Tag: REGALITATE

  • SCANDALUL din Casa Regală. Ziua în care Nicolae a fost exclus din linia de succesiune la Coroana României şi urmările acestui act | FOTO

    1 august, 2015- Ziua din care Nicolae nu mai este Principe al României

    Decizia a fost luată de Regele Mihai în 1 august 2015, în urma unei întâlniri care a avut loc la reşedinţa sa din Elveţia. La întâlnirea, în urma căreia principele Nicolae era exclus de la succesiunea Coroanei, se aflau, alături de rege, membrii Consiliului Regal Ioan Luca Vlad, Mihnea Constantinescu şi principele Radu Duda.

    La vremea respectivă, casa Regală a făcut publice şi fotografii de la întâlnirea din Elveţia, una dintre ele afişându-i pe cei patru la o masă.


     

    Oficial, motivul excluderii lui Nicolae nu a fost clar: “În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”, se arăta în anunţul oficial.

    Nicholas Medforth-Mills (“principele Nicolae al României”) este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, fiind al treilea în ordinea de succesiune dinastică.

    Alte explicaţii au venit din partea consilierului Casei Regale a României, Ion Luca Vlad, dar nici acestea nu indicau exact motivul care a dus la retragerea titlurilor.

    “Majestatea Sa a observat şi ceea ce s-a văzut public şi ceea ce principele Nicolae a făcut cât a fost principe în privat alături de familie şi a considerat că asta este decizia cea mai bună (…) Sigur că va fi mai greu să ne obişnuim, acum sunt primul care o spun că prezenţa sa în România a fost una majoritar benefică şi el este de părere că a învăţat foarte multe din România, că a avut o experienţă extraordinară şi care este unică în viaţa cred că a milioane de oameni, deci nu există nimic şi niciun motiv pentru care pleacă din România din cauza României, din contră e ceva ce pe undeva rămâne numai cu amintiri frumoase”, a declarat consilierul Casei Regale a României, Ion Luca Vlad.

    Consilierul Casei Regale era de părere că nepotului regelui “i se reproşează nimic pentru trecut, ci este pur şi simplu pregătire pentru viitor pentru ca amebele părţi, dinastia, naţiunea cu simbolurile ei să meargă înainte, iar el ca persoană privată să meargă şi el înainte fără să fie supus la restricţii, inclusiv de natura modestiei”.

    “Adică atunci când eşti în public trebuie să ai o anumită atitudine, trebuie să te supui unor privaţiuni, dacă tu le faci, dar în spiritul tău nu eşti fericit cu ele, aceste lucruri nu pot rezista prea mult şi în mod preventiv trebuie să faci un pas. (…) Ceea ce vreau neapărat să transmit este că nu trebuie să începem să căutăm prin coşurile de gunoi pentru că nu vom găsi nimic. Nu este, cum am mai fost întrebat, nu vom avea o ştire de scandal poimâine, nu este cazul. Aici există o strictă decizie pentru viitor şi repet o decizie în asentiment, nu este o pedeapsă”, a completat Vlad.

    În presă apăruseră însă informaţii că în spatele deciziei Regelui Mihai I stă o presupusă relaţie a nepotului său Nicolae cu o tânără pe nume Nicoleta Cîrjan, pe care ar fi lăsat-o însărcinată. Tot în acea perioadă, relaţiile dintre Nicolae şi unchiul său Radu s-au răcit foarte mult, devenind chiar tensionate, scria presa.

    Nicolae nu a făcut mai multă lumină în acest caz. După aflarea deciziei, acesta a numit-o…binevenită.

    “Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum si la rolul pe care eu il pot avea in propăşirea lor. Poziţia de Principe al Romaniei şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multa durere în suflet, consider ca decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile si principiile în alt mod”, spunea Nicolae în august 2015.

    Totuşi, la finalul aceluiaşi an, vorbea despre nedreptatea care l-a dus în exil.

    “A trecut un an greu şi profund nedrept, care mi-a răpit ţara şi m-a dus departe de voi, într-un exil pe care însă l-am acceptat. Respectul faţă de Majestatea Sa rămâne neclintit. Un An Nou plin de bucurii, sănătate şi împliniri!”, scria pe Facebook Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills, în 31 decembrie 2015.

