    Lansat în 1992, Aladdin s-a bucurat de un mare succes la public, câştigând două premii Oscar, pentru cea mai bună coloană sonoră originală, precum şi pentru cel mai bun cântec original.

    În regia lui Guy Ritchie, versiunea din 2019, care este un live-action remake, îi are în rolul principal pe Mena Massoud (Aladdin), alături de Naomi Scott (Jasmine) şi Will Smith (Genie), dar şi pe Billy Magnussen, Nasim Pedrad şi Marwan Kenzari în rolul răufăcătorului Jafar.

    Problema cu Aladdin este că seamănă prea mult cu originalul, iar elementele de grafică generate pe calculator nu aduc elementul de prospeţime pe care alte remake-uri l-au avut.

    Mare parte din filmări au avut loc, din august 2017 în ianuarie 2018, la studiourile Longcross şi Arborfield din Marea Britanie, dar şi pe teren, în Iordania. Acţiunea filmului are loc în Arabia, în oraşul imaginar Agrabah, un port comercial pe Drumul Mătăsii. Ca şi originalul lansat de Disney, noul film  se inspiră din Aladdin şi lampa fermecată”, o poveste din „O mie şi una de nopţi”.

    Designerul de costume Michael Wilkinson a petrecut foarte mult timp documentând autenticitatea costumelor pe care urma să le îmbrace personajele, tocmai pentru că a vrut ca hainele să spună o poveste în egală măsură universală şi geografică. Wilkinson a mers inclusiv în Africa, Turcia şi Pakistan pentru a studia diferitele tipuri de materiale cu care putea lucra.

    Despre actori, numai de bine, dar ei sunt „încuiaţi“ – cu excepţia câtorva scene – în scenariul filmului din 1992. Will Smith e potrivit în rol, dar cred că regizorul ar fi putut să-i ofere ceva mai multă libertate de mişcare. Marwan Kenzari nu reuşeşte să fie fie antipatic, iar „chimia“ dintre Massoud şi Scott e aproape inexistentă.

    Personal mi se pare trist că cei de la Disney (şi nu numai) preferă să reia poveştile deja prezentate decât să caute unele noi. E evident că cele vechi, deja confirmate de public, vor avea din nou succes şi vor aduce bani, dar poate că respectul faţă de spectatori ar trebui să impună şi aducerea unor lucruri noi pe marele ecran.

    Nu înţeleg nici de ce Guy Ritchie, unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei sale, a acceptat să regizeze filmul. Ritchie are în CV filme excelente (Lock, Stock & Two Smoking Barrels, Sherlock Holmes) şi cred că ar putea găsi proiecte mult mai potrivite pentru talentele sale. Sigur, cecul semnat de Disney a contat probabil destul de mult.

    În concluzie, Aladdin e un film decent, dar care nu surprinde în niciun fel. Ar fi putut fi o producţie mult mai bună dacă ar fi existat interes în acest sens.

    Nota: 6,5/10

    Aladdin
    Regia: Guy Ritchie
    Distribuţie: Will Smith, Mena Massoud, Naomi Scott
    Buget: 183 milioane dolari
    Durată: 2 ore 8 minute
    Data lansării: 24 mai

  • Cronică de film: Un horror de pus în ramă

    Cu încasări de peste 120 de milioane de dolari în weekendul lansării, It a lăsat mult în spate tot ceea ce înseamnă competiţie – filme precum Home Again sau The Hitman’s Bodyguard.

    A fost o performanţă binevenită, având în vedere că săptămânile de la sfârşitul lunii august au adus cele mai slabe performanţe din ultimii 20 de ani pentru box-office-ul nord-american.

    Intrarea It pe marile ecrane a adus mai multe recorduri: cea mai bună lansare din septembrie şi cea mai bună lansare pentru un film horror. Succesul de care se bucură producţia celor de la Warner Bros. şi New Line Cinema confirmă popularitatea lui Stephen King – peste 30 de filme îi poartă numele în căsuţa scenariştilor.

    It are ca şi concept central ceva ce mie, personal, mi-a dat multe coşmaruri când eram mic: un clovn criminal. Sigur, povestea e mult mai amplă, dar dacă ideea unui clovn care prinde viaţă vi se pare înspăimântătoare, atunci filmul o să vă dea fiori. De fapt, chiar şi Stephen King a recunoscut că Pennywise – numele clovnului în cauză – este o manifestare a temerilor sale din copilărie.

