BusinessMagazin

Tag: redactie

  • Alina Pahoncia, senior writer / redactor principal la Banca de Dezvoltare a Canadei (BDC), fost redactor la ZF specializat pe HR (2004-2010): „ZF-ul e mai mult decât un job la un ziar”

    „Pentru mine a fost cea mai mişto perioadă din viaţă. După o săptămână în redacţie, am învăţat mai mult decât în patru ani de facultate de jurnalism. Îmi amintesc ce spunea cineva la un moment dat: După ce ai lucrat la ZF, orice alt job o să ţi se pară o plimbare prin parc. Şi aşa e. Când am plecat de la ZF, în 2010, şi am imigrat în Canada, colegii mi-au făcut o «primă pagină de ziar» şi mi-au scris diverse, majoritatea în ideea că nu o să rezist mult în Canada şi că o să revin în România, unde nu e frig, nu e departe şi unde e acasă.

    Cel mai mişto mesaj a fost de la Fini, era perioada în care se închideau ziare şi reviste, se tăiau salarii şi se dădeau oameni afară din presă. La ZF nu s-au dat oameni afară. Fini mi-a scris aşa: «Alino, ai fost fată bună, muncitoare. Şi ai salvat şi bugetul ziarului!». Am învăţat multe la ZF. Am învăţat că trebuie să ai cel puţin trei surse la un material. Ca un ministru – chiar dacă zâmbeşte, e de treabă şi vorbeşte cu tine şi îţi răspunde mereu la telefon nu înseamnă că spune neapărat adevărul. Am învăţat să gândesc ca un antreprenor. Şi să am «thick skin». Să mă descurc, indiferent cât de complicat pare. Ajută mult când emigrezi atitudinea asta. E nevoie de mai mult ZF în România, la fel cum e nevoie de mai mult spirit antreprenorial în România în general.”

  • Andrei Frunză, CEO al Clever Taxi, fost redactor la ZF în 2004: “Îmi amintesc perfect prima interacţiune cu lumea ZF şi emoţia din momentul în care am primit propunerea de a deveni redactor”

    „Un coleg de facultate m-a încurajat să particip la o primă discuţie în redacţie. Îmi amintesc perfect prima interacţiune cu lumea ZF, prima discuţie cu Fini (Cristian Hostiuc) şi întrebarea sa despre randamentul anualizat al unui portofoliu, dar mai ales emoţia din momentul în care am primit propunerea de a deveni redactor. Am crescut profesional cu fascinaţia pentru Ziarul Financiar, iar şansa de a fi fost o mică parte din energia acestui brand reprezintă în continuare un motiv personal de bucurie.

    Am parcurs mai multe capitole editoriale în ZF, fiind cel mai apropiat de zonele de companii, respectiv asigurări. Privind retrospectiv, cred că experienţa ZF în primul rând mi-a hrănit curiozitatea pentru lumea businessului, pofta de a construi şi a face parte din proiecte relevante. Pe scurt, a fost un antrenament excelent, o adevărată şcoală, iar pentru asta mulţumesc ZF-ului, colegilor de atunci, majoritatea prieteni acum.

    Sunt multe momente de care îmi amintesc cu drag, însă aş alege doar două. Mai întâi, a fost primul colţ de primă pagină, moment de care am fost şi rămân exagerat de mândru. Iar un al doilea este cel în care, cu ocazia unui material legat de piaţa mobilităţii urbane şi producătorii locali de biciclete, reprezentantul unui mare producător local, un business frumos şi care a crescut spectaculos în ultimii ani, m-a bănuit de spionaj industrial, fiind la momentul respectiv nevoit să îl conduc în redacţie pentru o validare a faptului că fac parte din echipa ZF. Am trăit atunci foarte intens iluzia de a fi relevant. :)”