    Excluderea lui Nicolae din linia de succesiune, a treia sub semnătura Regelui Mihai

    După excluderea lui Nicolae, linia de succesiune a Casei Regale a României arată în felul următor: Alteţa sa Regală Principesa Margareta, Alteţa Regală Principesa Elena, Elisabeta Karina de Roumanie Medforth-Mills (fiica Elenei şi soara lui Nicolae), Alteţa Regală Principesa Sofia (a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana), Elisabeta Maria Biarneix (fiica Sofiei) şi Alteţa Regală Principesa Maria a României (a cincea fiică a Regelui Mihai).

    Irina Walker (62 ani), a treia fiică a Regelui Mihai a fost exclusă de la succesiune împreună cu toţi descendenţii săi şi i s-a retras titlul de Principesă a României, în octombrie 2014, după ce a fost plasată trei ani sub supraveghere de un judecător federal în SUA pentru că a organizat lupte de cocoşi la ferma pe care o deţine împreună cu soţul ei, John Walker. Soţii Walkers au fost arestaţi în august 2013, după ce autorităţile au anunţat că ei au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi în perioada aprilie 2012 – aprilie 2013 la ferma lor din Irrigon, la est de Portland.

    Şi principesa Sofia (58 ani), aflată în prezent a patra pe linia de succesiune la coroană, a fost decăzută din drepturi de către tatăl său. Se întâmpla în 1988, pe când avea 31 de ani, şi s-a căsătorit cu un francez, Alain Biarneix. Acesta îşi inventase un titlu nobiliar şi un supranume, Michel de Laufenburg. Regele Mihai nu a fost de acord cu căsătoria şi a decăzut-o din drepturi, a fost exclusă din linia de succesiune şi i s-a luat titlul de Principesă de România. Ulterior a divorţat, iar în 2007 Regele Mihai a revenit asupra deciziei şi a inclus-o în linia de succesiune la tronul României.

    Anul 2016- Retragerea Regelui din viaţa publică şi moartea Reginei Ana

    În data de 2 martie 2016 Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României. A transmis şi un mesaj:

    “În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.”

    Cinci luni mai târziu, în 1 august, Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a murit la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Imediat au apărut speculaţiile legat de participarea nepotului Nicolae la funeralii.

    “Am o poză cu ea pe pervazul ferestrei de când eram copil. În fiecare dimineaţă, această fotografie îmi reaminteşte, de fiecare dată, că mi-a fost cea mai mai apropiată persoană în copilăria mea. Bunica mea, o Mare Doamnă, pe care mereu am admirat-o pentru inimă ei imensă, pentru opiniile sale puternice, pentru personalitatea şi încăpăţânarea care i-au dat puterea de a-şi spune opiniile şi de a fi sprijinul de care bunicul meu a avut atât de multă nevoie”, scria fostul principe pe Facebook. Ulterior a participat la înmormântarea bunicii.

    Casa Regală anunţase deja că Regele Mihai nu va veni în România, la ceremonia ce avea loc la Curtea de Argeş, din cauza stării sale de sănătate.

    2017- Prinţul Nicolae susţine că nu a scris mesajul prin care acceptă retragerea titlurilor

    Scandalul nu a mai putut fi ascuns de opinia publică în această toamnă. În 6 noiembrie, Casa Regală anunţa că starea generală de sănătate a Regelui Mihai, acum în vârstă de 96 de ani, s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o „scădere semnificativă a rezistenţei”.

    Nicolae Medforth-Mills a pornit imediat spre Elveţia să îşi vadă bunicul. Nu a fost lăsat însă să intre în imobil, fiind acuzat de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forţat uşa de la reşedinţa Majestăţii Sale.

    Casa Regală a anunţat că Nicolae a agresat trei oameni în scandal, iar la domiciliul Regelui Mihai a fost chemată poliţia.

    Pe de o parte, familia regală susţine că Regele Mihai este cel care nu doreşte să îşi vadă nepotul, în timp ce Nicolae acuză că este a şaptea oară în ultimii doi ani când vrea să îl vadă pe rege, dar nu este lăsat de oamenii din apropierea sa.

    “Eu, Nicolae, am vrut doar să îmi văd bunicul şi să-mi iau rămas bun, într-un mod liniştit, respectos, aşa cum este creştineşte. Nu am fost lăsat nici acum, nici în alte dăţi când am vrut să-l văd. Nici măcar în perioada exilului, noi, bunic şi nepot, nu am fost despărţiţi şi amândoi am preţuit această legătură de sânge. Cunoscându-l atât de bine, nu cred că el este cel care a decis ca noi să nu ne vedem. Dimpotrivă, ştiu că şi-ar fi dorit mult”, spunea Nicolae.