    Pennywise, aşadar, pare a avea un singur scop: să sperie şi să ucidă copii.

    Filmul din anii ’80 a rămas un punct de referinţă în industria horror, deşi e greu să spui că a fost un film reuşit. Singurul lucru de remarcat în acel caz este interpretarea lui Tim Curry, dar subiectul tratat a fost primit cu un entuziasm nebun de fanii genului. Era prin urmare firesc ca cineva să se încumete să adapteze din nou scenariul lui King, iar acel cineva s-a dovedit a fi Andy Muschietti.

    Încă de la prima scenă a filmului, care ni-l prezintă pe Georgie – un băiat de 6 ani care nu are un destin prea fericit – e evident că varianta din 2017 e mult superioară din punct de vedere tehnic. E şi meritul tehnologiei, pentru că efectele speciale sunt folosite în mod constant. Pot argumenta că e mai simplu să colorezi în roşu pe calculator decât să foloseşti cinci pungi de ketchup, aşa cum se făcea în anii ’80; în acelaşi mod, pot însă argumenta că lipsa totală de realism din filmele acelor ani avea un farmec pe care nu îl mai regăsesc azi.

    Pe măsură ce filmul avansează, aflăm şi inevitabilul clişeu: Pennywise e fapt o entitate malefică care se trezeşte o dată la 27 de ani pentru a teroriza copiii. Partea bună e însă că regizorul nu se fereşte de clişeele filmelor horror, ci profită la maximum de ele. Nu e un film care să aducă ceva sofisticat, o încercare de a transforma un horror într-un thriller; dimpotrivă, avem de-a face cu un film care are un singur rol: să ne sperie.

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    Nota: 8,5/10

  • Cronică de film: The Magnificent Seven

    The Magnificent Seven, cea mai recentă producţie a Metro-Goldwyn-Mayer Pictures şi Columbia Pictures, este o readaptare modernă a unei poveşti clasice într-un western de acţiune. Pelicula redă povestea a şapte pistolari justiţiari care eliberează o comunitate de sub teroarea unor bandiţi. În regia lui Antoine Fuqua, filmul spune povestea locuitorilor unui sat mexican care se văd nevoiţi să apeleze la ajutorul a şapte pistolari pentru a scăpa de o gaşcă de bandiţi ce îi exploatează şi îi terorizează.

    Localitatea Rose Creek din Mexic se află sub controlul industriaşului Bartholomew Bogue (Peter Sarsgaard), iar oamenii sunt disperaţi şi vor să se elibereze de sub tirania lui. Sub conducerea Emmei Cullen (Haley Bennett), ei caută protecţie din partea unui grup de şapte pistolari, cunoscuţi vânzători de recompense şi asasini plătiţi. Pe măsură ce se pregătesc de confruntare, cei şapte magnifici încep să înţeleagă că luptă pentru mai mult decât bani

    Produs de Metro-Goldwyn-Mayer Pictures şi Columbia Pictures, în colaborare cu LStar Capital şi Village Roadshow Pictures, filmul The Magnificent Seven îi are în distribuţie pe Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D’Onofrio, Byung-Hun Lee, Manuel Garcia-Rulfo, Martin Sensmeier, Haley Bennett, Matt Bomer şi Peter Sarsgaard. Producători sunt Roger Birnbaum şi Todd Black, iar scenariul este semnat de Nic Pizzolatto (cunoscut pentru serialul True Detective) şi Richard Wenk. 

    Ideea acestui remake s-a născut în 2010, când Roger Birnbaum a ajuns la conducerea MGM şi a dobândit acces la bogata arhivă a studioului. Frunzărind titlurile de colecţie a remarcat pelicula anului 1960 intitulată Cei şapte magnifici / (The Magnificent Seven), care îi plăcuse teribil în vremea studenţiei. A aflat cu uimire că la baza ei se află filmul japonez Cei şapte samurai, regizat de Akira Kurosawa, un clasic al genului. Atunci i-a venit lui Birnbaum ideea de a reface povestea celor şapte justiţiari, iar când a revenit la rolul de producător s-a apucat imediat de idee, căutând o perspectivă nouă şi modernă asupra poveştii. Aici a intrat în scenă Antoine Fuqua, a cărui primă propunere pentru film a fost Denzel Washington, care a acceptat proiectul şi a ajuns să joace pentru prima oară în carieră într-un western.