  • Alex Ciutacu,redactor la ZF

    „Cristian Hostiuc (director editorial) m-a atras vânzându-mi ideea că voi cunoaşte cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din ţară, că voi cunoaşte premieri, preşedinţi şi directori de companii.
    Ziarul Financiar era, bineînţeles, încă şi atunci un nume în urechile mele şi un exemplu la îndemână pentru profesorii din facultate, fiind considerat de mult timp reperul cercurilor financiare din România, pentru că a fost construit ca un produs premium, singurul produs media de business din România.
    Îi întrebasem pe unii colegi mai mari de facultate, stabiliţi deja prin mai multe redacţii din peisajul mediatic românesc, cum este viaţa în presă, departe de teoriile din cărţile de comunicare. Am înţeles că oamenii nu se ajută atât de mult în redacţii şi am înţeles că presa este privită drept «paria» de o parte din oamenii pe care îi contactează.
    Însă ZF-ul s-a dovedit să aibă şi o redacţie «premium». Fiecare editor sau redactor a pierdut zeci de minute sau chiar ore explicându-mi noţiuni şi tehnici, învăţându-mă să devin jurnalist. Fiecare antreprenor, manager, director, profesor şi politician mi-a răspuns la telefon şi mi-a comentat subiectul.
    După primele luni la ZF mi s-a dat încrederea de a pleca în Estonia pentru a lua interviu unui comisar european. Contextul a fost copleşitor, iar încrederea oamenilor din redacţie, surprinzătoare. Prin urmare, am cunoscut o parte dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din ţară. «Cel mai bun început de carieră pe care îl puteai avea, şi nu numai» – asta mi-au spus toţi profesorii facultăţii de jurnalism atunci când le spuneam că sunt la Ziarul Financiar.
    După un an şi jumătate de când ZF-ul «m-a luat de mână», după zeci de discuţii despre mediul fiscal, finanţe personale, pieţe de capital, piaţa bancară, companii, antreprenoriat, ultimele tehnologii şi analiza a zeci de businessuri, ştiu că domnul Hostiuc a avut dreptate la interviul de angajare: «Jurnalismul este cea mai frumoasă profesie din lume».”

  • Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar: “Despre redacţie şi ZF la viitor, cu actuali şi foşti jurnalişti”

    „În 1998, când am pornit cu ziarul, redacţia cred că avea în jur de 100 de oameni, acum mai are 25-30 de oameni. Deşi începutul a fost oarecum incert, în 2002 ZF şi-a găsit linia şi de la un ziar politic a schimbat direcţia spre un ziar de business. Noi am creat piaţa de ştiri economice. Nu eram primii care abordau economia, dar noi am venit cu o retorică pozitivă, am creat piaţa de companii, am devenit un reper. În această călătorie, ne-au ajutat mult companiile străine, pentru că noi ca mesaj am asociat venirea acestora cu un lucru pozitiv.

    La acel moment, antreprenorul era asociat cu patronul, dar noi am reuşit să aducem o semnificaţie pozitivă antreprenoriatului. Deschideam pieţe, veneam cu analiza datelor statistice. Meritul nostru a fost că am intuit schimbarea de trend din anii 2000, am simţit că se creează o nouă clasă, cea de corporatişti şi cea de antreprenori. Oricum, primii ani, până în 2003, au fost foarte dificili. Mereu eram la un milimetru de muchia de cuţit, pentru că în esenţă eram o curiozitate pentru acel moment.

    Dincolo de asta însă, munca de redacţie este ceva absolut fabulos. Este o profesie extraordinară, dacă ajungi să o înţelegi.

    Mai departe, relaţia pe care publicul nostru o are cu brandul este extrem de importantă. Oamenii au avut aceeaşi încredere în noi, iar această încredere va rămâne dincolo de noi, de echipa de acum, pentru că este legată de brand.”

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”

  • Redacţia din New York a postului CNN a fost evacuată din cauza unui dispozitiv exploziv

    Un jurnalist CNN a transmis că la sediul redacţiei a fost primit un dispozitiv exploziv.

    Centrul Time Warner din New York, în care se află postul CNN, a fost evacuat, a confirmat compania media.