    În schimbul de comunicate şi postări pe Facebook a intervenit şi mama lui Nicolae, tot printr-un comunicat transmis de Casa Regală. Din acest moment nu mai e un secret că la baza întregului scandal a stat un presupus copil nelegitim. Principesa Elena îşi acuză public fiul că nu a clarificat parnitatea copilului.

    “Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiţă de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă. La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu”, se arată în anunţul Casei Regale, care o citează pe Principesa Elena.

    Nicoleta Cîrjan, femeia cu care se presupune că Nicolae ar avea un copil, a anunţat la rândul ei că nu a refuzat testul ADN, precizând că a cerut să îl facă în două locuri diferite. Declaraţia venea după ce Nicolae Medforth-Mills afirmase că situaţia a rămas neclară deoarece femeia nu s-a prezentat la efectuarea testului.

    “Pentru ultima oară, vă reamintesc: nu am refuzat niciodata să fac test ADN cu Iris! Tot ce am cerut a fost să îl facem în două locuri diferite (alese chiar şi prin tragere la sorţi). Acum, întrebare de 10 puncte pentru toţi cârcotaşii mei: dacă are intenţii bune referitor la copilul lui de ce refuza sa faca doua teste?”, a scris Nicoleta Cîrjan pe Facebook.

    Totul a culminat cu un comunicat de presă, transmis sâmbătă, 18 noiembrie, în care Nicolae susţine că vrea să facă publice câteva detalii legate de excluderea sa din succesiunea la Coroană.

    Nicolae acuză familia Regală că i-a plătit o sumă modică, după retragerea titlurilor, considerând acum că aceştia bani erau de fapt pentru exilul şi tăcerea sa.

    Cât priveşte paternitatea copilului, „în cauza lipsei constante de cooperare din partea mamei presupusului meu copil, situaţia aceasta a rămas încă neclarificată. Până în acest moment, nu există nicio dovadă medicală care să susţină acuzele mamei”, preciează nepotul regelui.

    Nicolae susţine că ultima dată s-a întâlnit cu bunicul său în 2015, atunci când, din discuţii a înţeles că regele nu ştia că el are interdicţie să stea în România.

    “După ce am informat-o pe mătuşa mea Margareta că am ajuns la Bucureşti pentru a rezolva o serie de probleme personale, inclusiv situaţia presupusului meu copil, invitând-o cu prietenie să ne vedem, am primit în schimb un mail foarte neplăcut în care eram acuzat că nesocotesc o aşa-zisă dorinţă a regelui. Drept urmare, Casa Regală a considerat de cuviinţă să sisteze acel modest ajutor financiar la care am făcut referire. Ulterior, am primit şi scrisoarea de la Rege, redactată pe calculator, în rândurile căreia, nu l-am recunoscut deloc pe bunicul meu: Mi se comunica rece că îmi este interzis ca de la acel moment înainte să trăiesc sau să muncesc în România. Cunoscându-l bine şi petrecând lângă el atâţia ani am convingerea că bunicul meu, Regele Mihai, el însuşi un exilat, nu mi-ar fi cerut să părăsesc definitiv România. Dacă ar fi avut să îmi spună ceva, mi-ar fi spus-o direct, aşa cum a făcut-o de fiecare dată. Dacă ar fi vrut să ceară ceva de la mine ar fi făcut tot posibilul să fie el cel care cere şi în niciun caz un intermediar. Niciodată relaţia noastră nu a avut nevoie de intermediari.

    Ce avere are Regele Mihai

    Averea regelui Mihai I a fost evaluată la 60-62 de milioane de euro de Top 300 Capital. Casa Regală a României deţine Domeniul Regal Sinaia (Castelul Peleş, Castelul Pelişor şi Castelul Foişor), retrocedat în 2008, şi Domeniul Regal Săvârşin, retrocedat în 2001. Palatul Elisabeta a fost oferit ca reşedinţă oficială permanentă a Regelui Mihai, în calitate de fost şef de stat, dar nu se află în proprietatea sa. În plus, Regele Mihai I mai deţine aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în Bucureşti, un imobil şi terenuri în Poiana Ţapului, câteva cabane şi cantoane în Azuga-Predeal şi zeci de kilometri de drumuri forestiere, proprietăţi care i-au fost retrocedate.