    Apoi în distribuţie au ajuns cinci actori mai tineri: Ethan Hawke ca Goodnight Robicheaux; Vincent D’Onofrio ca Jack Horne; sud-coreeanul Byung-Hun Lee în rolul lui Billy Rocks; actorul american de origine mexicană Manuel Garcia-Rulfo ca Vasquez; şi actorul de origine indiană Martin Sensmeier ca Red Harvest.

    Fiind un remake, aşteptările de la The Magnificent Seven au fost destul de mari; am mai discutat în numerele trecute despre motivele care duc la realizarea unui remake şi mai ales cerinţele pe care acesta trebuie să le îndeplinească, aşa că nu o să insist. Spun doar că acesta este un exemplu pozitiv, iar alte case de producţie ar trebui să urmărească procesul de lucru al celor de la MGM.
    NOTĂ: 8/10
     

  • Cronică de film: Ben-Hur

    Sigur, pare o întrebare care nu-şi are întotdeauna rostul – unele filme nu au excelat la prima strigare – dar de cele mai multe ori iei decizia de a relansa un film atunci când versiunea a avut un succes cel puţin moderat. Dacă vorbim de un film precum Ben-Hur, care a primit cele mai multe premii Oscar în istoria cinematografiei, atunci întrebarea de mai sus ar trebui să fie determinantă pentru viitorul producţiei.

    Mai mult ca sigur, cei care au lansat anul acesta Ben-Hur nu şi-au pus întrebarea în caz; de fapt, cred sincer că nu şi-au pus nicio întrebare. Au presupus că lumea va da năvală în sălile de cinematograf pentru a revedea povestea cu un plus de efecte speciale. Dar Timur Bekmambetov, oricât de talentat ar fi ca regizor, nu este William Wyler; iar Jack Huston cu siguranţă nu e Charlton Heston.

    Ben-Hur spune povestea prinţului evreu Iuda Ben-Hur şi a fratelui său adoptat, orfanul roman Messala Severus. În timpul copilăriei, cei doi băieţi sunt apropiaţi, dar Messala se îndrăgosteşte de sora bună a lui Iuda, Tirza. În cele din urmă, el se hotărăşte să plece din Ierusalim pentru a-şi găsi drumul în lume; în absenţa sa, tensiunile dintre evrei şi romani cresc, iar Iuda se vede prins în mijlocul unei lupte pentru putere. Acuzat de plănuirea unui asasinat, el este vândut ca sclav şi petrece următorii cinci ani la marginea imperiului.

    Principala problemă a acestei reinterpretări a fost lipsa unei figuri care să impună respect. Prin decizia de a folosi aproape în totalitate actori necunoscuţi (excepţie făcând Morgan Freeman), Bekmambetov şi-a dat singur cu ciocanul peste mână.

    Lungimea filmului este o altă problemă: Ben-Hur este povestea epică a celor doi fraţi despărţiţi de cultura şi politica vremii, iar descrierea sa coerentă necesită mai mult de două ore; filmul din 1959, recompensat cu 11 premii Oscar, durează mai bine de 3 ore şi jumătate. Pentru a nu strica programul milenialilor ajunşi din întâmplare în sala de cinema, producătorii au înghesuit o bună parte a acţiunii într-un monolog rostit de Morgan Freeman. Nu a fost de ajuns, aşa că au trimis probabil filmul şi la un soi de măcelarie operată de oamenii de la montaj. Asta duce, bineînţeles, la secvenţe lipsite de coerenţă, în care personaje dispar şi reapar.

    Singurii care par să-şi fi făcut treaba sunt cei de la departamentul scenografie, pentru că decorurile sunt într-adevăr spectaculoase şi evocă destul de bine epoca respectivă. Vorbind despre acest sentiment de autenticitate, regizorul a declarat că s-a făcut o documentare serioasă despre epoca respectivă pentru a stabili cu exactitate cum arătau carele, cum se îmbrăcau atunci oamenii, cum îşi purtau părul etc. Iar designerul de costume explică: „M-am inspirat din filmele anterioare, mai ales din clasica producţie a anului 1959, dar şi din surse istorice şi artistice, cum sunt frescele, statuile, picturile etc.“ Cel mai interesant amănunt legat de vestimentaţie este că Varya Avdyushko a comparat uniformele romanilor cu cele ale militarilor de astăzi, din trupele speciale sau din diverse armate, tocmai cu scopul de a găsi câteva elemente de legătură care puteau fi exploatate pentru a atrage publicul contemporan.

