Tag: rector

  • Protest la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: Studenţii cer demisia lui Tudorel Toader din funcţia de rector

    Studenţii din cadrul Ligii Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au protestat, miercuri, pe treptele instituţiei, cerând demisia rectorului Tudorel Toader, aceştia considerând să după ce a fost ministru al Justiţiei în Guvernul PSD-ALDE, Toader aduce prejudicii comunităţii academice.

    Silvian Emanuel Man, student în anul 4 la Drept şi reprezentanta al studenţilor în Senatul Universităţi, a declarat, la protest, că universitatea va avea de suferit la admitere, din cauza rectorului Tudorel Toader.

    „Cerem demisia domnului Tudorel Toader din funcţia de rector tocmai pentru că două treimi din mandat el a preferat să le închine politicii şi nu comunităţii academice. Dacă ar fi vrut, într-adevăr, să fie rectorul universităţii ar fi trebuit să refuze oferta PSD-ALDE de a intra la guvernare alături de ei şi de a deveni ministru al Justiţiei. A preferat să devină ministru al Justiţiei şi în acelaşi timp şi avocatul politicienilor cu probleme penale. Din momentul în care s-a întors înapoi la Universitate, o ţară întreagă a început să se întrebe cum de încă mai este rector şi cum de încă nu a fost dat jos. (…) Peste tot în afară noi ne izbim de întrebări din partea colegilor din alte centre universitare, de întrebări din partea profesorilor şi a oamenilor simpli, care îşi pun problema cum de Toader mai este rector.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

     Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.
     
    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.
    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoare.ro
     
    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.
     
    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu.
     
    Intrebat e moderatorii emisiunii, Ciprian Voin si Petre Nicoara, care este raportul dintre produsele naturale si cele vopsite din magazine, rectorul USAMVB a precizat ca cele provenite de pe piata autohtona nu depsesc 20 de procente.
     
    „Va spun un procent in linii mari. Suntem, in ceea ce priveste producerea de legume si fructe care vin de pe piata autohtona, cu 70-80 la suta mai putin fata de ceea ce era in trecut. Nu trebuie sa fim nostalgici„, a declarat profesorul Cosmin Popescu.
     
    Rectorul a dezvaluit si faptul ca in aceasta perioada, specialisti ai Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului lucreaza la o analiza a pietei in judetul Timis, analiza care va sta la baza unei viitoare strategii care sa aduca taranul producator mai aproape de consumator.
     
    „Colegii mei de la Facultatile de Agricultura si Horticultura lucreaza la o analiza pentru Consiliul Judetean, la nivelul Timisului, Analiza sectorului de legume-fructe in judetul Timis. Pentru ca acum lipseste acea veriga intre consumator si micul producator. Noi vrem sa cream acea strategie prin care vrem sa aducem taranul producator la un depozit, de unde lanturile de magazine sa se aprovizioneze in mod continuu, cum se intampla in foarte multe tari.
     
  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoarei.ro

  • Rectorul Universităţii din Bucureşti, atac la Dăncilă: Am ascultat-o vorbind şi de puţine ori am înţeles ce vrea să spună

    “Doamna Dăncilă este şi profesor. Pregătirea domniei sale este aceea de profesor. Eu am ascultat-o de mai multe ori vorbind, trebuie să vă spun că de puţine ori am înţeles până la capăt ce doreşte să spună, ce vrea să transmită. Felul în care vorbeşte domnia sa în limba română este precar, este plin de greşeli de construcţie sintactică şi de inconsecvenţe logice. Sentimentul pe care îl am este de jenă, jenă foarte puternică pentru că doamna Dăncilă este profesoară şi mă gândesc cum anume a reuşit ea să se facă înţeleasă de elevi”, a declarat Mircea Dumitru, într-o emisiune la Digi 24.

    Fostul ministru al Educaţiei a explicat că multe persoane aflate în poziţie de decizie nu au o pregătire profesională solidă.

    “Vedem că destul de mulţi demnitari care au funcţii foarte importante în stat şi au avut un parcurs şcolar superficial, nu sunt capabili să exprime o idee. Am văzut nişte înregistrări de poziţie, nişte discursuri care sunt mai mult decât jenante, şi dânşii sunt în momentul de faţă miniştri, sunt în poziţii în care decid pentru noi toţi, atunci singur că întrebarea mea este la ce bun să faci şcoală din moment ce dânşii deja sunt în aceste funcţii atât de importante şi nu au în spate o competenţă sau pregătire profesională solidă, de ce să mai cerem şcoală? Vedem ce se întâmplă în momentul de faţă, vedem cât de rău funcţionează instituţiile statului”, a adăugat rectorul Universităţii din Bucureşti.

