Tag: reintalnire

  • Cronică de film: Pierduţi în spaţiu

    Dacă filmul din 1997 îi propunea pe Will Smith şi Tommy Lee Jones în rolurile principale, reinterpretarea din 2019 aduce o altă pereche în prim-plan, una care s-a remarcat în Thor: Ragnarok. Lucrurile nu stau la fel şi aici, pentru că oricât de bine s-ar înţelege Thompson şi Hemsworth, scenariul şi în general toate ideile producătorilor par menite să îi încurce.

    La fel ca şi filmele anterioare, Men in Black: International prezintă aventurile agenţilor care trebuie să ţină sub control diverse specii care se aventurează pe Pământ. Ne întâlnim acum cu agenţii H şi T (Chris Hemsworth şi Liam Neeson), cărora ulterior li se alătură şi agenta M (Tessa Thompson).

    Am rămas cu impresia că scenariştii au uitat toate regulile prezente în primele trei părţi, aşa cum ar fi faptul că tehnologia extraterestră nu era niciodată văzută în public. Regizorul F. Gary Gray reuşeşte să mai lege puţin scenele, dar când materialul sursă e complet lipsit de logică, nu sunt multe de făcut.

    Filmul nu aduce nimic nou francizei, din contră, elimină replicile amuzante care aduceau zâmbete pe feţele spectatorilor. Nu cred că a fost ceva intenţionat, ci o neputinţă a scenariştilor de a gândi câteva momente care să provoace râsul. De încercat au încercat, dar nu-mi aduc aminte să fi auzit în sala de cinema vreun spectator care să râdă.

    Recunosc că m-am raportat şi la buget – unul extrem de generos, de 110 milioane de dolari – atunci când mi-am creionat aşteptările pentru acest film. Am mai văzut eşecuri costisitoare, dar asta se întâmpla de obicei atunci când producătorii nu aveau o structură deja testată pe care să construiască filmul.

    Cei care au finanţat proiectul nu vor rămâne însă cu buzunarele goale, pentru că Men in Black: International a generat deja, în câteva zile, venituri de peste 100 de milioane de dolari.

    În concluzie, aş spune că ultima apariţie a lui Will Smith ar fi trebuit marcheze finalul francizei Men in Black. E o situaţie pe care mi-e teamă că o voi revedea în anii următori atunci când vor fi relansate serii precum Indiana Jones sau Harry Potter.

    Notă: 5,5/10

  • Familia care şi-a regăsit fiica pierdută după 24 de ani: „De acum înainte tata este aici”. VIDEO emoţionant

    Femeia a intrat în legătură cu părinţii săi la începutul anului, după ce a citit online o postare despre căutarea lor disperată. Povestea a făcut înconjurul ţării şi foarte mulţi oameni au sărbătorit împreună cu cei trei reîntâlnirea.

    Wang Mingqing şi Liu Dengying erau vânzători de fructe şi îşi comercializau marfa lângă o şosea din sud-vestul oraşului Chengdu. Într-o zi foarte aglomeratp, Wang a fugit să schimbe nişte bani pentru un client, iar când s-a întors fetiţa nu a mai fost de găsit, scrie presa chineză.

    Wang şi soţia lui au petrecut ani îmntregi căutând-o pe fată în oraş, dar şi în regiunile înconjurătoare, au dat anunţuri în ziare şi au făcut multe apeluri online, iar în 2015 bărbatul a decis să îşi ia licenţa de taximetrist, iar în toată activitatea sa le-a povestit clienţilor despre Qifeng, a împărţit cartonaşe cu informaţii despre ea tuturor şi a afişat chiar un panou pe maşină în care îi ruga pe cei care au orice fel de detalii să îl anunţe negreşit. 

    Citeste continuarea pe www.gandul.info

  • Studioul Marvel a anunţat lista de filme ce vor fi lansate până în 2019

    În cadrul unei conferinţe de presă din Los Angeles, Marvel a anunţat ce filme vor fi lansate până în 2019, astfel că fanii prezenţi au aflat când se vor reîntâlni cu personajele preferate.

    Lista prezentată de Marvel:

    Captain America: Civil War (Captain America 3) – data de lansare 6 mai 2016

    Doctor Strange – data de lansare 4 noiembrie 2016

    Guardians of the galaxy 2 – data de lansare 5 mai 2017

    Thor: Ragnarok (Thor 3) – data de lansare 28 iulie 2017

    Black Panther – data de lansare 3 noiembrie 2017

    Avengers: Infinity War part I (Avengers 3) – data de lansare 4 mai 2018

    Captain Marvel – data de lansare 6 iulie 2018

    Inhumans – data de lansare 2 noiembrie 2018

    Avengers: Infinity War part II (Avengers 3) – data de lansare 3 mai 2019