Tag: Reclame

  • Google, acuzat că şi-a schimbat designul reclamelor astfel încât să pară că de fapt sunt rezultate la căutările făcute de utilizatori

    Diferenţa dintre modul în care arată reclamele plătite de companii şi rezultatele organice la căutările făcute de utilizatori pe Google au devenit insesizabile odată cu o modificare de design pe care gigantul american a început să o implementeze, scrie publicaţia The Verge. Odată cu această modificare singura diferenţă dintre reclame – pentru care Google primeşte bani dacă utilizatorii dau clic pe ele – şi rezultatele organice generate de motorul de căutare este reprezentată de un mic semn, alb-negru, pe care scrie „Ad” (reclamă – n. red.).

    Gigantul american este deja acuzat că odată cu aceste modificări utilizatorii sunt păcăliţi să dea clic mai des pe reclame decât anterior, când diferenţa dintre mesajele plătite şi cele generate natural de căutare era mai vizibilă.

    „Tehnic încă există etichete pentru reclame şi rezultatele organice, dar e greu să nu ajungi la concluzia că acum este greu să-ţi dai seama imediat unde se termină reclamele”, scrie Alex Hern de la publicaţia The Guardian, citat de The Verge. În trecut, Google avea o abordare complet diferită, notează publicaţia. „Până în 2013 reclamele aveau un fundal colorat complet diferit de rezultatele organice la căutări. Chiar şi după aceea fundalul colorat al reclamelor le permitea utilizatorilor să vadă imediat care sunt reclamele”.

    Reprezentanţii Google au declarat că modificarea are ca ţintă simplificarea designului, care să ajute utilizatorii să „digere mai uşor informaţia”.

  • Cine stă în spatele reclamelor Nescafé, Cappy, dr. Oetker, Orange, Dorna, Nissan, Bitdefender sau BCR?

    „Povestea e la fel de veche ca mine. Chiar le spuneam alor mei copilozauri cum că, dacă aveam, când eram ca ei, foi goale şi o cutiuţă mică de culori, aveam tot ce-mi trebuia să fiu fericit! Dacă aveam tabletă pe vremea aceea, cum au ai mei copii pe vremea asta, cred că nu mai aveam amprentă la arătător“, mărturiseşte Vali Petridean.

    Doar timp îşi mai dorea când era mic şi îşi aminteşte că iubea duminicile şi zilele cu ploaie, pentru că asta îl scăpa de responsabilităţile pe care i le aducea mersul pe câmp, îndatoriri frecvente pentru copiii generaţiilor de ieri şi mai puţin întâlnite printre cei ai generaţiilor de azi.

    Şi-a petrecut mare parte din copilărie la bunici, în comuna Lisa din judeţul Braşov, aproape de Munţii Făgăraş. A urmat Liceul de Arte din Braşov, apoi Universitatea de Arte din Bucureşti, secţia Sculptură. A ajuns însă să facă o pasiune pentru ilustraţie, deşi, mai în glumă, mai în serios, se gândeşte uneori ce-ar fi fost dacă nu i-ar fi apărut această oportunitate în cale.

    „Mereu am spus că nu ştiu cât de bun ilustrator sunt, nu ştiu cât de bine cânt, dar ştiu că sunt un şofer excelent. Deci probabil că (dacă aş fi ales alt drum – n. red.) aş fi fost taximetrist sau într-o cabină de tir, bănuiesc. Fără glumă!“

    În ilustraţie, tot fără glumă, se inspiră de peste tot, „din ieri-ul din azi, din azi, din mâinele din azi, din tot ce-mi vine odată cu azi-ul ăsta.“ Stilul lui e mai degrabă sincretic şi încearcă să şi-l schimbe de la o lucrare la alta, să contureze şi să surprindă cât mai bine esenţialul în ceea ce face.

    „Şi atunci, mă «mişc» de la naiv la realist, de la bătrânicios la fresh, în funcţie de cerinţe – dacă sunt – ori de propria-mi intuiţie. Cred că nici la bătrâneţe n-o să-mi găsesc acea linie personală, unică şi clară, pe care să pot pune degetul şi să spun «Âsta-s eu!»“, spune Vali Petridean.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Twitter lansează instrumente de monitorizare a reclamelor politice pentru alegerile europarlamentare

    Reţelele de socializare, precum Twitter şi Facebook, sunt presate să depună mai multe eforturi pentru a combate campaniile de dezinformare, răspândirea extremismului şi propagandei. Uniunea Europeană este preocupată de presupusele imixtiuni electorale ruse în campanii electorale din mai multe ţări occidentale, inclusiv SUA. Rusia a negat în mod repetat acuzaţiile în acest sens.