    Poliţia din New York a fost mobilizată la redacţia CNN, iar dispozitivul este verificat şi probabil va fi dezamorsat.

  • 14 ani în care am încercat „să îmblânzim“ Excelul

    Nu am putut să nu mă întreb – asta avea să fie activitatea mea de atunci încolo? La fel ca mulţi alţii, credeam pe atunci că presa de business, economică, ar fi „aridă”, împânzită cu cifre. Aveam şi eu să aflu cu Business MAGAZIN că cifrele din Exceluri sunt cele mai frumoase atunci când reuseşti să desluşeşti povestea din spatele lor. Am atenuat „şocul cifrelor” în aceeaşi săptămână: în drum spre muncă, în fosta parcare Ciclop dintre Piaţa Romană şi Universitate, „nişte băieţi” vindeau biciclete Pegas. Votul de încredere acordat de Dorin Oancea, coordonatorul de atunci al revistei, şi transformarea subiectului cu care m-am întors în redacţie într-unul de copertă m-au ajutat să înţeleg fascinaţia poveştilor din spatele cifrelor şi modul în care acestea sunt repere ale succesului în business. Am înţeles atunci unul dintre principalele roluri ale revistei – cel de „căutător de talente” în lumea businessului. În cei şase ani şi trei luni în care am continuat să lucrez aici, am observat cum „Bicicletele Pegas din zodia Capitalismului”, cum am intitulat atunci articolul despre Atelierele Pegas, au evoluat de la investiţia de 70.000 de euro, bani strânşi de la părinţi şi prieteni, la un business „serios“, cu investiţii de la Iulian Stanciu şi planuri pentru deschiderea unei fabrici, cum îmi povestea în primul interviu Andrei Botescu, care voia încă de pe atunci să depăşească producţia de altădată de la Tohan de 14.000 de biciclete pe an.


    Primul număr al revistei însă, scris de Dorin Oancea, publicat la începutul lui octombrie 2008, oferea un răspuns la o întrebare validă şi astăzi, relevant în continuare pentru atenţia cu care Business MAGAZIN a realizat radiografia economiei locale: Cât costă România? Articolul prezenta situaţia domeniului public al statului. Fondatorul Microsoft, Bill Gates, ar fi putut cumpăra întreaga zestre a statului român, la valoare de inventar – aceasta era concluzia la care a ajuns Businesss MAGAZIN după ce a analizat aproape 12.000 de pagini ale declaraţiei de avere a României.
    De atunci, Business MAGAZIN a publicat mii de poveşti, analize de afaceri, fenomene interne sau internaţionale. A încercat mereu să aducă politicul cu picioarele pe pământ, a fost o sursă de inspiraţie pentru cei care vor să realizeze ceva şi să se realizeze, a scris despre tineri antreprenori care au construit afaceri şi au făcut bani buni, a scris despre români care conduc afaceri din străinătate, dar şi despre expaţi care au ales România pentru dezvoltarea lor – şi, de cele mai multe ori, a familiilor lor.