  • Atac dur al rectorului Universităţii Bucureşti la ministrul Educaţiei: „Această manipulare a opiniei publice este absolut iresponsabilă”

    „Această manipulare a opiniei publice este absolut iresponsabilă, pentru că Universitatea a fost criticată din motiv că respectă cadrul legal al educaţiei. (..) Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile care rămân libere prin retragerea studenţilor, la alţi studenţi. Dacă un student decide să plece sau este exmatriculat, atunci se pierde complet locul acestuia şi nu poate fi redistribuit prin alte programe. (..) Ideea că noi am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să le redistribuim în timpul anului universitar este o invitaţie din partea domnului ministru la a încălca legea. Am fost certaţi ieri în public, admonestaţi şi criticaţi pentru că am respectat legea”, a declarat rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.

    Dumitru a precizat că Universitatea Bucureşti va continua demersurile în instanţă.

    Reacţia rectorului Universităţii Bucureşti vine după ce ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat, luni, după o întâlnire cu studenţii, că instituţia de învăţământ are 900 de locuri bugetate nerepartizate, care ar putea fi oferite celor care sunt la studii cu taxă.

    Senatul Universităţii Bucureşti a solicitat Ministerului Educaţiei anularea imediată a repartizării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 şi revenirea la cifra de şcolarizare aferentă anului universitar anterior, până la elaborarea şi implementarea unor criterii juste şi transparente, acuzând implicare politică.

    În urmă cu o săptămâna, ministrul Educaţiei a spus că alocarea locurilor la universităţi nu s-a făcut pe criterii politice, precizând că repartizarea actuală este una preliminară, cea definitivă urmând să aibă loc în toamnă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Rectorul UBB Cluj: „România ar fi trebuit să aibă capitala plasată în centrul geografic al ţării, la Braşov”

    “Capitala ar fi putut fi plasată în centrul geografic al pământului românesc. Nu în altfel de centru. Şi cred că centrul geografic al pământului românesc nu e în niciun caz la Bucureşti. Şi acest centru geografic ar fi asigurat şi o comunicare mai bună.
    Şi dacă capitala ţării era, să zicem, la Braşov, şi s-a discutat despre asta, nu e o legendă, dacă capitala ţării ar fi fost la Braşov, astăzi nu am mai fi discutat nici de drumuri care să treacă Carpaţii şi care nu sunt bune, nici de căi ferarte abandonate şi nici de alte probleme care sunt un pic mai delicate”, a precizat istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj, citat de citynews.ro

    O astfel de poziţionare a capitalei în centrul ţării ar fi fost utilă şi pentru evenimentele politice şi istorice ulterioare, mai crede istoricul Ioan Aurel Pop.

    “Haideţi să ne amintim că după 1940, graniţa aia vremelnică fixată după arbitrajul de la Viena era la 13 kilometri de Braşov, la Chichiş. Să nu vă imaginaţi că dacă capitala ţării era la Braşov s-ar mai fi putut fixa o graniţă, chiar cu voia Germaniei şi a Italiei care ne-au dictat atunci, la o aşa mică distanţă de capitala ţării.

    Deci, plasarea capitalei ţării în centrul geografic ar fi adus un mare echilibru din toate punctele de vedere”, a mai spus rectorul UBB.

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoarei.ro

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau. Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu, scrie opiniatimisoarei.ro

  • Cum s-a angajat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea la care tatăl său este rector. Ministerul Educaţiei face o anchetă

    Jurnaliştii ieşeni au dezvăluit că Ionuţ Alexandru Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etica al Universităţii interzice angajarea rudelor.

    Tatăl lui, Tudorel Toader, este rectorul instituţiei, chiar dacă e suspendat pe perioada în care conduce ministerul Justiţiei.

    În plus, au arătat, jurnaliştii, Senatul Universităţii a schimbat metodologia de concurs astfel încât Alexandru Toader să se poată înscrie. Pentru postul de asistent universitar la Drept Civil, Toader junior avea nevoie de doctorat în Drept Civil, nu în Drept Penal. Conditia a fost eliminată însă de Senatul Universităţii. Fiul ministrului Justiţiei a candidat singur şi a câştigat.

    “Nu pot participa la concursuri de angajare persoane ale căror rude exercită funcţii de conducere. Pe perioada concursului, prof. univ. dr. Tudorel Toader nu a exercitat funcţia de rector al Universităţii, fiind suspendat. La nivel naţional, Legea Educaţiei nu are prevederi care să restricţioneze accesul la posturi didactice membrilor familiei”, a precizat Universitatea din Iaşi.

    Cititi mai multe pe www.stiriletvr.ro