    În esenţă, aceste instrumente vor permite oricărui utilizator să poată vedea informaţii detaliate despre reclamele favorabile unui partid sau candidat, având acces inclusiv la informaţii despre cine a plătit pentru aceste reclame, cheltuielile cu publicitatea şi publicul ţintă al reclamelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a reuşit un antreprenor român să îşi ducă business-ul în numai 5 ani în 4 ţări din regiune. Acum are altă ambiţie

    În cinci ani, antreprenorul local Rareş Bănescu a reuşit să scaleze start-up-ul Retargeting.biz în alte patru ţări vecine din zonă – Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, iar acum urmează să îşi extindă businessul în toată regiunea Europei de Sud-Est.

    “Ideea din spatele Retargeting.biz a venit în urmă identificării unei nevoi în piaţa de e-commerce şi totodată a unei nevoi personale, pe vremea când eram implicat direct în mai multe magazine online, lidere pe segmentul lor de piaţă, într-un context în care tot mai multe magazine online investeau resurse considerabile în eforturile de marketing fără a vedea rezultatele pe care şi le doreau. Retargeting.biz a fost creat ca o platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii acestuia prin e-mailuri şi mesaje pe website”, descrie Rareş Bănescu începuturile afacerii Retargeting.biz.

    Povestea start-up-ului local care ajută retailerii să-şi crească vânzările în competiţia acerbă a preţurilor din mediul online – noul teren de luptă din comerţ – a început în urmă cu cinci ani, când Rareş Bănescu a identificat, pe baza propriei experienţei profesionale, nevoia unui soft dedicat automatizării activităţilor de marketing, dedicat pieţei de comerţ electronic.

    Cum a reuşit un antreprenor român să îşi ducă business-ul în numai 5 ani în 4 ţări din regiune. Acum are altă ambiţie 

  • Povestea românului care „a primit like“ de la Facebook şi Google

    „Ideea din spatele Retargeting.biz a venit în urmă identificării unei nevoi în piaţa de e-commerce şi totodată a unei nevoi personale, pe vremea când eram implicat direct în mai multe magazine online, lidere pe segmentul lor de piaţă, într-un context în care tot mai multe magazine online investeau resurse considerabile în eforturile de marketing fără a vedea rezultatele pe care şi le doreau. Retargeting.biz a fost creat ca o platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii acestuia prin e-mailuri şi mesaje pe website”, descrie Rareş Bănescu începuturile afacerii Retargeting.biz.

    Povestea start-up-ului local care ajută retailerii să-şi crească vânzările în competiţia acerbă a preţurilor din mediul online – noul teren de luptă din comerţ – a început în urmă cu cinci ani, când Rareş Bănescu a identificat, pe baza propriei experienţei profesionale, nevoia unui soft dedicat automatizării activităţilor de marketing, dedicat pieţei de comerţ electronic.

    Start-up-ul le oferă comercianţilor online o soluţie software prin care îşi pot îmbunătăţi vânzările prin personalizarea ofertelor pentru clienţi şi monitorizarea activităţii lor în magazinul online. Mai exact, softul Retargeting.biz analizează tot ceea ce face clientul pe perioada în care foloseşte site-ul retailerului online şi trimite apoi mesaje personalizate direct în cadrul magazinului online, pe e-mail sau SMS. Spre exemplu, în cazul în care un client s-a uitat la un produs, dar nu l-a cumpărat, soluţia trimite în mod automat un mesaj prin care îi oferă acestuia un discount.

    În fiecare an, Retargeting.biz a îmbunătăţit soluţia software dedicată magazinelor online adăugând noi funcţionalităţi, de la notificări push, SMS, până la reclame pe Facebook, Instagram şi Google. „Totul, pentru a ajuta magazinele online să fie mai eficiente în comunicarea cu clienţii, rezultând mai multe vânzări şi venituri mai mari, cu un consum de timp cât mai mic”, a subliniat el.