    De asemenea, de-a lungul anilor, sub umbrela Business MAGAZIN, nume ce a pornit la drum ca o revistă, am dezvoltat şi alte produse – cataloagele anuale – 100 Tineri Manageri de Top, 100 cei mai admiraţi CEO, Cele mai puternice femei din business, Cele mai inovatoare companii din România, am organizat conferinţe, dezbateri şi gale. Poveştile Business MAGAZIN nu au cum să lipsească din mediul online. De 9 ani, site-ul revistei facilitează accesul cititorilor la subiectele pe care le dezvoltăm în print, dar şi la cele mai importante ştiri ale zilei. Din 2010, revista Business MAGAZIN este prezentă şi pe Facebook, iar de un an prezentăm lumea din ce în ce mai alertă a businessului şi în formate video. Totuşi, indiferent de proiectele derulate, menţinem filosofia ilustrată de Dorin Oancea într-unul din materialele sale: „Jurnalismul  nu este pe hârtie sau online – este despre cum îţi respecţi interlocutorul şi cititorul despre normalitatea unei societăţi”.
    Dacă în septembrie 2004 redacţia Business MAGAZIN scria primul material la ultimul etaj al unei clădiri de birouri din strada Tudor Arghezi, în spatele Teatrului Naţional, şi număra 15 oameni, între timp birourile redacţiei s-au schimbat de vreo cinci ori, iar echipa, cel puţin pe atât. Suntem mai puţini şi avem mai multe proiecte ca niciodată, însă ne asumăm să continuăm proiectul ambiţios început de predecesorii noştri.
    ​După Laurenţiu Ispir, Mona Dîrţu, Ionuţ Bonoiu, Dorin Oancea şi Ioana-Mihai Andrei, preiau, împreună cu talentaţii (şi workaholicii mei colegi), misiunea de a îmblânzi în continuare Excelul.

    Vă mulţumim că sunteţi alături de noi!

  • Întreaga redacţie de ştiri a unui post TV CONCEDIATĂ din cauza unei ştiri care nu coincis “politicii editoriale”

    Anunţul despre concedierea jurnaliştilor a fost făcut chiar de jurnaliştii concediaţi, printre care şi Anatol Ursu, moderatorul emisiunii „Sfatul Ţării”.

    Potrivit acestuia, întreaga redacţie de ştiri a fost concediată din cauza unei ştiri care reflecta declaraţia unui europarlamentar german care a criticat dur regimul Plahotniuc-Dodon, în contextul expulzării a şapte cetăţeni turci, angajaţi ai reţelei de licee Orizont.

    Ştirea respectivă este că deputatul Parlamentului European din partea Grupului Stânga Europeană, Helmut Scholz, declară că Uniunea Europeană îşi pierderea încrederea în posibilităţile Republicii Moldova de a îndeplini angajamentele asumate în Acordul de Asociere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gadget Review: Xperia XA2, pasul în direcţia corectă pentru Sony – VIDEOREVIEW

    + AUTONOMIE BUNĂ

    + ECRAN FRUMOS

    + DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

    – CAMERA PUTEA FI MAI BUNĂ ŞI E CAM LENTĂ

    Xperia XA2 impresionează încă de la început prin design şi egonomie. Este un smartphone solid, frumos, plăcut de ţinut în mână şi uşor de folosit. Ecranul este întins în margini (pe lateral, nu şi în sus şi jos, unde încă mai sunt spaţii de un deget). Are o greutate plăcută şi îţi dă senzaţia unui produs premium. La fel ca şi în cazul XZ2, îmi dă impresia că este o bucată de aluminiu pe care a fost ataşat un ecran. Niciun alt smartphone nu mi-a creat această impresie şi îmi place asta. Pe lateral avem trei butoane, de pornire, de volum şi unul pentru cameră (nu ştiu de ce Sony insistă cu asta), iar pe spate avem un senzor de amprentă şi o cameră foto.

    Ecranul lui XA2 arată foarte bine, imaginile sunt saturate, iar culorile corect afişate. De menţionat este că telefonul mai are două opţiuni pentru display: standard mode (culorile primesc un grad de saturaţie în plus) şi super-vivid mode (culorile devin şi mai saturate). Ultimul mod mi se pare că arată foarte bine, deşi unora dintre voi s-ar putea să nu vă placă din cauza culorii prea aprinse. Totuşi, sunt sigur că gamerii vor aprecia această funcţie.

    Telefonul rulează Android 8.0 şi interfaţa suferă câteva modificări operate de producătorul japonez, însă acestea sunt minore şi nu deranjează în niciun fel. De exemplu, avem obişnuitul sertar de aplicaţii, dar în partea de sus există o funcţie de căutare folositoare pentru a găsi anumite aplicaţii din telefon, însă tot acolo sunt şi sugerate alte aplicaţii care pot fi instalate din Google App Store. Un alt lucru, care ar putea părea mărunt pentru unii, este că la apăsarea butonului din mijloc, cel de revenire la ecranul principal, apar patru biluţe colorate, iar dacă ţii mai mult apăsat, biluţele se aliniază şi telefonul deschide asistentul Google.