    Motivele pentru Carol al II-lea şi prinţul Nicolae au fost excluşi de la succesiune

    În istoria Casei Regale a României au mai existat două excluderi la succesiune. Principele Carol a fost exclus în 4 ianuarie 1926, după ce a renunţat la tron a doua oară, de data aceasta pentru Elena Lupescu. Prima dată a renunţat la tron în august 1919, după ce cu un an înainte se căsătorise cu Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino, fiică a generalului român Constantin Lambrino. Căsătoria celor doi încălca Statutului Casei Regale, care prevedea mariajul membrilor Casei Regale a României numai cu persoane din alte case regale. Regele Ferdinand l-a pedepsit plasându-l în arest timp de 75 de zile la mânăstirea Horaiţa (judeţul Neamţ). Printr-o sentinţă controversată din 8 ianuarie 1919, tribunalul Ilfov a anulat căsătoria. Relaţia lor a continuat însă, iar la 8 august anul următor li s-a născut fiul Mircea Grigore Lambrino (nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei şi nerecunoscut de Carol).

    După renunţarea la Zizi, Carol s-a căsătorit cu prinţesa Elena a Greciei, însă un an mai târziu a cunoscut-o pe fosta dansatoare la Viena, Elena Lupescu, cu care a decis să rămână în străinătate în 1923. În decembrie 1925, de la Veneţia, Carol i-a trimis o scrisoare tatălui său prin care îl anunţa că renunţă la calitatea de moştenitor al Coroanei. În ciuda insistenţelor făcute de Regele Ferdinand la adresa lui Carol pentru a renunţa la decizia luată, în ziua de 4 ianuarie 1926, Adunarea Naţională Constituantă a adoptat legile prin care se accepta renunţarea lui Carol, se modifica Statutul Casei Regale, astfel încât principele Mihai era proclamat moştenitorul tronului şi se constituia o Regenţă care să exercite prerogativele suveranului, în cazul că acesta ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului. Noua instituţie a intrat în vigoare după decesul Regelui Ferdinand I pe 20 iulie 1927.

     

  • Două cereri de recunoaştere a paternităţii fostului rege Juan Carlos vor fi examinate în 2015

    Cei zece magistraţi ai Camerei vor examina aceste cereri în ianuarie, a precizat aceeaşi sursă, evocând solicitări depuse de Alberto Solá Jiménez, un spaniol, şi Ingrid Jeanne Sartiau, o belgiană.

    Slăbit de probleme de sănătate şi afectat de scandaluri, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, i-a cedat locul pe tron fiului său, Felipe al VI-lea devenind noul rege al Spaniei la vârsta de 46 de ani.

    În 2012, două tribunale civile au respins deja aceste cereri, în baza articolului 56 al Constituţiei, potrivit căruia “persoana regelui este inviolabilă şi nu este supusă responsabilităţii”.

    Această inviolabilitate nu i se mai aplică odată ce a abdicat, chiar dacă este protejat de justiţia ordinară, după ce Parlamentul a adoptat o lege care-i conferă o imunitate şi care prevede că poate să fie judecat numai de Tribunalul Suprem.

    Această imunitate se aplică şi soţiei sale Sofia, reginei Letizia şi moştenitoarei tronului infanta Leonor.

    Presa scrie că belgiana Ingrid Jeanne Satiau şi Alberto Solá Jiménez au decis să depună o cerere de recunoaştere în Spania, după ce au efectuat teste ADN care arată că sunt frate şi soră în proporţie de 91%.

    Satiau a început să ancheteze asupra acestei ipoteze după ce mama sa i-a spus într-o zi, văzându-l pe regele Spaniei la televizor, “acest bărbat este tatăl tău”.

    Făcând cercetări, ea s-a întâlnit cu Solá, un copil adoptat, care revendică paternitatea regelui. El a declarat că mama sa biologică, fiica unui bancher cunoscut din Barcelona, a avut o relaţie cu regele, scrie presa.

  • Cuplul regal britanic în SUA: Prinţul William s-a întâlnit cu Obama la Casa Albă, iar Kate cu copii la New York – FOTO

    Prinţul William – care a sosit la New York duminică seara împreună cu soţia sa, în prima lor vizită oficială în Statele Unite – s-a întâlnit luni dimineaţa cu preşedintele american, în cadrul unei etape de câteva ore la Washington.

    Aşezaţi alături, în Biroul Oval de la Casa Albă, preşedintele american şi prinţul William, zâmbind, au glumit şi vorbit despre copii.

    Evocând al doilea copil, care se va naşte în primăvară, prinţul i-a spus preşedintelui că, în emoţia pe care i-a provocat-o naşterea primului său copil, prinţul George, a uitat să întrebe dacă acesta era băiat sau fată.