    În primii ani, finanţarea Retargeting.biz a fost susţinută din fondurile proprii ale lui Bănescu, la care s-au adăugat şi investiţiile a doi antreprenori români – Cătălin Constantin, CEO al companiei de e-mail marketing Newsman, şi Mugur Frunzetti, care a intrat în acţionariatul start-up-ului în 2014 cu o investiţie de 500.000 de euro. Mugur Frunzetti este cunoscut pentru investiţii în companii precum floria.ro, într-un grup de retaileri online din IT&C (marketonline.ro,azerty.ro, mediadot.ro) ori în platforma de live entertainment (videochat) Studio 20. Anul trecut, Frunzetti şi-a vândut însă participaţia de 30% către ceilalţi acţionari – Bănescu Rareş Nicolae, Constantin Mugur Cătălin şi Herling Investments SRL.

    „Investiţia iniţială s-a ridicat la 150.000 de euro, însă pe măsură ce ne-am dezvoltat am investit şi mai mult, investiţia totală fiind acum de ordinul milioanelor de euro. Să atrag fonduri nu a fost greu, având în vedere că produsul este unul inovator. Pot spune chiar că am refuzat câţiva investitori ce îşi doreau să investească în businessul meu”, a punctat Rareş Bănescu, de profesie economist. Cu un an înaintea înfiinţării Retargeting.biz, el a fondat şi agenţia OMTagency, aceasta fiind prima lui companie, specializată în direct marketing pentru jucători din sectorul bancar şi turism. Agenţia este activă de şase ani pe piaţa locală şi are în medie afaceri de 2 milioane lei pe an.

    De asemenea, Rareş Băneascu mai este implicat în alte două companii, dintre care una care activează tot în domeniul comerţului electronic, administrând site-urile Superpantofi.ro, s77.ro, Ventidue, Ligo, Stereomag şi Namos, acestea având împreună aproximativ 1.000 de comenzi pe zi. Anterior înfiinţării celor două companii proprii – Retargeting.biz şi OMTagency – el a lucrat timp de doi ani (2011-2013) în cadrul Machteamsoft, care deţine mai multe businessuri online pe plan local, precum teamdeals.ro, acasa.ro şi sentimente.ro.

    În prezent, antreprenorul este în discuţii avansate cu mai multe fonduri de investiţii din Europa pentru a atrage o finanţare de peste 3 milioane de euro, sumă necesară pentru scalarea businessului şi extinderea Retargeting.biz în regiune.
    „Suntem în discuţii foarte avansate cu mai multe fonduri de investiţii din Europa, fonduri ce au văzut posibilitatea de scalare a companiei noastre, creşterea foarte accelerată din ultimul an şi recunoaşterea internaţională primită în momentul în care am devenit printre primele companii din Europa de Est ce sunt Facebook Marketing Partner.”

    Printre primii parteneri Facebook din regiune

    Retargeting.biz a obţinut în 2018 statutul de partener al Facebook, unul dintre primii din regiune, precum şi pe cel de partener al Google, acreditările primite de la cei doi giganţi online fiind o validare a businessului construit în cei cinci ani, care poziţionează compania românească ca jucător de top în industria de profil din Europa Centrală şi de Est, potrivit lui Bănescu. „În Europa sunt mai puţin de 50 de companii partenere ale Google şi Facebook.

    Sunt agenţii mult mai mari care nu au acreditare de la Facebook. Facebook se axează foarte mult pe parteneri-tech, de tehnologie, iar noi am avut şi un pool foarte mare de clienţi – mii de magazine online”, a subliniat el. Prin statutul de partener Facebook, Retargeting.biz le poate oferi magazinelor online din Europa de Est o serie de avantaje, cum ar fi acces la funcţionalităţi noi înaintea celorlalţi,  testarea mult mai rapidă a celor mai recente inovaţii Facebook şi acces la servicii care nu sunt încă disponibile în regiune. De asemenea, dat fiind că Retargeting.biz are un manager de cont dedicat, magazinele online beneficiază de suport tehnic personalizat atunci când întâmpină dificultăţi în desfăşurarea campaniilor pe Facebook. Totodată, campaniile de pe Facebook ale clienţiilor Retargeting.biz sunt mai bine gestionate, iar reclamele realizate prin platforma proprie a start-up-ului local sunt mai bine adaptate şi mai performante.