    La nivel de componente nu avem de-a face cu ceva extraordinar. Xperia XA2 are un procesor Snapdragon 630 cu opt nuclee, un procesor grafic Adreno 508, 32 GB spaţiu de stocare (extensibil cu un card microSD până la 256 GB) şi 3 GB memorie RAM. La fel ca şi în cazul recenziei anterioare (Samsung A8), deşi telefonul nu are componente de top, acesta se descurcă bine în utilizarea zilnică de mesaje, telefoane, navigare pe internet etc. De asemenea, joculeţele pe care le-am încercat nu mi-au pus probleme de funcţionare.

    Un alt punct pozitiv este viaţa bateriei telefonului. Autonomia este foarte bună, iar bateria de 3.300 mAh rezistă chiar şi două zile. |n ritmul meu de utilizare – moderat – telefonul a ţinut două zile de funcţionare (muzică în regim de live streaming, reţele de socializare, câteva telefoane pe zi şi mici sesiuni de gaming). Mai mult, telefonul are alte două moduri de prelungire a vieţii bateriei numite stamina mode şi ultra stamina mode. De mult nu am mai avut un telefon de a cărui baterie să fiu foarte mulţumit. Totuşi, un punct în minus este faptul că telefonul se încarcă destul de greu dacă foloseşti încărcătorul din cutie. Sony susţine că smartphone-ul beneficiază de QuickCharge, iar asta s-a dovedit a fi adevărat după ce am folosit un încărcător de tip Fast Charger.

    Şi acum să trecem la un punct cu care Sony încearcă să ne atragă – camera foto de 23 MP, cu o deschidere a diafragmei de f/2.0, capabilă să tragă 2.160 p la 30 de cadre pe secundă şi 1.080 p la 60 de cadre pe secundă. Camera frontală este de 8 MP (f/2.4), dar are şi ea ceva special – un unghi de captare larg de 120 de grade. Asta face mai uşoară surprinderea peisajului sau cuprinderea mai multor personaje în fotografiile selfie.

    Aplicaţia are un mod numit superior auto care în mod normal realizează fotografii bune atunci este lumină bună, dar şi atunci mi s-a părut a fi cam lentă. Noaptea rămâne la fel de lentă, dar fotografiile pierd mult din claritate şi din detalii. De asemenea, aplicaţia are un mod manual pentru cei care vor să se joace cu setările, dar şi un mod cu tot felul de efecte – realitate augumentată, fotografie cu sunet, panoramă, fotografiere în rafală şi multe altele.

    Cum era de aşteptat de la Sony, pentru partea video avem şi filmarea slow-motion la 120 de cadre pe secundă. Aşadar, camera putea fi mai bună şi este cam înceată în stadiul actual (poate va fi îmbunătăţită în viitor prin actualizări de software).
    Dacă într-o recenzie anterioară râdeam de faptul că Xperia XZ2 (2017) este un telefon bătrân care nu ar avea ce să caute în lumea modernă, XA2 are un aer cool, altfel, ce-l diferenţiază pe piaţa monotonă a telefoanelor mobile. Sony Xperia XA2 este un telefon frumos care ar fi putut fi mai mult de atât, însă are neajunsuri ce nu-l pot face un smartphone de top.

