Tag: rectificare bugetara

  • Guvernul a publicat proiectul de rectificare bugetară. Deficitul estimat pentru 2019 – DOCUMENT

    ”Cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează pe sold, cu suma de 2.090,6 milioane lei, iar deficitul bugetului consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16.266,3 milioane lei. Deficitul bugetar estimat pe anul 2019 reprezintă 4,3% din PIB”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

    Proiect rectificare by Mediafax.ro on Scribd

    De asemenea, potrivit proiectului, veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 18.356,9 milioane lei, din care 10.488,2 milioane lei influenţe ale veniturilor din economia internă şi 7.868,7 milioane lei influenţe din venituri din fonduri externe nerambursabile.

  • Guvernul a adoptat rectificarea bugetară

    Guvernul a adoptat luni rectificarea bugetară pentru anul 2019.

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei Executivului, că ministerul Educaţiei va primi fonduri mai mari cu 42.4% faţă de anul 2018.

    „În şedinţa de guvern de astăzi (luni-nr.) vom adopta proiectul rectificării bugetare pe care ministrul Finanţelor l-a prezentat în prima lectură în şedinţa precedentă. Aşa cum am spus şi data trecută este o rectificare pozitivă prin care asigurăm sumele necesare pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor indemnizaţiilor sociale, pentru buna funcşionare a tuturor instituţiilor, cât şi pentru continuarea investiţiilor în domeniile prioritare. Educaţia va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42.4% faţă de anul 2018, iar dacă întârzierile din primul semestru vor fi recuperate vom reveni cu sume suplimentare la a doua rectificare. Vom continua programele începute în educaţie, inclusiv cel privind plata pentru rechizitele şcolare pentru copiii din familii cu venituri reduse”, a anunţat Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă: Adoptăm rectificarea bugetară. Ministerul Educaţiei, fonduri mai mari cu 42% faţă de 2018

    „În şedinţa de guvern de astăzi (luni-nr.) vom adopta proiectul rectificării bugetare pe care ministrul Finanţelor l-a prezentat în prima lectură în şedinţa precedentă. Aşa cum am spus şi data trecută este o rectificare pozitivă prin care asigurăm sumele necesare pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor indemnizaţiilor sociale, pentru buna funcşionare a tuturor instituţiilor, cât şi pentru continuarea investiţiilor în domeniile prioritare. Educaţia va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42.4% faţă de anul 2018, iar dacă întârzierile din primul semestru vor fi recuperate vom reveni cu sume suplimentare la a doua rectificare. Vom continua programele începute în educaţie, inclusiv cel privind plata pentru rechizitele şcolare pentru copiii din familii cu venituri reduse”, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

    Premierul a adăugat că bugetul ministerului Sănătăţii rămâne neschimbat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rectificarea bugetară va fi adoptată în şedinţa următoare a Guvernului

    ”Rectificarea bugetară a fost prezentată în primă lectură în şedinţa de Guvern de astăzi (joi -n.r.). Este vorba despre ordonanţa privind rectificarea bugetară, respectiv ordonanţa privind rectificarea bugetului asigurpărilor sociale de stat. Au fost prezentate ambele documente într-o primă lectură în şedinţă urmând să fie adoptate în şedinţa următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului la finalul şedinţei, Nelu Barbu.

    El a mai adăugat că s-a luat această decizie pentru a nu se mai face interpretări în spaţiul public. ”Decizia Guvernului a fost să mai analizeze în detaliu fiecare aspect astfel încât să nu mai existe tot felul de interpretări în spaţiul public şi vor fi adoptate în şedinţa următoare”, a conchis purtătorul de cuvânt.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc despre rectificarea bugetară: Responsabilităţile la noi, banii la Bucureşti

    Emil Boc a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Primăria Cluj-Napoca nu a primit niciun leu pentru compensarea la creşterea salariului mediu în construcţii, care a dus la alte pierderi însemnate, şi nici nu s-au înregistrat datele privind asistenţa socială.

    „În privinţa diferenţelor de cote, adică faptul că noi nu am primit cota defalcată din impozitul pe venit la nivelul de 60% de la începutul anului, şi aveam nevoie pentru a fi compensată acea cotă de 40 de milioane de lei, iar în schimb am primit 12 milioane de lei. De asemenea, nu am primit niciun leu pentru ceea ce înseamnă compensare pentru creşterea salariului mediu în construcţii, care a dus la alte pierderi însemnate şi de asemenea, nu am primit datele privind asistenţa socială. Deocamdată suntem pierzători neţi la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca prin actuala rectificare bugetară”, a spus Boc.â

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primari din Ardeal, nemulţumiţi de rectificarea bugetară: Suntem într-un derapaj masiv, avem datorii

    Primarul Aradului, Călin Bibarţ (PNL), a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că nu este mulţumit de proiectul de rectificare bugetară, în condiţiile în care oraşul a pierdut, în ultimii doi ani, aproape 30 de milioane de euro ca urmare a măsurilor luate de Guvern.

    „Nu avem cum să fim mulţumiţi din moment ce pierdem în fiecare an ca urmare a măsurilor Guvernului circa 15 milioane de euro pe an. Deci în doi ani de zile am pierdut 30 de milioane de euro şi ni se întorc zero lei, zero barat. Aradul, alături de alte oraşe mari, suntem principali contributori la bugetul central. Nu suntem mulţumiţi, deloc, nici anul trecut, nici anul acesta. Ei sunt într-o situaţie financiară proastă, în care acest Guvern a ajuns datorită incapacităţii sale de a manageria o ţară. Sunt măsuri luate pe picior, măsuri fiscale schimbate de la o zi la alta şi neseriozitate în abordarea discuţiilor. Nu noi ne-am adus în situaţia aceasta, ei ne-au adus. Au transferat către autorităţile locale cheltuieli fără sursă bugetară”, a afirmat Călin Bibarţ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
  • Rectificarea bugetară ar lăsa 10.000 de firme din Start-Up Nation nefinanţate şi ar afecta 1.400 de antreprenori

    În cazul în care rectificarea bugetară ar lăsa 10.000 de proiecte din programul Start-up Nation fără finanţare, 1.400 de antreprenori români ar fi afectaţi, atrage atenţia deputatul ALDE Andrei Gerea, într-o postare pe pagina personală de Facebook.