    Totodată, acreditările primite de la giganţii americani Google şi Facebook au deschis noi surse de creştere a businessului Retargeting.biz.
    „De când am lansat integrarea cu Google şi Facebook am deschis practic două canale noi prin care clienţii îşi pot aduce comenzi, iar acest lucru s-a văzut instant şi în rezultatele financiare. Pot spune că în şase luni am reuşit să creştem businessul de patru ori, iar creşterea accelerată încă nu s-a oprit.

    Vedem toţi indicatorii, atât ai noştri cât şi ai clienţilor noştri, într-o puternică creştere”, a punctat Rareş Bănescu.
    Jumătate din veniturile înregistrate de Retargeting.biz în primele nouă luni din 2018, circa 2,5 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, sunt generate de reclamele dinamice în Google şi Facebook. „Trendul crescător a început în luna mai 2018, iar de atunci fiecare lună a fost în medie cu 25% mai bună decât cea anterioară.” Criteriile pentru ca Retargeting.biz să devină partener al Google şi Facebook au constat în bugetele cheltuite de clienţii săi, tipurile de reclamă pe care le pun la dispoziţie şi automatizările făcute pentru clienţi.

    De asemenea a contat şi faptul că Retargeting.biz este şi un partener tech, ceea ce implică o serie de avantaje precum accesul la suport, o aprobare a reclamelor mai eficientă, accesul la parteneriate şi evenimente ale celor doi giganţi media, optimizarea automată a campaniilor făcute de o aplicaţie de machine learning şi rezultate mai bune şi mai ieftine.

    „Bugetul este plătit separat de client direct către Google şi Facebook, iar media lui este de 1.600 de euro pe lună. Folosind acest buget prin reclamele realizate de Retargeting.biz, clienţii noştri reusesc să genereze cu 40% în medie mai multe comenzi faţă de utilizarea bugetului pentru campanii create şi optimizate manual”, a explicat el. Bugetele alocate pentru serviciile Retargeting.biz variază în funcţie de verticala pe care activează compania, însă în medie, un client plăteşte 250 euro pe lună pentru tot pachetul oferit – e-mail, push notifications, SMS, pop-ups, Google, Instagram şi Facebook.

    „Bugetele cheltuite sunt însă în medie de 1.600 de euro, acestea nefiind destinate doar retargetingului, ci şi generării de trafic nou. Un client mic/mediu care alocă un cost total de 1.850 euro ajunge să îşi dubleze vânzările lunare”, a subliniat Rareş Bănescu.
    Retargeting.biz continuă însă să investească în produsul creat, pieţe noi şi parteneriate pe termen lung.

    Investiţia de câteva milioane de euro alocată până acum nu a fost încă recuperată, fondatorul Retargeting.biz estimând că businessul se va autofinanţa începând cu 2020.
    „Încă nu s-a terminat perioada în care investim, concentrarea noastră actuală fiind pe achiziţia de clienţi şi pe achiziţia de pieţe noi. Sperăm ca începând cu anul 2020 să încheiem perioada în care finanţăm produsul şi să intrăm în perioada în care produsul este autofinanţat.”
    La finalul lui 2018, veniturile Retargeting.biz erau de trei ori mai mari faţă de 2017, când cifra de afaceri a start-up-ului s-a situat la 1,5 milioane lei, creşterea fiind generată atât de câştigarea de noi clienţi, cât şi de extinderea pachetului de servicii oferit către clienţii existenţi prin intermediul funcţionalităţilor noi integrate.

    „Am încheiat anul trecut cu peste 3.100 de clienţi, majoritatea fiind din sud-estul Europei. Ca verticale unde rezultatele noastre sunt uimitoare vedem creşteri pe fashion, cadouri şi home & deco, unul dintre clienţii mari din ultima vreme ce s-au alăturat familiei Retargeting fiind Arabesque, sau mai nou Mathaus”, a menţionat el.

    Numărul total de magazine online din România a depăşit anul trecut 14.000, dublu faţă de nivelul înregistrat în 2017, conform datelor ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online), piaţa de comerţ electronic înregistrând în ultimii ani creşteri constante de peste 30%. Potrivit estimărilor ARMO, piaţa locală de comerţ electronic urma să ajungă la finalul lui 2018 la 3,6 miliarde de euro, în creştere cu 30% faţă de 2017. O treime din valoarea pieţei locale de comerţ electronic vine din vânzările online realizate pe segmentul electro-IT, pionierul industriei de e-commerce din România, urmat de cele din fashion, home & deco şi jucării.