    CASETĂ TEHNICĂ

    DISPLAY 5,2 INCHI, 1.080 X 1.920 PIXELI (424 PPI)
    PROCESOR SNAPDRAGON 630, OCTA-CORE 2,2 GHZ
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 508
    SPAŢIU DE STOCARE 32 GB + CARD MICROSD (256 GB)
    MEMORIE RAM 4 GB
    CAMERA FOTO 23 MP (F/2.0), 2.160P@30 FPS, 1.080P@30 FPS, HDR
    CAMERA FOTO FRONTALĂ 8MP (F/2.4)
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 8
    BATERIE 3.300 MAH
    DIMENSIUNI 142 X 70 X 9,7 MM
    GREUTATE 171 G
    PREŢ: în jur de 2000 de lei

  • Antreprenorul care alături de “vecinii” săi au transformat o ruină într-unul dintre cele mai cool locuri din Bucureşti

    Deschisă în 1930, structura uşor ţuguiată a găzduit redacţia ziarului Universul, care în acea vreme apărea zilnic într-un tiraj de 50.000 de exemplare. Informaţiile disponibile vorbesc despre o forfotă extraordinară care însoţea acest loc, vânzătorii urlând titlurile senzaţionale către cei interesaţi de cancanul vremurilor. În loc de clicuri, se auzeau glasuri. După 1945, peste clădire se aşterne tăcerea, dar în ultimii ani ceva s-a schimbat, Alexandru Aron fiind unul dintre oamenii direct responsabili de trezirea la viaţă a palatului.

    “Da, pot să zic că am şi respins oameni, eu fiind filtrul pentru intrarea în acest spaţiu de co-working“, spune Alexandru Aron, ex-senior copywriter la McCann Erickson sau ex-creative director la Odyssey, acum unul dintre proprietarii proiectului Talent Garden Bucureşti, primul spaţiu de lucru în comun dedicat industriilor creative.

    Talent Garden Bucureşti (TAG Bucureşti) s-a deschis oficial în primăvara anului trecut, fiind una dintre micile afaceri care au readus viaţa în Palatul Universul.

    ”Ne adresăm industriei creative: arhitecţi, designeri, oameni activi în zona de PR, jurnalişti. Apartenenţa la industria creativă este primul filtru pe care îl punem. Apoi vine vibe-ul personal al omului. Prin toate businessurile pe care le-am atras aici, noi am urmărit de fapt să punem bazele unei comunităţi. Am reuşit, alături de vecinii noştri, să facem din clădirea aceasta unul dintre cele mai cool locuri din Bucureşti, un loc pentru cei young and still young (tineri şi încă tineri – n.red.). Avem oameni din aceeaşi poveste.“

    Compania din România este deţinută în proporţie de 20% de Talent Garden Italia, restul acţiunilor fiind împărţite în mod egal între Alexandru Aron şi alţi doi parteneri.

    ”De ce este nevoie de astfel de spaţii? Ca freelancer, după un anumit interval, simţi nevoia de a te întoarce în comunitate. Nu mai poţi continua de acasă. Eu, după trei ani, am zis că mă urc pe pereţi. Nu mai suportam să fiu singur. Din această nevoie personală a venit ideea unui spaţiu de co-working nişat pe industriile de creaţie.“

    Primul an nu a fost deloc uşor, dar, cu un background de creativ, Alexandru Aron a reuşit să găsească nişte soluţii.

    ”La început am fost doar spaţiu de co-working, dar după trei luni aveam numai opt oameni aici. Au fost mai multe lucruri care nu au mers aşa cum trebuia, unul fiind chiar momentul lansării proiectului, la începutul lui 2017. Oamenii aveau altele pe cap atunci. Aveam nişte costuri lunare de circa 10.000 de euro, iar la momentul acela, alături de partenerii mei, am zis: Băi, trebuie să facem ceva!“

    Iniţial, TAG Bucureşti ocupa cam tot etajul 1 din Palatul Universul, circa 750 mp. Ulterior, a apărut un spaţiu de evenimente, Mezanin, la acelaşi etaj fiind deschise cafeneaua Beans & Dots şi magazinul concept al designerului vestimentar Adelina Ivan. Potrivit informaţiilor disponibile, în martie 2017 spaţiul de co-working avea circa 65 de locuri.

