Tag: regatul unit

  • Ca la şcoală: Marile exchange-uri de criptomonede din Marea Britanie vor să începe să îşi „testeze” clienţii. Întrebările vizează noţiuni economice şi situaţia financiară personală, iar cei care pică vor fi opriţi de la tranzacţionare

    Coinbase, Crypto.com, Gemini, precum şi alte exchange-uri de criptomonede anunţă utilizatorii că vor avea de răspuns la chestionare pentru evaluarea riscului investiţional şi literaţiei financiare, scrie CNBC.

    Măsura vine ca urmare a noilor reglementări impuse în Regatul Unit privind publicitatea exchange-urilor de criptomonede.

    Astfel, începând de luni utilizatorii acestor platforme din Marea Britanie vor avea de declarat ce fel de investitori sunt şi să răspundă la un chestionar cu intrebări financiare pentru a putea utiliza în continuare serviciile.

    Întrebările, care deşi variează de la aplicaţie la aplicaţie, vor viza natura volatilă a criptomonedelor şi capacitatea clienţilor de a suporta pierderile.

    Dacă un potenţial client pică aceste chestionare va fi restricţionat în a folosi platforma respectivă.

    Odată cu adoptarea Financial Services and Markets Act, firmele din spaţiul cripto trebuie să respecte aceleaşi reglementări precum cele tradiţionale.

  • Veşti proaste. O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi şi mai contagioasă

    O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât alte mutaţii ale Omicron.

    Autorităţile sanitare britanice studiază XE – o mutaţie a tulpinilor BA.1 şi BA.2 Omicron.

    Până pe 22 martie, în Anglia au fost detectate 637 de cazuri de XE.

    Profesorul Susan Hopkins spune că astfel de variante dispar de obicei „relativ repede”.

    „Până în prezent nu există suficiente dovezi pentru a trage concluzii cu privire la transmisibilitate, gravitate sau eficienţa vaccinului”, a declarat Hopkins pentru „The Sun”.

    Varianta a fost detectată, de asemenea, în Thailanda şi Noua Zeelandă.

    Un raport al OMS arată, conform Sky News, că estimările din primele zile indică faptul că noua variantă ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât BA.2.

    „Cu toate acestea, concluzia necesită o confirmare suplimentară. XE aparţine variantei Omicron până când pot fi raportate diferenţe semnificative în ceea ce priveşte transmiterea şi caracteristicile bolii, inclusiv gravitatea”, au spus autorităţile sanitare britanice.

  • Veşti proaste. O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi şi mai contagioasă

    O nouă variantă COVID a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât alte mutaţii ale Omicron.

    Autorităţile sanitare britanice studiază XE – o mutaţie a tulpinilor BA.1 şi BA.2 Omicron.

    Până pe 22 martie, în Anglia au fost detectate 637 de cazuri de XE.

    Profesorul Susan Hopkins spune că astfel de variante dispar de obicei „relativ repede”.

    „Până în prezent nu există suficiente dovezi pentru a trage concluzii cu privire la transmisibilitate, gravitate sau eficienţa vaccinului”, a declarat Hopkins pentru „The Sun”.

    Varianta a fost detectată, de asemenea, în Thailanda şi Noua Zeelandă.

    Un raport al OMS arată, conform Sky News, că estimările din primele zile indică faptul că noua variantă ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât BA.2.

    „Cu toate acestea, concluzia necesită o confirmare suplimentară. XE aparţine variantei Omicron până când pot fi raportate diferenţe semnificative în ceea ce priveşte transmiterea şi caracteristicile bolii, inclusiv gravitatea”, au spus autorităţile sanitare britanice.

  • Pandemia în cifre: Un an de lockdown-uri a costat economia britanică peste 250 de miliarde de lire

    O analiză a Centrului pentru Economie şi Cercetări privind Mediul de Business (CEBR) arată că, în timp ce Marea Britanie a suferit pagube semnificative din cauza restricţiilor impuse de pandemie, greul a fost dus de regiunile mai sărace, conform unui raport publicat luni, citat de The Guardian.

    Compania a declarat că diferenţa dintre nord şi sud ar putea creşte în condiţiile în care guvernul nu va lua măsurile necesare pentru a se asigura că părţile mai puţin înstărite ale ţării nu vor continua să suporte, în mod disproporţionat, pierderile provocate de coronavirus.

    Sam Miley, economist CEBR, spune că raportul a comparat estimările organizaţiei din perioada pre-COVID-19 cu nivelul de producţie înregistrat în cele 12 luni de după anunţarea primului lockdown din 2020.

    Valoarea adăugată brută – care măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor produse de economie, minus costurile de producţie şi costurile materialelor prime – a fost cu peste 250 de miliarde de lire sub nivelurile prezise de grupul britanic, spune Miley.

    Cele mai grave pierderi au fost raportate în Londra, unde lipsa de activitate a business-urilor a şters 51,4 miliarde de dolari din economie.

    Datorită programului de vaccinare al autorităţilor – unul dintre cele mai eficiente la nivel global – economia britanică ar putea atinge nivelurile pre-COVID-19 până la finalul anului, potrivit guvernatorului Băncii Angliei, Andrew Bailey.

  • Românii care merg în Anglia trebuie să prezinte un test negativ şi să intre în izolare

    Ministerul Afacerilor Externe anunţă că autorităţile britanice au luat noi măsuri pentru intrarea în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei. Noile măsuri vor intra în vigoare vineri, ora 4:00 a.m. 

    Astfel, conform informaţiilor comunicate public de autorităţile britanice, persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiţia prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei.

    Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR, precum şi, în anumite condiţii limitate, testele rapide de tip lateral flow sau LAMP.

    Detalii suplimentare cu privire la condiţiile în care vor fi acceptate testele rapide vor fi anunţate ulterior de către autorităţile britanice. Informaţiile disponibile la acest moment pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/government/speeches/international-travel-update-11-january-2021.

    Conform autorităţilor britanice, prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia.

    Autoizolarea poate fi suspendată cu condiţia efectuării unui al doilea test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, şi a prezentării unui rezultat negativ.

    Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii deţin un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei.

    Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine un astfel de test pot fi amendate cu 500 de lire sterline.

    Sunt exceptaţi de la această măsură: transportatorii internaţionali, echipajele maritime, feroviare şi aeriene, precum şi minorii sub 11 ani. Până la acest moment, autorităţile din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor nu au anunţat adoptarea noilor măsuri, iar cele din Scoţia au confirmat intenţia de a implementa măsurile, însă fără a preciza data exactă la care acestea vor intra în vigoare.

    MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi persoanelor aflate în tranzit.

    De asemenea, MAE reaminteşte faptul că toate persoanele care sosesc în Marea Britanie din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie – denumite „travel corridors” : https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors– au obligaţia de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile.

    Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 76027328; 0044 20 7602 9833​; 0044 20 7603 6694​; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, ale Consulatului General al României la Edinburgh: 0044 (0) 131 524 9491, 0044 (0) 131 524 9492 şi ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 (0) 161 236 0478; 0044 (0) 161 237 5513, 0044 (0) 161 236 9687; 0044 (0) 161 236 8995, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

    De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (0044 7738716335), Consulatului General al României la Edinburgh (0044 (0) 7951 858 445) şi Consulatului General al României la Manchester (0044 (0) 75 35 604 342).