    Din cei peste 3.000 de clienţi care folosesc în prezent softul Retargeting.biz, 60% sunt din România, faţă de 80% în 2017, iar restul sunt din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, unde compania locală vrea să deschidă un birou în primul trimestrul din 2019.
    Planurile de dezvoltare ale Retargeting.biz pentru următorii ani sunt foarte ambiţioase, compania având ca ţintă înfiinţarea unui birou local în fiecare ţară din sud-estul Europei. Pentru atingerea acestui obiectiv, compania locală are însă nevoie de finanţare externă.

    „Scalarea unui business are un cost mare, spre exemplu să deschidem o piaţă nouă ne costă undeva la 500.000 de euro pe an minimum. În plus, limba este o barieră ce trebuie trecută, iar această barieră opreşte jucătorii mari să penetreze această piaţă ce pare descentralizată, şi anume sud-estul Europei. Noi încercam să depăşim aceste provocări, suntem conştienţi că este dificil, însă avem resursele necesare şi cunoştinţele despre pieţele învecinate să putem spune în 2020 că suntem lideri pe piaţa din sud-estul Europei”, a precizat Rareş Bănescu. 
    În prezent, investiţia necesară companiei se ridică la peste 3 milioane de euro, sumă pe care antreprenorul speră să o obţină la începutul acestui an.

    „Discuţiile pentru obţinerea investiţiei sunt destul de avansate, urmând a intră în curând în due diligence cu unul dintre fonduri. Fondul de investiţii este unul internaţional şi sunt încrezător că până la mijlocul anului viitor vom obţine o finanţare de peste 3 milioane de euro.”
    El a menţionat că deocamdată informaţiile legate de obţinerea investiţiei sunt confidenţiale, astfel că nu poate să ofere mai multe detalii cu privire la desfăşurarea acesteia şi la părţile implicate. Concomitent cu extinderea în străinătate, pe noi pieţe, Retargeting.biz va lansa anul acesta o nouă versiune a platformei – Retargeting 5, ce va include o serie de funcţionalităţi noi, precum promovarea pe YouTube sau Google Shopping, lansarea urmând să aibă loc în luna noiembrie.

    „Retargeting 5 va fi cea mai completă platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii sau potenţialii clienţi ai acestuia, cu noi funcţionalităţi precum reclame pe YouTube, reclame pe Google Shopping şi newsletter, toate create în mod automat şi cu un conţinut personalizat în funcţie de comportamentul vizitatorilor, dar şi un motor de recomandări şi varii îmbunătăţiri ale funcţionalităţilor existente. Toate aceste funcţionalităţi, nemaîntâlnite într-o singură platformă, vor transforma Retargeting.biz într-un canal indispensabil pentru orice magazin online”, a subliniat antreprenorul local.

    Cum vede el însă businessul peste încă cinci ani?

    „Ţinând cont de creşterea exponenţială şi de funcţionalităţile inedite ce urmează a fi lansate anul acesta, dar şi de echipa excepţională, peste cinci ani văd Retargeting.biz ca un brand internaţional, cu birouri în peste 10 ţări, cu o prezenţă semnificativă nu doar în Europa de Sud-Est, ci şi în ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, şi cu peste 20.000 de clienţi care folosesc Retargeting.biz. În cinci ani, Retargeting.biz va fi una dintre cele mai mari platforme de automatizare şi personalizare de marketing din Europa, poate chiar şi din lume.”

  • Românii vor fi întrebaţi săptămâna asta dacă acceptă condiţiile Facebook. Compania a decis: Acceptaţi reclamele noastre dacă vreţi să folosiţi reţeaua socială

    Legislaţia europeană, care va intra în vigoare de luna viitoare, promite cea mai mare schimbare în privinţa intimităţii online, de la naşterea internetului. Companiile vor fi amendate dacă vor colecta sau vor utiliza informaţii personale fără permisiunea utilizatorilor.
     
    Rob Sherman, şeful Facebook pe departamentul de inimitate ( n.r: privacy), a anunţat că reţeau socială va începe să le ceară europenilor permisiunea săptămâna aceasta pentru o varietate de modalităţi prin care Facebook va utiliza datele, dar acesta a transmis că opţiunea de a fi exclus din sistemul de reclame direcţionate iese din discuţie.
     