    ”Lucrurile nu mergeau. Nu primeam cereri pentru birouri, dar primeam cereri pentru evenimente. Aşa a apărut Mezanin. Pe hârtie, lucrările la acest spaţiu de evenimente nu trebuia să dureze mai mult de două săptămâni. Ca orice lucru românesc, au durat două luni. Am făcut însă totul pentru a fi gata pentru Romanian Design Week (eveniment care anul trecut a avut loc în perioada 20-28 mai şi care promovează designul românesc – n.red.). În buza evenimentului, am dat şi noi drumul la spaţiul de evenimente. S-a dovedit a fi o investiţie bună, o pivotare isteaţă care ne-a permis ca în opt luni de funcţionare să putem returna cam 15% din banii investiţi. Avem deja cereri pentru evenimente până în iunie.“

    |n total, investiţia în spaţiul de co-working şi în Mezanin, spaţiul de evenimente, s-a ridicat la circa 170.000 de euro, cea mai mare parte a banilor, 120.000 de euro, venind de la cei trei parteneri.

    Cafeneaua Beans & Dots şi magazinul concept sunt administrate de altă firmă, dar cumva cele două businessuri se potrivesc perfect cu spaţiul de co-working creativ, TAG Bucureşti, şi cu Mezaninul tot mai plin de evenimente. ”Nu trăieşti doar din zona de co-working decât dacă ai spaţiul tău. Un hub trăieşte mai degrabă din închirierea spaţiilor pentru evenimente. Noi la acest etaj avem circa 750 mp, dar am integrat aici partea de co-working, Mezanin, spaţiul dedicat evenimentelor, un designer shop şi cafeneaua Beans & Dots.“
    Alexandru Aron spune că în acest moment sunt 44 oameni în zona de co-working.

    ”Niciun hub din România nu este plin, iar un factor care contribuie la acest lucru este mentalitatea. Sunt mulţi care cred că pot folosi un spaţiu, cu tot ce vine el la pachet, fără a plăti. De exemplu, în cafenea am parolat netul. După o oră, primeşti o nouă parolă, dar trebuie să iei ceva. Oamenii încă nu înţeleg că internetul gratuit nu este un dat. Nu este mandatory. Este un add on drăguţ de care nu trebuie să abuzezi“.

    În rest, pentru cei care nu lucrează din cafenea şi aleg spaţiul de co-working, proprietarii TAG Bucureşti au pus la punct un sistem de abonamente foarte simplu.

    ”Paradoxal este că fix atunci când am făcut spaţiul de co-working mai mic, au început să vină şi cererile. Avem un sistem de abonamente simplu, 150 de euro pe lună pentru un spaţiu deschis şi 250 de euro pe lună pentru un spaţiu închis. Facem contracte pe un an, cu posibilitate de reziliere, dar cu un preaviz de 60 de zile.“

    La aproape un an de la deschiderea spaţiului de co-working, Alexandru Aron se arată optimist mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea (eco)sistemului din jurul TAG Bucureşti.

    ”Acum un an ziceam că închidem într-o lună. Acum spunem că va mai dura până vom recupera investiţia. Ne propunem anul acesta să găzduim mai multe evenimente şi ne pregătim pentru ale noastre. Suntem în discuţii, dar acum 60% din încasări vin din evenimente, aşa că este un segment pe care ne dorim să-l dezvoltăm.“

    Încăpăţânarea cu care TAG Bucureşti s-a implantat între betoanele palatului nu este singulară. Tot acolo sunt barul Apollo111 şi, alături de el, o sală de teatru cu o capacitate de 140 de locuri şi proiecţie profesională de cinema. Un etaj întreg, cu o suprafaţă de 850 mp, este dedicată spectacolelor şi diverstimentului, pentru că lumea se schimbă de la o stagiune la alta, după cum arată chiar sloganul Apollo111.
    Ceva mai sus este FIX Me a Drink Botanical Bar, un spaţiu minimalist, fară a fi rece, în care proprietarii au decis să pună în centrul atenţiei plantele şi ingredientele de sezon pentru realizarea fiecărui cocktail. Este un spaţiu cu o identitate aparte, aşa cum au de fapt toţi chiriaşii din palat.