    În concluzie, Ben-Hur 2016 este un experiment ratat, la fel ca multe alte remake-uri sau rebooturi, şi nu aduce nimic în plus producţiei din 1959; ba chiar din contră. Sper doar că amatorii mai tineri de film nu se vor lăsa seduşi de mirajul efectelor speciale şi îşi vor rezerva trei ore şi jumătate pentru a urmări varianta corectă.

    Nota: 4/10

    Regia:
    Timur Bekmambetov

    Distribuţie:
    Jack Huston, Toby Kebbell, Rodrigo Santoro

    Durată:
    125 minute

    Buget:
    100 milioane dolari

    Data lansării:
    19 august

  • Cronică de film: Jurassic Park

    Deşi nu are impactul pe care l-a avut Jurassic Park (alte vremuri, altă tehnologie), Jurassic World este un film ce merită urmărit. Este un film distractiv, antrenant şi fără prea multe secvenţe inutile, iar acest lucru va fi apreciat de fanii seriei originale.

    Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar complexul de pe Insula Nublar este acum deschis publicului. Numărul vizitatorilor este însă în scădere, iar managementul decide crearea unei noi atracţii care să atragă noi clienţi. Din acest moment, acţiunea se derulează similar celei din filmul regizat de Spielberg. Pentru cei care nu au văzut producţia din 1993, mă voi opri aici cu detaliile.

    Efectele speciale sunt impecabile, dar dinozaurii din 2015 nu au acelaşi efect asupra spectatorului pe care l-au avut cei din 1993; este normal, pentru că astăzi suntem obişnuiţi cu CGI în majoritatea filmelor de acest gen.

    Regizorul Colin Trevorrow (39 de ani )a mai regizat un singur lung metraj până acum, “Safety not guaranteed”, primit relativ bine de public. Este de apreciat curajul producătorilor de a lăsa un buget de peste 150 de milioane de dolari pe mână unui regizor cvasidebutant.

    Implicarea lui Spielberg s-a rezumat, probabil, la câteva sfaturi; folosirea numelui său pe ecran a fost o mişcare mai mult de marketing, pentru că funcţia de producător este una care contează doar la nivel financiar. Regizorul Colin Trevorrow a făcut însă o treabă bună, reuşind să pună cap la cap două ore de acţiune şi suspans de calitate.

    În rolurile principale îi regăsim pe Chris Pratt (“Guardians of the Galaxy”, “Parks and recreations”), Bryce Dallas Howard (“The Village”, “Spider-Man 3”) şi Ty Simpkins (“Insidious”, “Iron Man 3”). Singurul actor care a apărut şi în producţia din 1993 este B.D. Wong, reluând rolul doctorului Henry Wu.

    Chris Pratt este o alegere excelentă pentru acest rol, pentru că filmul nu se vrea o dramă profundă ci mai degrabă un film de acţiune presărat cu momente amuzante, iar Pratt şi-a dovedit umorul în ultimii ani, mai ales în cadrul serialului “Parks and recreations”.

    În concluzie, vă recomand să vedeţi acest film. Dacă puteţi ajunge la cinema, cu atât mai bine; efectele speciale sunt parcă şi mai speciale pe marele ecran. Nota: 8/10

  • Primul film din istorie care depăşeşte pragul încasărilor de 500 milioane de dolari în weekendul de debut

    Deşi nu are impactul pe care l-a avut Jurassic Park (alte vremuri, altă tehnologie), Jurassic World este un film ce merită urmărit. Este un film distractiv, antrenant şi fără prea multe secvenţe inutile, iar acest lucru va fi apreciat de fanii seriei originale.

    Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar complexul de pe Insula Nublar este acum deschis publicului. Numărul vizitatorilor este însă în scădere, iar managementul decide crearea unei noi atracţii care să atragă noi clienţi. Din acest moment, acţiunea se derulează similar celei din filmul regizat de Spielberg. Pentru cei care nu au văzut producţia din 1993, mă voi opri aici cu detaliile.

    Efectele speciale sunt impecabile, dar dinozaurii din 2015 nu au acelaşi efect asupra spectatorului pe care l-au avut cei din 1993; este normal, pentru că astăzi suntem obişnuiţi cu CGI în majoritatea filmelor de acest gen.