    “Ai uitat să întrebi?”, a exclamat râzând Obama, tatăl a două fete.

    Prinţul a venit totodată să ceară susţinerea preşedintelui în lupta împotriva traficului de animale sălbatice.

    Preşedintele a salutat, în faţa presei, “activitatea foarte importantă” a lui William, preşedintele Asociaţiei “United for Wildlife”, care luptă pentru apărarea faunei sălbatice.

    Cei doi s-au întâlnit ultima dată în 2011, la Palatul Buckingham, cu ocazia vizitei de stat a lui Barack Obama.

    Prinţul William a denunţat, ulterior, într-un discurs susţinut la sediul Băncii Mondiale (BM), cele 20 de miliarde de dolari obţinute anual prin traficul de animale sălbatice.

    “Cooperarea este arma noastră cea mai eficientă împotriva traficanţilor”, a subliniat prinţul, anunţând că fostul ministru britanic de Externe William Hague va prezida un grup internaţional de luptă împotriva acestui trafic.

    Organismul internaţional găzduieşte în prezent un congres pe tema corupţiei din jurul trafcului de animale sălbatice.

    Casa Albă a salutat, când anunţat această întâlnire, activitatea prinţului “în această luptă împotriva a ceea ce reprezintă totodată o ameninţare în domeniul securităţii şi o problemă de mediu devastatoare”.

    – Mantou negru elegant

    Rămasă la New York, soţia sa, Kate, a vizitat luni dimineaţa, la Harlem, celebrul cartier afro-american de la New York, un centru dedicat copiilor – Northside Center for Child Development.

    Purtând un mantou negru elegant de la Goat, o marcă britanică, ducesa de Cambridge a urmărit timp de o oră un atelier de lucru manual în compania lui Chirlane McCray, soţia primarului din New York Bill de Blasio.

    Însărcinată în cinci luni, ducesa a fost primită cu aplauze de câteva zeci de persoane care au înfruntat frigul pentru a o vedea şi a-i spune – aşa cum arăta o pancartă – că o “iubesc pe Kate”.

    Tânăra le-a salutat şi a acceptat un buchet de flori de la un copil.

    O ambulanţă o urmează pe tânără pe parcursul întregii vizite oficiale, ca măsură de precauţie în legătură cu sarcina.

    Ducesa de Cambridge a luat după aceea dejunul la Consulatul britanic, unde urma să se întâlnească cu reprezentanţi ai comunităţii britanice care locuiesc la New York din lumea artelor, culturii şi afacerilor.

    După o după-amiază de odihnă pentru Kate, cuplul s-a întâlnit la New York şi a mers la o recepţie dedicată faunei sălbatice, la care erau prezente Hillary Clinton, o posibilă pretendentă la Casa Albă, şi fiica sa Chelsea.

    Luni seara cuplul a asistat la un meci din Campionatul Nord-american de Baschet (NBA), care susţine United for Wildlife.

    Elita sportivă şi muzicală americană i-a primit cu entuziasm pe prinţ şi pe soţia sa, care au asistat pentru prima dată la un meci NBA.

    La sfârşitul meciului, legenda baschetului LeBron James, alias “King James”, s-a întâlnit cu cuplul căruia i-a oferit tricouri ale echipei, inclusiv unul pentru prinţul George, în vârstă de un an.

    Cântăreţii Jay-Z şi Beyonce au discutat cu cuplul princiar la pauză, printre încurajările zgomotoase ale publicului.

    William, al doilea în ordinea succesiiunii la tronul britanic după tatăl său, prinţul Charles, şi Kate, ambii în vârstă de 32 de ani, au început duminică seara această vizită oficială, care are atât aspecte diplomatice, cât şi economice, în promovarea intereselor britanice.

    Cuplul, care urmează să-şi încheie vizita marţi seara, nu este însoţit de prinţul George, care a rămas la Londra.

    Această vizită americană aminteşte de vizita prinţului Charles şi prinţesei Diana, în 1985. Prinţesa Ţării Galilor a atras atunci toată atenţia presei, dansând cu preşedintele american Ronald Reagan şi John Travolta.

  • Cine este Felipe al VI-lea: un rege modern pentru Spania secolului al XXI-lea

    Prin studii în străinătate şi formare militară, “obiectivul său, singurul său obiectiv, este să servească Spania. I s-a inoculat, în forul interior, că trebuie să fie primul servitor”, declara la un moment dat mama sa, regina Sofia.