    „Facebook este un serviciu care face profit pe bază de reclame”, a tarnsmis Sherman în cadrul unei întâlniri cu rpesa de la sediul companiei.
     
  • Youtube va creşte numărul de reclame pentru a-i convinge pe utilizatori să plătească un serviciu

    Reprezentanţii Youtube vor să crească numărul de reclame în serviciul gratuit, pentru a convinge cât mai mulţi consumatori să plătească pentru un abonament de muzică.

    „YouTube va oferi o contragreutate necesară influenţei crescânde a Spotify şi a Apple, care deţin cele mai importante servicii muzicale online şi generează venituri semnificative pentru industrie”, a spus directorul companiei globale de muzică Lyor Cohen, citat de Bloomberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De astăzi, browserul Google Chrome te scapă de reclamele agresive

    Chrome nu va elimina toate reclamele, aşa cum fac unele aplicaţii de ad-blocking. Sunt vizate doar cele considerate de companie ca fiind intruzive. Printre acestea se numără reclame: pop-up, care au video-uri cu sunet, care ocupă mai mult de 30% din ecran sau cele cu cronometru, informează Mediafax.ro

    Sunt acceptate doar formatele promovate de organizaţia Coalition for Better Ads.

    Iniţial, site-urile neconforme vor fi fi avertizate că includ reclame neacceptate. Dacă nu le schimbă, browserul introduce site-urile respective în „lista neagră” după 30 de zile.

    Care sunt cele mai enervante formate publicitare, după cum arată un studiu al Coalition for Better Ads:

    Pentru Desktop:

    Reclame tip Pop-up
    Video care ruleaza cu auto-play si sunet
    Prestitiale in video – cu countdown
    Sticky ads-urile de format mare


    Pentru mobil:

    Pop-up, prestitiale
    Formate de reclame mai mari de 30%
    Reclame animate
    Reclame care pornesc automat si cu sunet
    Formate poststitiale cu countdown
    Formate fullscreen scrollover
    Sticky ads in format mare

  • Un nou scandal ce are la centru un vlogger: de ce i-a fost interzis să mai facă bani din videoclipuri

    Logan Paul a intrat în lumina reflectoarelor luna trecută, după ce a filmat un clip într-un loc din Japonia denumit “pădurea sinuciderilor”.

    YouTube a transmis că atitudinea tânărului poate fi dăunătoare comunităţii extinse de creatori de conţinut. “După o lungă analiză, am decis să suspendăm temporar reclamele pe canalele deţinute de Logan Paul”, au transmis reprezentanţii platformei deţinute de YouTube.

    Google a anunţat recent pe două dintre blogurile sale, o serie de măsuri care vizează remunerarea creatorilor de conţinuturi video, sperând astfel să contraatace tendinţa actuală de a recurge la clipuri şocante pentru a avea cât mai multe vizualizări şi a obţine astfel mai mulţi bani.

    Principala modificare priveşte Google Preferred, programul publicitar cel mai eficient al YouTube, care are în vedere creatorii de conţinuturi cu cele mai mari audienţe şi un public cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani.

    Astfel, pentru a putea beneficia de venituri publicitare asociate, fiecare videoclip ar trebui să fie vizionat în prealabil şi validat de un moderator uman.

    Această schimbare de politică va deveni efectivă la mijlocul lui februarie în SUA şi la sfârşitul lui martie în alte 15 ţări vizate, printre care şi Franţa.

  • Moment ISTORIC pentru Facebook

    După ce rezultatele din al patrulea trimestru au scos la iveală o serie de nemulţumiri ale acţionarilor, printre care scăderea timpului pe care utilizatorii îl petrec conectaţi la reţeaua socială, acţiunile Facebook au scăzut cu 5%. Miercuri, acestea au crescut la un maxim istoric de 194,5 dolari. Înainte de acest moment acţiunile Facebook nu s-au tranzacţionat niciodată la un preţ mai mare de 190,66 dolari.
     
    Evoluţia se datorează anunţului făcut de CFO-ul companiei, David Wehner, care a anunţat că preţul mediu per reclamă a crescut cu 43%, în timp ce numărul total de pagini  a crescut cu 4% în ultimul trimestru.