    Regizorul Colin Trevorrow (39 de ani) a mai regizat un singur lungmetraj până acum, Safety Not Guaranteed, primit relativ bine de public. Este de apreciat curajul producătorilor de a lăsa un buget de peste 150 de milioane de dolari pe mână unui regizor cvasidebutant.

    Implicarea lui Spielberg s-a rezumat, probabil, la câteva sfaturi; folosirea numelui său pe ecran a fost o mişcare mai mult de marketing, pentru că funcţia de producător este una care contează la nivel financiar. Regizorul Colin Trevorrow a făcut însă o treabă bună, reuşind să pună cap la cap două ore de acţiune şi suspans de calitate. În rolurile principale îi regăsim pe Chris Pratt (Guardians of the Galaxy,
    Parks and Recreations), Bryce Dallas Howard (The Village, Spider-Man 3) şi Ty Simpkins (Insidious, Iron Man 3). Singurul actor care a apărut şi în producţia din 1993 este B.D. Wong, reluând rolul doctorului Henry Wu.

    Chris Pratt este o alegere excelentă pentru acest rol, pentru că filmul nu se vrea o dramă profundă, ci mai degrabă un film de acţiune presărat cu momente amuzante, iar Pratt şi-a dovedit umorul în ultimii ani, mai ales în cadrul serialului Parks and Recreations.
    În concluzie, vă recomand să vedeţi acest film. Dacă puteţi
    ajunge la cinema, cu atât mai bine; efectele speciale sunt parcă şi mai bine puse în valoare pe marele ecran.
     

  • Un remake al celebrului serial “Urzeala tronurilor” ar putea fi realizat cu actori indieni

    “Rani Mahal” – aşa cum se va intitula serialul în versiune indiană – va avea la bază personajele din cărţile scrise de George R.R. Martin şi din serialul celebru “Game of Thrones”, potrivit Indian Express, citat de contactmusic.com.

    Publicaţia scrie că actriţa Sakshi Tanwar va juca rolul Daenerys Targaryen, care a făcut-o celebră pe Emilia Clarke, în timp ce personajul Lenei Headey – Cersei Lannister – va fi interpretat de Anita Hassanandani, iar cel al actorului Kit Harington – Jon Snow – va prinde viaţă cu ajutorul lui Parth Samthaan.

    Inspirat din seria de romane “Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul original HBO “Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din “Urzeala tronurilor”.

    George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

    Cel de-al cincilea sezon al serialului “Urzeala tronurilor”, produs de HBO, va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 12 aprilie.

  • Godzilla: cum a evoluat monstrul din celebra franciză de-a lungul timpului

    Premiera filmului Godzilla, care a avut un buget de un milion de dolari, a avut loc pe 3 noiembrie 1954, în Japonia. A fost primul dintr-o serie de peste 30 de filme, dintre care patru au fost remake-uri produse în Statele Unite.

    Valoarea francizei nu este cunoscută, însă pentru ultimele patru filme lansate ea depăşeşte 150 de milioane de dolari.

    Interesant este modul în care monstrul Godzilla a evoluat de-a lungul timpului, cea mai vizibilă fiind dimensiunea sa: din 1954 până în 1975 şi în filmul din 2001, Godzilla avea 50 de metri înălţime. Între 1984 şi 1989, 80 de metri înălţime. În anii 1992-1995, producătorii l-au reprezentat cu înălţimea de 100 de metri, pentru ca în cel mai recent film, cel din 2014, monstrul să fie înalt de 120-150 de metri.

    Filmul “Godzilla” a avut lansarea în România vineri, 16 mai.

  • S-a lansat primul trailer complet al Dawn of the Planet of the Apes – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    În anul 2011, casa de producţii 20th Century Fox a decis relansarea seriei, prin filmul Rise of the Planet of the Apes, un prolog al acţiunii din seria originală.

    Anul acesta are lansarea Dawn of the Planet of the Apes, iar 20th Century Fox a anunţat că va lansa în 2016 o a treia parte a seriei.

    Franciza “Planeta maimuţelor” a avut, până în prezent, încasări cumulate de 926 milioane de dolari. Filmul original, avându-l pe Charlton Heston în rolul principal, a fost bazat pe nuvela SF cu acelaşi nume a francezului Pierre Boulle.