    Misiunea sa este să asigure continuitatea unei monarhii parlamentare instaurate progresiv, odată cu urcarea pe tron, în 1975, a lui Juan Carlos, desemnat de către dictatorul Francisco Franco ca succesorul său.

    Marea sa provocare este să convingă, într-o ţară în care susţinerea populară a monarhiei a atins cel mai slab nivel istoric, după o serie de scandaluri, care l-au ocolit.

    Serios dar zâmbitor, mai rezervat ca tatăl său, prinţul moştenitor a avut mult timp de suferit de pe urma comparării cu Juan Carlos, mulţi spanioli prezentându-se mai degrabă “juan-carlişti” decât monarhişti.

    Însă problemele cu sănătatea repetate ale lui Juan Carlos, vânătoarea de elefanţi în Botswana, în aprilie 2012, foarte controversată într-o Spanie afectată de criză, şi ancheta pentru corupţie care o vizează pe fiica sa cea mică, Cristina, şi pe soţul ei, Iñaki Urdangarin, au afectat popularitatea regelui.

    Concomitent, cota de popularitate a prinţului a crescut.

    “Un anumit echilibru între cei doi este pe cale să se creeze”, sublinia la începutul lui 2013 Antonio Torres del Moral, un profesor de drept constituţional.

    Brunet şi cu ochii albaştri, înalt de 1,98 metri, elegantul Felipe şi-a cultivat o imagine de apropiere şi modernitate. El a fost ajutat în acest sens de căsătoria, în 2004, cu Letizia Ortiz, o femeie din popor, jurnalistă şi divorţată, o premieră în istoria monarhiei spaniole.

    Din uniunea lor s-au născut două fetiţe bolde, Leonor, în octombrie 2005, şi Sofia, în aprilie 2007.

    Familia a trăit până în prezent departe de fast, într-o casă construită pentru Felipe în parcul Palatului Zarzuela, lângă Madrid.

    Felipe de Bourbon s-a născut în capitala spaniolă, pe 30 ianuarie 1968. Legenda spune că Juan Carlos a leşinat la anunţul naşterii unicului său moştenitor masculin, după cele ale infantelor Elena, în 1963, şi Cristina, în 1965. Monarhii il aveau astfel pe viitorul rege, Constituţia spaniolă preferând moştenitori bărbaţi.

    – Un rol tot mai important

    La vârsta de nouă ani, în 1977, Felipe este numit prinţ de Asturia şi moştenitor oficial al coroanei spaniole. Băiatul pronunţă primul discurs în faţa Parlamentului.

    Patru ani mai târziu primeşte prima lecţie importantă, odată cu tentativa de lovitură de stat a colonelului Antonio Tejero, la 23 februarie 1981, care-l va transforma pe rege în scutul democraţiei spaniole.

    Tatăl îl cheamă pe băiat alături de el. “Voia să fie în biroul său, cu el, pentru a-l vedea acţionând”, declara regina Sofia pentru jurnalista Pilar Urbano, afirmaţii citate în cartea “La Reina”.

    După ultimul an de liceu, în Canada, Felipe frecventează, în perioada 1985-1988, şcoli militare ale celor trei arme. De asemenea, studiază dreptul la Universitatea Autonomă Madrid şi obţine un master în Relaţii Internaţionale la Universitatea Georgetown de la Washington.

    Cu timpul îşi asumă un rol protocolar tot mai important şi îşi multiplică activităţile publice, în special în străinătate, folosindu-şi buna cunoaştere a englezei.

    Vorbeşte la fel de bine catalana, un atu în Catalonia, o regiune în nord-estul Spaniei în care aspiraţiile naţionaliste s-au consolidat odată cu criza economică, un lucru care contribuie la tensionarea relaţiilor cu Madridul.

    Începând din primăvara lui 2010, Felipe a fost nevoit să-şi consolideze şi mai mult prezenţa oficială, în contextul îngrijorărilor la adresa sănătăţii lui Juan Carlos.

    Pilot de elicopter, amator de fotbal, Felipe este de asemenea foarte sportiv, în continuarea tradiţiei familiei. El a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, în echipa spaniolă de iahting.

    El a fost mult timp considerat unul dintre cei mai râvniţi prinţi moştenitori, iar Casa Regală a păstrat o tăcere totală asupra relaţiilor sale sentimentale, pănă la logodna, în noiembrie 2003, cu Letizia Ortiz.