    ”Din 2014 am avut ideea de a face un hub, dar abia în 2016 am găsit spaţiul pe care ni-l doream. |n această clădire s-a creat o comunitate foarte mişto pentru că sunt multe businessuri simbiotice. Toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Am reuşit să facem multe lucruri împreună. Avem un ecosistem cu un vibe cu totul aparte. Acum avem un parteneriat pe orizontală, noi cu cafeneaua şi magazinul de designer. Dar nu ar fi o idee rea să începem să dezvoltăm aceste parteneriate şi pe verticală, cu vecinii noştri“, mai spune Alexandru Aron.
    |n timpul conversaţiei, în incinta spaţiului a dat ”check-in“ echipa Decât o Revistă, iar o masă întreagă din cafeaneaua Beans & Dots era ocupată de zece tineri din cadrul unei companii de consultanţă care se agitau în faţa unor laptopuri subţirele.

    Cu o zi înainte, tot acolo, la o masă statea tânăra echipă EFdeN, un nume sub care stau adunaţi circa 40 de studenţi care cred cu tărie că a lor casă solară la un moment dat nu va mai fi excepţia, ci regula. Toate acestea se petreceau în jurul prânzului, când alte zeci de mii de angajaţi stateau la aceleaşi birouri, în imensele open-space‑uri depersonalizate care au devenit identitatea vizuală a corporatismului românesc.

    ”Sunt şi abonamente de o zi, dar nu le-am comunicat pe toate pentru că nu vrem să complicăm lucrurile“, mai spune Alexandru Aron, care se declară pasionat de Thailanda şi de cappuccino. Şanse sunt pentru toţi, dar în timp ce Thailanda e departe, cafeaua bună este chiar acolo, în primul spaţiu de co-working pentru industriile creative din România, unul dintre factorii care au readus după mai bine de 70 de ani forfota în Palatul Universul.

    Huburile, aşa cum este şi cel găzduit de Palatul Universul, ar putea reprezenta 2-3% din totalul stocului de birouri în următorii doi ani. |n prezent, aceste spaţii de co-working reprezintă 1% din cele 3,3 mil. mp de birouri din România, potrivit ZF.

    Astfel, aproximativ 30.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri funcţionează în Bucureşti ca huburi, adică zone de co-working, în care se lucrează în spaţiu deschis, create ca alternativă la birourile tradiţionale.

    Tendinţa este vizibilă şi la nivel naţional, în marile oraşe din afara Capitalei existând deja centre de acest tip, atractive mai ales pentru antreprenorii start-up-urilor, care nu au nevoie de birouri în fiecare zi, ci doar pentru şedinţe sau anumite întâlniri periodice.
    |n România, de exemplu, sunt peste 1,6 milioane de freelanceri, dintre care 230.000 sunt specialişti IT, iar aproape 50% dintre aceştia au mai puţin de 35 de ani, potrivit datelor disponibile.

    Companiile active în sectoare culturale şi creative sunt, de pildă, cele care se ocupă cu activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice; activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică, potrivit unor informaţii publicate de Agerpres.

    Valoarea Adăugată Brută (VAB) realizată de sectoarele culturale şi creative (SCC) din România a avut în perioada 2009-2014, un trend pozitiv, cu o creştere majoră a contribuţiei în produsul intern brut (PIB), de la 2% în 2009 la un nivel considerabil de 7% în 2014 surclasând, în premieră, domeniul agriculturii. La nivelul anului 2020, contribuţia industriilor creative în formarea PIB-ului ar trebui să ajungă la circa 10%. La cel moment, iniţative precum TAG Bucureşti nu ar mai trebui să fie nici singulare şi nici n-ar trebui să întâmpine dificultăţi de a-şi găsi chiriaşii cu vibe-ul bun.