    ”Am citit azi cu îngrijorare o scrisoare pe care un român, care a fost implicat în programul #StartUpNation, a adresat-o ministrului pentru Mediul de Afaceri. Acesta atrăgea atenţia asupra unei informaţii care a circulat în spaţiul public, şi anume că ar urma ca la rectificarea bugetară să nu mai acorde finanţarea prin programul Start-Up Nation celor 10.000 de firme, 1.400 de antreprenori români urmând să rămână pe dinafară”, a scris, vineri, pe Facebook, deputatul ALDE Andrei Gerea.

    El a spus că ”ideea că după rectificarea bugetară nu s-ar mai finanţa toate cele 10.000 de proiecte, ar fi una total greşită, care ar scădea încrederea românilor în proiectele guvernamentale, mai ales în acesta”.

    Gerea cere Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Ministerului Finanţelor să clarifice situaţia pentru reprezentanţii mediului de afaceri.

    ”Faptul că s-a tăcut pe acest subiect până acum, iar speculaţiile în spaţiul public au luat amploare nu poate fi acceptat. Trebuie să existe atât din partea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, cât şi a Ministerului Finanţelor o reacţie clară cu privire la cele vehiculate. Bun, nu vorbeşte în coaliţie, dar măcar ar putea să le răspundă reprezentanţilor mediului de afaceri. Tocmai din motive precum acesta am cerut partenerilor de guvernare să discutăm şi să găsim soluţii. De fapt, ALDE a prezentat obiecţiile sale şi măsurile care considerăm că trebuie să fie luate. Din partea ministrului de Finanţe nu avem deocamdată decât informaţii apărute pe surse, nu şi date oficiale”, a adăugat deputatul ALDE.

    Andrei Gerea a transmis că proiectul are succes în rândul mediului de afaceri şi din acest motiv trebuie să continue.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu, nemulţumit de rectificarea bugetară: Sunt majorări la bugetele SRI, STS

    „Da, vom discuta despre programata rectificare bugetară, unde am primit un prim proiect al Ministerului de Finanţe, cu care am o mare problemă. Sunt tăieri la toate capitolele, ministere, investiţii, dar sunt majorări cu aproape un miliard la bugetele SRI, STS. I-am spus doamnei prim-ministru că nici politic nu o să dea bine. Eu cred că trebuie să continuăm cu o creştere la investiţii. De la Ministerul de Finanţe, nu vreau să nominalizez, că nu ştiu dacă ele au avalul ministrului. Eu nu cred că prioritatea României e finanţarea instituţiilor de forţă ale statului român”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică seara, la Antena 3.

    Liderul ALDE a mai spus că a fost de acord cu preşedintele PSD Viorica Dăncilă care i-a cerut lui Klaus Iohannis să îl demită pe directorul STS, în contextul furnizării unor uno locaţii greşite în cazul Alexandrei, fata ucisă la Caracal.

    Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că prima rectificare bugetară ar trebui efectuată până pe 31 iulie. El a vorbit despre un pachet de măsuri menite să eficientizeze cheltuirea banului public, car ear urma să includă şi măsuri privind pensiile speciale, dar şi limitarea unor cheltuieli cum ar fi călătoriile gratuite cu trenul acordate studenţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul ia în calcul impozitarea progresivă a pensiilor speciale pentru rectificarea bugetară

    Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici analizează măsurile pe care trebuie să le aplice pentru a scădea deficitul bugetului de stat la 3% din PIB, limita acceptabilă conform normelor UE. Acestea vor fi anunţate la sfârşitul lunii iulie, odată cu rectificarea bugetară, au explicat sursele citate.

    Astfel, din cei 11 miliarde de lei, care reprezintă deficitul bugetar actual, ministrul Finanţelor plănuieşte tăierea a 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ţinta de deficit de 3%, adică 4 miliarde de lei, conform surselor social-democrate.

    Una dintre măsurile luate în considerare de Executiv pentru reducerea deficitului bugetar este impozitarea progresivă a pensiilor speciale, conform surselor menţionate.

    De asemenea, Guvernul ar putea tăia finanţarea pentru programe cu măsuri sociale. Unul dintre acestea ar putea fi cel cunoscut drept “Primul Ghiozdan”, prin care copii din clasa I şi clasa pregătitoare ar trebui să primească un ghizodan cu rechizite. Pentru a implementa programul, Ministerul Educaţiei a avut alocat în bugetul pe 2019 peste 9.300.000 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rectificare bugetară: PMB vrea să aloce încă 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

    Primăria Capitalei va discuta, la şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), proiectul de rectificare bugetară, prin care Catedrala Mântuirii Neamului va primi încă 10 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Până în prezent, în 2018, Catedrala Mântuirii a primit de la municipalitate 35 de milioane de lei, iar dacă proiectul va fi votat, edificiul va fi primit 45 de milioane.

    Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfinţită la finele lunii noiembrie de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel, eveniment la care au participat mai mulţi ierarhi români şi străini. Aproximativ 20.000 de bucureşteni şi peste 30.000 de pelerini din toată ţara au venit la sfinţire.